Stremț (în , în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.
Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 154), localitatea apare sub numele de „Diodváralya”.
Localizare geografică Localitatea Stremț este situată în partea de nord–est a județului, pe cursul inferior al văii Geoagiului, la 4 km distanță de orașul Teiuș.
Localitatea se învecinează: la est cu orașul Teiuș, important nod de cale ferată; la nord cu localitățile Gârbova de Jos aparținătoare orașului Aiud și Gârbovița; la nord-vest cu satul Geomal aparținând comunei Stremț; la vest cu satul Geoagiu de Sus situat la în amonte pe valea Geoagiului; la sud-vest cu satele Cetea și Benic aparținând comunei Galda de Jos; la sud cu centrul de comună Galda de Jos.
Satul aparține Piemontului Trascăului, care ocupă o poziție mediană între munții Trascăului la vest și zona joasă a Culoarului Mureșului la est, zonă ce aparține marii Depresiuni a Transilvaniei.
Față de satul Stremț, localitățile cele mai apropiate se află la următoarele distanțe: Stremț – Geoagiu de Sus – pe DC 78—drum modernizat, asfaltat Stremț – Valea Mănăstirii / Fața Pietrii - , pe DC 78 Stremț – Geomal – , pe DC75, drum pietruit.
Localitatea Stremț este un sat adunat de formă poligonală, dezvoltată pe luncă și terasele inferioare ale văii Geoagiului, are o formă alungită ca urmare a tendinței de ieșire la „Drumul Țării” DN1 spre Teiuș.
Evoluția denumirii localității Stremț
Având în vedere vechimea așezării centrului de comună, de aproape 700 de ani, pe parcursul istoriei sale a avut mai multe toponime. denumirea străveche a localității a fost Nucet—toponim dat de prezența în zonă a întinselor suprafețe de plantații de nuci, toponim tradus apoi în maghiară în Diod.
Stremț – Stremți - maghiară Diod – germană Nusschloss palatul din satul cu nuci raion Alba regiunea Hunedoara. 1332 – sacerdos de Kyod – Dyod 1337 – Gyod 1340 – nobiles de Dyod, Hyogh 1349 – Diod Doc.Rom.C.b.III 124,417,538 1461 – Census quinquagesimales de Dyod Păclișan 597 1750 – Stremtz c.A. 1760 – 1762 Diod varallia c.B. 1767-Dzod-Diod-varallya-Titulare Dacicum -13,84 1820 – Stremț Viața agrară și economică a Românilor din Ardeal p. 160-164 1839 – Diod varallya, Stremțz Lenk 1850 – Sztremtz Ist.Transilvaniei 1854 – Diod varallya, Nusschloss, Stremț Bul.96
Denumirea actuală Stremț——ar proveni de la „coloniștii” sârbi stabiliți aici, care ar fi denumit localitatea în amintirea ținutului natal din Croația (Sereni) sau din cuvântul românesc strâmt—care indică aspectul văii Geoagiului între Valea Mănăstirii și capătul de vest al vetrei defileul. Vatra satului s-a dezvoltat pe ambele maluri ale văii, în vechime în jurul „Curții nobiliare” – de după Vii, extinderea intravilanului s-a făcut în 3 faze distincte: O extindere radială a vetrei în timp urmând traseul drumului principal de câmp datorate creșterii populației. După Reforma Agrară efectuată la sfârșitului primului război mondial, terminată la Stremț în 1928, mulți participanți la război, văduvele acestora au primit loturi de împroprietărire mai îndepărtate de nucleul central al vetrei, în partea de vest a acestuia în „Roșcani și în Livadă”. După terminarea celui de-al doilea război mondial, în vatra satului încep să apară tendințele de renovare a vechilor construcții, de modernizare a locuințelor, vatra se extinde cu precădere spre est pe drumul spre Teiuș motivată de atracția exercitată de orașul dezvoltat din punct de vedere economic, important centru feroviar, amplasat pe DN1, de existența aici a pieței de desfacere a produselor agro-alimentare, și nu în ultimul rând de oferta de locuri de muncă. „Mirajul Teiușului” oferea locuri bine remunerate de muncă, posibilitatea de a avea asigurată existența printr-un salariu lunar sigur.
În această fază mulți dintre locuitorii așezării, în special tinerii absolvenți ai diferitelor forme de învățământ, prin căsătorie își stabilesc domiciliul în alte localități, determinând un spor migratoriu important și constant.
Structura intravilanului satului Stremț Partea vetrei satului de la intrare spre Teiuș până in centru se numește „Joseni” din centru până in capul satului spre Geoagiu de Sus se numește „Suseni”.
Strada Principală ce traversează satul se suprapune pe DC 78. În partea stângă a vetrei se racordează la ulița principală următoarele: Ulița Râtului, Ulița de la Coșercaru, Ulița la Fleșeru, Ulița lui Pădureanu ce iasă la vale, Ulița lui Chiriac ce iasă la Danil, Ulița Bercului lângă Căminul Cultural – ce continuă in hotar cu Calea Gălzii, Ulița la Vaivoda care duce la Nuțu Cristea si la cripta familiei Zeyc, Intrarea la Biserica din Joseni, Intrarea la Biserica din Suseni, Ulița din capul satului în Suseni ce continuă în hotar cu Calea Cetii.
În partea dreaptă a vetrei satului se racordează la Ulița Principală: Drumul Târgului, Calea Cricașului, Calea Geomalului DC 75 – pleacă de la Crucea de la Sarmaghita, După Moară – ce duce la casa Dreger actuala casa de copii, Podul Văii, Pe Vale, Calea Morii, Ulița Muților sau Florilor, Ulița la Fântână – iasă în hotar formând Calea Boilor, Ulița la Rușuțu, Ulița la Tinu din vale – continuă în hotar cu Calea Viilor.
Unele dintre ulițe continuă în hotarul satului cu drumurile de hotar ce leagă localitatea de satele vecine: Drumul Cetii, Drumul Gălzii, Drumul Benicului, Drumul Târgului (orașului) spre Teiuș.
DC 78 străbate vatra satului longitudinal pe direcția SE-NV, pe o lungime de 4,5 km și este artera principală de circulație a satului, drum în întregime asfaltat.
DC 75 este un drum de legătură cu satul învecinat Geomal, situat la nord, este un drum pietruit ce prezintă inconvenientul unei pante accentuate pe terasa râului. Din cauza degradării sale în timpul anotimpului rece sau în urma ploilor abundente circulația autoturismelor este mult îngreunată punând chiar problema sistării circulației autobuselor. DC 75 – are un volum al traficului mult mai mic comparativ cu DC 78.
Potecile – asigură circulația pietonală atât în vatra satului cât și în hotar. Cele din vatra mai importante sunt: cea care duce la „Moară”, spre casa Dreger - casa de copii și secția cooperativei meșteșugărești „Tehnometal” și potecile dea-lungul văii.
Un mare incovenient la ora actuală este faptul că legătura între cele două trupuri ale vetrei se face doar prin două poduri de ciment al treilea este în construcție acum pe strada doamnei profesoare Maria Raica și două punți pietonale, care la apele mari sunt „luate” de vale.
Monumente
Biserica Reformată aflată lângă lac (în stare avansată de degradare), sec. al XVI-lea Biserica Ortodoxă "Sf. Mihail și Gavril" – reconstruită în 1903. Unul din clopotele bisericii poartă inscripța și anul 1547, fapt care atestă proveniența sa catolică. Casa de copii Sfântul Ghelasie, fosta casă a lui Hans Dreger Ruinele Cetății Diód Ruinele Cetății („Cetățuie”), astăzi varnița aparținând cooperației meșteșugărești, secția Tehnometal Stremț.
În Stremț sunt șase cimitire: Cimitirul ortodox aflat lângă biserica ortodoxă, Cimitirul reformat aflat pe ulița Bercului la Raciur, Cimitirul neoprostentanților aflat deasupra cimitirului ortodox, Cimitirul evreiesc (dezafectat), actuala casa a doamnei Dodi, Cimitirul familiei Vincenti și Miksa deasupra lacului, Cripta familiei Zeyk cu 14 morminte, deasupra în Vaivoda.
Istorie Preistorie și antichitate
În zona localității Streț din județul Alba, România s-au făcut mai multe descoperiri arheologice care atestă existența în zonă a unor civilizații succesive începând cu perioada neolitică, și anume cultura Starčevo-Criș, precum și alte culturi ulterioare, Coțofeni și Wietenberg.
De asemenea, există descoperiri care certifică prezența în zonă a tribului dacic al apulilor, și apoi extinderea autorității Romei asupra acestei zone.
Popoarele migratoare După retragerea aureliană valuri de popoare nomade au făcut incursiuni pe teritoriul Transilvaniei. În zonă s-au stabilit huni, pecenegi și slavi.
În această perioadă, pe teritoriul actual al județului Alba se constituie puternicul voievodat al Bălgradului, care avea să joace un rol deosebit de important în viața militară, economică și socială a următoarelor secole de existență. Populația slavă care s-a stabilit în parte pe teritoriul județului Alba fiind minoritară, cu vremea a fost asimilată de populația autohtonă, singurele dovezi ale trecerii lor fiind toponimele de origine slavă, care s-au păstrat până în zilele noastre: Bălgrad („orașul alb”), Țeligrad, cneaz, zapodie, zăvod.
Instalarea stăpânirii maghiare Cucerirea Ardealului de către invadatorii maghiari s-a făcut treptat cu prețul unor confruntări sângeroase cu populația băștinașă română. Procesul s-a terminat spre sfârșitul secolului al XIII-lea. Băștinașii și-au pierd treptat drepturile de proprietate asupra pământului moștenit din străbuni, devenind iobagi pe moșiile marilor magnați, ai Episcopiei romano-catolice de Alba Iulia, sau pe domeniul princiar, soartă pe care au avut-o majoritatea satelor din Comitatul Albei de Jos.
O adevărată năpastă pentru locuitorii așezărilor din județul Alba a fost invazia tătarilor din anul 1241, care au trecut prin foc și sabie satele din lunca Mureșului. Cronicarul Rogerius din Oradea, care reușește să evadeze din captivitate de la tătari, descrie în pagini de un real dramatism invazia acestora în cartea sa „Carmen Miserabile”. Atât primele, cât și cele mai multe dintre atestările documentare ale localității se leagă de numele comitetul Andrei de Geoagiu și a urmașilor săi. Acest personaj s-a făcut remarcat odată cu intervenția lui și a oamenilor săi în luptele împotriva tătarilor, care au avut loc în luna aprilie a anului 1241, pe Mureș, lângă Rădești. Impresionat de curajul și abnegația supusului său, ducele Ștefan, viitorul rege Ștefan al V-lea al Ungariei, i-a dăruit acestuia trei sate aflate în apropiere de locul sângeroaselor lupte.
Anii 1277 și 1308 sunt marcați de puternica revoltă a sașilor, deoarece între Episcopia romano-catolică și aceștia s-a iscat divergente privind hotarele moșiilor și dreptul la zeciuială.
În vechile hrisoave medievale apar sporadic și mențiuni privitoare la comuna Stremț: „La 1303 octombrie 16 Ladislau, Voievodul Transilvaniei și Comite de Salonic hotărăște în pricina dintre Comitele Nicolae și fratele său Voievodul Andrei de Geoagiu cu magistratul Ștefan privitor la stăpânirea unei moșii”. „În 1340 februarie 8 Capitlul de Alba Iulia adeverește că văduva lui Ștefan de Geoagiu de Sus a eliberat din robie / iobăgie / pe Margareta, Elena, Elisabeta, Caterina și Blasiu.” „În 1340 iunie 17 la Vișegrad / Ungaria / regele Carol Robert poruncește lui Toma Voievodul Transilvaniei și vice-voievodul Petru să apere pe Ladislau Crețul de nobilii din Stremț și de Capitlul de Alba Iulia în legătură cu stăpânirea moșiilor Zau și Zenmyklos din comitatele Turda și Alba.
Între anii 1333-1337 Stremțul apare în registrele dijmale papale sub denumirea de Kyod, Kyud sau Hejud corespondentul maghiar al toponimului Nucet. Sunt amintiți aici preoții Domenic și Nicolae care plăteau 53 și respectiv 40 de dinari, sumă aproape egală cu cea plătită de preoții din Teiuș.
În anul 1437 în Transivania a avut loc o răscoala anti-feudală, unul din lideri fiind Benedict Gazda din Stremț. La sfârșitul lunii noiembrie țăranii au cucerit cetatea din Aiud. Stăpânirea asupra cetății a durat două săptămâni, până la 15 decembrie, când oastea nobiliară sprijinită de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara a atacat cetatea în interiorul căreia se aflau răsculații. În urma asediului cetatea a fost cucerită și răsculații pedepsiți.