Bătălia de la Varșovia s-a purtat în septembrie 1831 între Rusia Imperială și Polonia. După un asalt de două zile asupra fortificațiilor de vest ale orașului, apărarea poloneză s-a prăbușit și orașul a fost evacuat. A fost cea mai mare bătălie și ultimul episod al Războiului Polonezo-Rus din 1830-1831, conflict militar care a devenit mai cunoscut sub numele de Revolta din Noiembrie.

După aproape un an de lupte grele, o mare armată rusă a traversat Vistula și a asediat capitala Poloniei pe 20 august. Deși asediul a fost curând parțial ridicat și s-a deschis o cale de comunicare între oraș și restul Poloniei, marea armată rusă a rămas pe malul stâng al Vistulei și a continuat să amenințe orașul. Comandantul rus Ivan Pașkevici conta pe predarea polonezilor din moment ce omologul său polonez, Jan Krukowiecki, era cunoscut ca fiind un membru al forțelor politice moderate, dispuse să negocieze cu țarul rus Nicolae I, care fusese detronat de pe tronul Poloniei în ianuarie 1831 de către Seim (parlamentul polonez). Când o facțiune mai puțin conciliantă a câștigat puterea în Varșovia și oferta rusă de predare a fost refuzată, Pașkevici a ordonat trupelor sale să lanseze un atac împotriva fortificațiilor defensive vestice ale orașului.

Atacul a început pe 6 septembrie 1831. Forțele ruse i-au surprins pe polonezi prin atacarea puternicei poziții poloneze din suburbia Wola. În ciuda apărării dârze a fortificațiilor, mai ales a forturilor 54 și 56, linia exterioară a defensivei poloneze a fost spartă de artileria și infanteria rusă după prima zi de lupte. În ziua următoare, lupta a fost reluată, iar de această dată artileria rusă a fost destul de aproape să pătrundă în cartierele vestice ale orașului. Deși pierderile au fost aproximativ identice în ambele părți, autoritățile poloneze au decis să nu riște repetarea Masacrului de la Praga și au ordonat evacuarea orașului. Pe 8 septembrie 1831 Varșovia a căzut în mâinile rușilor, iar restul Armatei Poloneze s-a retras către Modlin. Revolta din Noiembrie s-a încheiat curând după aceea, iar militarii Armatei Poloneze au trecut granițele Prusiei și Austriei pentru a evita să fie capturați de către ruși.

În secolul al XIX-lea lupta pentru Varșovia a devenit una dintre icoanele culturii poloneze, fiind descrisă, printre alții, de poeții romantici polonezi Adam Mickiewicz și Juliusz Słowacki. Ea a constituit, de asemenea, principala sursă de inspirație a compoziției Studiu revoluționar a lui Chopin, numită inițial Studiu cu privire la Bombardamentul asupra Varșoviei. Căderea Varșoviei a atras, de asemenea, un val de simpatie pentru poporul polonez și pentru lupta sa pentru obținerea independenței.

Context În 1830 o serie de revoluții a lovit Europa: Revoluția din Iulie în Franța, Revoluția Belgiană și mici revolte în Italia au amenințat să răstoarne cadrul politicii europene stabilit la Congresul de la Viena. Din moment ce țarii ruși erau unii dintre cei mai puternici susținători ai acestui status quo, revolta din Polonia și înlăturarea țarului din funcția de rege al Poloniei de către Seimul și Senatul Poloniei pe 25 ianuarie 1831 au fost considerate un fapt iritant destul de serios. Rusia nu putea să-și trimită armatele în Belgia sau în Franța înainte ca rebeliunea din Polonia să fie înăbușită. Din acest motiv ocuparea Varșoviei a fost principala țintă a Rusiei încă de la începutul ostilităților.

În cursul revoltei, armata Rusiei a încercat fără succes să ocupe capitala Poloniei în două rânduri. Mai întâi, în februarie 1831, forțele aflate sub comanda feldmareșalului Hans Karl von Diebitsch au luat cu asalt suburbia estică Praga. După sângeroasa luptă de la Grochów, Armata Poloneză s-a retras cu succes în Varșovia, iar capitala a rămas în mâinile polonezilor.

Neputând să ocupe Varșovia printr-un atac frontal, von Diebitsch a conceput un plan de înconjurare a orașului și de pătrundere în capitală dinspre vest. La începutul anului 1831 el și-a trimis forțele în amonte de Vistula, unde diviziile ruse urmau să traverseze râul și să se deplaseze spre nord către Varșovia. Noul plan a fost dejucat de către apărarea poloneză în trei bătălii succesive desfășurate la Wawer, Dębe Wielkie și Iganie. Rușii s-au retras înspre Siedlce, unde von Diebitsch s-a îmbolnăvit și a murit de holeră. stanga|miniatura|Forțele poloneze revenind de la Wierzbno, pictură din 1831 a lui Marcin Zaleski Succesorul lui von Diebitsch în calitate de comandant-șef al forțelor ruse din Polonia, contele Ivan Pașkevici, a decis să aștepte ca forțele poloneze de pe alte fronturi să fie învinse înainte de a-și reluat marșul către Varșovia. În iunie 1831 atacul de la Vilnius al generalului Antoni Giełgud a eșuat, iar corpul sau a fost forțat să treacă granița în Prusia pentru a evita distrugerea sa completă. Numai un mic detașament sub comanda generalului Henryk Dembiński a reușit să se alăture principalei forțe militare poloneze. Acest lucru a asigurat flancul nordic al armatei lui Pașkevici și a permis forțelor sale să elaboreze un nou plan de atac. În loc să atace direct orașul și să riște încă o înfrângere, el a intenționat să încercuiască Varșovia, să o rupă de alte zone controlate de polonezi și să o supună cu forța.

Între 17 și 21 iulie 1831 el a traversat Vistula lângă Osiek cu armata sa principală și s-a deplasat către Varșovia prin Gąbin și Łowicz. Între timp, alte forțe ruse de pe alte teatre de război s-au îndreptat, de asemenea, îndreptate înspre oraș. Corpul de armată al generalului Gregor von Rosen (format din 12.000 de militari și 34 de tunuri) au mărșăluit aproape fără opoziție de la Brześć Litewski și au ajuns în suburbia Praga pe data de 10 august. Corpul de armată al generalului Theodor von Rüdiger (format din 12.000 de militari și 42 de tunuri) a traversat Vistula Superioară la Józefów pe 7 august și a capturat orașul Radom.

Noul comandant-șef al Armatei Poloneze, Jan Zygmunt Skrzynecki, ezita, de asemenea, să poarte o bătălie majoră. În schimb, el a ordonat fortificarea Varșoviei și le-a permis rușilor să traverseze Vistula fără opoziție. În opinia sa, războiul putea fi câștigat doar pe cale diplomatică, prin intervențiile Marii Britanii, Austriei și Franței. Dacă acestea vor eșua, Skrzynecki credea că Varșovia va fi ținută cel puțin câteva săptămâni sub asediu, după care cea mai mare parte a Armatei Poloneze va fi încă intactă pentru a duce o bătălie decisivă împotriva armatei ruse, care ar fi fost ruptă de Vistula de o parte însemnată a trupelor ei. Pe 10 august 1831 Skrzynecki a fost forțat să demisioneze și a fost înlocuit cu Henryk Dembiński, guvernatorul militar al Varșoviei.

Preludiu

Câmpul de luptă dreapta|miniatura|Planul fortificațiilor poloneze (nordul este la dreapta) dreapta|miniatura|Hartă a Varșoviei din 1831, cu Lubomirski Metereze marcate în roșu. Linia principală de polonez de apărare a urmat-o îndeaproape. La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea Varșovia s-a dezvoltat rapid. Ca urmare a faptului că Polonia traversa o perioadă de frământări constante și războaie devastatoare, capitala era lipsită de fortificații moderne permanente. Pentru a face față asediului rus, au fost construite trei linii de terasamente, ziduri și palisade pe ambele părți ale Vistulei. Terasamentele aveau, de obicei, mai mulți metri înălțime și erau construite în mare parte din nisip și argilă, consolidate cu gabioane și înconjurate de un șanț uscat, o palisadă și o linie de obstacole capcană.

Linia interioară, a treia, urma aproximativ traseul fostelor Metereze Lubomirski, ce fuseseră demolate cu doar câțiva ani mai înainte. Era o linie continuă de terasamente cu înălțimea de 3 metri, întărită cu numeroase forturi și clădiri fortificate.

Cea de-a doua linie de apărare era alcătuită din forturi lungi de 400-600 m aflate în fața liniei interioare de apărare. Cele mai puternice forturi se aflau de-a lungul drumului spre Kalisz.

Prima linie de apărare, cea exterioară, consta din forturi mici și metereze ce urmau o linie semicirculară de la Szopy, prin Rakowiec, Wola și Parysów către malurile Vistulei. Avanposturile fortificate ale liniei exterioare de apărare se aflau la distanțe de 1,5-3 km în fața celei de-a treia linii. Scopul lor era să reziste la atacurile inițiale și să divizeze forțele atacatoare ruse în grupuri mai mici. Existau cinci grupuri mari de terasamente în linia exterioară: Królikarnia (Forturile 44 și 45) Rakowiec (Forturile de la 48 la 53) Wola (Fortul 56) Parysów (Forturile 61 și 62) Pădurea Marymont (Fortul 66) Spațiul dintre fortificațiile mari era acoperit de o serie de mici redane (forturi ieșite în afară în forma literei V) și barcane (forturi trapezoidale). Cea mai puternică fortificație din linia exterioară de apărare era fortul 56 din suburbia Wola, construit în jurul Bisericii Sf. Laurențiu. El era susținut de luneta 57 în față și de două forturi (54 și 55), la sud de acesta. Cartierul general se afla în fortul 73 între Rakowiec și Poarta Jerozolimskie.

Cartierul general polonez a decis să înarmeze linia exterioară de apărare, cea mai îndepărtată de zonele dens populate. Motivul era că în anii 1830 aproximativ 53% din clădiri (din cele 3.148 case din Varșovia) erau confecționate din lemn, iar un incendiu putea distruge cu ușurință orașul. În cazul în care inamicul trecea prin toate cele trei linii de apărare, centrul orașului era fortificat, de asemenea, cu 30 de baricade, metereze ce serveau ca pereți ai mai multor clădiri și mine ascunse sub principalele străzi.

Forțele opuse

Armata Rusă Pe 20 august 1831 Varșovia era aproape în întregime înconjurată de către ruși. Contele Pașkevici avea la dispoziție o armată numeroasă și bine echipată. Principala forță de pe malul stâng al Vistulei consta din 54.000-55.000 de soldați, fiind susținută de 324 de tunuri de diferite calibre. O altă forță formată din 7.000 de soldați și 20 de tunuri păzeau punctele de trecere ale râului. Corpul II Infanterie, aflat sub comanda generalului Cyprian von Kreutz (21.000 de soldați, 90 de tunuri), se îndrepta către oraș dinspre Osiek, în timp ce corpul lui von Rüdiger era blocat în jurul orașului Radom, luptând cu un mare corp polonez comandat de generalul Samuel Różycki.

Pe 5 septembrie 1831, forța rusă principală a crescut la 78.500 de militari, inclusiv 2.000 de geniști, 54.000 de infanteriști și 17.200 de cavaleriști. Artileria rusă o depășea numeric pe cea poloneză și dispunea de 382 de tunuri și 8 mortiere manevrate de 7.300 de oameni. Forțele ce atacau Varșovia erau împărțite după cum urmează: Corpul I Infanterie (generalul Peter von der Pahlen) – 11.300 de infanteriști, 424 de cavaleriști, 66 tunuri și 4 mortiere Divizia de cavalerie (prințul Stepan Hilkov) – 2.700 de cavaleriști, 847 de cazaci, 10 tunuri Corpul II Infanterie (generalul Cyprian Kreutz) – 11.200 de infanteriști, 1.110 de cavaleriști, 68 de tunuri și 4 mortiere Divizia de cavalerie (generalul Georg Nostitz) – 2.100 de cavaleriști, 16 tunuri Divizia de infanterie (generalul Nikolai Muraviev) – 3.100 de infanteriști, 16 tunuri Corpul de Gardă Imperială (în rezervă, Marele Duce Mihail Pavlovici) – 15.700 infanteriști, 56 tunuri Corpul de Grenadieri (generalul Ivan Șahovskoi) – 11.000 de infanteriști, 40 de tunuri Corpul de cavalerie (generalul Jan de Witte) – 8.500 de cavaleriști, 40 de tunuri artileria de rezervă – 60 tunuri Divizia a 2-a Infanterie Ușoară (general Karl Gustav von Strandmann) – 1.400 de infanteriști, 484 de cavaleriști, 875 de cazaci și 6 tunuri