Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Viișoara este un monument istoric aflat în centrul localității Viișoara (Beșineu), la 6 km de municipiul Bistrița. Lăcașul a avut inițial hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a fost pe rând biserică romano-catolică, evanghelică luterană și ortodoxă.

Localitatea Viișoara, mai demult Beșeneu, Beșâneu, Beșineu, Heidendorf (în dialectul săsesc Heendref, Hendraf, Hěndref, în , în ), este o localitate componentă a municipiului Bistrița din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Localitatea este atestată documentar din anul 1332, când în registrul papal de impozite a fost menționat parohul Joannes de Villa Paganica din protopopiatul Bistriței.Hermann Fabini, Atlas, Hermannstadt 2002, p. 276.

Biserica Satul, dezvoltat în jurul unei largi piețe rectangulare, a preluat modelul urbanistic al orașului Bistrița, cu care se învecinează, cu biserica amplasată în centrul localității, construită în stil gotic, în secolul al XV-lea. Hramul bisericii a fost „Adormirea Maicii Domnului”. Odată cu reforma protestantă comunitatea a adoptat învățăturile lui Martin Luther.

Incendiul din 1788 a mistuit întreaga așezare, de asemenea au ars toate documentele. Biserica a fost reconstruită la sfârșitul secolului XVIII și renovată în secolul XIX, renovare căreia i se datorează înfățișarea actuală. Biserica a dispus de o orgă, al cărei constructor a fost Wilhelm Hörbiger din Sibiu,Hermann Binder, Orgelkartei, citat după Hermann Fabini, Atlas, Hermannstadt 2002, p. 278. și care în 1981 a fost dezmembrată și mutată în biserica evanghelică din Bistrița.

După exodul sașilor transilvăneni, biserica a fost cumpărată de comunitatea ortodoxă, modificată la interior conform cerințelor cultului ortodox, ocazie cu care hramul bisericii a fost schimbat din „Adormirea Maicii Domnului” în „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Tabernacolul Din perioada catolică se păstrează pe zidul nordic al corului un tabernacol sculptat în piatră și decorat cu motivul Agnus Dei.Fabini, Op. cit., 277.

Note

Bibliografie Hermann Fabini, Universul cetăților bisericești din Transilvania. Sibiu: Editura Monumenta, 2009, 279 p. Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992. Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005. George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956. Ioan-Marian Țiplic, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.

Vezi și Viișoara, Bistrița-Năsăud

Legături externe Fișă de monument Monumente istorice din România Fișă și localizare de monument

Imagini din exterior

Categorie:Monumente istorice din județul Bistrița-Năsăud Categorie:Biserici evanghelice de confesiune augustană din România Categorie:Biserici din secolul al XV-lea din România Categorie:Biserici ortodoxe din județul Bistrița-Năsăud Categorie:Biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului Categorie:Biserici cu hramul Sfântul Nicolae