Mioarele (în trecut, Mățău) este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată din satele Aluniș, Chilii, Cocenești, Mățău (reședința) și Suslănești.

Așezare Comuna se află în nord-estul județului, pe malurile râului Argeșel. Este străbătută de șoseaua națională DN73D, care o leagă spre sud de , , , , Mioveni și (unde se termină în DN73) și spre nord de (unde se termină tot în DN73). Prin satele din est trece și șoseaua județeană DJ737, care o leagă spre sud-est de Boteni și spre nord-vest de Câmpulung.

Zona se află la poalele Carpaților Meridionali, în Subcarpații Getici, la o altitudine variind între 650 și 1000 m. Dealul Matau (1017 m) închide spre sud depresiunea Câmpulungului dintre Râul Târgului și Argeșel și spre nord depresiunea Jugur – Poenari, constituind totodată una din frumusețile naturale ale localității.

Comuna Mioarele are coordonatele geografice 45°15’ latitudine nordică și 25°39’ latitudine estică. Cu o suprafață de aproximativ 32 km pătrați, comuna este formată din urmatoarele sate:

Mățău (reședința comunei), aflat pe dealul cu același nume, Suslănești, pe valea râului Argesel, Cocenești Chilii, Aluniș.

Vecini

Localitatea Mioarele se învecinează cu:

la est cu Stoenești și Bădeni; la sud cu Boteni, Jugur și Poenari; la vest cu satul Groșani, orașul Câmpulung și Valea Româneștilor; la nord cu orașul Câmpulung și Bilcești.

Structura geologică este variată, dealul Mățău fiind format din conglomerate stabile, pe când partea de răsărit, către Argeșel, este afectată de alunecari de teren din cauza solului argilos. La marginea de nord a satului Suslanești se gasesc marlauzurile (lespezisuri), formate din șisturi oligocene, bogate în fosile de pești, frunze, pene de păsări etc. Finețea deosebită a rocilor face ca amănuntele să fie redate în cele mai mici detalii, astfel că, aceasta formă de relief a fost declarata monument al naturii.

Clima

Clima este temperat-continentală, cu predominarea vânturilor de nord-est, și diferențe de temperatură datorate atât altitudinii, cât și curenților de aer de pe văile râului Argeșel și Râul Târgului, care atrag și o mare parte a precipitațiilor din zonă.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Mioarele se ridică la 1.442 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.624 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (93,13%), iar pentru 6,87% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,09%), iar pentru 7,42% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Comuna Mioarele este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Mățău, făcea parte din plasa Dâmbovița a județului Muscel și era formată din satele Mățău, Călulești, Chiliile, Cocenești și Suslănești, având în total 1194 de locuitori. În comună existau o școală mixtă cu 60 de elevi și 4 biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în aceeași plasă, având 2495 de locuitori în satele Mățău și Suslănești, și în satele Cocenești și Chilii.

În 1950, comuna a fost transferată raionului Muscel din regiunea Argeș, primind la un moment dat denumirea de Mioarele. În 1968, a trecut la județul Argeș.

Monumente istorice În comuna Mioarele se află situl arheologic de interes național reprezentat de curțile boierești din punctul „Hobaia”, la 200 m sud de extremitatea estică a satului Suslănești, cuprinzând rămășițele unei biserici și ale unei incinte din secolele al X-lea–al XI-lea. Tot de interes național sunt și trei cruci de piatră din satul Mățău, monumente istorice memoriale sau funerare: cea din cartierul Cocenești, lângă școală (1721); cea din cartierul Chilii din curtea lui N. Cruceru (1728); și crucea de la intersecția între șoseaua județeană și drumul comunal spre Suslănești, datând din timpul lui Constantin Brâncoveanu.

În rest, trei alte obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Argeș ca monumente de interes local, toate fiind clasificate ca monumente de arhitectură și aflate în satul Mățău: casa Boambeș (1930); biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (1883); și casa Ștefănescu-Mățău (1918).

Alte monumente

Monumentul eroilor Una dintre personalitățile satului Mățău a fost  sculptorul Dumitru Mățăuanu. El a donat comunei natale un monument dedicat eroilor căzuți în războiul de independență, în campania din 1913 și în primul război mondial .

Monumentul etnografic O cruce din lemn de stejar, cu încrustrații și ornamente cu tăieturi se găsește  pe drumul spre Olteni. A fost ridicată de Marina Vișoianca și de fiii ei în prima jumătate a secolului XIX  și are o înălțime de  aproape 3 m.

Monumente ale naturii Vârful Chiciorii cu înălțimea de 1058 m, cel mai înalt deal din Subcarpații României,  plantat pe văi pentru stăvilirea eroziunii  amenajat la înălțimea maximă cu un teren pentru întreceri sportive.

Fagii seculari din locul numit Coastă, ca și cei de la Șipoate, fiind ultimii rămași din pădurea care acoperea acum 500 de ani dealul Mățăului.

În satul Suslănești se află un monument al naturii numit Marlauz. El este lespeziș format din șisturi oligocene în care se găsesc fosile de pești, frunze, solzi etc. care constituie o atracție turistică .

Flora și fauna Pe tot cuprinsul comunei Mioarele flora este bogată și diversificată. Aici sunt prezente păduri, pomi fructiferi, cereale, legume, plante medicinale, floră spontană. Pădurile sunt de alun, arin, carpen, cătină, fag, jugastru, mesteacăn, plop, ulm. Pentru combaterea eroziunii, s-au plantat  salcâmi și conifere. În trecut, locuitorii se refugiau pe dealul Mățăului, într-o pădure de fag,  astăzi puținele exemplare rămase sunt declarate monument al naturii.

Pomii fructiferi mai des întâlniți în grădinile proprietarilor cât și în spații mai largi în vetrele satelor sunt mărul, părul și prunul. Gospodarii comunei  cultivă cartoful, varza, sfecla, fasolea, morcovul, dovleacul, pătrunjelul, mărarul, leușteanul, iar ca cereale porumb, trifoi, lucernă și ovăz.

Plantele medicinale regăsite în Mioarele, pătlagina, coada șoricelului, păpădia, coada calului, mușețelul, troscotul, spânzul, cucuta, izma sunt folosite în scop curativ.

Pe lângă casele oamenilor cresc animale domestice dintre care  mai numeroase sunt vaci, boi și oi, iar dintre păsări găina, rața, gâsca și curca.

Animalele sălbatice mai des întâlnite sunt  căprioara de  munte, vulpea, viezurele, nevăstuica, dihorul, veverița și  lupii, iar dintre păsări sălbatice cioara, ciocănitoarea, corbul, coțofana, cucul, eretele, gaița, pițigoiul, sticletele, pitpalacul, prepelița, potârnichea,  porumbelul sălbatic, guguștiucul, rândunica, pupăza, lăstunul, uliul, vrabia.

Fauna comunei Mioarele este completată de reptile și insecte: șopârlă, șarpe neveninos, vipera, lăcusta, greierul, cărăbușul, libelula, rădașca.

Viața economică Viața economică a locuitorilor comunei Mioarele a fost adaptată la condițiile naturale, improprii dezvoltării unei agriculturi intensive, motiv pentru care nu s-a realizat nici cooperativizarea.  Subsolul este pietros și nu poate susține arătură adâncă, iar pantele sunt înclinate, eroziunea fiind prezentă frecvent.

Aici s-au practicat zootehnia, pomicultura, apicultura și cărăușia.

Animalele au fost vitale pentru susținerea vieții, toate familiile deținând până de curând o vacă sau două, câteva oi, un porc sau mai mulți. Boii și caii erau necesari pentru munca câmpului și transport.

Conform catagrafiei din 1838, celor 143 de familii din Mățău, Cocenești și Chilii le reveneau 168 de cai, 260 de boi, 136 de vaci, 978 de oi, 59 de capre, 13 porci, și 50 de stupi, în timp ce la  Suslănești, cele 22 de familii dețineau 16 cai, 40 de boi, 30 de vaci, 81 de oi, 4 porci și 15 stupi. La sfârșitul anului 1973 în comuna Mioarele se găseau 84 de boi, 600 de vaci, 3500 de oi și  peste 800 de porci.

Ciobănia a fost cea mai căutată meserie până la mijlocul secolului trecut și datorită faptului că lipsurile materiale îi împiedicau pe majoritatea tinerilor să-și continue pregătirea în alte localități. Pe parcursul anului, au loc mai multe etape importante în gestionarea unei turme de oi: tunsoarea, urmată  de urcatul  la munte până pe la 10 iunie și  răvășitul în jur de 15 septembrie.

La începutul iernii, oile sunt înapoiate stăpânilor, până în luna martie.

Cea mai mare parte a terenului arabil este reprezentat de fânețe și pășuni. În ceea ce privește pomii fructiferi, o sădire importantă s-a efectuat în perioada 1961-1963, pe 200 ha în număr de 30 000 de pomi, locuitorii obținând astfel venituri suplimentare din vânzarea merelor și perelor. Prunul a ocupat întotdeauna o atenție sporită,  în 1888 s-au fabricat la Mățău 20 000 dal de țuică iar în 1973, 12 000 dal.

Mățăul și Suslăneștiul aveau împreună  în anul 1838  165 de familii care  cultivau porumb pe 316 de pogoane (n.a.1 pogon, 1/2 ha), fânețe pe 586 de pogoane și grâu pe 38 de pogoane. Alte culturi preferate erau   lucerna, ovăzul, trifoiul, sfecla furajeră, care se semănau și printre pruni, meri sau peri.

Înainte de primul război mondial, țăranii se vedeau obligați să cultive cânepă și in care se foloseau pentru îmbrăcăminte, lenjerii și diverse obiecte care făceau parte din economia casnică.

Stupăritul, preocupare în creștere, s-a concretizat în existența a 50 de stupi în anul 1838, 88 o sută de ani mai târziu, și 358 în anul 1970.

Toate activitățile economice, cele agricole dar și cele legate de  torsul lânei și cusături se făceau prin ajutorul reciproc al mai multor familii .

Forme de proprietate

Pentru o perioadă lungă de timp, locuitorii satelor componente au deținut toate pământurile în devălmășie, adică în comun, fiecare  lua cât putea munci, organizare specifică obștei. Obștea stabilea locurile în care fiecare familie își putea ridica o casă, avea un cuvânt greu de spus în litigiile dintre membrii ei,  pârcălabul (administrator al unui sat, devenit ulterior primar) era ales tot de către obște.

În perioada în care obștea primitivă cuprindea în Suslănești pe toți locuitorii care au format ulterior satele Mățăul de Jos și de Sus, precum și Dănești, stăpânirea pământurilor era comună pentru toate soiurile de teren dar înăuntrul acestor zone existau mici porțiuni individuale numite funii care, ulterior au devenit proprietate individuală cu posibilitatea transmiterii urmașilor. Obștea păstra dreptul de preemțiune în cazul vânzării. Desțelenirea, apărută ca necesitate pentru cucerirea altor terenuri propice agriculturii, nu era permisă decât pe partea de funie a neamului aparținător.

Suprafața în devălmășie a fost redusă în anul 1852  la izlaz și pădure când s-a făcut împărțirea pământurilor între membrii aceluiași neam,  moșnenii (țăran liber, moștenitor) ieșind din indiviziune prin hotărnicii.

După roire, datorată înmulțirii populației, neamurile nou-venite purtau denumirea  satului care i-a adoptat: neamul Mățăuanilor, neamul Suslăneștilor ș.a.m.d.

Neamul mățăuanilor a cumpărat acolo unde s-a așezat locuri de teren de la cei din Nămăești și Suslănești păstrând obiceiul pământului de a așeza vatra la mijlocul localității.