Târgu Trotuș (în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bacău, Moldova, România.
În această localitate, ce era la acea vreme oraș-târg, a fost făcută prima traducere a Bibliei în limba maghiară de pastorii husiți Tamás Pécsi și Bálint Újlaky, în 1437.
Etimologie miniatura|stanga|Prima pecete a orașului Trotuș, extrasă dintr-un document din 7 februarie 1632, reprezentând un braț de șavgău Potrivit istoricului Laurențiu Rădvan, cel mai probabil numele vechiului oraș Trotuș și al râului provine de la numele etnic Tatars, dat mongolilor atât în spațiul locuit de români (tătari), cât și în cel de maghiari (tatár) și că nu are nicio legătură cu exploatarea sării.Orașele din ..., Rădvan, 2011, p. 587 Acesta a fost întâlnit sub formele Tataross și Tataruss în registrele de mărfuri din Brașov, unde Tatár-ós înseamnă „satul, drumul, râul etc. tătarilor”, de la maghiari provenind felul pronunției numelui, indiferent dacă este autohton sau străin.Orașele din ..., Rădvan, 2011, p. 588
În actele slave din secolul al XV-lea a fost menționat Totruș, iar în limba maghiară Tátros în 1466. Din ultima formă a rezultat, prin metateză, cea actuală Trotuș.Tîrguri ..., Giurescu, 1967, p. 308 Potrivit lui Constantin C. Giurescu, originea este controversată.
Nicolae Iorga a fost de acord că Totruș și Tatros par a însemna „râul tătăresc”, cu referire la tătari, sub conducerea cărora se afla viitorul teritoriu al Moldovei.Nicolae Iorga, „Privilegiile Șangăilor de la Târgu-Ocna”, extras din „Analele Academiei Române, Seria II, Tom XXXVII, Memoriile Secțiunii Istorice”, Librăriile Socec & Comp. și Sfetea, București, 1915, p. 247 Asupra acestui fapt s-a exprimat și Ștefan S. Gorovei, adăugând că este pronunția maghiară pentru tataraș, fiind în aceeași categorie cu numele satului Tămârtășinți (Tămârtășești), actualul Șoldănești, Suceava.Ștefan S. Gorovei, „Dragoș și Bogdan întemeietorii Moldovei: Probleme ale formării statului feudal Moldova”, Editura Militară, București, 1973, p. 49
Radu Rosetti a concluzionat că variantele românești Trotuș și cea veche Totruș sunt deformări ale termenului maghiar Tátros, ce este echivalent al slavonului Bistrița.Rosetti, Radu, „Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova”, în Analele Academiei Române, Tom. XXVII, Memoriile Secțiunii Istorice No. 10, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, București, 1905, p. 251Alexandru Philippide, „Originea românilor. Volumul al doilea. Ce spun limbile română și albaneză”, Tipografiea „Viața Romînească” S. A., Iașĭ, 1927, p. 369 Însă Alexandru Philippide a menționat că un asemenea termen nu există în limba maghiară. Tot Philippide a propus etimologia din termenul maghiar tartós cu semnificația „durabil”, „perseverent”.
Gustav Weigand a propus termenul maghiar tátáros, „tătăresc”, deci cu înțelesul Tatarendorf, sau cu alte terminații ca -weg sau -bach.
Filologul Dragoș Moldovanu, în chestiunea toponimelor păstrate din limba latină în Transilvania în justificarea continuității,Toponime ..., Moldovanu, 2010, p. 80 s-a exprimat și asupra hidronimului Trotuș, care după acesta nu poate avea o origine maghiară sau turcică, cum este valabil în cazul unor hidronime minore din bazinul hidrografic propriuToponime ..., Moldovanu, 2010, p. 81 din secolele al X-lea–al XI-lea (Slănic, Cașin, Dofteana și Bârzava/Bârzăuța – origine bulgară veche; Oituz, Uz și Tazlău – din turcică veche), și mai târziu hidronimele Asău (de origine maghiară) și Ciobănuș (de origine românească).Toponime ..., Moldovanu, 2010, p. 77 Acesta s-a raportat după regula că hidronimul major este întotdeauna mai vechi decât hidronimele afluenților și că Trotuș ar putea avea o origine latină, din *tortuosus (aminis) „(râu) sinuos”, „șerpuitor”, unde aminis „râu” a dispărut din limbile romanice, dar era folosit des în toponimia antică. În epoca romană se utiliza desemnarea cu adjective substantivale, unde hidronimele romane erau de genul masculin, precum Trotuș, spre deosebire de limbile slave cu genul feminin. În cazul preluării de către slavi, ar fi trebuit să preia forma *Tortósu.Toponime ..., Moldovanu, 2010, p. 78
În limba maghiară mai este menționat cu numele Tatrosvásárhely, corespondentul denumirii actuale Târgu Trotuș.
În limba ebraică este scris טרוטוש (Trotosh).אילן, א. (1981). דברי ימי יהודי רומניה ברומניה ובארץ ישראל. Israel: החברה ההיסטורית לחקר תולדות יהדות רומניה, p. 53Pinḳas ha-kehilot: Romanyah (2v.). (1969). Israel: Yad ṿa-shem, rashut ha-zikaron la-Shoʼah ṿela-gevurah, p. 104
Istorie Amplasament Trotușul este printre cele mai vechi târguri din Principatul Moldovei, din secolul al XIII-lea, care alături de Adjud și Orhei, și-a schimbat amplasamentul. Misionarul Marco Bandini a afirmat în anul 1646 că prima așezare a fost la o jumătate de milă maghiară (1 magyar mérföld – 8353,6 m) spre răsărit față de așezarea contemporană cu acesta. Tot misionarul remarcase pereții ruinați ai bisericii catolice vechi de la fosta vatră.Tîrguri ..., Giurescu, 1967, p. 307
Orașul-târg a fost poziționat la nord de râul Trotuș, de unde și-a luat și numele, în apropierea unei mine vechi și însemnate de sare. De asemenea, din zona așezării începea drumul ce ducea la Brașov, prin valea râului Oituz, Brețcu din Transilvania și Târgu Secuiesc, fiind cel mai important drum ce lega Moldova de Transilvania.
Într-un privilegiu comercial din 1498 redactat de Domnie a fost menționată vama de la Trotuș, care după Laurențiu Rădvan, reprezenta granița cu Țara Românească. Alexandru cel Bun a dat în martie 1410 dregătorilor domnești Domoncus stolnic, Blaj și Iacob, ce erau fiii lui Gheleb Miclouș, mai multe sate pe râurile Cașin și Oituz (Stanișorești, Laslăuți, Grozești și Stoenești). În același document s-a menționat că boierii menționați au slujit și pentru domnii anteriori, astfel potrivit lui Rădvan, luând în calcul că au primit mai multe sate în zonă, este probabil vorba de maghiari rămași după ce Regele Ungariei și-a pierdut autoritatea asupra teritoriului și care l-au ajutat pe un predecesor al lui Alexandru cel Bun să controleze regiunea, prin numirea unor judecători proprii.
În legătură cu limitele statale și controlul unor teritorii ale Moldovei, Constantin C. Giurescu considerat că în stăpânirea lui Bogdan s-au aflat și viitoarele ținuturi Neamț, Bacău și Trotuș, până la râul Oituz. Pe de altă parte, se crede că prezența semnificativă a unor grupuri de maghiari în zonă dovedește că regiunea a mai rămas o perioadă sub controlul Regatului Ungariei, dar și că teritoriul Episcopiei de Milcov, la sud de râul Trotuș, inițial a ținut de acest regat, potrivit izvoarelor istorice puține păstrate. Astfel se poate explica lipsa relațiilor dintre Moldova și Țara Românească până la domnia lui Petru I, în jurul anului 1375.Orașele din ..., Rădvan, 2011, p. 337
De asemenea, așezarea a devenit parte integrantă a frontierei defensive ungare situată în Moldova după pierderile grave suferite în perioada invaziei mongole din 1241.
Misionarul catolic Paolo Bonnicio din Malta a consemnat în 1632 că între Bacău și Trotuș drumul mare are o lungime de 30 mile.Călători străini ..., Holban, 1973, p. 22 Tot acesta a lăsat informația că de la Piatra se poate abandona drumul mare spre Bacău și se poate merge pe jos, prin pădure, până la Trotuș, distanța fiind de aproximativ 48 mile. A descris acest drum ca fiind pustiu, cu excepția prezenței tâlharilor, și că l-a parcurs timp de 4 zile în fuga acestuia de tătari, din timpul năvălirii din Rutenia, Moldova și Țara Românească din 1625.Călători străini ..., Holban, 1973, p. 19 În ceea ce privește hidrografia zonei, acesta a scris: „De la Trotuș se merge dealungul aceluiași rîu care desparte Țara Românească de Moldova, pînă la Adjud unde Siretul se varsă în numitul <rîu> Trotuș și acesta își pierde numele păstrîndu-l pe acela de Siret; astfel Siretul este mare pentru că se varsă în el.”Călători străini ..., Holban, 1973, p. 20
Mențiuni documentare miniatura|Satul, notat ca Trotusch, la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1788–1790) în prima ridicare topografică iozefină. Se pot remarca două biserici. La vest se află Târgu Ocna (Stadt Okna). Prima mențiune documentară provine din privilegiul comercial din 8 octombrie 1408,Mihai Costăchescu, „Documentele moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, Volumul II, Fundațiunea „Regele Ferdinand I”, Editura Viața Românească, Iași, 1932, p. 635 unde comercianții din Liov ce transportau postav la Brașov trebuiau să plătească „la vama principală în Suceava de grivnă trei groși, iar în Bacău, de grivnă un groș și jumătate, iar în Trotuș de grivnă un groș și jumătate. Iar când se vor întoarce, de fiecare povară, la Trotuș, câte doi groși, iar în Bacău de fiecare povară câte doi groși.” În acest fel s-a atestat Trotușul ca punct vamal, asemănător Bacăului, Iașiului și Bârladului. A mai fost menționat și în privilegiile comerciale ulterioare din 18 martie 1434, 29 iunie 1456 și 3 iulie 1460.
În 1470, numele unui student din Trotuș a fost menționat la Universitatea Jagiellonă din Cracovia.
În 1540, în conflictul privind coroana Regatului Ungariei dintre Ferdinand de Habsburg și Isabella Jagiello Zapolya (în numele fiului ei Ioan Sigismund Zápolya), unde se mai adăuga și Imperiul Otoman ce dorea instaurarea unui pașalâc la Buda, li s-a impus domnilor din Moldova și Țara Românească să participe la expediții în regat pentru menținerea dreptului lui Zápolya. În acest context, brașovenii au avut emisari în Moldova, de unde era pericolul mai mare de a se interveni, iar judele Brașovului, Johannes Fux, i-a informat pe ferdinandiști că Petru Rareș a cerut un însoțitor până la domnul Țării Românești pentru a-l chema cu armata proprie în Țara Bârsei. În octombrie 1543 domnul muntean a trecut deja Oltul spre Orșova, iar teama brașovenilor s-a diminuat, dar în schimb Petru Rareș se afla la Trotuș pregătit pentru a intra în Secuime.Maria Holban, „Călători străini despre Țările Române”, Volumul I, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Republicii Socialiste România, Editura Științifică, București, 1968, p. 390
În 1541, Georg von Reicherstorffer a publicat o descriere a Moldovei, unde între târguri era menționat Tartharos.Maria Holban, „Călători străini despre Țările Române”, Volumul I, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Republicii Socialiste România, Editura Științifică, București, 1968, p. 199
În 1637, Vasile Lupu l-a trimis pe cumnatul său Dumitrașco Șoldan însoțit de câteva mii de soldați moldoveni în scopul păzirii marginii statului despre Regatul Ungariei, începând de la plaiul Oituzului, de Ia Trotuș, împotriva armatei maghiare, condusă de Ion Movilă, fiu al lui Simion Movilă, care era pretendent Ia tronul Moldovei sub protecția principelui Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I. Lupu se temea de atacul armatei maghiare întrucât domnul Țării Românești, Matei Basarab, a cărui țară fusese atacată și prădată de Moldova lui Vasile Lupu, s-a aliat cu Rákóczi I. Armata lui Movilă s-a mobilizat până în Trotuș, însă în urma ordinelor primite de la Basarab, s-a întors înapoi, posibil de teama turcilor sau dintr-un alt motiv, potrivit lui Miron Costin. Aceste împrejurări au fost prezentate de Rákóczi I într-o scrisoare adresată cancelarului imperial de la Pressburg, din 23 decembrie 1637.
În 1653, Vasile Lupu a venit în ajutorul lui Timuș Hmelnițki, fiul hatmanului cazacilor Bogdan Hmelnițki, pentru ca Lupu să își recapete tronul. Astfel, i-au pus pe fugă pe Gheorghe Ștefan și Ioan Kemény, ce s-au retras Ia Trotuș. De la Trotuș Kemény a trecut în Transilvania, iar Ștefan a coborât apa Trotușului, a trecut prin Focșani, și a ajuns în Țara Românească. Șavgăii de la ocnă (mineri maghiari) au fost folosiți împotriva trupelor de germani ale lui Gheorghe Rákóczi al II-lea.Miron Costin ..., Panaitescu, 1958, p. 147Miron Costin ..., Panaitescu, 1958, p. 148
Titulatură