Râca este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Argeș, Muntenia, România.
CADRU GEOGRAFIC
Satul Râca este așezat pe paralela 45 și pe meridianul 33 grade latitudine nordică. Se află în sudul județului Argeș, aproximativ la jumătatea drumului județean Popești-Căldăraru (Miroși), pe partea dreaptă a Pârâului Bucov, pe dealurile aceluiași pârâu. Relieful este alcătuit din partea nordică a câmpiei Găvanu –Burdea și este format din dealuri și văi înguste. La sud se mărginește cu comuna Siliștea-Gumești, din județul Teleorman, la nord, cu comunele Ungheni și Izvorul de Jos, la est are ca limită râul Teleorman, satele Palanga, Popești, Slobozia-Trăznitu și Tătărăștii de Sus. Iar la vest, comunele Miroși și Căldăraru, având ca limită linia fierată Roșiori-Costești. Ca forme de relief predomină câmpia ( câmpia Găvanu-Burdea) și dealurile Bucovului și Teleormanului. În partea de est se află dealurile Teleormanului, care vin dinspre Costești și se pierd dincolo de Tătărăști, atingând în unele locuri 200 m. înălțime.; la nord, dealurile Bucovului și Piscului; la vest- dealurile Strâmbei și în interior dealurile Barbeșului și Purcarului. Câmpiile mai importante sunt: Coșcovele, Izvoarele, Strâmba și Tudoria. Dintre ape, râul cel mai apropiat de sat, cu debitul cel mai mare este Teleormanul care izvorăște mai jos de Slătioare și merge paralel cu drumul național Pitești-Costești-Alexandria, vărsându-se în râul Vedea. Râul Câinelui sau Strâmba, pe a cărei vale s-a aflat localitatea Râca până la 1830, se găsește la vest de sat, pornind din Câmpia Burzii și trecând prin comuna Siliștea-Gumești. Râul Bucov izvorăște din Humele și trece prin sat despărțind satul Bucov de Râca, vărsându-se în dreptul satului Tătărăști în râul Teleorman. Mai menționăm Barbeșul care pleacă din dreptul morii și se varsă în pârâul Bucov și Purcarul care străbate Râca, despărțind-o în două: Râca -Veche și Râca -Nouă și se varsă tot în Bucov.Aceste ultime două pârâiașe curg doar atunci când plouă mai mult sau când se topesc zăpezile. Văile mai importante sunt: Valea Bucovului, din care face parte și Valea Ghiincioaei, Grădinării (La fântâna lui Cărămidă), Vălceaua Adâncă, între Palanga și Râca, la jumătatea drumului, Vâjietoarea, Valea Teleormanului, Valea Strâmbei și Valea Plescării. Flora și fauna comunei Flora: Vegetația zonei este reprezentată bogat: Pădurile au ocupat o mare zonă pe aceste meleaguri, făcând parte din marii codri ai Teleormanului. Cele mai importante păduri ale comunei au fost: pădurea Popilor, Bobatea, Șapte-Boi, Piscului, Academiei (sau pădurea Bucovului) și Cracului. Au mai existat păduri și pe dealurile Strâmbei și Plescării dar s-au defrișat. Toate aceste trupuri de păduri se legau cu faimoșii codri ai Vlăsiei și țineau de la Dunăre până pe sub dealurile Costeștilor. Codrii Teleormanului cuprindeau arbori variați: fagi, stejari ( local numiți tufani), arțari, aluni, corni, tei, frasini, ulmi, jugaștri, salcâmi, ghiorghinari (porumbari), măceși, cireși sălbatici, peri sălbatici, răsuri, carpeni, sângerul, aninul, măceșul, alunul, mărăcinișuri și mai rari, socul și salcia mai mult pe albia râurilor. Fagii, care altădată se întindeau peste tot, au dispărut cam de 100 de ani, rămânând doar amintirea lor în toponimicul La Fagi, o tarla de pământ între Palanga și izvorul de Jos, care altădată aparținuse satului Bucov. De asemenea și ulmul e pe cale de dispariție cam de 30-40 de ani, iar în ultimul timp au început să se usuce și stejarii și salcâmii. Ca plante sălbatice în zona noastră cresc: sulfina, drăgaica, aglicele, cimbrul, nalba, cucuta, sunătoarea, măselarița, pălămida, mărăcinele, păpădia, rodul pământului, rostopasca, iarba, cicoarea, coada șoricelului, floare paștelui,laptele cucului, rodul pământului, usturoiul sălbatic (purul), măcrișul, coada cocoșului, nalba sălbatică, untișorul, cicurașul, bozul, costreiul, osul iepurelui, mohorul, loboda, știrul, murul, pirul, troscotul, floarea țigăncii, căpșunul,, ciuperca, ceapa ciorii, buretele, sorbul, fust păsăricii sau volbura, iarba mare, hreanul, scaietele, mușețelul, talpa-gâștii, coada vacii, etc. Flori: micșuneaua, mărgăritarul, vioreaua, turcaletele, brebenelul, drăgaica, aglicea, garoafa, busuiocul, călțunașul, sălcioara, stânjenelul, crinul, bujorul, macul sălbatic. Plante de apă: papura, țipirigul, trestia, barba caprii, lumânărica, laurul, cucuta, susaiul, izma, Ca plante furajere cresc: trifoiul, lucerna, dughia, măturile, borceagul, etc. Inul, cânepa și bumbacul care au fost cultivate cam până în 1955, au dispărut. Tutunul s-a cultivat până prin anul 1960, după care a dispărut. Cerealele cele mai importante care s-au cultivat și se cultivă și astăzi sunt: grâul, porumbul, ovăzul, orzul și secara. Acum se cultivă și rapița pentru În trecut se cultiva și meiul pentru mămăligă, dar cu timpul a dispărut. Ca plante legumicole se cultivă mazărea, fasolea, varza, roșiile, prazul, ceapa, usturoiul, cartofii și morcovii. Dintre pomii fructiferi menționăm: zarzărul, prunul, nucul, mărul, părul, la care se adaugă arbustul vița-de-vie. Fauna zonei: Ca animale domestice oamenii cresc vaci, capre ,mai puține oi, deși în trecut ocupația de bază a fost oieritul, cai, măgari și tăurași. În trecut oamenii creșteau și boi pentru muncă, astăzi însă nu mai cresc aceste animale. Dintre păsările domestice menționăm: găina, curca, rața, rața leșească, bibilica și gâsca. Dintre animalele sălbatice mai trăiesc prin pădurile nostre vulpea, iepurele, șobolanul, șoarecele, rar de tot, lupul, porcul mistreț, castorul, veverița, broasca, șarpele, șopârla, gușterul, brotăcelul, vipera,( mai rar) melcul, pisica sălbatică, nevăstuica, ariciul, cârtița, liliacul, dihorul. Ca păsări sălbatice trăiesc coțofana, cioara, pițigoiul, cucul, pupăza, rândunica, cinteza, privighetoarea, ciocănitoarea, bufnița, ciuhurezu, guguștiucul, porumbelul sălbatic, gaița, barza, pitulicea, dropia, potârnichea, turtureaua, vrabia, cârsteiul, grangurele, eretele, prigoria sau ploierul, corbul, cioaca, ciuful,pițigoiul, uliul, -oricarul, iar pe lacul de la Baraj au apărut și pescăruși. Insecte sau alte viețuitoare: musca, bondarul, țânțarul, furnica, viespea, păiajenul, greierul, fluturele, albina sălbatică, gândacul de bucătărie, rădașca, croitorul, urechelnița, viermele negru, cărăbu-ul sau găinușa, gândacul verde, gărgărița de iarbă și cea de bucate, lăcusta galbenă, coropișnița, calul dracului, căpușa. Pești: crapul, țiparul, vârluga, caracuda, soreața. Clima localității este temperat-continentală, cu influiențe răsăritene. Iarna bat vânturi puternice din est cu viscole aduse de crivăț, iar vara bate austrul din vest. Băltărețul bate din sud și este aducător de ploaie și belșug. Iernile sunt aspre și cu precipitații bogate, iar verile secetoase și uscate. În ceea ce privește zăpada, grosimea stratului variază între 10 cm. și 1, 60 m, iar la adăposturi se așază troiene de 7–10 m, cum a fost în februarie și martie, anul 1953. Media precipitațiilor pe ani variază de la an la an. Iată câteva exemple: 1956-584,7 l/m pătrat,1957- 674 l/ m pătrat, 1958- 398,5 l/ m. pătrat. Mersul anotimpurilor este foarte neregulat, primăvara ține doar câteva săptămâni sau,și mai puțin, precedată de topirea zăpezilor și sfârșind cu sosirea păsărilor călătoare. Atunci Bucovul se umflă și inundă așezările omenești din preajmă sau grădinile oamenilor. Toamna este cunoscută doar prin scurtarea zilelor și prin vântul care scutură frunzele pomilor. . Căldura verii continuă să scadă încet până prin octombrie, iar în noiembrie, decembrie începe iarna. Vara începe de prin luna mai, atingând în iulie temperaturile cele mai înalte. În august încep vânturile toamnei cu primii fiori ai frigului. Iarna își atinge apogeul în ianuarie la <Bobotează>, când gerul este năpraznic și se numește gerul bobotezei. Luna februarie ferecă și desferecă, îmbinând zilele geroase cu cele dulci. Ploile cad neregulat și cu zgârcenie. Cel mai secetos anotimp este vara și cel mai ploios este toamna. Când iese nor mare de la Cornul Caprei, înseamnă că plouă. De la răsărit vin ploile mari, vlogul sau zăpada, dela apus vine seceta. Temperatura iarna scade până la minus 28 de grade Celsius și chiar mai mult (cum a fost în anul 1929), iar verile se ridică până la 42-43 de grade celsius, cum a fost în anul 2007. Media maximă este de plus 17,4 grade, iar media minimă de minus 7 grade. Presiunea atmosferică atinge anual media de 758 mm Hg coloană de mercur. Precipitațiile atmosferice sunt cam sărace. Fiind așezată între două văi (cea a Teleormanului și a Strâmbei), precipitațiile sunt duse de curenții de aer pe aceste văi, văduvind localitatea de apă, de aceea și solul este mai puțin darnic cu oamenii. Cu toate acestea menționăm două inundații care au afectat și recoltele- cele din vara anului 1975 și 1980. Au mai fost mari inundații și în anii 1897,1941. <În 1877-1878 a fost o zăpadă mare, numită zăpada turcilor. Se spune că era aproape cât gardurile și că treceau ai noștri cu prizonierii turci spre Pitești pe <Drumul ăl Mare>, iar care turc cădea alături, se scufunda în jos și nu mai putea ieși, fiind și slăbiți de drum. Și primăvara, erau numai oase de turci pe marginea drumului.> (Povestită de bătrânii satului)
CADRU ISTORIC
Istoricul satului Râca
Pe aceste meleaguri a existat viață din preistorie. Bogdam Petriceicu Hasdeu, pomenește localitatea Râca printre cele 95 de localități din Muntenia, unde s-au găsit urme ale <unui trai antic urban>. La locul numit Odaia-Veche, pe Dealurile Bucovului , în Tudoria și în Pădurea Academiei la punctul numit Fântâna cantonului s-au găsit urme ale trecutului nostru milenar. La Odaia Veche și pe Valea Ghiincioaei (Dealurile bucovului) cu ocazia arăturilor adânci de toamnă și a săpăturilor pentru plantarea viței-de-vie, între anii 1962-1964, s-au găsit ciocane și topoare din piatră șlefuită, ceramică, unelte din silex, precum și vârfuri de săgeți și de sulițe, datând din neolitic. Continuitatea de viață omenească este confirmată și de urmele unei cetăți geto-dacice pe locul numit Tudoria, pe Loturile Gulinoaei. E greu de precizat o dată anume când s-a înființat comuna noastră și cred că nici nu există vreo mărturie în nicio arhivă. La începuturi, pe Valea Strâmbei, a fost o mână de băștinași care și-au ridicat bordeiele la marginea pădurii, pe malul Strâmbei. Lângă ei s-au adăugat câteva familii de ungureni, din Transilvania, veniți cu turmele la păscut pe aceste meleaguri. Amplasamentul inițial al comunei era pe Valea Strâmbei, cam la 6–7 km spre vest de actuala așezare. Denumirea satului de Râca, după filologul Gabriel țepelea, ar fi fost dat de ciobanii ungureni, stabiliți pe aceste meleaguri. Coborârea ungurenilor din Transilvania a avut mai multe cauze. Unii erau păstori și coborau cu mioarele în fiecare toamnă până la Dunăre, rămânând printre băștinași, alții- mai târziu- fugeau de serviciul militar austro-ungar sau de apăsarea robotei grofilor și de obligația de a-i trece pe români la religia catolică. Numărul ungurenilor din Muntenia este, la un moment dat, așa de mare încât, în anul 1813, Ion Vodă Caragea înființează un comisariat al ungurenilor care se numea <isprăvnicia dă ungureni>1 Ungurenii care coborau cu oile se mai numeau și poenari (cei din părțile Sibiului), bârsari sau mocani (cei din țara Bârsei). În anul 1418, coborârea ungurenilor este atestată și în documente. Mihai, fiul lui Mircea, consimte ca privilegiul acordat de tatăl său ciobanilor din Cisnădie- acela de a paște oile în regiunile muntoase ale țării Românești- să fie prelungit2. Ungurenii poenari s-au stabilit pe văile Topologului, Argeșului, Vâlsanului, Teleormanului și mai la vale, pe Valea Strâmbei3