Bătălia de la Lissa (sau bătălia de la Vis; în ; în ; în ) a fost o confruntare navală dusă între o escadrilă britanică de fregate și o escadrilă mai mare de fregate și nave mai mici franceze și italiene pe 13 martie 1811 în din timpul Războaielor Napoleoniene. Lupta s-a dus în Marea Adriatică pentru posesiunea insulei de importanță strategică Lissa (astăzi cunoscută sub numele de Vis), de pe care escadrila britanică perturba transporturile maritime franceze în Adriatica. Francezii aveau nevoie de controlul asupra Adriaticii pentru a aproviziona armata în creștere din , și, prin urmare, au trimis în martie 1811 o forță de invazie formată din șase fregate, numeroase ambarcațiuni mai mici și un batalion de soldați italieni.

Forța franceză de invazie sub comanda lui a fost întâmpinată de căpitanul cu cele patru nave ale sale ancorate pe malurile insulei. În bătălia ce a urmat, Hoste a scufundat în nava-fanion franceză, le-a capturat pe celelalte două, și a risipit restul escadrile franco-venețiene. Bătălia a fost salutat ca o importantă victorie britanică, atât din cauza diferenței de forță, cât și din pricina semnalului dat de Hoste, un fost subordonat al lui Horatio Nelson. Hoste a înălțat o pancartă pe care scria „Amintiți-vă de Nelson”, în timp ce francezii atacau, după care a manevrat pentru a-l duce pe Dubourdieu la țărm și a-i împrăștia escadrila în ceea ce a fost descris ca „una dintre cele mai strălucite realizări navale ale războiului”.Hoste, Sir William, , , accesat la 22 mai 2008

Context Războaiele Napoleoniene, numele unei succesiuni de conflicte legate între ele, între armatele împăratului francez Napoleon și adversarii săi europeni, țineau de nouă ani, când s-a încheiat Războiul celei de a Cincea Coaliții în 1809. Tratatul de la Schönbrunn, care a urmat războiului, i-a dat lui Napoleon posesia asupra restului de coastă Adriatică ce nu se afla încă sub controlul său: . Aceasta a formalizat controlul pe care francezii deja și-l exercitau în Iliria din 1805 și asupra întregii Mări Adriatice de la din 1807. În Tratatul de la Tilsit, Rusia a acordat Franței controlul asupra și și-a retras forțele din regiune, lăsându-i lui Napoleon libertate de acțiune în Marea Adriatică.Gardiner, p. 153 La Schönbrunn, Napoleon a declarat Provinciile Ilire ca parte a Franței metropolitane și, prin urmare, sub administrație franceză directă, spre deosebire de Regatul vecin al Italiei , care era nominal independent dar, în realitate, tot sub autoritatea personală a lui Napoleon. Astfel, Tratatul de la Schönbrunn a oficializat controlul lui Napoleon asupra aproape întregii coaste a Mării Adriatice și, în lipsa opoziției, îi permitea să transporte trupe și provizii în Balcani. Armata franceză formată în Provinciile Ilire era, în cele din urmă, destinată unei invazii a Imperiului Otoman, în colaborare cu rușii;Henderson, p. 111 cele două țări au semnat la Tilsit un acord de sprijin reciproc împotriva otomanilor.Chandler p. 441

Pentru a întrerupe pregătirea acestei armate, Marina Regală Britanică, care controla majoritatea Mediteranei după bătălia de la Trafalgar din 1805, a ocupat insula dalmată Lissa în 1807 și a folosit-o ca bază pentru raiduri asupra transporturilor maritime de coastă din Italia și Iliria. Aceste operațiuni au capturat zeci de nave și au provocat panică și tulburări ale strategiei franceze în regiune.Gardiner, p. 154 Pentru a contracara aceasta, guvernul francez a demarat un mare program de construcții navale în porturile maritime italiene, în special în Veneția, și trimitea fregate proprii pentru a-și proteja transportul. Forțele franco-venețiene ale comodorului nu au reușit să atragă forța britanică mai mică a lui într-o acțiune concertată, unde numărul superior al navelor lui Dubourdieu să-și poată spune cuvântul. În schimb, escadrilele britanice și franceze de fregate s-au angajat într-o campanie de raiduri și contra-raiduri de-a lungul anului 1810.Henderson, p. 112 thumb|left|upright|Căpitanul thumb|upright|Căpitanul William Hoste În octombrie 1810, Dubourdieu a debarcat cu 700 de soldați italieni pe Lissa în timp ce Hoste îi căuta în zadar pe francezi escadron Adriatica de Sud.Woodman, p. 253 Insula fusese lăsată sub comanda a doi , James Lew și Robert Kingston, care au retras toată populația din insulă în munții din centru, împreună cu proviziile lor.Henderson, p. 119 Trupele italiene au intrat în posesia orașului principal pustiu, Port St. George.James, p. 256 Francezii și Italienii au ars mai multe nave în port și au capturat altele, dar au rămas pe insulă nu mai mult de șapte ore, retrăgându-se înainte de întoarcerea lui Hoste.Gardiner, p. 172 Restul anului a fost liniștit, escadrila britanică câștigând superioritatea după ce a fost întărită cu nava de linie de .Clowes, p. 472

La începutul lui 1811, campaniile de raiduri s-au reluat, și atacurile britanice de-a lungul coastei italiene l-au determinat pe Dubourdieu să pună la cale o a doua invazie a Lissei. Profitând de absența temporară a lui Montagu, Dubourdieu a adunat șase fregate și numeroase ambarcațiuni mai mici și a angajat peste 500 de soldați italieni sub comanda colonelului Alexander Gifflenga.Ortografia prenumelui lui Gifflenga diferă de la sursă la sursă, unele folosind Alexander, altele Alexandre. Escadrila strânsă de Dubourdieu îi depășea pe britanici nu numai numeric în termeni de oameni și nave ci era și de două ori mai grea ca putere de foc.James, p. 360 Dubourdieu planifica să copleșească escadrila de fregate a lui Hoste și apoi să invadeze și să captureze insula, ceea ce ar fi eradicat amenințarea britanică în Marea Adriatică pentru câteva luni.Henderson, p. 113

Lupta Dubourdieu (în calitate de comodor) conducea un escadron format din șase fregate (patru cu 40 de tunuri și două cu 32), un bric cu 16 tunuri, două goelete, un și două canoniere. Trei nave aparțineau Marinei Franceze, și celelalte Marinei Regatului Italiei. În plus, escadrila ducea 500 de soldați italieni. În absența lui Montagu, escadrila lui Hoste consta din trei fregate (una de 38 de tunuri și două cu 32) și un de 22 de tunuri. Insula Lissa în sine era apărată de un număr mic de trupe, sub comanda a doi .

Escadrila lui Dubourdieu a fost văzută apropiindu-se de insula Lissa, la orele 03:00 pe data de 12 martie 1811 de către căpitanul Gordon de pe nava , care condusese escadrila britanică din Portul St George într-o croazieră până la Ancona.Adkins, p. 358 Cotind spre vest, escadronul britanic i-a așteptat pe francezi să se apropie în linie, navigând de-a lungul coastei de nord a insulei, la o jumătate de milă de țărm. La 06:00, Dubourdieu se apropia de linia britanică dinspre nord-est în două divizii, conducând, de pe nava divizia vestică (pe direcția vântului). Dubourdieu spera să treacă înaintea lui Active în capul liniei britanice și să o treacă mai departe spre est cu , care se afla în fruntea diviziei estice (din direcția vântului). Dubourdieu intenționa să rupă liniile britanice în două locuri și să distrugă escadrila britanică în schimbul de focuri.Gardiner, p. 173 miniatura|309x309px|Fazele inițiale ale luptei În următoarele trei ore, escadrilele au continuat să se apropie, vântul moderat limitându-le viteza la puțin peste trei noduri.James p. 352 Hoste, protejat al lui Nelson, și-a amintit efectul dinaintea bătăliei de la Trafalgar și a dat și el un semnal: „Amintiți-vă de Nelson”, întâmpinat cu urale nestăvilite de pe vase.Henderson, p. 113 În timp ce se apropia de forța lui Hoste, Dubourdieu și-a dat seama nu va putea traversa prova lui Active din cauza vitezei navei britanice, și că nu va putea nici rupe linia lor din cauza distanței mici dintre vasele britanice.Gardiner, p. 173 În schimb, el a căutat să atace a doua navă din linia britanică, port-drapelul lui Hoste, . Dubourdieu poseda nu numai un avantaj important în materie de număr de nave, ci și unul uman, soldații italieni de la bord oferindu-i posibilitatea de a copleși echipajele britanice dacă reușea să le abordeze. Primele salve ale luptei au fost trase de la ora 09:00, când britanicii au profitat de câmpul lor de tragere mai larg pentru a ataca navele franceze cele mai avansate, Favorite și Danaé, fără opoziție timp de mai multe minute. Escadrila franceză a nu a tras, Dubourdieu adunându-și trupele și marinarii la prova lui Favorite, pentru a maximiza efectul atacului inițial odată ce nava lui avea să vină în contact cu Amphion.

Hoste era conștient de intențiile lui Dubourdieu și de avantajul numeric al francezilor și, în consecință, a ordonat ca un obuzier de 140 mm de pe puntea lui Amphion să fie încărcat cu până când tunul conținea peste 750 de gloanțe de muschetăAdkins, p. 360 Odată ce Favorite a ajuns la câțiva metri de pupa lui Amphion, Host a dat permisiunea să se tragă cu acel tun și descărcarea a măturat instantaneu prova lui Favorite și trupa franceză și italiană de abordaj.Gardiner, p. 173 Printre zecile de morți și răniți s-au numărat Dubourdieu și toți ofițerii fregatei, lăsându-l pe colonelul Gifflenga la comanda lui Favorite.Henderson, p. 115 Pe măsură ce Favorite și Amphion se apropiau, tirul a continuat între ariergarda britanică și divizia franceză din direcția vântului, condusă de Danaé. Mai multe dintre navele franceze au venit la un unghi la care își puteau aduce tunurile asupra lui , cea mai din spate navă britanică, și ambele părți au tras de pe lateral una în cealaltă.James p. 352

Manevra lui Hoste După moartea lui Dubourdieu, căpitanul Péridier de pe a ordonat navelor franceze și venețiene să atace direct linia britanică. Favorite, avariat, a început cu o încercare de a ocoli Amphion și să înainte de a o prinde la mijloc, cum intenționa inițial Dubourdieu.James p. 353 Restul escadrilei franco-venețiene a urmat această direcție și a încercat să profite de avantajul numeric față de escadrila britanică. Hoste era pregătit pentru această eventualitate și imediat a ordonat navelor sale să , întorcând spre sud și apoi spre est, pentru a inversa direcția. Această mișcare i-a derutat pe franco-venețieni și, ca urmare, formația escadrilei s-a dezorganizat. Favorite, care își pierduse aproape întregul efectiv de ofițeri, a fost în imposibilitatea de a răspunde suficient de repede la manevră și a intrat în coasta stâncoasă în derută, fiind pierdută definitiv.Irlanda p. 194

Aruncată într-o confuzie și mai mare de pierderea lui Favorite, formația francezilor și venețienilor a început să se destrame, iar escadrila britanică a reușit să o ia înaintea adversarilor lor; cele mai avansate nave franceze, Flore și Bellona, au reușit să ajungă doar la Amphion, care acum era ariergarda liniei britanice. Amphion s-a pomenit prinsă între două fregate și aceasta a încetinit linia britanică de ajuns ca divizia de est a francezilor, condusă de Danaé, să reușească să lovească în , devenită acum cea mai avansată navă britanică după ce a depășit-o pe Cerberus în timpul manevrei.Henderson, p. 116 Volage era mult mai mică decât adversara ei, dar era înarmată cu de 32 de livre, tunuri cu rază scurtă de acțiune care au produs daune atât de mari lui Danaé că nava franceză a fost forțată să se îndepărteze și să reatace de la distanță mai mare. Presiunea luptelor de la distanța aceasta mai mare a eliminat avantajul caronadelor de distanță mică ale lui Volage și au lăsat nava mult slăbită, cu doar un singur tun cu care puteau trage asupra inamicului.James p. 354

Urmărirea thumb|Bătălia de la Lissa, 13 martie 1811 Gravură de Henri Merke după o pictură de George Webster, 1812