Viflaiemul, Viflaemul,Viflaimul sau Vicleim este un obicei creștin, ce conține multe elemente laice, practicat în satele din Maramureșul istoricVestitorii Nașterii Domnului, 23 decembrie 2006, evz.ro, accesat la 6 iunie 2011și a fost adus în Transilvania de sași pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Viflaimul este o piesă de teatru popular cu o temă sacră, care abordează mitul nașterii. Prima variantă a Viflaimului românesc, neversificată, se consideră cea din 1821, dintr-o colecție de cântece de stea. Este cunoscută și o variantă culeasă de Anton Pann, dar și alta, recentă, a folcloristului G. Dem. Teodorescu. Personajele sunt Iosif, Maria, Irod (regele biblic Herodes), vestitorul, hangiul, îngerul, doi păstori, cei trei crai de la răsărit, doi ostași, moartea, dracul, moșul și străjerul. Cei care îi joacă denunță asuprirea și exploatarea, satirizând aroganța, minciuna, ipocrizia, nepăsarea și lipsa de omenie a celor bogați față de cei săraci. Astfel, acest obicei are un caracter religios, prezentând prin cântări și fapte împrejurările Nașterii Domnului, dar și un caracter lumesc, profan, prin dojenile, povețele, ocările, care sunt de multe ori grosolane, îndreptate împotriva unor obiceiuri proaste din societate sau a unor oameni cu năravuri rele.

Prezentare Prima parte, cea care înfățișează nașterea, este o adevărată desfășurare teatrală în care personajele sunt îmbrăcate și acționează precum în textul biblic, în timp ce a doua parte, cea profană, este mai mult un teatru de păpuși care povestește despre uciderea celor 14000 de prunci, despre fapte din istoria acelor vremuri, dar mai ales sancționează fapte actuale, rele, din realitatea imediată a comunității.

La început, actorii care jucau Viflaimul umblau din casă în casă ducând cu ei un chivot făcut din scânduri și împodobit cu hârtie îmbibată cu ulei, pentru a-i da transparență, pe care erau înfățișate reprezentări din Betleem, cu grădina palatului cu Irod înconjurat de soldați, cu piața orașului și casele din Betleem. Primul intra Irod, încruntat, cu coroana pe cap, cu mantie roșie cu blană, urmat de ofițer - sfetnicul regelui - îmbrăcat ca soldații romani. Apoi intrau Cei trei crai sau magi, Melchior, Baltazar, și Gaspar, cu mantii lungi și coroane cu patru sau cinci colțuri, pruncul - îmbrăcat în haină lungă și cu capul descoperit și soldații, îmbrăcați precum ostașii romani, așezându-se la stânga și la dreapta lui Irod. La intrare rămânea paiața, cu îmbrăcăminte cât mai caraghioasă și cu clopoței la picioare și moșul (Moș Ionică) cu mască de bătrân cu barbă, cu o cocoașă și căciula întoarsă pe dos. Grupul de actori era însoțit de muzicanți instrumentiști, obligatoriu fiind un clarinerist.

În timp, obiceiul Viflaimului s-a modificat de la o regiune la alta, personajele fiind mai numeroase sau mai puține, cu costume mai elaborate sau mai simple, dar esența piesei de teatru s-a păstrat menținându-se și în tradiția altor popoare precum la ruși sau ucraineni.

Etimologie Cuvântul vine de la Viflaiem, Viflaem, Viflaim, numele vechi românesc al orașului biblic Betleem.

Vezi și Betleem

Note

Categorie:Tradiții românești.