1916 (roman)

1916 este un roman scris de Felix Aderca și publicat pentru prima oară în 1936 de către Editura „Socec & Co” S.A. din București.Adriana Grecu, Ion Istrate, Dicționarul cronologic al romanului românesc : de la origini până la 1989, Editura Academiei Române, București, 2004, p. 369. Autorul realizează o frescă amplă a societății românești din perioada Primului Război Mondial și din perioada interbelică.Pompiliu Constantinescu, „1916 (roman)”, în Scrieri, vol. 1, 1967, p. 13.Marin Bucur (dr.), „Contribuții la dezvoltarea literaturii române moderne (1848–1940)”, în Nicolae Cajal, ‎Hary Kuller (coord. gen.), Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, Comisia Națională a României pentru U.N.E.S.C.O., Federația Comunităților Evreiești din România, București, 1996, pp. 282–283.

Romanul prezintă drama sufletească a moșierului mehedințean Costache Ursu, erou al Primului Război Mondial, care este obsedat de trădarea propriului fiu, Titel, pe care nu o poate înțelege.Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Editura Paralela 45, Pitești, 2008, p. 778.Valeriu Râpeanu, „Omul contrastelor: Felix Aderca”, 1970, p. 131. Evenimentele postbelice influențează puternic conștiința protagonistului. Urmărit permanent de năluca fiului său, Costache Ursu încearcă să șteargă orice amintire a existenței lui Titel, se căsătorește cu fosta logodnică a acestuia și apoi, dezorientat, ajunge un susținător al forțelor politice naționaliste.Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, 1972, p. 427. Deruta sufletească evoluează către demență, iar personajul se sinucide în cele din urmă în urma unei crize de nebunie.

Apariția romanului a fost salutată în presa literară a epocii, fiind apreciată capacitatea de creație obiectivă a autorului în evocarea unor evenimente politico-istorice recente și în descrierea unei drame individuale.Vladimir Streinu, „F. Aderca. 1916. roman”, în Gazeta, anul III, nr. 682, 23 iunie 1936, p. 3.Vladimir Streinu, „F. Aderca. II. 1916”, în Pagini de critică literară, vol. V (Marginalia, eseuri), Editura Minerva, București, 1977, p. 198. Romanul lui Aderca a fost comparat, prin modul convingător de urmărire a evoluției unei obsesii, cu proza psihologică cu accente naturaliste a lui I.L. Caragiale și Gib Mihăescu. Cei mai reputați critici literari au considerat însă că 1916 are o structură dezechilibrată, fiind format din două părți inegale valoric: o evocare admirabilă a războiului și o prezentare tendențioasă a ascensiunii politice a organizațiilor naționaliste, pe fundalul cărora se desfășoară patetica dramă individuală a ofițerului Costache Ursu.Valentin Chifor, Felix Aderca sau vocația experimentului, 1996, p. 86.

În ciuda tuturor defectelor sale, acest roman rămâne una dintre dintre cele mai valoroase opere literare închinate Primului Război Mondial, dovedind maturitatea artistică a autorului.Valentin Chifor, Felix Aderca sau vocația experimentului, 1996, p. 99.

Rezumat

right|thumb|250 px|Trupe românești de artilerie în munți (1916) Mobilizat într-un regiment de artilerie din Severin după înfrângerea Armatei Române în Bătălia de la Turtucaia, căpitanul Costache Ursu, moșier din satul mehedințean Broșteni, conduce un detașament care nu mai apucă să participe în Bătălia de la Târgu Jiu din 17 noiembrie 1916, fiind rupt de restul oștirii după căderea frontului românesc.Vladimir Streinu, „F. Aderca. II. 1916”, în Pagini de critică literară, vol. V (Marginalia, eseuri), Editura Minerva, București, 1977, p. 196.Valentin Chifor, Felix Aderca sau vocația experimentului, 1996, p. 87. Detașamentul condus de Ursu rătăcește în cerc prin OlteniaValentin Chifor, Felix Aderca sau vocația experimentului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, p. 85. și rezistă eroic atacurilor germane (atitudine catalogată de superiori ca „un eroism inutil, o nebunie sublimă”) spre uimirea și admirația inamicului. Joncțiunea cu restul diviziei are loc în timpul atacului asupra orașului Turnu Severin, unde căpitanul Ursu este rănit la brațul stâng de un glonț de mitralieră. Divizia Cernei, supranumită „divizia martiră”, se retrage greu și în dezordine din capătul vestic al Olteniei până în sudul Moldovei.Perpessicius, Opere: Mențiuni critice, vol. VII, Editura Minerva, București, 1975, p. 247.George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, 1982, p. 790.

Căpitanul Ursu, considerat erou și decorat apoi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, rămâne invalid după ce brațul său, care se cangrenase în timpul retragerii, este amputat în spitalul militar din Bârlad.Vladimir Streinu, „F. Aderca. II. 1916”, în Pagini de critică literară, vol. V (Marginalia, eseuri), Editura Minerva, București, 1977, p. 197. Spre deosebire de tatăl său, care-și făcuse datoria cu eroism, locotenentul Titel Ursu consideră însă că intrarea României în război împotriva Germaniei este o gravă eroare politică și refuză să lupte alături de aliați. Asupra lui planează acuzația de trădare după ce, în timpul Bătăliei de pe Neajlov, fuseseră descoperite manifeste filogermane în automobilul pe care-l conducea. Tânărul refuză să semneze o declarație de nevinovăție și să ceară să fie trimis pe front împotriva nemților, în ciuda rugăminților tatălui său și a intervențiilor făcute de unchiul său, generalul Vasile Ursu, așa că este condamnat la moarte și executat la Iași.

Nereușind să înțeleagă gestul fiului său, Costache Ursu este urmărit ziua și noaptea de vedenia execuției. Previziunile lui Titel par o vreme să se îndeplinească: destrămarea Imperiului Rus, Revoluția Rusă din 1917, încheierea păcii cu Puterile Centrale și pierderea unei părți a teritoriului național în 1918. Căpitanul Ursu trece cu unitatea sa în Basarabia în urmărirea trupelor rusești ce se retrăgeau în dezordine, apoi revine la Iași și se gândește să se sinucidă pe locul unde fusese executat Titel, stăpânit de sentimentul culpabilității. Refuză o lungă perioadă să fie demobilizat și intră cu brigada sa de artilerie în Ardeal și apoi, în 1919, ia parte la campania militară împotriva Ungariei, fiind înaintat pe rând până la gradul de colonel. Chipul fiului executat îl urmărește însă ca o nălucă chiar și după ce se întoarce la Broșteni, deși au trecut șase ani de la încleștările dramatice ale războiului, iar tatăl îndurerat încearcă să șteargă orice amintire a existenței lui Titel: îi ucide câinele, îi arde cărțile, scrisorile și obiectele personale, se căsătorește cu Nuni, fosta logodnică a fiului său, și în cele din urmă dă foc conacului pe care-l credea bântuit de fantoma fiului său.

În acest timp, generalul Vasile Ursu, care intrase în politică și spera să devină ministru de război după venirea la putere a Partidului Poporului condus de generalul Averescu, încearcă zadarnic să-l determine pe Costache să deschidă un proces pentru reabilitarea postumă a fiului executat. Costache sosește la București chiar în timpul instalării guvernului Averescu și, dezorientat ideologic, este antrenat într-o mișcare politică naționalistă și antisemită (condusă de „pandurul” Ion Tunsu) pe care ajunge să o sponsorizeze cu banii obținuți din vânzarea moșiei de la Broșteni. Viața imorală pe care o duce (escapadele amoroase cu surorile Vătreanu) și implicarea tot mai intensă în acțiunile huliganice ale grupării studențești îl îndepărtează de propria familie: se rupe de fratele său, pe care-l acuză de trădarea interesului național, și este părăsit de Nuni, care-i născuse un copil. Suferă unele dezamăgiri politice în anii următori și, după ce își părăsește foștii camarazi aflați acum în solda unui partid fascist german care avea ca simbol svastica, începe să înțeleagă zădărnicia acțiunilor sale politice și atitudinea fiului său.Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, 1972, pp. 427–428. Arestat în urma unei crize de nebunie suferite în timpul vizionării filmului Dezonorata (1931) în care spioana austriacă interpretată de Marlene Dietrich este executată, colonelul Costache Ursu se spânzură în biroul prefectului de poliție.Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, 1972, p. 428.Valentin Chifor, Felix Aderca sau vocația experimentului, 1996, p. 88.

Structură Romanul 1916 este împărțit în patru părți, cu un total de 19 capitole numerotate cu cifre arabe și fără titluri.

Dezastrul – cu 4 capitole Foc! Foc! – cu 5 capitole Năluca – cu 5 capitole „Deșteaptă-te, române...” – cu 5 capitole

Personaje Costache Ursu — moșier de la Broșteni, originar dintr-o veche familie de răzeși mehedințeni ce au cumpărat proprietățile boierilor Caragea.F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, p. 13. Este încorporat cu gradul de căpitan în Armata Română după intrarea României în Primul Război Mondial și săvârșește acte de vitejie în fruntea unui detașament militar în campania militară din Oltenia. Devine invalid de o mână și este decorat, apoi se căsătorește cu fosta logodnică a fiului său. Ajuns la București, intră într-un partid naționalist și duce o viață imorală. Urmărit permanent de moartea fiului său, se sinucide într-un acces de nebunie. Titu („Titel”) Ursu — fiul moșierului Costache Ursu și al soției lui, Magda (n. Hotonog),F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, p. 16. ofițer de stat major, fost atașat militar la Berlin, în vârstă de 23 de ani. Consideră că intrarea României în război împotriva Germaniei este o gravă eroare politică și sabotează eforturile de război, fiind acuzat de trădare, condamnat la moarte și executat. Vasile Ursu — fratele mai mare al moșierului Costache, ofițer de stat major cu studii la Academia Militară Prusacă de la Potsdam,F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, p. 15. devenit apoi general și comandant al corpului de armată care a pătruns în Transilvania pe la Predeal și apoi a luptat eroic la Oituz.F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, pp. 22, 109. Căsătorit cu Alberta Costescu (fiica unui fost ministru al industriei și comerțului),F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, pp. 16–17. intră în politică după război și devine ministrul apărării și apoi ministru de interne în guvernele generalului Averescu.F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, pp. 252–253. Este implicat în afaceri de proporții cu samsari străini.Henri Zalis, „Prefață”, 1997, p. XI. Didina („Dida”) Sorbier — sora lui Vasile și a lui Costache Ursu, văduva inginerului naval francez Sorbier. Tristă și singură, o adoptă pe Nuni.F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, pp. 16–20. Nuni — fiica unei nefericite familii de greci din portul Severin, adoptată de Dida;F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, p. 49. logodnică lui Titel, femeie tânără și fragilă.Pompiliu Constantinescu, „1916 (roman)”, în Scrieri, vol. 1, 1967, p. 16. Se căsătorește după război cu Costache Ursu, pe care-l părăsește mâhnită de viața imorală dusă de acesta.Pompiliu Constantinescu, „1916 (roman)”, în Scrieri, vol. 1, 1967, p. 15. Antigona Caragea („Mămuca”) — descendenta boierilor Caragea, crescută la curtea boierească de la Broșteni, văduva unui negustor grec.F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, pp. 12–13. A vândut moșiile Broșteni și Florești arendașului Petre Ursu și, după ce și-a risipit banii în străinătate, s-a stabilit la Turnu Severin. Mèri Caragea — fiica boieroaicei Antigona, cu un destin de cocotă. Are legături cu mai mulți bărbați.F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, pp. 42–43, 158–159, 175, 196 și 269. Se căsătorește în străinătate cu industriașul Naum din Ploiești și nu se mai întoarce în țară.F. Aderca, 1916, Editura Hasefer, București, 1997, p. 274.