Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue

Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue au avut loc între 29 mai și 4 iunie Stil nou (SN), 1692 (19–24 mai Stil vechi (SV) Calendarul iulian folosit atunci în Anglia). Prima bătălie a avut loc la Barfleur; lupte ulterioare au avut loc la Cherbourg și Saint-Vaast-la-Hougue în peninsula Cotentin din Normandia, Franța. A fost principala bătălie navală din Războiul Ligii de la Augsburg (numit și Războiul de 9 ani), cunoscut in Anglia ca Războiul de Succesiune la Tronul Angliei. Bătălia însăși a fost indecisă, dar apoi, când flota franceză nu a putut găsi un port sigur, a pierdut 15 nave în atacurile de la Cherbourg și La Hogue. Acest lucru a asigurat supremația anglo-olandeză în Canal pentru câțiva ani, dar adevărata decizie a fost luată de guvernele de la Londra și Versailles. Guvernul de la Londra a decis să își asigure avantajul prin construirea mai multor nave. Versailles a decis să se concentreze pe războiul continental.

Strategia navală franceză

Flota franceză își asigurase pentru o scurtă perioadă controlul Canalului prin victoria din iulie 1690. După aceea nu s-a întreprins nimic, cu excepția unui mic raid pe coasta engleză. Pierderea Irlandei în octombrie 1691 a însemnat eșecul strategiei flotei franceze. În 1692 regele Ludovic XIV voia totuși să îl determine pe William III să părăsească continentul, pregătind o invazie a Irlandei. În acest scop au fost concentrați 12.000 soldați în peninsula Cotentin sub comanda mareșalului de Bellefonds. La întoarcerea din Mediterană Vice-amiralul D’Estrées ar fi trebuit să îi escorte peste Canal cu 12 nave de linie. Între timp Tourville i-ar ține ocupați pe inamici cu 60 de nave de linie.

Francezii știau foarte bine că flotele olandeză și engleză din Canal erau mai mari și că în situații normale o astfel de operațiune s-ar putea sfârși cu un dezastru. Experiența de la Beachy Head, asigurările lui Iacob II și probabil contactul efectiv cu trădătorii, l-au determinat pe Ludovic XIV să creadă că este îndoielnic că flota engleză va lupta efectiv.

Rezultatul Bătăliei de la Beachy Head, lupta internă pentru putere de la Versailles și neștiința generală a guvernului în materie de problemele navale au condus și ele guvernul francez către o impresie extrem de falsă asupra stării adevărate a situației navale. Această impresie poate fi rezumată astfel: o interpretare greșită a balanței reale de putere din 1690 și 1691; impresia că Tourville era prea precaut sau incompetent; necunoașterea mărimii flotei aliate în 1692 în comparație cu flota lor din 1690. În bătălia din 1690 francezii au profitat de înfruntarea unei mici și nehotărâte părți ale flotei aliate, dar dacă aceasta ar fi luptat, nu ar fi fost în mod obligatoriu mai slabă ca flota franceză. După aceea Tourville a avut de înfruntat o flotă mult mai puternică, dar acest lucru nu era în concordanță cu părerea că francezii au slăbit flota aliată. În cele din urmă numărul total al navelor active din flota aliată nu s-a schimbat prea mult și nu era prea evident să presupui că în 1692 navele aliate erau mult mai puternice. Toate acestea l-au determinat pe Ludovic XIV să îi dea lui Tourville ordinul de a se lupta cu inamicul indiferent dacă este „slab sau puternic”.

Strategia navală anglo-olandeză

Strategia anglo-olandeză era pur și simplu de a ataca orice corabie franceză care intră în Canal. În acest scop navele engleze erau echipate tot timpul și noi nave au început să se alăture flotei. Olandezii au echipat nave pentru a înlocui pierderile din 1690. Din cauza acestor eforturi și a concentrării flotei aliate, flota engleză era numeric aproape de două ori mai puternică decât a fost la Beachy Head, iar olandezii intenționau să fie cu peste 50 % mai puternici decât atunci. Acestea erau totuși doar numerele. Din punct de vedere calitativ, și olandezii și englezii foloseau nave mai grele. La Beachy Head aveau 10 nave cu 3 punți de tunuri. La Barfleur vor fi 25 de nave cu 3 punți (9 olandeze și 16 engleze).

La fel cum Ludovic XIV spera la trădare, și anglo-olandezii se temeau de ea. Regina Maria a II-a a arestat o mulțime de persoane și 8 ofițeri din flota engleză. La 25 mai 1692 o mulțime de ofițeri superiori din flota engleză au făcut dovada loialității lor semnând o declarație la bordul navei Britannia. Nu se știe dacă acest lucru a potolit o potențială răscoală serioasă în flotă sau dacă s-a întâmplat din cauza ordinelor pe care le-a primit Tourville.

Preambul

În luna mai 1692 flota franceză de 44 de nave de linie, comandată de amiralul Anne Hilarion de Costentin, conte de Tourville, se pregătea să transporte o armată de invazie alcătuită din trupe franco-irlandeze pentru a-l repune pe Iacob al II-lea pe tronul Angliei. Deși Tourville se afla la comanda flotei, deciziile strategice urmau să fie luate de către Iacob al II-lea, François d’Usson de Bonrepaus și Bernardin Gigault de Bellefonds. Victoria franceză de la Bătălia de la Beachy Head obținută cu doi ani în urmă, în iunie 1690, deschisese posibilitatea distrugerii flotei aliate și debarcării unei armate de invazie.

Regele Ludovic al XIV-lea și ministrul său naval, Contele Pontchartrain, plănuiau să debarce o armată în Anglia și să-l repună pe tron pe Iacob al II-lea. Inițial plănuiau să lanseze invazia în aprilie 1692 înainte ca flotele engleză și olandeză să iasă pe mare și să se unească. Trupele au fost concentrate la Saint-Vaast-la-Hogue iar cavaleria și artileria urmau să fie îmbarcate pe navele de transport la Le Havre. Tourville urma să aducă flota franceză de la Brest și să adune navele de transport și trupele, apoi să învingă flota engleză și să debarce armata în Anglia.

Totuși, flota franceză nu a putut fi adunată la timp; D’Estrees și flota din Toulon, plecați cu 13 nave din Toulon la începutul lunii mai, au fost întorși din drum în strâmtoarea Gibraltar la 18 mai, pierzând 2 nave în furtună (reușind să ajungă în Canal abia după bătălie), iar Villette-Mursay cu escadra din Rochefort a întârziat. A fost nevoie să fie lăsate la Rochefort cinci nave sub comanda Marchizului de La Porte. Flota din Brest a lui Tourville avea echipajele incomplete iar când a ridicat ancora, la 29 aprilieStil vechi, a fost nevoit să lase în port 20 de nave sub Chateau-Renault. Flota sa a fost întârziată din nou de vânturile adverse și a ajuns în rada Berteaume abia la 2 mai.

Tourville intră în Canal cu 37 de nave de linie, însoțit de 7 nave incendiare, plus fregate, nave de recunoaștere și de transport. La 15 mai i s-a alăturat Villette și escadra din Rochefort, cu 7 nave de linie și nave auxiliare, mărind flota combinată a lui Tourville la 44 de nave de linie, plus nave auxiliare în total 70–80 de ambarcațiuni.

Între timp flota aliată se aduna la St. Helens lângă Insula Wight; vice-amiralul Escadrei Roșii Sir Ralph Delaval sosise la St. Helens la 8 mai; a doua zi i s-a alăturat Richard Carter, care fusese în vestul Canalului escortând un convoi și ducând trupe în Guernsey. Olandezii trimiseseră o flotă din Texel sub Almonde din aprilie, care se îndrepta sper sud. Amiralul Escadrei Albastre Sir John Ashby ridică ancora de la Nore la 27 aprilie. Amiralul Flotei Sir Edward Russell a fost întârziat până la 29 aprilie, dar câștigă timp făcând un pasaj riscant prin canalul Gull. El îl întâlni pe Almonde la Downs și o altă escadră olandeză la Dungeness, ajungând la St. Helens în a doua săptămână a lunii mai. Alte detașamente li s-au alăturat în următoarele zile, până la 14 mai, când Russell avea o forță de peste 80 de nave de linie, plus nave auxiliare. Astfel la 14 mai, când flota aliată era deja asamblată, era deja pierdut scopul strategic al francezilor de a acționa cu o forță concentrată în timp ce aliații erau împrăștiați.

Totuși, Ludovic al XIV-lea îi dăduse lui Tourville ordine stricte de a căuta lupta, puternic sau slab, iar acesta a făcut-o.

Bătălia de la Barfleur

În dimineața din 19/29 mai 1692 flotele s-au văzut una pe cealaltă de cum a dat lumina, lângă Capul Barfleur din peninsula Cotentin.

La vederea flotei aliate, pe la ora 6 am, Tourville a ținut un consiliu de război cu căpitanii săi; sfatul său personal era să nu lupte; dar Tourville se simțea obligat de ordinele stricte ale regelui de a se angaja în luptă. Mai spera totuși la fuga din flota engleză a căpitanilor cu simpatii iacobite, dar din acest punct de vedere a rămas dezamăgit.

Cu briza ușoară de Sud-Vest flotele s-au apropiat încet, Russell dinspre Nord-Est, Tourville cu avantajul vântului, dinspre Sud-Vest, pentru a aduce linia sa de bătaie în contact la tribord cu flota lui Russell. Din cauza calmului abia la ora 11 am, 5 ore după ce s-au văzut prima oară, cele două flote erau în raza fiecăreia.

Alcătuirea flotelor

Linia franceză era condusă de Escadra Albastră și Albă, 14 nave de linie în 3 divizii sub amiralii Nesmond, d’Amfreville și Relingue. Lor li se opunea Escadra Albă olandeză de 26 nave de linie sub Almonde, alcătuită și ea din 3 divizii sub Van der Putte, Gilles Schey și Callenburgh. În centru, Escadra Albă franceză (16 nave sub Villette-Mursay, Tourville și Langeron) se opunea Escadrei Roșii engleze (27 de nave sub Delaval, Russell și Shovell). În ariergardă, Escadra Albastră franceză (14 nave sub Coetlogon, Gabaret și Pannetier) înfrunta Escadra Albastră engleză (29 de nave sub Carter, Asby și Rooke).

Tourville își întări centrul, Escadra Albă comandată de el, aducând divizia lui Coetlogon în față pentru a angaja Escadra Roșie a lui Russell aproximativ în numere egale, în timp ce refuză și extinse linia Escadrei sale Albe pentru a o împiedica să fie întoarsă și copleșită de numerele superioare; restul Escadrei sale Albastre o ținu înapoi și pentru a păstra avantajul vântului.

Russell răspunse întârziind focul cât mai mult posibil, pentru a permite flotei franceze să se apropie; Almonde încerca să își extindă linia pentru a învălui avangarda franceză, în timp ce Ashby era încă depărtat și încerca să se apropie. Cele două flote intrară în raza tunurilor la 11 am, dar ambele și-au întârziat focul în următoarele 15 minute, până când Saint Louis (nr 4 in Escadra Albastră și Albă franceză) a tras asupra navei opuse; după aceea canonada a devenit generală în susul și în josul liniei.

Dimineața 11 am – 1 pm În următoarele ore escadrele Albă a lui Tourville și Roșie a lui Russell au fost angajate de aproape, provocându-și reciproc distrugeri considerabile. Centurion 50 (Roșu 7) a fost angajată în luptă de Ambitieux 96 (Alb 7, nava lui Villette) și avariată sever; Chester 50 (Roșu 12) s-a dovedit inferioară tunurilor lui Glorieux 64 (Alb 8) și a trebuit să se retragă; Eagle 70 (Roșu 11) a fost forțată să iasă din linie, cu 70 de morți, pentru a-și repara avariile, dar s-a întors în luptă după reparațiile urgente; în timp ce Grafton 70 (Roșu 18) a avut 80 de victime, dar a putut continua lupta.

De partea franceză, Soleil Royal 104 (Alb 10, nava lui Tourville) a fost angajată în luptă de 3 nave englezești, Britannia 100 (Roșu 14, nava lui Russell) sprijinită de London 96 (Roșu 15) și de St.Andrew 96 (Roșu 13); ea a fost avariată sever și forțată la un moment dat să iasă din linie; Perle 52 (Alb 7) a fost străpunsă de ghiulele prin toate părțile și a pierdut peste o treime din echipaj. Henri 64 (Alb 2) și Fort 60 (Alb 1) au fost avariate serios încercând să mențină linia între Escadrele Albă și Albastră și cea Albă, pentru a împiedica apariția unei găuri; Henri a fost bombardată până când nu a mai putut lupta și a scăpat fără să fie capturată când Villette a trimis șalupe pentru a o tracta în siguranță; echipajul de pe Fort a fost obligat să folosească vâslele pentru a scoate nava din linie ca să ia o pauză.

După-amiaza 1 pm