Japonia (în , , sens literal: „originea soarelui”) este o țară insulară din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual „Țara de la originea soarelui.” Este cunoscută în românește și sub numele de Țara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici (peste 6.000).
Japonia este un stat membru al ONU, OCDE, G7 și G20, și este considerată o mare putere. Accordingly, the great powers after the Cold War are Britain, China, France, Germany, Japan, Russia, and the United States p.59 Japonia este a treia cea mai mare economie a lumii (conform PIB-ului nominal) și al cincilea cel mai mare exportator și importator. Țara beneficiază de o forță de muncă înalt calificată și este printre cele mai educate țări din lume, unde marea parte a cetățenilor săi dețin studii superioare. Deși Japonia a renunțat oficial la dreptul său de a declara război împotriva altor țări, aceasta menține o forță militară modernă, având al optulea cel mai mare buget militar din lume, ce este folosit pentru auto-apărare și pentru misiuni de menținere a păcii. Japonia este o țară dezvoltată, ce are un nivel foarte ridicat de dezvoltare umană, speranță de viață ridicată, infrastructură avansată și un nivel scăzut de corupție. Japonia este cunoscută la nivel mondial pentru contribuțiile sale în știință și tehnologie.
Prima locuire cunoscută a arhipelagului datează din Paleoliticul Superior, cu începutul Paleoliticului japonez datând în jurul anului 36.000 î.Hr. Între secolele al IV-lea și al VI-lea, regatele sale au fost unite sub un împărat în Nara, și mai târziu Heian-kyō. Din secolul al XII-lea, puterea reală a fost deținută de dictatori militari (shōgun) și lorzi feudali (daimyō), fiind aplicată de nobilimea războinică (samurai). După conducerea de către shogunatele Kamakura și Ashikaga și un secol de războaie interne, Japonia a fost unificată în 1600 de către shogunatul Tokugawa, care a implementat o politică externă izolaționistă. În 1853, o flotă a Statelor Unite a forțat Japonia să deschidă comerțul cu Occidentul, ceea ce a dus la sfârșitul shogunatului și la restaurarea puterii imperiale în 1868. În perioada Meiji, Imperiul Japonez a urmărit o industrializare și modernizare rapidă, precum și militarism și colonizare peste hotare. În 1937, Japonia a invadat China, iar în 1941 a atacat Statele Unite ale Americii și puterile coloniale europene, intrând în al Doilea Război Mondial ca putere a Axei. După ce a suferit înfrângerea în Războiul din Pacific și două bombardamente atomice, Japonia a capitulat în 1945 și a intrat sub ocupația Aliaților. După război, țara a cunoscut o creștere economică rapidă, deși economia sa a stagnat din 1990.
Japonia este o monarhie constituțională cu o legislatură bicamerală, Dieta Națională. O mare putere și singurul membru asiatic al G7, Japonia a renunțat constituțional la dreptul de a declara război, dar menține una dintre cele mai puternice armate din lume. O țară foarte dezvoltată, cu una dintre cele mai mari economii din lume, Japonia este un lider global în știință și tehnologie, precum și în industriile auto, robotică și electronică. Are una dintre cele mai mari speranțe de viață din lume, deși trece printr-un declin al populației. Cultura Japoniei este bine cunoscută în întreaga lume, incluzând arta, bucătăria, filmul, muzica și cultura populară, care cuprinde industrii proeminente de benzi desenate, animație și jocuri video.
Etimologie Numele pentru Japonia în limba japoneză este scris folosind kanji 日本 și este pronunțat Nihon sau Nippon. Înainte ca 日本 să fie adoptat la începutul secolului al VIII-lea, țara era cunoscută în China ca Wa (倭, schimbat în Japonia în jurul anului 757 în 和) și în Japonia prin endonimul Yamato. Nippon, citirea sino-japoneză originală a caracterelor, este preferată pentru uz oficial, inclusiv pe bancnotele și timbrele japoneze. Nihon este folosit de obicei în vorbirea cotidiană și reflectă schimbările din fonologia japoneză în perioada Edo. Caracterele 日本 înseamnă „originea soarelui”, care este sursa epitetului occidental popular „Țara Soarelui Răsare”.
Numele „Japan” se bazează pe pronunțiile chineze Min sau Wu ale 日本 și a fost introdus în limbile europene prin intermediul comerțului timpuriu. În secolul al XIII-lea, Marco Polo a înregistrat pronunția chineză mandarină timpurie a caracterelor 日本國 ca Cipangu. Vechea denumire malaeză pentru Japonia, Japang sau Japun, a fost împrumutată dintr-un dialect chinez de coastă sudică și întâlnită de comercianții portughezi în Asia de Sud-Est, care au adus cuvântul în Europa la începutul secolului al XVI-lea. Prima versiune a numelui în engleză apare într-o carte publicată în 1577, care a scris numele ca Giapan într-o traducere a unei scrisori portugheze din 1565.Mancall, Peter C. (2006). "Of the Ilande of Giapan, 1565". Travel Narratives from the Age of Discovery: an anthology. Oxford University Press. pp. 156–157.
Istorie
De la preistorie până la istoria clasică
Oamenii moderni au ajuns în Japonia în urmă cu aproximativ 38.000 de ani (~36.000 î.Hr.), marcând începutul Paleoliticului japonez. Aceasta a fost urmată de la aproximativ 14.500 î.Hr. (începutul perioadei Jōmon) de o cultură mezolitică până la neolitică de vânători-culegători semi-sedentari caracterizată prin locuințe în gropi și agricultură rudimentară. Vasele de lut din această perioadă sunt printre cele mai vechi exemple de ceramică supraviețuitoare. Începând cu aproximativ 700 î.Hr., poporul Yayoi vorbitor de japoneză a început să intre în arhipelag din Peninsula Coreeană, amestecându-se cu populația Jōmon; perioada Yayoi a văzut introducerea practicilor, inclusiv cultivarea orezului în apă, un nou stil de ceramică și metalurgia din China și Coreea. Conform legendei, Împăratul Jimmu (nepotul zeiței Amaterasu) a fondat un regat în centrul Japoniei în 660 î.Hr., începând o linie imperială continuă.
Japonia apare pentru prima dată în istoria scrisă în Cartea Han a Chinei, completată în anul 111 d.Hr. Budismul a fost introdus în Japonia din Baekje (un regat coreean) în 552, dar dezvoltarea budismului japonez a fost influențată în principal de China. În ciuda rezistenței inițiale, budismul a fost promovat de clasa conducătoare, inclusiv figuri precum Prințul Shōtoku, și a câștigat acceptare pe scară largă începând cu perioada Asuka (592–710).
În 645, guvernul condus de Prințul Naka no Ōe și Fujiwara no Kamatari a conceput și implementat Reformele Taika de mare amploare. Reforma a început cu reforma agrară, bazată pe idei și filozofii confucianiste din China. Aceasta a naționalizat toate terenurile din Japonia, pentru a fi distribuite în mod egal între cultivatori, și a ordonat compilarea unui registru de gospodărie ca bază pentru un nou sistem de impozitare. Scopul real al reformelor a fost de a aduce o centralizare mai mare și de a spori puterea curții imperiale, care a fost de asemenea bazată pe structura guvernamentală a Chinei. Emisari și studenți au fost trimiși în China pentru a învăța despre scrierea, politica, arta și religia chineză. Războiul Jinshin din 672, un conflict sângeros între Prințul Ōama și nepotul său, Prințul Ōtomo, a devenit un catalizator major pentru reformele administrative ulterioare. Aceste reforme au culminat cu promulgarea Codului Taihō, care a consolidat statutele existente și a stabilit structura guvernelor centrale și locale subordonate. Aceste reforme legale au creat statul ritsuryō, un sistem de guvernare centralizată în stil chinez care a rămas în vigoare timp de o jumătate de mileniu.
Perioada Nara (710–784) a marcat apariția unui stat japonez centrat pe Curtea Imperială din Heijō-kyō (Nara modernă). Perioada este caracterizată de apariția unei culturi literare incipiente, cu finalizarea Kojiki (712) și Nihon Shoki (720), precum și de dezvoltarea artei și arhitecturii inspirate de budism. O epidemie de variolă în 735–737 se crede că a ucis până la o treime din populația Japoniei. În 784, Împăratul Kanmu a mutat capitala, stabilindu-se în Heian-kyō (actualul Kyoto) în 794. Aceasta a marcat începutul perioadei Heian (794–1185), în timpul căreia a apărut o cultură japoneză distinctă. Povestea lui Genji de Murasaki Shikibu și versurile imnului național al Japoniei "Kimigayo" au fost scrise în această perioadă.
Perioada feudală
Perioada feudală a Japoniei a fost caracterizată de apariția și dominația unei clase conducătoare de războinici, samuraii. În 1185, după înfrângerea clanului Taira de către clanul Minamoto în Războiul Genpei, samuraiul Minamoto no Yoritomo a înființat un guvern militar la Kamakura.Middleton, John (2015). World Monarchies and Dynasties. Routledge. p. 616. După moartea lui Yoritomo, clanul Hōjō a preluat puterea ca regenți pentru shōgun. Școala Zen a budismului a fost introdusă din China în perioada Kamakura (1185–1333) și a devenit populară printre clasa samurailor. Shogunatul Kamakura a respins invaziile mongole din 1274 și 1281, dar a fost în cele din urmă răsturnat de Împăratul Go-Daigo. Go-Daigo a fost învins de Ashikaga Takauji în 1336, începând perioada Muromachi (1336–1573). Shogunatul Ashikaga care a urmat nu a reușit să controleze lorzii feudali (daimyō) și un război civil a început în 1467, deschizând perioada Sengoku ("Statele Războinice") de un secol.Lidin, Olof (2005). Tanegashima. Taylor & Francis. ISBN 0-203-47957-2.
În secolul al XVI-lea, comercianții portughezi și misionarii iezuiți au ajuns pentru prima dată în Japonia, inițiind schimburi comerciale și culturale directe între Japonia și Occident. Oda Nobunaga a folosit tehnologia europeană și armele de foc pentru a cuceri mulți alți daimyō; consolidarea puterii sale a început ceea ce a devenit cunoscut sub numele de perioada Azuchi-Momoyama. După moartea lui Nobunaga în 1582, succesorul său, Toyotomi Hideyoshi, a unificat națiunea la începutul anilor 1590 și a lansat două invazii nereușite în Coreea în 1592 și 1597.
Tokugawa Ieyasu a servit ca regent pentru fiul lui Hideyoshi, Toyotomi Hideyori, și și-a folosit poziția pentru a câștiga sprijin politic și militar. Când a izbucnit un război deschis, Ieyasu a învins clanurile rivale în Bătălia de la Sekigahara în 1600. El a fost numit shōgun de către Împăratul Go-Yōzei în 1603 și a înființat shogunatul Tokugawa la Edo (Tokyo modern). Shogunatul a adoptat măsuri, inclusiv buke shohatto, un cod de conduită pentru a controla daimyō autonomi, și în 1639 politica izolaționistă sakoku ("țară închisă") care a marcat cei două secole și jumătate de unitate politică precară cunoscută sub numele de perioada Edo (1603–1868). Creșterea economică modernă a Japoniei a început în această perioadă, rezultând în construirea de drumuri și rute de transport pe apă, precum și instrumente financiare precum contractele futures, sistemul bancar și asigurările brokerilor de orez din Osaka. Studiul științelor occidentale (rangaku) a continuat prin contactul cu enclava olandeză din Nagasaki. Perioada Edo a dat naștere kokugaku ("studii naționale"), studiul Japoniei de către japonezi.Ohtsu, M.; Imanari, Tomio (1999). "Japanese National Values and Confucianism". Japanese Economy. 27 (2): 45–59. doi:10.2753/JES1097-203X270245.
Perioada modernă