Albastru este una dintre culorile din spectrul vizibil ochiului uman, aflată între violet și verde, și clasificată ca o „culoare rece”. În pictură și teoria culorilor precum și în modelul de culori RGB este una dintre cele trei culori primare. Ochiul percepe albastru când observă lumina cu o lungime de undă dominantă între aproximativ 450 și 495 nanometri. Majoritatea nuanțelor de albastru conțin un ușor amestec de alte culori; azur conține puțin verde, în timp ce bleumarinul conține violet. Cerul senin și marea adâncă apar albastre din cauza unui efect optic cunoscut sub numele de Împrăștierea Rayleigh. Un efect optic numit efectul Tyndall explică ochii albaștri. Obiectele distante par mai albastre din cauza unui alt efect optic numit perspectivă aeriană.
Albastrul a fost o culoare importantă în artă și decorare încă din cele mai vechi timpuri. Piatra semiprețioasă lapis lazuli a fost folosită în Egiptul antic pentru bijuterii și ornamente iar mai târziu, în Renaștere, pentru a face pigmentul bleumarin, cel mai scump dintre toți pigmenții. În secolul al VIII-lea artiștii chinezi au folosit albastru de cobalt pentru a colora porțelanul. În Evul Mediu, artiștii europeni l-au folosit la ferestrele catedralelor. Europenii purtau haine colorate cu colorant vegetal din Isatis tinctoria până când a fost înlocuit cu indigo din America. În secolul al XIX-lea, coloranții și pigmenții albaștri sintetici au înlocuit treptat pigmenții minerali și coloranții sintetici. Albastrul închis a devenit o culoare comună pentru uniformele militare și mai târziu, la sfârșitul secolului XX, pentru costume de afaceri. Deoarece albastrul a fost asociat în mod obișnuit cu armonia, a fost ales drept culoarea steagurilor Națiunilor Unite și a Uniunii Europene.Michel Pastoureau, Bleu – Histoire d'une couleur
Sondajele din Europa și Statele Unite arată că albastrul este culoarea asociată cel mai frecvent cu armonia, fidelitatea, încrederea, distanța, infinitul, imaginația, frigul și, uneori, tristețea. În sondajele de opinie publică din Europa și SUA este cea mai populară culoare, aleasă de aproape jumătate dintre bărbați și femei drept culoarea lor preferată. Aceleași sondaje au arătat că albastrul era culoarea cea mai asociată cu masculinul, chiar înainte de negru și era, de asemenea, culoarea cea mai asociată cu inteligența, cunoștințele, calmul și concentrarea.
Etimologie și diferențe lingvistice
Cuvântul „albastru” provine din latinescul albaster de la albus.Conform Pușcariu, 56; CADE, 37; REW, 319; DER, 31; MDA, 44; DEXI, 45 De la adjectivul albastru s-au format în limba română o serie de derivate substantivale: albăstrea, albăstrică, albăstriță, albăstreală, albăstrel, albăstrime, albăstriu.
În engleza modernă blue provine din franceza veche bleu, un cuvânt de origine germanică, din germana veche blao (însemnând „sclipitor”, „lucios”).Webster's Seventh New Collegiate Dictionary, (1970). În heraldică, cuvântul „azur” este folosit pentru albastru.
În limba rusă și în alte limbi, nu există un singur cuvânt pentru albastru, ci mai degrabă cuvinte diferite pentru albastru deschis (голубой, goluboy) și albastru închis (синий, siniy).
Mai multe limbi, inclusiv japoneza, tailandeză, coreeană și lakota, folosesc același cuvânt pentru a descrie albastru și verde. De exemplu, în vietnameză, atât pentru culoarea frunzelor de copac cât și pentru culoarea cerului se folosește cuvântul xanh. În japoneză, cuvântul pentru albastru (青 ao) este adesea folosit pentru culorile la care europenii s-ar referi drept verde, cum ar fi culoarea verde a unui semafor.
Cercetările lingvistice indică faptul că limbile nu încep prin a avea un cuvânt pentru culoarea albastru. Denumirile pentru culori s-au dezvoltat de multe ori în mod individual în limbile naturale, de obicei începând cu negru și alb (sau întuneric și lumină) și apoi adăugând roșu, și doar mult mai târziu – de obicei, ca ultima categorie principală de culoare acceptată într-o limbă – adăugând culoarea albastru, probabil atunci când pigmenții albaștri au început să fie fabricați în mod constant.
Știință și natură Optică CuloareFrecvențăLungime de undăviolet668–789 THz380–450 nmalbastru606–668 THz450–495 nmverde526–606 THz495–570 nmgalben508–526 THz570–590 nmportocaliu484–508 THz590–620 nmroșu400–484 THz620–750 nm Ochiul uman percepe albastru atunci când observă lumina care are o lungime de undă dominantă de aproximativ 450-495 nanometri. Albastru cu o frecvență mai mare și deci cu o lungime de undă mai scurtă arată treptat mai violet, în timp ce albastru cu o frecvență mai mică și o lungime de undă mai lungă apare treptat mai verde. Albastrul pur, la mijloc, are o lungime de undă de 470 nanometri.
Isaac Newton a inclus albastru ca una dintre cele șapte culori din prima sa descriere a spectrului vizibil. El a ales șapte culori deoarece acesta era numărul notelor din scara muzicală, despre care credea că este legat de spectrul optic. A inclus indigo, nuanța dintre albastru și violet, ca una dintre culorile separate, deși astăzi este de obicei considerată o nuanță de albastru.Arthur C. Hardy and Fred H. Perrin. The Principles of Optics. McGraw-Hill Book Co., Inc., New York. 1932.
În pictură și teoria culorilor tradiționale, albastrul este una dintre cele trei culori primare ale pigmenților (roșu, galben, albastru), care pot fi amestecate pentru a forma o gamă largă de culori. Roșu și albastru amestecate formează violet, albastru și galben împreună formează verde. Amestecând toate cele trei culori primare se produce un gri închis. Din Renaștere, pictorii au folosit acest sistem pentru a-și crea culorile.
Modelul RGB a fost utilizat pentru imprimarea culorilor de către Jacob Christoph Le Blon încă din 1725. Ulterior, tipografii au descoperit că pot fi create culori mai precise prin utilizarea combinațiilor de cerneală magenta, cyan, galbenă și neagră, puse pe plăci de cerneluri separate și apoi suprapuse pe rând pe hârtie. Această metodă putea produce aproape toate culorile din spectru cu o precizie rezonabilă.
În secolul al XIX-lea, fizicianul scoțian James Clerk Maxwell a găsit o nouă modalitate de a explica culorile, prin lungimea de undă a luminii lor. El a arătat că lumina albă poate fi creată combinând lumina roșie, albastră și verde și că practic toate culorile pot fi realizate prin combinații diferite ale acestor trei culori. Ideea lui, numită culoare aditivă sau modelul de culori RGB, este folosit astăzi pentru a crea culori la televizoare și ecrane de calculator. Ecranul este acoperit de pixeli minusculi, fiecare având trei elemente fluorescente pentru crearea de lumină roșie, verde și albastră. Dacă elementele roșii, albastre și verzi strălucesc toate odată, pixelul pare alb. Pe măsură ce ecranul este scanat din spate cu electroni, fiecare pixel își creează propria culoare desemnată, compunând o imagine completă pe ecran.
Pe roata de culoare HSV, culoarea complementară a albastrului este galben, adică o culoare corespunzătoare unui amestec egal de lumină roșie și verde. Pe roata de culori bazată pe teoria tradițională a culorilor, unde albastrul era considerat o culoare primară, culoarea complementară a acestuia era considerată portocaliu.
De ce cerul este albastru
Dintre culorile din spectrul vizibil al luminii, albastrul are o lungime de undă foarte scurtă, în timp ce roșu are cea mai lungă lungime de undă. Când lumina soarelui ajunge în atmosfera Pământului este împrăștiată în toate direcțiile de toate gazele și particulele din aer. Lumina albastră este împrăștiată mai mult decât celelalte culori, deoarece călătorește în unde mai scurte, mai mici. Acest efect se numește împrăștierea Rayleigh, după Lordul Rayleigh, fizicianul britanic care l-a descoperit. Efectul a fost confirmat de Albert Einstein în 1911.
În apropierea răsăritului și a apusului, cea mai mare parte a luminii pe care o vedem vine aproape tangentă la suprafața Pământului, astfel încât calea luminii prin atmosferă este atât de lungă, încât o mare parte din lumina albastră și chiar verde este împrăștiată, permițând luminii roșii și galbene să treacă direct în ochii noștri. Prin urmare, atunci când privim apusul și răsăritul, culoarea roșie este mai perceptibilă decât oricare dintre celelalte culori."Human color vision and the unsaturated blue color of the daytime sky ", Glenn S. Smith, American Journal of Physics, Volume 73, Issue 7, pp. 590–597 (2005).
Marea este văzută ca albastră, în general, din același motiv: apa absoarbe lungimile de undă mai lungi de roșu și reflectă și împrăștie albastrul, care ajunge la ochiul privitorului. Culoarea mării este afectată și de culoarea cerului, reflectată de particulele din apă; și prin alge și viața plantelor în apă, ceea ce o poate face să pară verde; sau prin sedimente, care o pot face să pară maro.
Ochi albaștri
Ochii albaștri nu conțin de fapt nici un pigment albastru. Culoarea ochilor este determinată de doi factori: pigmentarea irisului ochiului și răspândirea luminii în stroma irisului prin mediul turbid. La om, pigmentarea irisului variază de la maro deschis la negru. În cazul ochilor albaștri, stroma (stratul exterior al irisului) nu conține deloc pigment, ci doar fibre de colagen, care dispersează lumina printr-un mecanism numit dispersia Tyndall și care creează impresia vizuală a culorii albastre, un efect optic asemănător cu împrăștierea Rayleigh, care ne face să vedem cerul ca fiind albastru.
Ochii albaștri sunt cei mai frecvenți în Irlanda, zona Mării Baltice și Europa de Nord și, de asemenea, în Europa de Est, Centrală și de Sud. Ochii albaștri se găsesc și în anumite părți din Asia de Vest, în special în Afganistan, Siria, Irak și Iran. În Estonia, 99% dintre oameni au ochii albaștri.statement by Hans Eiberg from the Department of Cellular and Molecular Medicine at the University of CopenhagenWeise, Elizabeth. (2008-02-05) More than meets the blue eye: You may all be related . Usatoday.com. Retrieved on 2011-12-23. În Danemarca în urmă cu 30 de ani, doar 8% din populație avea ochii căprui, deși prin imigrare, astăzi acest număr este de aproximativ 11%. În Germania, aproximativ 75% au ochii albaștri.
În Statele Unite, în 2006, una din fiecare șase persoane, sau 16,6% din populația totală și 22,3% din populația albă, au ochi albaștri, comparativ cu aproximativ jumătate din americanii născuți în 1900 și o treime din americanii născuți în 1950. În SUA, băieții au o probabilitate de 3–5% să aibă ochi albaștri decât fetele.
Pigmenți și coloranți Pigmenții albastri au fost obținuți din minerale, în special din lapis lazuli și azurit (Cu3(CO3)2(OH)2). Aceste minerale au fost zdrobite, măcinate în pulbere și apoi amestecate cu un agent de legare cu uscare rapidă, cum ar fi gălbenușul de ou (vopsea tempera) sau cu un ulei cu uscare lentă, cum ar fi uleiul de in, pentru vopsirea în ulei. Pentru a face vitralii albastre se folosește albastru de cobalt (cobalt (II) aluminat: CoAl2O4) pigmentul a fost amestecat cu sticlă. Alți pigmenți albaștri obținuți din minerale sunt ultramarinul (Na8-10Al6Si6O24S2–4), albastru cerulean (în principal stanat de cobalt (II): Co2SnO4) și albastru prusac (în primul rând Fe7(CN)18).
Coloranții naturali folosiți la colorarea pânzelor și tapiseriilor erau obținuți din plante. Isatis tinctoria și indigo au fost utilizate pentru a produce colorantul indigo utilizat în colorarea țesăturilor în albastru sau indigo. Începând cu secolul al XVIII-lea, vopselele albastre naturale au fost în mare parte înlocuite cu coloranți sintetici.
Animale