Pierre Eugène Poujade () a fost un diplomat francez și consul al Franței în Principatele Române.
Context istoric Valul revoluționar european din anii 1848-1849 a cuprins și Principatele Române. Revoluțiile din Moldova și Țara Românească au fost însă înăbușite rapid prin intervenția puterilor conservatoare. În urma acestor evenimente, la 1 mai 1849 a fost încheiată Convenția de la Balta-Liman, prin care a fost restabilit regimul de protectorat rusesc și suzeranitate otomană asupra Principatelor. Documentul, numit Regulamentul Organic, stabilea noul statut politic al Moldovei și Țării Românești, prevăzând ca domnii să fie numiți de comun acord de cele două puteri pentru un mandat de șapte ani. În temeiul Convenției de la Balta-Liman au fost numiți Grigore Alexandru Ghica ca domn al Moldovei și Barbu Știrbei ca domn al Țării Românești.
În aceste împrejurări, Franța își schimbă reprezentanții din Principatele Române, Adolphe Guéroult la Iași și De Niou la București. Interesul francez pentru Principate se intensificase încă după încheierea Tratatului de la Adrianopol, când reprezentantului francez de la București i-a fost atribuit titlul de consul general în Principate. Tot atunci au fost majorate bugetele consulatelor franceze, iar posturile diplomatice din Principate au început să fie încredințate unor funcționari cu experiență. Astfel, în 1839, în funcția de consul general al Franței a fost numit Adolphe Billecocq, descris drept „un personaj ambițios”, care avea deja o carieră diplomatică solidă, fiind anterior agent în Suedia și secretar de ambasadă la Constantinopol.
Biografie În aceeași direcție se înscrie și numirea lui Eugène Poujade în funcția de consul general al Franței în Principatele Române, în anul 1849. Acesta a ajuns în Principate venind din Viena și traversând Cracovia și Galiția pentru a intra în Moldova, deoarece desfășurarea revoluției ungare împiedica folosirea rutelor directe către București. După sosirea la Iași, diplomatul francez s-a deplasat la București, unde și-a preluat oficial postul la 20 iulie 1849. Dorind să cunoască nemijlocit realitățile unei regiuni despre care în Occident circulau numeroase informații inexacte și reprezentări distorsionate, Poujade a întreprins o călătorie de documentare prin cele două Principate. Observațiile și informațiile culese cu acest prilej i-au oferit o imagine de ansamblu asupra Moldovei și Țării Românești, precum și asupra atribuțiilor pe care urma să le îndeplinească în calitate de reprezentant oficial al Franței.
La 23 iulie 1849, Eugène Poujade îi transmitea lui Alexis de Tocqueville, ministrul Afacerilor Externe Franceze, un raport în care prezenta atât propriile observații, cât și opiniile locuitorilor cu privire la „domnii de la Balta-Liman”. Din relatările consemnate reiese o diferență semnificativă de percepție între Grigore Alexandru Ghica și Barbu Știrbei. Potrivit opiniei răspândite în Moldova, numirea lui Grigore Alexandru Ghica ca domn al Moldovei s-ar fi datorat faptului că Rusia insistase în primul rând asupra instalării lui Barbu Știrbei pe tronul Țării Românești, considerat mai apropiat de interesele sale, acceptând în schimb alegerea lui Ghica în Moldova. În consecință, Grigore Alexandru Ghica se bucura de o popularitate mai mare decât Barbu Știrbei. Această apreciere nu era determinată de presupuse lipsuri ale lui Știrbei în privința competenței sau a inteligenței politice. Dimpotrivă, Poujade îl descria ca pe unul dintre cei mai luminați oameni ai Țării Românești. Principala critică adusă acestuia era lipsa de independență față de puterea protectoare. O interpretare asemănătoare este formulată și de Keith Hitchins, care consideră că Barbu Știrbei a fost desemnat domn al Țării Românești și datorită disponibilității sale de a colabora cu autoritățile ruse și de a servi interesele acestora.
Deși Barbu Știrbei era recunoscut ca un administrator eficient, el manifesta o atitudine conservatoare în privința reformelor politice și sociale. În primii ani ai domniei a menținut în mare măsură structurile administrative moștenite de la caimacamul Constantin Cantacuzino, fapt care a alimentat nemulțumirea foștilor revoluționari pașoptiști aflați în exil. Aceștia au privit cu ostilitate politica sa, considerând-o insuficient de receptivă la schimbările promovate în timpul revoluției de la 1848.
Opoziția față de Știrbei nu provenea însă exclusiv din rândul pașoptiștilor. Instabilitatea politică caracteristică primei jumătăți a secolului al XIX-lea a favorizat formarea unor grupări boierești organizate în jurul unor personalități influente, fiecare urmărind promovarea propriului candidat la tron. Rivalitățile dintre aceste grupări au contribuit la menținerea unui climat politic tensionat pe întreaga durată a domniei sale.
Printre aceste grupări se număra și „partida Ghica”, condusă de Constantin Grigore Ghica, fiul cel mare al lui Grigore al IV-lea Ghica, primul domn pământean al Țării Românești după încheierea domniilor fanariote. Unul dintre principalele sale puncte de sprijin a devenit Eugène Poujade, care a intrat în familia Ghica prin căsătoria cu Maria Ghica, după sosirea sa la București. Legăturile de rudenie au consolidat apropierea dintre diplomat și familia soției sale, iar Poujade a susținut constant candidatura socrului său la tron. În mare măsură, această situație explică atitudinea sa critică față de Barbu Știrbei și sprijinul acordat lui Constantin Ghica, pe care îl considera cel mai potrivit pentru conducerea Țării Românești. Deși Știrbei a încercat să reducă tensiunile prin readucerea lui Constantin Ghica în funcția de spătar, rivalitatea dintre cele două tabere a continuat.
Numeroasele intrigi ale vieții politice muntene nu îi erau străine consulului general francez. Ion Ghica cunoștea, la rândul său, opoziția exercitată de Poujade și de familia Ghica împotriva lui Barbu Știrbei, încercând chiar să îi confere acesteia o dimensiune națională. El îl considera pe diplomatul francez unul dintre principalii factori care au contribuit la îndepărtarea unor mari boieri români de orientarea rusofilă. Poujade s-a numărat, de asemenea, printre susținătorii unirii Moldovei și Țării Românești. La numai câteva luni după sosirea sa în Principate, într-un raport din 27 octombrie 1849, el avertiza asupra pericolului reprezentat de influența rusă și aprecia că singura soluție pentru limitarea acesteia consta în constituirea unui stat independent sub conducerea unui principe european, a cărui neutralitate să fie garantată de Marile Puteri. În concepția sa, Principatele trebuiau să renunțe la exercitarea unor drepturi de suveranitate care nu le ofereau suficiente garanții de securitate în fața presiunilor externe.
Această idee apare în mod constant în scrierile și intervențiile sale ulterioare, fiind reluată în 1853, în 1857 în Revue Contemporaine și în 1859 în lucrarea publicată la Paris. În același timp, Poujade susținea necesitatea unor reforme politice, economice și sociale rapide în Principatele Române. Într-un memoriu adresat lui Barbu Știrbei în februarie 1850, el insista asupra rezolvării problemelor sociale prin îmbunătățirea raporturilor dintre proprietari și cultivatori și prin reducerea obligațiilor impuse țăranilor dependenți.
Eugène Poujade și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea față de prezența și intervenția puterilor străine în Principatele Române. El considera că forțele ruso-otomane staționate în Principate după Convenția de la Balta-Liman reprezentau o povară pentru țară, apreciind că acestea „strivesc țara, în loc să o protejeze”. Diplomatul francez critica totodată lipsa de considerație manifestată de autoritățile ruse și otomane față de domnitorii români și față de instituțiile locale. Poujade relata că, întrebându-l pe generalul rus Dannemberg care era statutul domnului Țării Românești, a primit răspunsul că acesta era privit drept un simplu subprefect. Impresionat de această percepție, el semnala situația guvernului francez într-un raport în care se întreba: „Este ceva ciudat în situația Principatelor. Unde este adevărata guvernare? Este ea în mâinile domnului, ale comisarului otoman sau ale comisarului rus? Fiecare își exercită puterea rând pe rând sau împreună”.
Ocupația rusă din timpul Războiului Crimeii a coincis cu deteriorarea relațiilor dintre reprezentanții consulari ai Marilor Puteri și domnitorii români, mai ales în Țara Românească. Sprijinul acordat de Poujade partidei Ghiculeștilor a contribuit la accentuarea divergențelor sale cu Barbu Știrbei, ale cărui orientări politice le considera oscilante și lipsite de fermitate. În momentul în care domnul Țării Românești a fost nevoit să părăsească țara în 1853, consulul general francez nu a întreprins niciun demers în sprijinul acestuia. Dimpotrivă, atitudinea sa a rămas rezervată, iar adversarii săi i-au reproșat frecvent că depășea limitele obișnuite ale activității diplomatice prin implicarea directă în disputele politice interne ale Principatelor.
Pentru a se debarasa de unul dintre cei mai activi adversari ai săi, Barbu Știrbei a apelat la autoritățile franceze, semnalând la Paris implicarea lui Eugène Poujade în interesele politice ale familiei Ghica. În acest scop, l-a trimis pe fiul său, George Știrbei, cu misiunea de a obține revocarea consulului general francez de la București. La 17 noiembrie 1854, George Știrbei i-a înmânat secretarului de stat francez Plagino un memoriu care constituia un amplu rechizitoriu la adresa lui Poujade. Documentul susținea că diplomatul francez, aflat sub influența soției sale, Maria Ghica, și a familiei acesteia, adoptase integral interesele Ghiculeștilor și urmărea promovarea unui proiect politic familial. Potrivit acuzațiilor formulate de George Știrbei, Poujade acționa pentru consolidarea poziției lui Grigore Alexandru Ghica în Moldova și pentru pregătirea accederii unui membru al familiei Ghica pe tronul Țării Românești, poziție considerată destinată lui Constantin Ghica. În etapa următoare, acesta ar fi urmărit să convingă cercurile politice occidentale că familia Ghica reprezenta singura opțiune legitimă pentru conducerea viitorului stat al Principatelor.
Memoriul afirma, de asemenea, că membrii familiei Ghica încercau să își păstreze aparența de neutralitate față de conflictul internațional aflat în desfășurare, pentru a nu compromite aceste planuri politice. După plecarea lui Barbu Știrbei din țară, Poujade era acuzat că s-a deplasat la Constantinopol pentru a pregăti condițiile favorabile realizării lor. Printre cele mai grave acuzații se număra existența unei înțelegeri cu lordul Redcliffe pentru susținerea unui candidat comun, identificat în persoana lui Ion Ghica, ceea ce ar fi permis înlocuirea influenței ruse din Principate cu una britanică.
În susținerea acestor afirmații, George Știrbei invoca și activitatea salonului Mariei Poujade de la Paris, care ar fi contribuit la promovarea intereselor familiei Ghica în cercurile politice și intelectuale franceze. Cea mai concretă probă prezentată autorităților franceze a constat însă în mai multe note autografe ale lui Poujade adresate unui publicist, documente pe care George Știrbei le-a pus la dispoziția lui Plagino și care, în opinia sa, demonstrau implicarea excesivă a consulului general în afacerile politice ale Principatelor și abaterea de la obligațiile de neutralitate specifice funcției sale diplomatice.