Vera Proca Ciortea (născută Vera Proca; ) a fost o maestră de dans din România.Vera Proca Ciortea a fost căsătorită cu compozitorul Tudor Ciortea.
Biografia Vera Proca Ciortea s-a născut la Sibiu, în 1912, într-o familie din clasa de mijloc. Bunicul dinspre mamă, Leontin Simonescu, doctor avocat, fusese deputat în Dieta Ungariei. Tatăl ei, originar din Brașov, era doctor teolog, consilier arhiepiscopesc și profesor la Academia Teologică, în timp ce mama sa, care avea studii de canto la Viena și o cultură muzicală consistentă, susținea concerte de lieduri. Datorită fragilității și staturii sale mici, Vera este îndrumată de mama sa spre mișcare, pentru a-și forma un corp puternic și rezistent.
Studii Vera Proca Ciortea a absolvit școala primară și liceul la Sibiu și, în paralel, urmează cursuri de gimnastică ritmică și dans cu o profesoară vieneză stabilită în Sibiu. La 16 ani, participă la cursurile de vară de dans de la Salzburg susținute de Harald Kreutzberg. În 1930 a fost admisă la Academia Națională de Educație Fizică din București, unde i-a avut ca profesori pe: Octav Onicescu la mecanica mișcării, Mircea Eliade la psihologie, Floria Capsali la dans clasic. În 1934 devenea absolventă a acestei instituții. În 1937 a lucra ca asistent universitar în cadrul Academiei. După angajare i s-a oferit posibilitatea de a studia un an în Germania, între octombrie 1937 și octombrie 1938. A luat lecții de balet de la Școala Elenei Penescu Liciu și de coregrafie la Școala lui Iris Barbura. S-a specializat în dans modern la Berlin la Școala lui Mary Wigmann. La întoarcerea în România, își reia activitatea pedagogică la Academie, dar se înscrie și la Facultatea de Filozofie si Litere din cadrul Universității București.
Cariera Între anii 1944-1947, a lucrat la Teatrul Național ca maestră a corpului de balet. A fost profesoară de ritmică la ANEF. În 1949 a condus secția de coregrafi a Institutului Etnografic din București.
În 1951 a fost șef de lucrări la Catedra de gimnastică și în paralel, conferențiar al Facultății de Coregrafie din cadrul Institutului de Artă, o instituție cu o viață foarte scurtă. De aici s-a transferat la Institutul de Artă Cinematografică unde a ținut un curs de pregătirea actorului. Odată cu înființarea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică în 1954, a fost numită conferențiar la catedra de dans. În 1950, a început să lucreze și la Institutul de Folclor al Academiei Române unde creează un grup de dans experimental numit Miorița. Aici a creat unele din cele mai cunoscute coregrafii ale sale, precum Păpușile țărănești, Țăndărică la horă sau Spiridușul pădurii. În 1953, a fost angajată ca cercetător cu normă întreagă, fiind primul specialist etnocoreolog din institut și din țară și totodată primul care studiază folclorul coregrafic din punct de vedere științific. În 1956, conducea un grup de cercetare. La sugestia lui Constantin Brăiloiu, a alcătuit o notație grafică pentru dans cu ajutorul căreia a reușit să noteze o colecție de 6600 de dansuri populare românești. În 1957, a participat, la Dresda, la prima conferință postbelică organizată pe tema sistemelor de notație unde își prezintă propriul ei sistem de notație. În calitate de cercetător etnocoreolog și ambasador al culturii românești, în perioada 1957-1987, Proca Ciortea prezintă lucrări la multe congrese și colocvii internaționale, și publică o serie de studii în Germania, S.U.A., Austria, Franța. Susține cursuri, conferințe și prelegeri despre folclorul coregrafic românesc la institute superioare din 20 orașe din Europa: Viena, Stuttgart, Leipzig, Essen, Hamburg, Köln, Ierusalim, Budapesta, Bayonne, Agrigento, Frosta Vaeen (Suedia), Stockholm, Oslo, Zürich.
În 1962, Proca Ciortea a fost numită secretar al Comisiei de Dans Tradițional din cadrul IFMC, începând astfel un proiect care îi va defini cariera pentru următorii douăzeci de ani. A fost președinte al Study Group of Ethnochoreology, cu sediul la New York și membră activă în Conceil International de la Danse, din cadrul UNESCO.
În 1973, Vera Proca Ciortea s-a retras din viața academică și a înființat cu studenți de la Institutul de Educație Fizică (fosta Academie) un nou grup de dans, Gymnasion, grup cu care va face o serie de turnee în Europa.
A compus creații de dans ritmic pe motive populare românești: „Miorița”, 1940, pe muzică de Mihai Brediceanu, Béla Bartók, Mihai Andricu, Filip Lazăr, Paul Constantinescu și Sabin Drăgoi suită de piese – Icoană, Sorcova, Mezina, Baba Ilinca nebuna și altele, 1942 „Dansul de fete” și „Ritmuri lăutărești” pe muzică de Tudor Ciortea „Rymodia” de Nicolae Brânduș și „Blestemul de dragoste” cântat de Maria Tănase, dansate de grupul Columna la Panoramicul de dans contemporan de la Focșani, în 1984 „Limbaj I” de Nicolae Brânduș „Ecouri ardelene” și „Respirație” de Vasile Șirli, care au făcut parte din programul Studioului Artele Plastice și Dansul de la Muzeul Național de Artă al României, 1985 piese prezentate la Kiel, în 1990, unde adaugă „Rapsodia cinetică” de Ioan Maxim și un dans închinat tinerilor uciși în 1989, In memoriam.
Distincții
Pe parcursul carierei sale, Proca Ciortea a primit premiul național „Medalia pentru muncă” și două premii la Festivalul Național „Cîntarea României”;
Premiul de Onoare al Festivalului Internațional de Dans, Kiel în 1990; Premiul special al Fundației „Mihail Jora” în 1991; Premiul Uniunii Interpreților, Coregrafilor și Criticilor Muzicali în 1992.
Note
Bibliografie
Legături externe Vera Proca Ciortea la ICR
Categorie:Dansatori români Categorie:Nașteri în 1915 Categorie:Decese în 2002 Categorie:Sibieni