Ion Șerban (n. 1 ianuarie 1915, Calafat, jud. Dolj – d. 13 martie 1986, București) a fost un cunoscut cobzar virtuoz din România.

Biografie S-a născut la data de 1 ianuarie 1915 în Calafat, județul Dolj.

În 1939 participă împreună cu Maria Tănase, Fănică Luca și orchestra lui Grigoraș Dinicu la Expoziția Internațională de la New York.

În 1950 este cooptat în Ansamblul „Ciocârlia” al Ministerului Afacerilor Interne, cântând alături de alt mare cobzar, Grigore Kiazim. Aici cunoaște apogeul carierei sale, având privilegiul să evolueze sub bagheta dirijorilor Constantin Arvinte, Victor Predescu și Tudor Pană și să cânte cu marii interpreți români din acea vreme: Angela Moldovan, Ion Luican, Maria Lătărețu, Ioana Radu, Mia Braia, Ileana Constantinescu.

În 1968-1969 ajunge pentru a doua în SUA, într-un turneu de patru luni alături de: Ion Cristoreanu, Maria Butaciu, Florea Cioacă, Gheorghe Cioacă, Nae Cioacă, Stanciu Simion, Tudor Pană, Aurel Romcescu (tatăl fraților Adrian și Mircea Romcescu).

Decesul Moare la data de 13 martie 1986 în București.

Distincții Medalia Muncii (12 decembrie 1957) „pentru merite deosebite în muncă”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 575 din 12 decembrie 1957 pentru conferirea titlului de „Artist Emerit al Republicii Populare Romîne”, a „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor artiști, militari și tehnicieni din cadrul Ansamblului de cîntece și dansuri „Ciocîrlia" al Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VI, nr. 37, 31 decembrie 1957, p. 307.

Aprecieri

Discografie EPA 2014: Hora de la Clejani. Acompaniază O.M.P.R., dirijor Ion Luca-Bănățeanu (disc Electrecord) EDC 1006: Comori ale muzicii lăutărești. Mari cobzari - Să-mi cânți cobzar bătrân (CD Electrecord, 2011)

Bibliografie Crețeanu, Ion: Comori ale muzicii lăutărești. Mari cobzari - Să-mi cânți, cobzar bătrân, disc Electrecord, EDC 1006, București (booklet CD)

Referințe

Categorie:Nașteri în 1915 Categorie:Decese în 1986 Categorie:Lăutari români Categorie:Cobzari români Categorie:Interpreți de muzică populară românească Categorie:Oameni din Calafat