thumb|left|150px|Pavilionul regelui (1881-1922) thumb|left|150px|Pavilionul regelui, în forma adoptată de regele Carol al II-lea (1930-1947)
Regele României a fost titlul oficial al conducătorului Regatului României din 1881 până în 1947, când România a fost proclamată republică de către autoritățile comuniste.
Scurt istoric
Statul Român s-a numit Principatele Unite Române până în 1862, după Mica Unire din 1859 a statelor vasale Sultanatului Otoman, Țara Românească (Principatul Valahiei) și Țara Moldova (Principatul Moldovei), sub Alexandru Ioan I Cuza ca principe. Cuza a devenit atât Principe al Valahiei, cât și Principe al Moldovei în 1859. Din 1862, Statul Român ia denumirea de Principat al României, iar Cuza ia titlul de Principe al României. A fost detronat în 1866 de către Parlament, care a invitat apoi un principe german din familia de Hohenzollern-Sigmaringen, Carol să devină noul Principe al României.
Independența României față de Sultanatul Otoman a fost recunoscută oficial în 1878 la Congresul de la Berlin; principatul a devenit regat în 1881, cu Principele Carol drept primul ei rege, Carol I.
România a fost o monarhie constituțională in cea mai mare parte din existența ei ca regat, cu excepția perioadei 1938-1944, în timpul dictaturii personale a Regelui Carol II (1938-1940), precum și a celei a mareșalului Ion Antonescu (1940-1944). În timpul acestei din urmă dictaturi, România a fost, în mod efectiv, o monarhie absolută, de drept divin: Regele Mihai a domnit a doua oară fără vreun jurământ pe Constituție și fără votul de aprobare al vreunui Parlament, inițial suspendat, redeschis abia mai târziu, în 1946. În schimb, Mihai I a fost încoronatNormele Fundamentale ale Familiei Regale a României, situl oficial al Familiei Regale a României la data de 22 februarie 2008 cu Coroana de Oțel și uns Rege de către Patriarhul României Nicodim Munteanu, în Catedrala Patriarhală din București, chiar în ziua celei de-a doua sale suiri pe tron, la 6 septembrie, 1940"Bucuriile suferinței", Volumul 2, "De vorbă cu câțiva intelectuali", de pr. Dimitrie Bejan, situl "Sfaturi Ortodoxe" la data de 22 februarie 2008. Astfel, Mihai I a domnit a doua oară doar „prin Grația Lui Dumnezeu”, ca rege absolut, de drept divin, nu și constituțional. Legal, însă, Mihai I nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al Armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline"Decret regal privind investirea generalului Ion Antonescu cu depline puteri", 5 septembrie 1940, numit „Conducător”.
Listă de regi ai României
Pentru lista conducătorilor de dinainte de 1866 vezi: Lista domnilor Țării Românești Lista domnilor Moldovei Lista voievozilor și principilor Transilvaniei
Pentru lista conducătorilor de după 1947, vezi: Lista președinților României
+PortretNumeDomnieFamilieNotecentru|faracadru|241x241pxCarol I20 aprilie 1866 - 10 octombrie 1914Hohenzollern-Sigmaringencentru|faracadru|254x254pxFerdinand I „Întregitorul”10 octombrie 1914 - 20 iulie 1927centru|faracadruMihai I20 iulie 1927 - 8 iunie 1930RegențiRegența fiind formată din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație).: Principele Nicolae (1927 - 1930),
Miron Cristea (1927 - 1930),
Gheorghe Buzdugan (1927 - 1929),
Constantin Sărățeanu (1929 - 1930)centru|faracadru|259x259pxCarol al II-lea8 iunie 1930 - 6 septembrie 1940centru|faracadru|247x247pxMihai IIon Antonescu fiind Conducător între 6 septembrie 1940 - 23 august 1944.6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947
Listă de regine ale României PortretNumeDomnieFamiliecentru|faracadru|233x233pxElisabeta15 noiembrie 1869 - 27 septembrie 1914Wied-Neuwiedcentru|faracadru|336x336pxMaria10 octombrie 1914 - 20 iulie 1927Saxa-Coburg și Gothacentru|faracadru|276x276pxElena (regină mamă)Glücksburgcentru|faracadruAna (popular numită regină)Bourbon-Parma
Arbore genealogic
Note
Vezi și
Legături externe Regii României, 22 ianuarie 2007, Ilarion Tiu, Jurnalul Național Resurse digitalizate despre Carol I, rege al României (1839-1914) în Biblioteca Digitală a BCU IAȘI
Categorie:Fondări în 1881 Categorie:Desființări în 1947 Români Categorie:Monarhia în România *