Ana Aslan (n. 1 ianuarie 1897, la Brăila – d. 20 mai 1988, la București) a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958-1988).
A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Personalități ale vieții politice și culturale internaționale au urmat tratamentul cu Gerovital: J.F. Kennedy, I.B. Tito, Pablo Neruda, Charlie Chaplin, Salvador Dali, Indira Gandhi, Charles de Gaulle, N. Hrusciov, Aristotelis Onasis, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Kirk Douglas, Imelda Marcos și alții. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producția industrială în 1980.
Date biografice Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila, fiind cea mai mică dintre cei patru copii ai Sofiei Aslan și ai lui Mărgărit Aslan, ambii intelectuali de origine armeană.Bogdan Găuș -Fiuri de armeni din România -Ed.Ararat 2008 Urmează cursurile Colegiului Romașcanu din Brăila. La 13 ani își pierde tatăl iar familia Aslan părăsește orașul natal și se mută la București. În 1915, Ana absolvă Școala Centrală din București iar la 16 ani, visează să ajungă pilot și chiar zboară cu un mic aparat, tip Bristol - Coandă. În cele din urmă se decide să devină medic. Declară greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei și se înscrie la Facultatea de Medicină din Capitală.
În timpul Primului Război Mondial, Ana Aslan a îngrijit soldații în spitalele militare din spatele frontului de la Iași. După întoarcerea la București, în anul 1919, ea a lucrat alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu iar trei ani mai târziu, a absolvit Facultatea de Medicină. Este numită preparator la Clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care o îndrumă și în alcătuirea tezei de doctorat (Cercetări asupra inervației vasomotorii), susținută în 1924.
Urmează o activitate didactică și spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină din București, Clinica Medicală din Timișoara, Spitalul CFR. Din 1949, devine șeful Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. Experimentează procaina în afecțiunile reumatice, în cazul unui student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Continuă cercetările într-un azil de bătrâni și evidențiază importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Gerovital H3, creația medicamentoasă a Anei Aslan, un medicament românesc recunoscut peste hotare, este deja aprobat în mod legal de autoritățile sanitare din circa 70 de țări din lume, între care se află și țări cu o mare tradiție în ceea ce privește industria farmaceutică precum Elveția, Germania, Franța, Anglia. În colaborare cu Elena Polovrăgeanu, farmacistă, a inventat produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producția industrială în 1980. Obține rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Române. De asemenea, a fost aleasă membră a Academiei Române, în anul 1974. A fost autoarea a peste 300 de lucrări, comunicări, studii, articole publicate în țară și străinătate.
Ana Aslan a înființat și a condus Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie din București. Colecția de scrisori primite pe adresa institului, adresate ei, cuprinde peste 100 000 de scrisori venite din 123 de țări. Începând din anul 1980 a fondat și condus „Revista română de gerontologie și geriatrie”.
A murit pe 20 mai 1988, la București, în vârstă de 91 de ani.
Invenții
1952 - prepară vitamina H3 (Gerovital), produs geriatric brevetat în peste 30 de țări 1980 - a inventat, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, Aslavital, produs geriatric.Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești. Personalități, Editura Litera, Chișinău, 2010
Titluri
Membră a Academiei Medicale Române; Membră a Academiei de Științe, din New York; Membră a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică și Igienă Socială; Membră de Onoare a Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative; Membră în Consiliul de Conducere al Asociației Internaționale de Gerontologie; Membră a Societății Naționale de Gerontologie din Chile; Membră a Asociației Internaționale a Femeilor Medic; Membră a Societății pentru Cercetări privind Alimentele și Substanțele Vitale; Președintă a Societății Române de Gerontologie.
Premii și distincții
1952 - Premiul internațional și medalia "Leon Bernard", prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei Meritul Științific Cl. I (1967)Autentificare Ordinul Meritul Sanitar clasa I (8 aprilie 1970) „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră”.Decretul nr. 200 din 8 aprilie 1970 privind conferirea ordinului și medaliei Meritul Sanitar unor cadre medico-sanitare, text publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România din 28 aprilie 1970. titlul de Erou al Muncii Socialiste și medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, [...] pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VII, nr. 56, Partea I, joi 6 mai 1971, p. 348. Ordinul Muncii clasa I (7 mai 1981) „pentru rezultatele obținute în îndeplinirea cincinalului 1976–1980, pentru contribuția deosebită adusă la înfăptuirea politicii Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la făurirea Partidului Comunist Român”Decretul prezidențial nr. 95 din 7 mai 1981 privind conferirea unor distincții ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XVII, nr. 32, Partea I, sâmbătă 9 mai 1981, p. 3. Merito della Republica, Italia Cavaler al Ordinului Palmes académiques, Franța Profesor Honoris Causa și Doctor emerit al Universității Bragança Paulista, din Brazilia
Note
Bibliografie
Legături externe
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – A Biografie Prof.univ.dr.Ana Aslan Ana Aslan, femeia care a învins bătrânețea Tratamente Ana Aslan Prezentare biografică Anti Aging, Spa Management Journal, 08/1998 Contribuțiile Anei Aslan in cercetările gerontologice Nu se moare de batranete, ci de boala, 18 octombrie 2004, Magda Marincovici, Jurnalul Național Partea nevăzută a legendarei Ana Aslan , 8 martie 2013, Sidonia Bogdan, România liberă TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE - Mitul Anei Aslan, înecat în bălării, 16 octombrie 2008, Iulia Barbu, Jurnalul Național Geniile României: Ana Aslan a descoperit secretul "tinereții fără bătrânețe", 17 aprilie 2013, Nicoleta Butnaru, Adevărul Femeia iubirilor tainuite , 1 martie 2004, Jurnalul Național Mandru ca sunt roman: Elixirul tineretii, un miracol made in Romania, 23 octombrie 2012, Victor Pitigoi, Ziare.com Valori ale culturii naționale: Ana Aslan: 113 ani de la naștere, 1 ianuarie 2010, Amos News Ana Aslan, absolventă a Universității din București, omagiată de Comisia Națională a României pentru UNESCO la 50 de ani de la intrarea în Academia Română Ana Aslan – unul dintre pionierii gerontologiei mondiale
Categorie:Nașteri în 1897 Categorie:Nașteri pe 1 ianuarie Categorie:Decese în 1988 Categorie:Decese pe 20 mai Categorie:Membri titulari ai Academiei Române
Categorie:Armeni români membri ai Academiei Române Categorie:Brăileni Categorie:Decese în București Categorie:Decorați cu Medalia de aur Secera și Ciocanul Categorie:Eroi ai Muncii Socialiste ai Republicii Socialiste România Categorie:Femei de știință din secolul al XX-lea Categorie:Românce din secolul al XIX-lea Categorie:Gerontologi români Categorie:Inovatori români Categorie:Inventatori români Categorie:Medici-femei din România Categorie:Ofițeri ai Ordinului Crucea Federală de Merit a Republicii Federale Germania Categorie:Președinții Societății Române de Gerontologie Categorie:Profesori ai Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” Categorie:Românce din domeniul științific Categorie:Românce din secolul al XX-lea