Comunitatea și limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca țară/teritoriu Germania a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul German, înglobând partea de nord a Germaniei actuale - Confederația Germană de Nord (dominată de Prusia), apoi Bavaria (în germană: Bayern) precum și diferite alte regiuni, excluzând însă părțile vorbitoare de germană din Austria. Acesta a fost deja cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca "imperiu". Primul Reich - cunoscut pentru mult timp drept Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană—provenea din divizarea Imperiului Carolingian în 843, existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (și ultimul) a fost cel al naziștilor; el a durat doar 12 ani, din 1933 până în 1945.
Germania, care devenise una dintre importantele puteri din Europa, s-a implicat în Primul Război Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Germania a invadat de câteva ori Franța. Războiul s-a încheiat în 1918, și, ca una din urmări, împăratul german a fost forțat să abdice. În Tratatul de la Versailles de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru război.
Unii politicieni consideră că condițiile grele impuse Germaniei prin Tratatul de la Versailles din 1919 și problemele economice ale crizei economice mondiale începând cu 1929 i-au permis partidului nazist al lui Hitler NSDAP să fie ales de către cetățenii germani și în cele din urmă să formeze un nou guvern în 1933, cu Hitler în funcția de cancelar. Anul următor Hitler a preluat tot controlul, devenind șeful statului și scăpând de opoziție prin aplicarea forței. În 1935 anti-semitismul a devenit o politică oficială de stat germană, justificată formal prin Legile de la Nürnberg - Nürnberger Gesetze. A făcut o alianță cu Italia și Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokyo. Politica lui Hitler de a anexa țările vecine a culminat cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa la 1 septembrie 1939.
În prima parte a războiului Germania a avut succese militare, câștigând controlul asupra principalelor teritorii din Europa, unei mari părți a URSS și nordului Africii. În 1941 naziștii au pus în aplicație Holocaustul ca politică de stat de ucidere în masă, bazată pe argumente și pretexte rasiste, a milioane de evrei și alte naționalități. Între 1942-1943 balanța în război s-a schimbat, succesele trecând de partea Aliaților împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. În aprilie 1945 Hitler și-a recunoscut eșecul său total și s-a sinucis. La 8 mai 1945 Germania a capitulat fără condiții.
În urma cererilor făcute de către Stalin la conferințele de la Yalta și Potsdam, părțile din Germania situate la est de râurile Odra (Oder) și Nisa (Neiße), conținând Pomerania, Silezia, orașul hanseatic Danzig (astăzi: Gdansk în Polonia) și Prusia de Est, au fost detașate de Germania și anexate la Polonia și la URSS. Locuitorii germani ai acesor zone, care înainte de război numărau circa 10 milioane, au fost expropriați. În jur de 2 milioane dintre aceștia chiar și-au pierdut viața în război și prin expulzare.
În urma războiului, Germania inclusiv Berlinul au fost împărțite în patru sectoare, controlate de către Franța, URSS, Regatul Unit și Statele Unite. Această împărțire a culminat prin constituirea pe teritoriul Germaniei a două state germane: partea de apus s-a numit Republica Federală Germania (RFG, Germania de Vest sau Bundesrepublik Deutschland), iar partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană (RDG, DDR, Germania de Est sau de Răsărit).
Germania de vest și-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă a Europei. În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat, prin aceea că landurile fostei RDG au aderat oficial la RFG, adoptând bine-înțeles și constituția RFG.
Tratatul care a definit această reunificare se numește "Doi Plus Patru" (a fost încheiat de către cele două state germane și cele patru puteri care dețineau suveranitatea asupra întregii Germanii: SUA, Marea Britanie, Franța și URSS).
Statul unit este acum una dintre cele mai importante țări din Uniunea Europeană și din lume.
Al doilea Reich
Germania și-a realizat unitatea politică prin câteva războaie ce au dus la triumful politicii imaginate de cancelarul Otto von Bismarck. În 1864 Prusia a dus un război împotriva Danemarcei ce părea un nonsens, fiind o serie de teritorii locuite de germani, aflate în litigiu. Danemarca a fost înfrântă și a cedat ducatele Schleswig și Holstein. Schleswig a fost luat de Prusia, Holstein de Austria. În 1866, Prusia, aliată cu Italia, a început războiul împotriva Austriei. Austria a fost înfrântă. Pacea a fost semnată, iar Confederația Germană prezidată de Austria a fost desființată. În 1867, Prusia și alte state germane din nordul Austriei au clădit un stat constituțional denumit Confederația Germană Nordică. Bavaria, Wurtemberg, Baden și Saxonia erau însă încă sub influență Austriei și Franței. Bismark a încercat să le alipească de noul stat.
În 1870-1871 a dus un război împotriva Franței. Astfel, câștigând războiul franco-prusac și cucerind Alsacia și Lorena , în ianuarie 1871 este creată Germania Unită-Imperiul German (cel de-al doilea Reich) care va dura până în 1918. Bavaria, Wurtemberg, Baden și Saxonia sunt alipite. Bismarck îi impune Franței să plătească o despăgubire de război de 5 miliarde de franci.
Germania era un stat federal; statele germane își mențineau autonomia, unele mai multă, altele mai puțină. În cadrul acestei construcții statale erau patru regate: Prusia, Bavaria, Wurtemberg și Saxonia, precum și o serie de ducate și orașe libere-Hamburg, Bremen și Lubeck-portul german cel mai mare. Parlamentul era bicameral: o camera inferioară-Reichstag (400 de deputați aleși prin vot universal, din care făceau parte deputați din Alsacia și Lorena, și 240 din Prusia care nu utiliza însă vot universal ) și Camera Superioară- Bundesrat: Consiliul Imperiului sau Consiliul Federal (60 de membri). Puterea executivă era exercitată de împărat, care era regele Prusiei(Wilhelm I, succedat de Wilhelm al II-lea), și de către cancelar, funcție care apare după 1870, alături de secretarii de stat și miniștrii.
Prusia domină cultural, Bavaria era un regat predominant catolic cu propria dinastie, guvern, parlament și armatǎ. Economia germană a devenit până la sfârșitul secolului XIX prima din Europa și a două din lume, depășind principala concurență-Marea Britanie la începutul secolului XX. Economia germană se industrializase, mai ales în Renania care era cea mai dezvoltată zonǎ.
După 1828 , Prusia conducea statele germane către o uniune vamală-Zollverein, între statele contractate și menținea taxe vamale la frontierele acesteia. Austria nu era admisă.Prima cale ferată fusese construită în 1833 care lega Nurnberg de o localitate din apropiere.
Între 1871-1875 au fost înființate 1000 de societăți comerciale și industriale, creditul fiind ieftin și statul acceptând repede să cedeze banii. Dar conjuctura s-a schimbat și depresiunea a început, multe întreprinderi falimentând. Sistemul de credit era însă foarte solid. În 1873 a fost creată moneda germană-Marca Imperială, fiind creată o uniune monetară, iar în 1875 a apărut Reichsbank care emitea moneda. Marca era una dintre ele mai solide monede europene alături de lira și francul.
Băncile acordau credit pentru că creșterea economică nu era posibilă. Creditele erau însoțite de condiții, în întreprinderi trebuind să existe un reprezentant al băncii respective. Statul intervenea prin elemente legislative.
În 1884 a fost adoptată o lege care nu permitea unei societăți să-și depună acțiunile la bursă pentru a nu o lasă să sufere din cauza unor întreprinderi sau societăți fragile. Tendința de a controla producția crescuse, concentrarea industrială devenind caracteristică economiei germane.
Întreprinderile în industria metalurgică, reprezentată de cele ale lui Alfred Krup și August Thiessen își cumpărau mine, întreprinderi, mijloace de transport pentru materii prime, servici proprii de vânzare, contractare.
Primul cartel apare în 1881, în producerea potaisului. În 1883 este înființat cartelul cărbunelui în Renania. S-au stabilit cote de producție pentru a evita o supraproducție ce ducea la scăderea prețurilor. Cei care depășeau producția erau sancționați. Cartelul se ocupă de vânzarea produsului, după care profitul era distribuit în funcție de numărul acțiunilor pe care le avea fiecare deținător care a intrat în acest cartel. Cartelul producea 50% din cărbunele din Germania, această fiind al treilea producător de cărbune la nivel global. Strânsă legătură dintre marile întreprinderi și cercetarea științifică, având la dispoziție bani mulți, profiturile erau mari. Multe întreprinderi și-au creat propriile instituții și laboratoare de cercetare precum industria chimică Bayer.
Se apela la instituții și centre de cercetare din universitățile germane. Învățământul superior în domeniul tehnic și științific era dezvoltat. Știință germană deținea supremația. Premiile Nobel erau decernate de savanții germani. Științele inginerești erau studiate numai în Germania. Dispuneau de laboratoare, școli politehnice, centre de cercetări, statele investind sume importante în cercetarea științifică.
Se formase o cultură antreprenorială în care întreprinzătorii germani își demonstraseră că au talentul antreprenorial pentru a obține succes. Statul contribuia cu legi, reglementări și dezvoltarea unei infrastructuri. Peste 90% era sub controlul statului. Germania făcea progrese formidabile în privința flotei comerciale, dar fără să depășească Marea Britanie.
În industria chimică se remarcaseră Bayer, BADE, industria farmaceutică care lansase aspirina, Schering și Merck. În domeniul industriei electrice și electrotehnice dominau Siemens și AEG. În domeniul siderurgic dominau Thyssen și Krup.
Bismark și succesorii sau au fost interesați să caute o majoritate în parlament că să-și aplice politicile. Bismark nu a fost membrul unui partid, bazându-se pe Partidul Liberal care l-a sprijinit înainte de unificare și Partidul Conservator. Bismark era supus presiunilor unor industriași și proprietari din estul Germaniei, astfel, Bismark devenise promotorul protecționismului. Alte partide importante erau Partidul Progresului (1861) - liberalii radicali, Partidul Social Democrat și Zentrum - promotorul unei politici de reforme sociale și promovarea libertății religioase, fiind împotriva politicii centralizatoare și hegemoniei Prusiei. Devenise însă ulterior unul confesional și reprezenta catolicii. 2/3 din locuitorii Germaniei erau protestanți, 1/3 erau catolici care erau reticenți când au simțit că li se încălcau drepturile religioase. Bismark a fost iritat de deciziile Conciliului Vatican I, adoptate la Roma în 1870, iar protestanții au găsit un pretext pentru a-i suspecta pe catolicii germani că nu erau onești, apărând premizele Kulturkampf, politica anticlericală germană a aniilor 1870. Bismark îi acuză într-un articol anonim pe catolici că nu aveau loialitate față de Germania. În contextul Kulturkampf au fost adoptate o serie de legi: Retragerea controlului asupra școlilor Căsătoria civilă obligatorie Măsuri împotriva ordinelor și congregrațiilor catolice, inclusiv interzicerea Ordinului Iezuit Legi privind formarea clericilor pentru a fi supuși unui examen de cultură generală. Autorizarea expulzării clericilor care se opuneau legilor adoptate Conform unei legi din 1871, când exista un post vacant de episcop, parohii erau aleși de comunitatea locală.
Curând, Kultur Kampf începe un asalt împotriva bisericilor, mai ales împotriva Bisericii Catolice. În 1874 Zentrum avea 90 de deputați în Reichstag. După 1878, intensitatea acestei politici anticlericale se diminuează.