Vedere a Turnului lui Leandru din Constantinopol (în ) este o pictură în ulei realizată în anul 1848 de pictorul rus de origine armeană Ivan Aivazovski, după o călătorie efectuată în anul 1845, împreună cu amiralul Fiodor Litke, pe țărmurile Asiei Mici și în insulele egeene grecești. Aivazovski a pictat peste 6.000 de tablouri, mai multe de jumătate dintre ele (aproximativ 4.000) fiind peisaje marine ce prezintă în principal furtuni, valuri puternice și naufragii.

Acest tablou, realizat în spiritul romantismului, înfățișează Turnul lui Leandru (Turnul Fecioarei) din Istanbul – o clădire veche cu rol de far, care a fost construită pe o stâncă de la intrarea sudică în strâmtoarea Bosfor – pe fundalul arhitecturii contemporane a capitalei Imperiului Otoman. El se află expus în prezent la Galeria Tretiakov din Moscova (nr. de inventar 5214).

Descriere Pictura Vedere a Turnului lui Leandru din Constantinopol înfățișează Turnul lui Leandru (cunoscut și ca Turnul Fecioarei), care a fost construit în secolul al XII-lea pe o insuliță stâncoasă aflată la intrarea sudică (dinspre Marea Marmara) în strâmtoarea Bosfor, în apropierea districtului Üsküdar al Istanbulului. Turnul a servit mult timp ca far și ca loc de acostare a navelor, fiind considerat unul dintre reperele principale ale orașului Istanbul. Există numeroase legende cu privire la construcția turnului și la locul în care a fost amplasat, sporind astfel profunzimea culturală a lucrării lui Aivazovski.

Elementul compozițional central al picturii este Turnul lui Leandru, o construcție înaltă surmontată de o turlă, iar din acest motiv Aivazovski a ales aici un format vertical, diferit de formatul orizontal al majorității picturilor sale. Artistul a intenționat să prezinte măreția turnului și frumusețea peisajului natural înconjurător (marea și cerul), aducând astfel un omagiu străvechiului și misteriosului Constantinopol. Turnul a fost reprezentat la momentul apusului, fiind învăluit în lumina gălbuie și difuză a soarelui. Cerul este senin, fără nori, iar întregul peisaj pare aproape încremenit. Prin fața turnului trece un cu femei, ale căror fețe sunt acoperite cu ; o scenă similară din viața orientală fusese reprezentată anterior de Aivazovski în pictura Scenă orientală. Caic cu turcoaice (1846), aflată astăzi la din Sankt Petersburg. În fundal se observă corăbii cu vele albe și siluetele clădirilor din cartierele Fatih și Beyoğlu ale Constantinopolului. Razele strălucitoare ale soarelui se reflectă pe suprafața apei și produc sclipiri de lumină.

Lucrarea lui Aivazoski se înscrie în tradiția romantică a secolului al XIX-lea, care se caracterizează prin cultivarea emoției și imaginației și care acordă o importanță deosebită peisajelor și scenelor din natură. Compoziția lucrării se remarcă prin echilibrul sublim al dispunerii elementelor, ceea ce atrage atenția privitorilor asupra turnului și spațiului vast al Mării Marmara. Turla ascuțită a turnului formează o relație ritmică armonioasă cu liniile verticale ale catargelor corăbiilor și ale minaretelor moscheilor. În această pictură, ca și în cele mai multe lucrări ale lui Aivazovski, accentul artistului este pus pe mediul maritim (valurile care se sparg de stânci și norii care se mișcă pe cer) în dauna figurilor umane, ceea ce emană o senzație de dinamism și sugerează o atmosferă misterioasă. Paleta de culori folosită aici de Aivazovski este strălucitoare și vibrantă, combinând tonurile reci de albastru și verde ale mării și tonurile calde de galben (cu diferite nuanțe) ale cerului și ale turnului. Contrastul cromatic creează o senzație de profunzime și conferă peisajului maritim un aspect aproape translucid. Vedere a Turnului lui Leandru din Constantinopol are dimensiunile de 58 x 43,3 cm (sau, după alte surse, de 58 x 45,3 cm).

Istoric Turnul lui Leandru

După din 408 î.Hr., generalul atenian Alcibiade a construit probabil un post vamal pentru navele care veneau din Marea Neagră pe o mică stâncă numită Arcla (castel mic) și Damalis (vițelul acestuia) în fața orașului Chrysopolis (actualul Üsküdar). Cu acea ocazie, a fost construit un turn pentru a supraveghea navele care veneau din Marea Neagră și pentru a servi ca loc de acostare, unde să se plătească taxele.

Împăratul bizantin Alexie Comnenul a construit pe insulă în 1110 (după altă sursă, Manuel I Comnen în perioada 1143–1180) un turn de apărare din lemn, protejat de un zid de piatră, pentru a supraveghea intrarea și ieșirea navelor prin Strâmtoarea Bosfor. Din turn se întindea un lanț de fier până la un alt turn ridicat pe țărmul european, în cartierul al Constantinopolului; acel lanț putea fi folosit pentru a bloca circulația prin Bosfor. Insulița a fost apoi legată de țărmul asiatic printr-un zid de apărare ale cărui rămășițe subacvatice sunt încă vizibile. În timpul cuceririi otomane a Constantinopolului în 1453, turnul a găzduit o garnizoană bizantină comandată de venețianul . Ulterior, structura a fost fortificată și folosită ca turn de veghe de către otomani în timpul domniei sultanului Mahomed Cuceritorul (1451–1481), acolo fiind amplasată o unitate de gardă, care cânta de două ori în cursul fiecărei nopți și trăgea cu tunul cu ocazia sărbătorilor și a vizitelor sultanului la palatele de pe malul mării.

Turnul a fost grav avariat în timpul cutremurului din 1509, reconstruit în timpul domniei sultanului Selim I (1512–1520), reparat în 1692 ca urmare a daunelor provocate de cutremurul din 1690 și apoi ars în 1721. Reconstrucția a fost ordonată de marele vizir (1718–1730), iar noua clădire a fost folosită ca far; zidurile înconjurătoare au fost reparate în 1731 și 1734. Apoi, după , turnul a fost reconstruit dintr-o piatră mai durabilă de arhitectul . Începând din 1829 el a fost folosit ca spital de ciumă, devenind practic o stație de carantină, înainte de a fi restaurat din nou de sultanul Mahmud al II-lea în perioada 1832–1833, când a dobândit aspectul actual. Alte reparații au fost efectuate în perioada 1920–1932, când a fost instalat un sistem automat de iluminat și s-au refăcut cablurile subacvatice, iar în 1932 Turnul Fecioarei a fost transferat Autorității Portuare din Istanbul. O reparație majoră a avut loc în 1944, când au fost amplasate pietre mari în jurul turnului pentru a preveni alunecarea în mare, a fost reconstruit interiorul cu beton armat și s-au demolat unele clădiri de pe chei. Cutremurul din Marmara din 1999 a provocat avarii, iar lucrările de reparații din perioada 1999–2000 au constat în ranforsarea turnului cu o centură de oțel și injecții de beton armat în pereți și demolarea adăugirilor din 1944 pentru a face vizibile caracteristicile arhitecturale ale structurii. Turnul Fecioarei se află la o distanță de 180 de metri de țărmul asiatic al Bosforului și servește astăzi ca far pentru navele ce trec prin strâmtoare și ca obiectiv turistic, conținând un restaurant la parter și punct de observație la etaj.

Există mai multe legende cu privire la acest turn. Numele Turnului lui Leandru provine dintr-o legendă antică, relatată de Ovidiu, despre doi îndrăgostiți: ei erau Hero și Leandru, o preoteasă de la Templul Afroditei din și un tânăr din Abydos. În fiecare noapte, Leandru traversa înot strâmtoarea Dardanele și, pentru a nu se rătăci, se ghida după focul pe care Hero îl aprinsese în turnul din Sestos. Într-o zi furtunoasă, focul s-a stins, iar tânărul s-a înecat. Dimineața, apele mării i-au adus trupul neînsuflețit la mal, iar Hero, adânc îndurerată, s-a aruncat din turn. Turcii au schimbat această poveste, reinterpretând-o pentru a se potrivit cu denumirea Turnul Fecioarei (în ). Potrivit acestei legende, sultanul s-ar fi rugat lui Allah ca să aibă copii, iar un derviș i-a prorocit într-un vis că una din sclavele sale îi va naște o fiică frumoasă, care ar putea muri din cauza unei mușcături de șarpe, și l-a sfătuit să construiască un turn, unde să fie protejată. Ascultând sfatul dervișului, sultanul a construit un turn pentru fiica sa, Mihir-Șihil („Soarele frumuseții”), și i-a respins pe toți pretendenții la mâna prințesei, dar un prinț persan a apelat la o femeie vicleană numită Ramala, care s-a prefăcut a fi florăreasă și l-a convins ca fiica sa să-i ducă un coș cu flori la turn. Prințul s-a îmbrăcat în haine femeiești și a intrat în turn, iar, când prințesa a întins mâna să ia o floare, un șarpe a ieșit din coș și a mușcat-o; nepierzându-și cumpătul, prințul a supt veninul din rană și a salvat viața prințesei. Aflând cele întâmplate, sultanul i-a dat prințului pe fiica sa în căsătorie.

Realizarea picturii

Ideea de a realiza această pictură i-a venit lui Aivazovski (1817–1890) după prima sa călătorie în Imperiul Otoman, care a avut loc în cadrul expediției navale efectuate în primăvara anului 1845, împreună cu amiralul Fiodor Litke, pe țărmurile Asiei Mici și în insulele Arhipelagului grecesc. Reîntors în Rusia în 1844, cu doi ani mai devreme, după ce urmase studii în Italia începând din 1840, Aivazovski fusese numit pictor al Statului Major al Forțelor Navale Ruse, slujbă care i-a permis să călătorească cu flota militară rusă și să urmărească exercițiile acesteia. Amiralul Litke conducea o expediție geografică de-a lungul coastei Mării Negre și prin Marea Egee, care-l avea ca oaspete de seamă pe Marele Duce Constantin Nicolaevici (1827–1892), al doilea fiu al țarului Nicolae I (1825–1855) și fratele mai mic al viitorului țar Alexandru al II-lea (1855–1881), după ce condusese anterior, în vara anului 1836, o expediție maritimă de câteva luni în Golful Finlandei, în care Aivazovski îl însoțise, de asemenea, pe marele duce Constantin. În cursul expediției din 1845, călătorii au poposit pe coastele Anatoliei, Levantului și insulelor egeene Chios, Creta, Lesbos, Patmos, Rodos și Samos și în orașele Mytilene, Sinop și Smirna. Cu acel prilej, Aivazovski a vizitat pentru prima dată Constantinopolul, fiind captivat de frumusețea orașului și afirmând entuziasmat într-o scrisoare din 16 martie 1846 către contele că „probabil că nu există nimic mai măreț în lume decât acest oraș, unde atât Napoli, cât și Veneția sunt uitate”. Călătoria a fost „extrem de plăcută și interesantă”, iar artistul a făcut sute de în creion ale orașelor de pe coastele insulelor egeene Chios, Creta și Rodos, precum și schițe de peisaje din Constantinopol și din ținuturile Levantului, pe care le-a adus cu el la Feodosia și care i-au servit timp de mulți ani ca subiecte de inspirație pentru tablourile sale viitoare. A schițat cu acel prilej cele mai importante caracteristicile ale Constantinopolului: Turnul Galata, străzile înguste care coboară pe pante abrupte, moscheile cu minaretele lor zvelte etc. Jurnalul Marelui Duce Constantin Nicolaevici descrie locurile vizitate de călători și îl menționează adesea pe Aivazovski, consemnând, spre exemplu, că artistul a făcut schițe ale unor momente din cursul călătoriei sau că a fost încântat de tabieturile pitorești ale turcilor.