„Omul care și-a găsit umbra” este o nuvelă psihologică cu tentă fantasticăSergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, 1975, p. 58. scrisă de Cezar Petrescu și apărută în foileton în numerele din aprilie și mai–iunie 1926 ale revistei Gândirea din București. Ea a fost publicată apoi în volumul Omul care și-a găsit umbra (Ed. Cartea Românească, București, 1928), alături alte trei nuvele: „Palace”, „Dezertarea lui Toader Mânzu” și „Somnul”, fiind încorporată ulterior în „ediția definitivă” a volumului Aranca, știma lacurilor (1943).Mihai Gafița, „Nota editorului”, în Cezar Petrescu, Nuvele, Editura Minerva, București, 1978, p. xii. Ambele volume au fost incluse de autor în ciclul „Fantasticul interior”,Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, 1972, p. 316. în care autorul descrie o lume halucinantă, investigând obsesii provenite din straturile adânci ale subconștientului.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 105.

Nuvela prezintă evoluția unei obsesii trăite de omul politic Ion Burdea-Niculești, șeful principalului partid de opoziție, după ce propria umbră încearcă să-l ucidă într-un coșmar, declanșându-i un proces de rememorare a trecutului și făcându-l să înțeleagă că a dus o existență lipsită de scrupule.Isabela Sadoveanu, „Cezar Petrescu: «Omul care și-a găsit umbra», Buc. „Cugetarea”, 1928”, în Adevărul literar și artistic, anul IX, nr. 428, 17 februarie 1928, p. 7.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 118. Personajul suferă o transformare psihică radicalăSergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, 1975, p. 192. și, terorizat de prezența acuzatoare a umbrei, se spânzură în cele din urmă de creanga unui copac.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, pp. 118–119.

Rezumat

Într-o noapte cețoasă, aflat în drum spre casă, după ce ținuse un discurs antiguvernamental fulminant în Camera Deputaților, omul politic Ion Burdea-Niculești (șeful principalului partid de opoziție) își observă pentru prima oară propria umbră.Ion Maxim, „Postfață”, 1973, p. 248. În timpul somnului, umbra „sălbăticită și dușmană” pătrunde în vis și încearcă să-și sugrume stăpânul; un glas cunoscut și bun provenit din altă lume cere zadarnic îndurare pentru el. Bărbatul se trezește înspăimântat și încearcă să se relaxeze citind o carte, dar glasul auzit în vis îi alungă atenția și-i readuce în minte amintiri uitate. Rememorarea evidențiază un personaj ambițios și cinic, dornic de parvenire, care o părăsise pe Mara, fata săracă pe care o iubea, pentru a se căsători cu fiica unui important om politic.Sergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, 1975, p. 193.Alexandru Piru, „Cezar Petrescu, azi”, studiu introductiv la Cezar Petrescu: Opere, vol. I, Editura Minerva, București, 1985, colecția „Scriitori români”, p. XIII.Constantin Ciopraga, „În apropierea fantasticului”, 1986, p. 158. Eliberat de griji, intră în viața politică și are o carieră strălucită; în acest timp, fata abandonată se stinge, iar copilul ce era fructul iubirii lor moare în mizerie. „Nimeni să nu aștepte nimic de la nimeni” este politica de viață a acestui personaj sigur de sine și calculat.

A doua zi, Burdea-Niculești ratează un discurs politic important după ce observă pe perete că umbra îi parodia gesturile. Nervozitatea sa este observată de partizanii politici și de reprezentanții presei, iar căderea așteptată a guvernului pare să se amâne. Deputatul simte permanent prezența apăsătoare a umbrei și pentru prima dată „se cutremură constatând cât e de singur în răceala de cavou a camerelor vaste”.Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 112. Umbra capătă, în mintea sa, contururile unei ființe vii, care-l însoțește permanent pe omul politic ca o reflectare a conștiinței sale. Teama de propria umbră îl face pe Burdea-Niculești să nu mai doarmă nopțile și să fie tot mai surmenat.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 119.

În perioada următoare începe să-și neglijeze îndatoririle politice și ratează două ocazii de a determina căderea guvernului, spre nedumerirea colegilor de partid.Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 114. Viața politică nu-l mai interesează și își dorește doar să ajungă acasă, singurul loc în care-și putea supraveghea liniștit propria umbră. Închis în casă, într-o deplină singurătate, deputatul își reamintește greșelile săvârșite în viață și începe să înțeleagă că a dus o viață zadarnică, golită de sens, îndepărtându-i pe toți cei apropiați. Regretă că a abandonat-o pe Mara, singura femeie pe care a iubit-o, și că nu și-a cunoscut propriul copil,Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, pp. 139–140. apoi încearcă să-l convingă pe secretarul său, care-și sacrificase familia și iubirea pentru a face carieră, să-și trăiască viața („Lasă ghiozdanul acesta cu hârtii inutile și mergi de săvârșește toate prostiile adorabile ale vârstei dumitale. După aceea, numai dacă mai ai poftă, întoarce-te! Dar cât mai târziu.”).

Pe drumul spre casă, târât de propria sa umbră, Burdea se abate pe la locul viran unde s-a aflat mai demult casa în care a trăit copilul său. Încearcă zadarnic să găsească urmele celor care nu mai sunt, iar regretele îl împing către sinucidere, transformându-l din judecător în călău. Atmosfera pare propice unui asemenea gest: strada e pustie, o creangă se clatină, o pasăre de noapte fâlfâie din aripi și-l privește cu ochi fosforici, umbra lungită pe un morman de moloz chiar sub arborele cu crengi strâmbe, iar dorința irezistibilă de somn îl face să se spânzure, gest irevocabil care-l desparte pentru totdeauna pe Burdea-Niculești de umbra lui.Constantin Ciopraga, „În apropierea fantasticului”, 1986, p. 159.

Personaje Ion Burdea-Niculești — conducătorul principalului partid de opoziție, deputat; a fost căsătorit cu Cecilia, fiica bătrânului Barbu Clejanu, fondatorul partiduluiCezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 129. și sfetnicul cel mai ascultat al regelui.Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 101. Personajul ajunge aproape de culmea puterii, dar cariera sa se destramă atunci când el își seama că a dus o existență falsă, ce l-a făcut să se înstrăineze de femeia iubită (Mara) și de propriul lor copil. Burdea-Niculești se sinucide în final, după ce-și recapătă omenia. Tudoriță Stârcu — membru al conducerii partidului, apropiat al lui Ion Burdea-Niculești; este descris de autor ca fiind un „ghem de nervi în necurmată agitare, pus pe luptă, păros, precipitat și imprudent, în război cu toată lumea și «neadmițând» nimic”Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 115. Sache Algiu — membru al conducerii partidului; este descris de autor ca fiind „moale, nehotărât, meșter trăgător de sfori ascunse, leneș și fanariot, bucurându-se tainic de toate greșelile și slăbiciunile celorlalți din partid, care-i înlăturau încă un concurent” secretarul lui Ion Burdea-Niculești — absolventul unor studii strălucite, care își face ucenicia lângă idolul său politic; fiul unui funcționar obscur de gară. Este conștiincios, eficient și loial. Renunță la iubirea pentru o fată săracă și la propria familie pentru a urma o carieră asemănătoare cu cea a patronului său: „se lepădase de tot, se mecanizase, se apropia cu fiecare lună decursă, mai desăvârșit se apropia de idealul supraomului care era Ion Burdea-Niculești”.Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 105. un bețiv — susținător al principalului partid de opoziție. Personajul este întâlnit de Ion Burdea-Niculești la începutul nuvelei, când îi atrage atenția asupra umbrei, și trece la final în stare de ebrietate pe lângă copacul în care atârna spânzurat fostul om politic. Mara — personaj evocat, fată săracă, absolventă de facultate, cu care Ion Burdea-Niculești s-a iubit în tinerețea sa. Rămâne însărcinatăCezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 97. și naște un copil, murind ulterior.Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 99. Copilul este crescut de bunicii ei, doi oameni în vârstă, și moare de angină pectorală. Atanasie — personaj evocat, prietenul cel mai bun din tinerețea lui Ion Burdea-NiculeștiCezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 97. și singurul martor al aventurii sale cu Mara. Este descris de Burdea-Niculești ca fiind un om „nesuferit, răutăcios și demonic. Descoperea toate slăbiciunile, le căuta cu o răbdare de maniac colecționar, le scormonea, le ațâța savant, își râdea de ele; încheia o zi fericită, numai când găsea cuiva, până atunci invulnerabil, o sminteală în armură, o faptă rea ascunsă, o greșeală, o umilință dureroasă, rănile acelea triste care desfigurează și mistuie tăinuit”.Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 98. Are mai târziu probleme cu legea și îi cere zadarnic ajutor prietenului său, iar de atunci nu se mai aude nimic despre el.Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, 2007, p. 103.

Scriere și publicare thumb|right|200 px|Cezar Petrescu la vârsta de 29 de ani. Aprox. 1921. Nuvela „Omul care și-a găsit umbra” a fost publicată în numerele din aprilie și mai–iunie 1926 ale revistei Gândirea din București, condusă de Cezar Petrescu și Nichifor Crainic.Mihai Gafița, Cezar Petrescu, 1963, p. 62. Cele două părți publicate în revistă aveau lungimi aproximativ egale (câte 11 pagini); partea a doua începe cu discuția de la club între Tudoriță Stârcu și Sache Algiu despre comportamentul bizar al conducătorului partidului.Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra”, în Gândirea, București, anul VI, nr. 3, aprilie 1926, pp. 119–129.Cezar Petrescu, „Omul care și-a găsit umbra (urmare și sfârșit) II”, în Gândirea, București, anul VI, nr. 4–5, aprilie–mai 1926, pp. 167–177. Există deosebiri minore între textul publicat în revistă și textul final al nuvelei: corecturi ortografice, formulări diferite ale unor fraze și adăugiri nesemnificative.

Cezar Petrescu a adunat patru nuvele cu caracter psihopatologic (în opinia criticului Octav Botez)Octav Botez, „Recenzii. Cezar Petrescu: Simfonia fantastică”, în Viața Romînească, București, anul XXI, nr. 7–8, iulie–august 1929, p. 200. ce apăruseră anterior în revistele Gândirea și Viața Romînească: „Omul care și-a găsit umbra” (publicată în nr. 3 și 4–5/1926 ale revistei Gândirea), „Palace” (publicată în nr. 1 și 2/1928 ale revistei Gândirea), „Dezertarea lui Toader Mânzu” (publicată în nr. 6/1927 al revistei Gândirea) și „Somnul” (publicată în nr. 6–7/1927 al revistei Viața Romînească) în volumul Omul care și-a găsit umbra (Ed. Cartea Românească, București, 1928).Nicolae Iorga, Istoria literaturii românești contemporane. II. În căutarea fondului (1890–1934), Editura Adevĕrul, București, 1934, p. 304; altă ediție, Editura Minerva, București, 1985, p. 331.Mihai Dascal, „Note, comentarii, variante”, 1985, p. 561. Cele patru nuvele nu aveau o tematică unitară: trei dintre ele explorau subconștientul uman, în timp ce „Dezertarea lui Toader Mânzu” se înscria mai mult în orizontul tematic al Scrisorilor unui răzeș,Mihai Dascal, „Note, comentarii, variante”, 1985, p. 562. dar criticul Izabela Sadoveanu afirma că toate patru erau tratate cu „tehnica măsurată, puternică și plină de autoritatea pe care i-o cunoaștem din celelalte scrieri”. Volumul Omul care și-a găsit umbra a fost reeditat în 1928 de Editura Cartea Românească din București, cu același conținut și aceeași paginație.Mihai Dascal, „Note”, în vol. Cezar Petrescu, Simfonia fantastică, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1988, p. 227.