Eduard al VI-lea al Angliei

Eduard al VI-lea () a fost rege al Angliei și al Irlandei de la 28 ianuarie 1547 până la moartea sa, în 1553. A fost încoronat la 20 februarie 1547, la vârsta de nouă ani. Singurul fiu supraviețuitor al lui Henric al VIII-lea și al celei de-a treia soții a acestuia, Jane Seymour, Eduard a fost primul monarh englez crescut în spirit protestant. În timpul domniei sale, regatul a fost guvernat de un consiliu de regență, deoarece Eduard nu a ajuns niciodată la majorat. Consiliul a fost condus mai întâi de unchiul său, Edward Seymour, Duce de Somerset (1547–1549), iar apoi de John Dudley, Duce de Northumberland (1550–1553).

Domnia lui Eduard a fost marcată de numeroase probleme economice și tulburări sociale, care în 1549 au degenerat în revolte și rebeliuni. Un război costisitor cu Scoția, cunoscut sub numele de Rough Wooing („Curtarea brutală”), inițial încununat de succes, s-a încheiat prin retragerea trupelor engleze din Scoția și din Boulogne-sur-Mer, în schimbul păcii. Tot în timpul domniei lui Eduard a avut loc transformarea Bisericii Angliei într-o biserică cu un caracter protestant clar, regele manifestând un interes deosebit pentru chestiunile religioase. Tatăl său, Henric al VIII-lea, rupsese legăturile dintre Biserica Angliei și Roma, dar continuase să susțină cea mai mare parte a doctrinei și ceremonialului catolic. În timpul domniei lui Eduard, protestantismul a fost instituit pentru prima dată în Anglia ca religie de stat, prin reforme care au inclus abolirea celibatului clerical și a Liturghiei în limba latină, precum și introducerea obligatorie a limbii engleze în slujbele religioase, inclusiv a unei rânduieli a împărtășaniei cu pronunțat caracter protestant.

În 1553, la vârsta de 15 ani, Eduard s-a îmbolnăvit. Când s-a constatat că boala sa era terminală, el și consiliul său au redactat un „Plan de succesiune” (Devise for the Succession), menit să împiedice revenirea țării la Catolicism. Eduard a desemnat-o drept moștenitoare pe ruda sa protestantă Jane Grey, verișoară din generația următoare, excluzându-le de la succesiune pe surorile sale vitrege, Maria și Elisabeta. Această hotărâre a fost contestată după moartea lui Eduard, iar Jane a fost înlăturată de Mariacea mai vârstnică dintre cele două surori vitregela nouă zile după proclamarea sa ca regină. Maria, catolică, a anulat reformele protestante ale lui Eduard în timpul domniei sale, însă Elisabeta le-a restabilit în 1559.

Primii ani Nașterea thumb|upright=1.2|alt=Pictură reprezentându-l pe prințul Eduard în copilărie, înfățișat cu splendoare regală și într-o postură suverană. Este îmbrăcat în roșu și auriu și poartă o pălărie cu pană de struț. Are trăsături delicate, obraji dolofani și o șuviță de păr roșcat-auriu.|Eduard în 1538, pictat de Hans Holbein cel Tânăr. Ține în mână o zornăitoare de aur asemănătoare unui sceptru, iar inscripția latină îl îndeamnă să-și egaleze sau să-și întreacă tatăl.

Eduard s-a născut la 12 octombrie 1537, în apartamentele mamei sale de la Palatul Hampton Court, în Middlesex, fiind fiul regelui Henric al VIII-lea și al celei de-a treia soții a acestuia, Jane Seymour, precum și singurul fiu al lui Henric al VIII-lea care i-a supraviețuit. În întregul regat, nașterea moștenitorului de sex masculin, „pe care ni l-am dorit atât de mult”,Hugh Latimer, episcop de Worcester, citat de . a fost întâmpinată cu bucurie și ușurare. În biserici s-a intonat Te Deum, s-au aprins focuri de sărbătoare, iar „în acea noapte s-au tras de la Turn peste două mii de tunuri”.. Regina Jane, care părea să se refacă rapid după naștere, a trimis scrisori semnate personal prin care anunța nașterea „unui Prinț, zămislit în cea mai legitimă căsătorie dintre Maiestatea Sa, stăpânul meu Regele, și noi”. Eduard a fost botezat la 15 octombrie; sora sa vitregă în vârstă de 21 de ani, Lady Maria, i-a fost nașă, iar sora sa vitregă în vârstă de patru ani, Lady Elisabeta, a purtat crijma de botez; regele de arme Garter l-a proclamat Duce de Cornwall și Conte de Chester. Regina s-a îmbolnăvit însă și a murit la 24 octombrie în urma unor complicații postnatale, la numai câteva zile după nașterea lui Eduard. Henric al VIII-lea i-a scris lui Francisc I al Franței că „Providența Divină ... mi-a amestecat bucuria cu amărăciunea morții celei care mi-a adus această fericire”.

Creșterea și educația thumb|upright=1.2|alt=Pictură reprezentându-l pe Eduard la vârsta de nouă ani. Atât postura prințului, cât și vestimentația sa imită portretele lui Henric al VIII-lea. Copilul poartă o mantie din catifea închisă la culoare, cu umeri lați, peste haine bogat brodate cu fir de aur. Poartă o braghetă proeminentă și un pumnal. Părul său scurt și roșcat se vede de sub bonetă și contrastează cu ochii întunecați. Pare sănătos și robust.|Eduard ca Prinț de Wales, 1546. Pe pandantiv poartă penele și coroana Prințului de Wales.; . Atribuit lui William Scrots.Royal Collection, Castelul Windsor

Eduard a fost un copil sănătos, care sugea viguros încă de la început. Tatăl său era încântat de el; în mai 1538, Henric a fost văzut „jucându-se cu el în brațe ... și ținându-l apoi la o fereastră, spre vederea și marea bucurie a poporului”.. În luna septembrie a aceluiași an, lordul cancelar Thomas Audley, lord Audley, a relatat despre creșterea rapidă și vigoarea lui Eduard, iar alte mărturii îl descriu drept un copil înalt și vesel. Tradiția potrivit căreia Eduard al VI-lea ar fi fost un copil bolnăvicios a fost contestată de istoricii mai recenți.De exemplu: ; ; . La vârsta de patru ani, s-a îmbolnăvit de o „febră cuartă” care i-a pus viața în pericol, însă, în pofida unor îmbolnăviri ocazionale și a vederii slabe, s-a bucurat în general de o sănătate bună până în ultimele șase luni ale vieții.

Eduard a fost încredințat inițial îngrijirii lui Margaret Bryan, doamna guvernantă a casei prințului. Aceasta a fost urmată de Blanche Herbert, Lady Troy. Până la vârsta de șase ani, Eduard a fost crescut, după cum avea să scrie ulterior în Cronica sa, „printre femei”.; . Casa princiară constituită oficial în jurul lui Eduard s-a aflat inițial sub conducerea lui William Sidney, iar apoi a lui Richard Page, tatăl vitreg al mătușii lui Eduard, Anne Seymour, soția lui Edward Seymour. Henric impunea standarde stricte de securitate și igienă în casa fiului său, subliniind că Eduard era „cea mai de preț nestemată a întregului regat”.; . Vizitatorii îl descriau pe prinț, căruia i se asigurau din belșug jucării și tot felul de comodități, inclusiv propria trupă de menestreli, drept un copil mulțumit.

De la vârsta de șase ani, Eduard și-a început educația formală sub îndrumarea lui Richard Cox și John Cheke, concentrându-se, după cum își amintea el însuși, asupra „studiului limbilor, al Scripturii, al filosofiei și al tuturor artelor liberale”.; . A primit lecții din partea preceptorului surorii sale Elisabeta, Roger Ascham, precum și de la Jean Belmain, învățând franceza, spaniola și italiana. De asemenea, se știe că a studiat geometria și a învățat să cânte la instrumente muzicale, printre care lăuta și virginalul. Colecționa globuri și hărți și, potrivit istoricului numismatic C. E. Challis, a dobândit o bună înțelegere a chestiunilor monetare, ceea ce indica o inteligență ridicată. Se presupune că educația religioasă a lui Eduard a favorizat cauza Reformei.; . Anturajul său religios a fost probabil ales de arhiepiscopul Thomas Cranmer, unul dintre principalii promotori ai Reformei. Atât Cox, cât și Cheke aparțineau curentului catolic reformator, apropiat de erasmism, și aveau să devină ulterior exilați mariani. Până în 1549, Eduard redactase un tratat despre papă ca Antihrist și își nota în cunoștință de cauză observațiile asupra controverselor teologice.; . În primii ani, multe aspecte ale practicii sale religioase rămâneau în esență catolice, între care celebrarea Liturghiei și venerarea imaginilor și relicvelor sfinților..

left|thumb|Emblema prințului Eduard, din Genethliacon illustrissimi Eaduerdi principis Cambriae (1543) de John Leland

Ambele surori ale lui Eduard erau atente cu fratele lor și îl vizitau frecvent — cu o ocazie, Elisabeta i-a dăruit o cămașă „lucrată chiar de ea”. Eduard găsea „o deosebită plăcere” în compania Mariei, deși nu aproba gustul acesteia pentru dansurile străine; „Te iubesc cel mai mult”, i-a scris el în 1546.; . În 1543, Henric și-a invitat copiii să petreacă Crăciunul alături de el, semnalând împăcarea cu fiicele sale, pe care anterior le declarase nelegitime și le îndepărtase de la succesiune. În primăvara următoare, le-a restabilit locul în ordinea de succesiune prin Al treilea Act de Succesiune, care prevedea și instituirea unui consiliu de regență pe durata minoratului lui Eduard.; . Această armonie familială neobișnuită s-ar fi putut datora în mare măsură influenței celei de-a șasea soții a lui Henric, Catherine Parr, de care Eduard s-a atașat curând. O numea „preaiubita mea mamă”, iar în septembrie 1546 i-a scris: „Am primit de la voi atât de multe binefaceri încât mintea mea abia le poate cuprinde.”

Și alți copii erau aduși să se joace cu Eduard, printre care nepoata șambelanului său, William Sidney, care, ajunsă la maturitate, și-a amintit de prinț ca fiind „un copil minunat de dulce, cu o fire foarte blândă și generoasă”. Eduard a fost educat împreună cu fii de nobili, „desemnați să-l însoțească”, într-un mediu care constituia un fel de curte în miniatură. Printre aceștia, Barnaby Fitzpatrick, fiul unui pair irlandez, i-a devenit prieten apropiat și de lungă durată. Eduard era mai devotat studiului decât colegii săi și pare să-i fi întrecut, motivat să-și îndeplinească „datoria” și să rivalizeze cu performanțele academice ale surorii sale Elisabeta. Anturajul și bunurile lui Eduard erau de o splendoare regală: încăperile sale erau împodobite cu tapiserii flamande costisitoare, iar hainele, cărțile și tacâmurile sale erau încrustate cu pietre prețioase și aur. Asemenea tatălui său, Eduard era fascinat de arta militară, iar în numeroase portrete apare purtând un pumnal de aur cu mâner împodobit cu pietre prețioase, imitându-l pe Henric.; . Cronica lui Eduard descrie cu entuziasm campaniile militare engleze împotriva Scoției și Franței, precum și aventuri precum tentativa de capturare a lui John Dudley la Musselburgh în 1547.; pentru textul integral vezi

Rough Wooing thumb|upright=1.2|Portret în miniatură al lui Eduard realizat de un artist necunoscut, –1546, Metropolitan Museum of Art, New York

La 1 iulie 1543, Henric a semnat Tratatul de la Greenwich cu scoțienii, pecetluind pacea prin logodna lui Eduard cu Maria Stuart, în vârstă de șapte luni, nepoata surorii lui Henric și mătușii lui Eduard, Margaret Tudor. Scoțienii se aflau într-o poziție de negociere slabă după înfrângerea lor în Bătălia de la Solway Moss din noiembrie 1542, iar Henric, care urmărea unirea celor două regate, a cerut ca Maria să-i fie predată pentru a fi crescută în Anglia. Când scoțienii au repudiat tratatul în decembrie 1543 și și-au reînnoit alianța cu Franța, Henric s-a înfuriat. În aprilie 1544, i-a ordonat unchiului lui Eduard, Edward Seymour, primul conte de Hertford, să invadeze Scoția și „să treacă totul prin foc și sabie, să incendieze orașul Edinburgh, iar după ce îl veți fi jefuit și veți fi luat tot ce puteți din el, să-l radeți și să-l distrugeți în așa măsură încât să rămână pentru totdeauna o amintire a răzbunării lui Dumnezeu abătute asupra [lor] pentru perfidia și neloialitatea lor”. Seymour a răspuns prin cea mai violentă campanie întreprinsă vreodată de englezi împotriva scoțienilor. Războiul, care a continuat și în timpul domniei lui Eduard, a devenit cunoscut sub denumirea de Rough Wooing („Curtarea brutală”).

Urcarea pe tron thumb|left|Stema lui Eduard al VI-lea