thumb|350px|Biserica „Sf. Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc

Biserica „Sf. Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc a fost construită în perioada 1887–1896 în centrul orașului Câmpulung Moldovenesc. Ea se află localizată pe Calea Bucovinei nr. 24, lângă parcul central al municipiului.

Anterior, pe locul ei s-a aflat o altă biserică de lemn cu același hram, „Sf. Nicolae”, care a fost construită conform tradiției în 1698.

Istoric Prima biserică După cum atestă Condica Cronicală a Parohiatului Ortodox Oriental „Sf. Nicolai”, începută în anul 1890, „pe locul unde se află acum biserica Sfântului Ierarch Nicolai, era înainte o biserică de lemn numită și «biserica domnească», probabil de aceeea, că era zidită de Domnul Moldovei Ioan Calimah și de tatăl său, Toader Calmășul, vornic al Câmpulungului. Biserica aceasta să fi fost zidită la anul 1698, deci pe un timp, când Domnul Moldovei, Ioan Teodor Calimah, care a domnit de la 1758–1761, a fost încă de tot tânăr, ba chiar un copil, așa că zidirea bisericii celei vechi de lemn este a se atribui mai mult tatălui lui Ioan Calimah, adică vornicului Toader, care nu se chiema Calimah, ci Calmășul.”Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc: confesiuni, lăcașuri de cult și slujitori ai acestora, Ed. Axa, Botoșani, 2007, p. 37.

Este greu de precizat dacă anul construirii vechii biserici de lemn este 1698, pentru că domnitorul Ioan Teodor Callimachi a domnit în perioada 1758–1761. Oricare ar fi anul construcției, este cert că tatăl viitorului domnitor, Toader Călmașul (sau Calmășul după alte surse), a fost unul dintre cei doi vornici ai Câmpulungului. Numele său este menționat într-un zapis din 17 ianuarie 7237 (1729). Fiind legat de locul unde probabil a copilărit, domnitorul Ioan Teodor Callimachi a acordat privilegii și scutiri de dări câmpulungenilor.

Vechea biserică de lemn avea dimensiuni mici și hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Cel mai vechi document în care este menționat acest lăcaș de cult este protocolul discosului, în care sunt înscrise veniturile bisericii începând din noiembrie 1790. În biserică au fost introduse condicile mitricale pentru cei născuți începând cu 6 noiembrie 1801, pentru cei cununați de la 26 ianuarie 1802 și pentru cei decedați de la 13 februarie 1802.

Cronicile parohiei atestă ca slujitori ai acestei biserici pe următorii preoți:Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc: confesiuni, lăcașuri de cult și slujitori ai acestora, Ed. Axa, Botoșani, 2007, pp. 37–38. Alexandru Corlățan – paroh, Vasile Mândrilă – paroh, Simion Grigorovici – paroh, Grigore Grămadă – paroh, Ioan Grămadă – paroh, Nicolai Ciupercovici – paroh (1806–1823), Ioan Grămadă – paroh, George Cosenschi – administrator parohial (1824–1827 și 1831–1832), Vasile Burac – administrator parohial (1827–1831), Ioan Dașchevici – paroh (1832–1867), Teodor Ianovici – paroh (1867–1868), George Balmoș – administrator parohial (1868–1869), Vasile Cocorean – paroh (1869–1890).

Ca urmare a creșterii populației, mica biserică de lemn a devenit neîncăpătoare și atunci obștea (în frunte cu preotul paroh Vasile Cocorean) a hotărât să construiască o biserică mai mare. Prin decizia Consistoriului Arhiepiscopesc nr. 1802 din 10/22 martie 1887 s-a aprobat desfacerea bisericii vechi și s-a orânduit ca parohienii de la „Sf. Nicolae” să primească Biserica „Nașterea Domnului” (filială a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”) pentru săvârșirea slujbelor religioase.Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc: confesiuni, lăcașuri de cult și slujitori ai acestora, Ed. Axa, Botoșani, 2007, p. 38.

În acea perioadă, locuitorii din Ciumârna intenționau să construiască o biserică filială, ei aparținând de Parohia din Rușii-Moldoviței. La 18/30 mai 1887, Consiliul Parohiei „Sf. Nicolae” din Câmpulung a trimis câteva scrisori Protopresviteriei districtuale, Parohiei din Rușii-Moldoviței și comunității ortodoxe din Ciumârna în care își exprimau hotărârea de a dărui vechea biserică de lemn comunității din Ciumârna. Parohia Rușii-Moldoviței a răspuns la 28 mai/9 iunie 1887 că locuitorii din Ciumârna primesc biserica și se obligă să cumpere și catapeteasma.Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc: confesiuni, lăcașuri de cult și slujitori ai acestora, Ed. Axa, Botoșani, 2007, pp. 38–39.

Aflându-se de apropiata vizitare a Bucovinei de către principele de coroană Rudolf, unicul fiu al împăratului Franz Joseph al Austriei și moștenitor al tronului, s-a procedat la urgentarea lucrărilor în scopul de a se face sfințirea temeliei bisericii noi în prezența înaltului oaspete. Astfel, la 3/15 iunie 1887, parohul Tit Onciul de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” a predat cheia bisericii filiale cu hramul „Nașterea Domnului” parohului Vasile Cocorean de la Parohia „Sf. Nicolae”, fiind de față vicarul protopresviterial George Balmoș, precum și epitropii de la ambele parohii. Apoi, la 5/17 iunie 1887, s-au transportat la Biserica „Nașterea Domnului” Sf. Antimis, chivotul cu Sfintele Taine și alte lucruri transportabile de la biserica ce urma a fi desfăcută. Timp de o săptămână, cinci bărbați din Ciumârna au lucrat la desfacerea bisericii de lemn și însemnarea bârnelor. Acestea au fost tranportate apoi, împreună cu catapeteasma, la Ciumârna, în timp ce dranița și lemnele putrede au fost arse în curtea bisericii în zilele de 8 și 9 (20 și 21) iunie 1887.Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc: confesiuni, lăcașuri de cult și slujitori ai acestora, Ed. Axa, Botoșani, 2007, p. 39.

Biserica actuală Construcția noii biserici de lemn a durat 9 ani (1887–1896). Proiectul bisericii a fost realizat de arhitectul Cosinschi. Piatra de temelie a noului lăcaș de cult a fost sfințită la 28 iunie/10 iulie 1887 de către protopresviterul districtual Dimitrie Zurcan (ca delegat al mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici), în prezența a șase preoți. Ziua de sfințire a fost anumit aleasă deoarece atunci trebuia să treacă prin localitate principele de coroană Rudolf, unicul fiu al împăratului Franz Joseph al Austriei și moștenitor al tronului. Acesta a sosit la Câmpulung la orele 10-11 în sunetele clopotelor și în aclamațiile de „Să trăiască”, fiind primit la arcul triumfal cu pâine și sare de către primarul orașului, Beligan. La momentul sosirii, fusese sfințită deja piatra de temelie și înălțată crucea. Principele și însoțitorii săi (ministrul agriculturii Julius von Falkenhayn, baronul Felix Pino von Friedenthal, contele Bombelles etc.) au semnat actul de ctitorire, iar înaltul oaspete a dat apoi trei lovituri de ciocan în piatra unghiulară în care a fost depus documentul. După aceasta, s-a intonat imnul împărătesc și s-a cântat „Mulți ani trăiască”, iar principele s-a deplasat la Palatul comunal unde a servit masa și apoi a părăsit orașul la ora 12,30.Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc: confesiuni, lăcașuri de cult și slujitori ai acestora, Ed. Axa, Botoșani, 2007, pp. 39–40.

Cheltuielile pentru construcția bisericii au fost suportate parțial de Fondul Bisericesc al Bucovinei, o altă parte provenind din donațiile credincioșilor, printre care și cele ale Comunității Evreilor din Câmpulung. În semn de recunoștință a efortului credincioșilor de religie mozaică, s-a amplasat pe frontonul dinspre vest al bisericii o Stea a lui David într-un ancadrament circular.Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc: confesiuni, lăcașuri de cult și slujitori ai acestora, Ed. Axa, Botoșani, 2007, p. 41. Acest însemn a fost acoperit ulterior cu tencuială. Termenul pentru construirea bisericii era estimat a fi sfârșitul anului 1889, dar lucrările s-au prelungit mai mulți ani.

Biserica a fost sfințită la 1/13 septembrie 1896 de către mitropolitul Arcadie Ciupercovici al Bucovinei și Dalmației, în cadrul unor solemnități deosebite. Aceasta a fost prima biserică sfințită de mitropolitul Arcadie după înscăunarea acestuia. Înaltul ierarh era originar din Câmpulung, iar tatăl său, Nicolae Ciupercovici, slujise la biserica de lemn „Sf. Nicolae” ca paroh (1806–1823).Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc: confesiuni, lăcașuri de cult și slujitori ai acestora, Ed. Axa, Botoșani, 2007, pp. 40–41.

În anul 1900 s-a construit o clopotniță din cărămidă, pe temelie de piatră, care a fost amplasată la o distanță de 100 m sud-vest de biserică.Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc: confesiuni, lăcașuri de cult și slujitori ai acestora, Ed. Axa, Botoșani, 2007, p. 43.

În anul 1905, gardul împrejmuitor din lemn a fost înlocuit cu un gard cu grilaj de fier așezat pe un postament de piatră cimentată. Acest gard există și în prezent, iar cheltuielile de împrejmuire s-au ridicat la 6.500 de coroane.

În curtea bisericii, înspre sud-est, au fost amplasate două cruci de piatră și anume: o primă cruce s-a ridicat în anul 1902; pe corpul său se află următoarea inscripție: „Această sfântă cruce sau Așeḑat spe, AMintirea, sf-tei Bisercei aceștiea, cu sirguinta lui Toader Porcuțan născut în anu 1847 și cu soțiea lui Vărvara TItor și EPItrop la sf-ta Biserica aceasta spre eterna Amintire Anul. 1902.”. a doua cruce s-a ridicat în anul 1906; pe corpul său se află următoarea inscripție: „Aceasta sf. cruce sa făcut cu cheltueala lui Alexander Flocea și a sotiei sale Elisasveta in anul 1906.”.

Pictura interioară a bisericii a fost realizată în primăvara anului 1912 de către pictorul Franz Jahoda din Cernăuți, angajat prin concurs. Pictura a fost realizată în motive artistice amintind stilul broderiei tradiționale, sub boltă fiind pictați, în ulei, cei patru evangheliști. Pentru această lucrare, pictorul a primit 3.000 de coroane, din care 1.123 coroane au provenit din contribuția parohiei, iar restul de la Fondul Bisericesc al Bucovinei. Cu acest prilej, s-a introdus în biserică lumina electrică. Tot în 1912 s-a înlocuit policandrul cel mare în greutate de 300 kg cu unul nou, care a costat 210 coroane, iar policandrul vechi a fost donat Școlii Speciale.

Reparații După cum se precizează în Anuarul Mitropoliei Bucovinei pe anul 1937, Biserica „Sf. Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc avea o casă parohială de cărămidă, o sesie parohială de 12 ha, o sesie a cântărețului de 3 ha și o sesie a ponomarului de 1 ha. Parohia avea în îngrijire spirituală 520 familii cu 2.000 credincioși.***, Anuarul Mitropoliei Bucovinei pe anul 1937, Ed. Consiliului eparhial ortodox al Bucovinei, Cernăuți, 1937, p. 53.

Biserica a suferit avarii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind cuprinsă și de un incendiu. În timpul parohului George Antonescu (1963-1977) s-au efectuat ample lucrări de reparații exterioare și s-au repictat pereții interiori. De asemenea, în 1968 s-au recondiționat patru policandre și s-a reparat clopotul. Tot atunci s-au executat lucrări de reparații la casa parohială, unde s-a instalat sistemul de încălzire. Multe familii de enoriași ai parohiei au donat sume importante pentru cumpărarea de prapori și veșminte preoțești, perdele de pluș la icoane și terapoade, cât și perdele de mătase brodate.Vasile Sfarghiu, Otilia Sfarghiu, Câmpulungul Moldovenesc: confesiuni, lăcașuri de cult și slujitori ai acestora, Ed. Axa, Botoșani, 2007, p. 48.

La 4 aprilie 1965 s-a ținut un concurs pentru adjudecarea lucrărilor de repictare în tehnica fresco. Pereții altarului au fost pictați de pictorul bucureștean Eugen Profeta, care a finalizat lucrarea în octombrie 1965. El a pictat o suprafață de 186 m², primind suma de 23.492 lei. Pictura interiorului a fost continuată de Constantin Călinescu care a pictat pereții naosului și ai pronaosului, terminând lucrarea în 1967. El a pictat o suprafață de 1.314,554 m², devizul lucrării fiind de 162.492 lei. Se prevedea și efectuarea unor lucrări de pictură exterioare, pentru care s-a calculat un deviz de 42.640 lei, dar acestea nu s-au mai efectuat din lipsă de fonduri.