Răhău (în dialectul săsesc Rechen, Recha, în , în ) este un sat ce aparține municipiului Sebeș din județul Alba, Transilvania, România.

Localizare Este situat la 9 km sud-vest de Sebeș, în apropiere de valea râului Secașhttps://distanta.ro/sebes/rahau.

Atestare documentară Prima mențiune documentară este din anul 1291. În 1372 localitatea este atestată documentar cu denumirea Rychau, iar în 1532 este consemnată în documente Rychentradus de la hu wiki.

Cercetări arheologice 1. În punctul „Budurăul Ciobănelului“, situat în partea de sud-est a comunei, pe partea dreaptă a Văii Sfintei, a fost cercetată, în anul 1960, o villa rustica. Au fost identificate părți din două corpuri de clădire, din una dezvelindu-se integral două încăperi și fragmente din zidurile despărțitoare de la alte trei, iar din cel de al doilea corp de construcție, aflat la 20 m de primul, s-au cercetat două camere mai mari și alte două mai mici. Cele două camere din primul corp de clădire aveau pavimentul din cărămizi și instalație de hypocaust. Materialul arheologic descoperit constă în principal din ceramică comună și terra sigillata, o cheie, un ac de os și alte materiale. Sub nivelul de construcție al vilei s-au descoperit fragmente ceramice dacice.

2. Cu prilejul acelorași cercetări din anul 1960, s-a efectuat un sondaj și în punctul „Arsuri“. Au fost descoperite substrucții de clădiri și ceramică romană, interpretate ca posibil amplasament la unei alte villa rustica.

3. La 1 km nord de sat, în punctul „Crucea Dodicăi“ se semnalează morminte și obiecte romane. De aici provin două stele funerare: una, a unui veteran din legiunea XI Claudia, pusă de soția și copiii săi, iar a doua este monumentul ridicat soției sale. Descoperirile indică un cimitir de familie pe lângă o villa rustica, al cărei prim proprietar a fost veteranul Titus Flavius Rufus. Inscripțiile au fost studiate de marele istoric român Nicolae Iorga.

4. În punctul „Valea Caselor“ s-au descoperit piese ornamentale din bronz (?) și o fibulă romană.

5. La 5 km de sat, pe un câmp cu ruine numit „Biserica Albă“, s-au observat resturi de ziduri, elemente sculpturale și ceramică romană.

6. Din locuri neprecizate de pe teritoriul satului mai provin: două monede grecești de bronz din perioada Traian și, respectiv, Antoninus Pius, două tuburi din lut de la un apeduct, fragmente de terra sigillata și un fragment dintr-o inscripție funerară.

Întreg ansamblul descoperirilor de la Răhău indică existența unei importante așezări rurale și a unor villae rusticae, pe traseul drumului imperial spre Apulum, ale cărui urme au fost și ele surprinse.

Istoric Primul sat era situat de-a lungul actualului drum principal. În Evul Mediu a fost o așezare săsească, parte din Scaunul Sebeșului din Pământul crăiesc (zona de autoadministrare a sașilor). Satul a fost distrus între anii 1601 și 1603, fiind ulterior reîntemeiat pe amplasamentul actual, cu o populație românească. Parohia luterană a supraviețuit fără credincioși până în 1865 (în zona Pământului crăiesc, în majoritatea localităților, iobagii români își plăteau dijma către pastorul luteran), iar până în 1848 funcționarii satului au fost de asemenea sași. Limba oficială germană a fost înlocuită în sat cu limba română în anul 1861.

Demografie 1850 - populația satului se ridica la 1823 persoane dintre care 1805 români și 18 romi , toți de credință ortodoxă.

1890-populația satului se ridica la 1890 de persoane dintre care 1887 erau români,o persoană era maghiară și celelalte 2 persoane erau nemți,toți de credință ortodoxă

Conform recesământului efectual în 2002, populația localității Răhău se ridică la 923 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (914), cu o minoritate de romi (6) și maghiari (3). Din punct de vedere confesional majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (889), cu o minoritate de penticostali (31). Pentru restul de populație nu este cunoscută apartenența confesională

Personalități Ioan Constandă, născut la Răhău în 1824, primul grafician român din Transilvania. Nicolae Cărpinişian, preot ortodox născut la Răhău, absolvent al Institutului teologic-pedagogic „Andreian” din Sibiu în 1889; autor al lucrării Monografia comunei Răhău, publicate la Sibiu în 1897 Nicolae Munthiu (1880 - 1937), deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia 1918 Silviu Cărpinișian (1897 - 1982) născut în Răhău, a funcționat ca profesor în școlile Sebeșului timp de o jumătate de secol (1920 - 1970), cu o întrerupere de 2 ani (1952 - 1954) când a suferit rigorile închisorilor comuniste.  Arhip Floca (n. 6 martie 1910, satul Răhău, județul Alba - d. 2 februarie 1987, București) a fost un general român, care a îndeplinit funcția de adjunct al ministrului apărării naționale (1957-1966). Vasile Secașiu, născut la Răhău în 1934, cercetător și doctor în științe medico-veterinare Ioachim Oana, născut în Răhău în 1939. Din 1974 a condus serviciul de fizioterapie al Policlinicii din Deva, iar după 1990 a fost director al Spitalului Județean Hunedoara. În calitate de medic al naționalei de gimnastică, Ioachim Oana a participat la Olimpiada de la Sidney din 2000.

Lăcașuri de cult

Singurul lăcaș de cult din localitate este biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” care aparține de Protopopiatul Sebeș.

Biserica din Răhău a fost construită între anii 1793-1804, iar de atunci au fost efectuate numeroase lucrări de reabilitare. Începând din anul 2012 a fost renovată, a fost restaurată turla, iar vechiul acoperiş a fost înlocuit.

Documentele vechi menționează că elemente din vechea biserică a satului (precum crucea de deasupra ușilor împărătești și sfeșnicele) au fost pictate la începutul secolului al XIX-lea (anii 1804–1809) de zugravi renumiți din regiune, cum a fost Ioan Hîndorean din Poiana Sibiului.

A fost resfințită în august 2022 de către IPS Irineu, arhiepiscopul Alba Iuliei, în urma unor ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

Obiectiv memorial Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Monumentul este amplasat în centrul localității și a fost ridicat în memoria eroilor români căzuți în Primul război Mondial. Înălțat pe un postament din beton și având o înălțime de 3,5 m, monumentul este alcătuit dintr-o bază de calcar, pe care se ridică un bloc paralelipipedic din același material. Blocul este decorat în partea superioară cu o friză cu arcuri. În vârful monumentului este o cruce mare, flancată de alte două mai mici. Pe fațada monumentului, în partea de sus, sunt înscrise numele a 19 eroi, iar mai jos se află un înscris comemorativ: „Ridicat în anul 1936 întru memoria eroilor morți în războiul mondial din 1914-1919“. Pe fața opusă și pe laterale sunt înscrise numele a 40 eroi români.

Economie Fabrici producătoare de genți de mână din piele.

Prelucrarea lemnului.

Sport Echipa locală de fotbal: Viitorul Răhău.

Atracții turistice Biserica ortodoxă cu hramul ''Sfântu' Gheorghe'' Piatra funerară a unui veteran din legiunea XI Claudia care se găsește în fața bisericii ortodoxe. Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial.

Imagini

Surse Nicolae Cărpinișian: Monografia comunei Rěhău. Sibiiu, 1897 (în grafie modernă, Nicolae Cărpinișan: Monografia comunei Răhău. Sibiu, 1897)

Note

Vezi și Lista monumentelor istorice din județul Alba

Legături externe

Biserica ortodoxă Dicționar de localități din Transilvania

Răhău, Sebeș