Limba poloneză (sau polonă; polszczyzna, język polski) este o limbă slavă de vest, vorbită de aproximativ 42,5 milioane de persoane în întreaga lume, în principal în Polonia. Precedată de rusă și urmată de ucraineană, este cea de-a doua limbă slavă după numărul vorbitorilor.
Astăzi, limba poloneză este limba oficială în Polonia, unde este folosită de 37-38 milioane de vorbitori nativi. Mulți vorbitori locuiesc și în părțile vestice ale Belarusului și ale Ucrainei, precum și în Lituania estică, în special în jurul orașului Vilnius. Din cauza emigrației din Polonia, se găsesc milioane de vorbitori în multe țări, cum ar fi Australia, Brazilia, Canada, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii.
Poloneza este principala reprezentantă a limbilor lehitice, ramură a limbilor slave de vest. S-a dezvoltat pe teritoriul Poloniei actuale în principal din dialectele și graiurile slave vorbite în Polonia Mare și Polonia Mică. Lexicul este în mare parte comun cu cel al limbilor slave învecinate, în special slovaca (ruda cea mai apropiată), ceha, bielorusa și ucraineana.
Distribuție geografică 250px|thumb|Distribuția geografică a limbii poloneze în Europa. Poloneza este vorbită mai ales pe teritoriul Poloniei, una dintre cele mai omogene țări europene în ceea ce privește limba maternă a locuitorilor. Aproximativ 98% din locuitorii statului declară poloneza ca limbă maternă. După cel de-al Doilea Război Mondial, teritorii care au aparținut Poloniei au fost anexate de Uniunea Sovietică, dar în acestea a rămas o populație poloneză numeroasă, care nu a vrut sau nu a putut să migreze spre Polonia postbelică, astfel încât și astăzi în Lituania, Belarus și Ucraina există comunități mari de polonezi. În același timp, Polonia a ocupat și apoi anexat teritorii care aparțineau Germaniei (Silezia, Pomerania, Danzig, sudul Prusiei Orientale) în care numărul polonezilor era inițial foarte redus. Germanii au fost expulzați, iar locuințele acestora au fost date coloniștilor polonezi care în bună parte proveneau din vestul Ucrainei. Astfel, aria lingvistică poloneză s-a extins către est până la linia Oder-Neisse în dauna celei germane.
În Lituania, 195.016 locuitori au declarat poloneza ca limbă maternă. 26% din populația județului Vilnius, conform recensământului din 2001, folosește poloneza acasă ca prima limbă. Polonofoni trăiesc și în alte județe.
În Ucraina, poloneza este mai mult vorbită în orașul și regiunea Liov, și în Luțk. Aceste orașe au făcut parte din Polonia. Liovul este și în prezent important pentru polonezi din punct de vedere istoric, și majoritatea minorității poloneze din Ucraina trăiește în acest oraș. Conform recensământului din 2001, 18.660 din cei 144.130 de polonezi din Ucraina vorbesc poloneza acasă.
În Belarus există o minoritate poloneză mare, dar din cauza neînțelegerilor dintre cele două state, condițiile pentru promovarea și cultivarea tradițiilor sunt defavorabile. Comunitatea poloneză din Belarus se concentrează în apropiere de Hrodna și Brest. 200px|thumb|left|Județul Suceava, cu așezările în care trăiesc polonezi Comunitatea polonofonă din România este concentrată în județul Suceava. Are o organizație, Dom Polski (Casa Poloneză), care promovează cultura și limba poloneză.
În SUA, numărul persoanelor de origine poloneză este de peste 11 milioane, dar majoritatea lor nu vorbesc limba poloneză. Conform recensământului Statelor Unite ale Americii din 2000, doar 667.414 americani, cu vârsta de peste cinci ani, au declarat limba poloneză ca limbă vorbită acasă, ceea ce reprezintă aproximativ 1,4% din persoanele care vorbesc alte limbi decât engleza sau 0,25% din întreaga populație a Statelor Unite.
Alte țări cu populație polonofonă semnificativă sunt: Africa de Sud, Argentina, Australia, Austria, Azerbaidjan, Canada, Cehia, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Israel, Irlanda, Kazahstan, Letonia, Norvegia, Noua Zeelandă, Regatul Unit, Rusia, Slovacia, Suedia, Ungaria și Uruguay.
Limbi înrudite
200px|thumb|Europa slavă. Poloneza face parte din subgrupul limbilor slave, cunoscut sub denumirea de limbi lehitice, în care se includ și limba pomeraniană (aproape dispărută, în afară de un dialect al ei, limba cașubiană) și limba polabă (dispărută din secolul al XVIII-lea). Rude mai îndepărtate ale limbii poloneze sunt alte limbi slave de vest: limba slovacă, limba cehă, limba sorabă de jos și limba sorabă de sus. Și celelalte limbi slave se aseamănă mai mult sau mai puțin cu limba poloneză.
Pentru că poloneza este o limbă indo-europeană, aproape toate limbile europene au ceva comun cu ea. Excepțiile principale sunt limba maghiară și limba finlandeză, care fac parte din grupul limbilor fino-ugrice, precum și limba bască.
Dialecte și graiuri După al Doilea Război Mondial, limba poloneză a devenit mai omogenă, în parte din cauza generalizării învățământului, dar mai ales datorită migrației masive a milioane de cetățeni polonezi din partea estică spre cea vestică, după schimbările teritoriale care au avut loc.
Există unele diferențe între dialectele și graiurile poloneze, dar ele sunt foarte mici și înțelegerea dintre vorbitorii acestora nu prezintă niciun fel de probleme. Cel mai bine păstrate dialecte sunt: cel velicopolon, cel malopolon, cel mazovian și cel silezian (uneori considerat ca limbă aparte). Limba cașubiană, care este vorbită în părțile nordice ale statului (voievodatul Pomerania) și are statut de limbă auxiliară, nu este un dialect polonez, ci face parte din sistemul dialectelor pomeraniene, fiind unica rămășiță a acestei limbi.
Graiul goralilor, aparținător dialectului malopolon, are unele influențe din cultura ciobanilor vlahi.
Diferențele dintre dialecte și limba standard apar în principal în realizarea unor sunete. De exemplu, în Polonia orientală, Lituania, Belarus și Ucraina, fonemul redat în scris prin litera ł se realizează ca (un velarizat), în timp ce în limba standard acest caracter reprezintă sunetul . Dialectul silezian este cel mai diferit din punct de vedere lexical. Are multe cuvinte împrumutate din germană, precum fojercojg (brichetă, din germ. Feuerzeug, cuvântul polonez fiind zapalniczka) sau cug (tren, germ. Zug, pol. pociąg).
Polonezii din Statele Unite vorbesc o variantă arhaică a limbii, inteligibilă pentru polonezii din Polonia. În schimb polonezii din SUA au dificultăți în a înțelege limbajul colocvial și al literaturii moderne din Polonia.
Istorie 200px|thumb|left|Creștinarea polonezilor a fost un eveniment hotărâtor, atât pentru statul, cât și pentru limba lor.Primirea botezului de Jan Matejko. Limba poloneză veche s-a dezvoltat din dialectele vestice ale limbii protoslave, în secolul al IX-lea, pe teritoriul statului primilor Piaști. După creștinare, în anul 966, au apărut primele izvoare scrise în latină referitoare la limba poloneză. Au rămas doar câteva documente din acea epocă, dar datorită lor este posibil să ne imaginăm cum era limba în Evul Mediu: Geographus bavarusGeographus Bavarus (Wikisursa latină) (în poloneză Geograf bawarski, în română Geograful bavarez) descrie teritoriul Europei de Est, menționând denumirile popoarelor prepoloneze: Wiślanie, Goplanie, Dziadoszanie, Opolanie. Dagome IudexDagome Iudex (Wikisursa latină) este cel mai vechi document polonez, prin care Mieszko I (Dagome) își pune statul sub protecția papală. Conține o listă de localități poloneze. Bula din Gniezno (în poloneză Bulla gnieźnieńska, cunoscută și ca Bula de aur a limbii poloneze) este actul prin care se anulează controlul arhiepiscopului din Magdeburg asupra bisericii poloneze, prin crearea arhiepiscopiei Gniezno. Conține aproximativ 400 de etnonime și nume de familie. Liber fundationis (în poloneză Księga henrykowska) conține prima frază atestată în limba poloneză: „Daj, ać ja pobruszę, a ty poczywaj.” (în poloneza modernă Daj, niech ja pomielę, a ty odpocznij., în română Dă-mi să macin eu, iar tu odihnește-te.). Din secolele următoare, XIII-XV, ne parvin primele texte scrise integral în poloneză. Acestea au în principal un caracter religios. Cele mai importante dintre ele sunt: cânturi, cântece, predici și texte de jurăminte depuse în fața judecătorilor: BogurodzicaBogurodzica (Wikisursa poloneză) (în română Maica Dumnului) este cel mai vechi cânt religios polonez. Nu este datat precis, dar se știe că a fost cântat înainte și în cursul bătăliei de la Grunwald din anul 1410, și al bătăliei de la Varna din 1444. Uneori este denumită „primul imn național al Poloniei”. Predicile de Sfânta CrucePredicile de Sfânta Cruce (Wikisursa poloneză) (Kazania świętokrzyskie) și Predicile de la Gniezno (Kazania gnieźnieńskie) sunt două predici care au fost ținute, prima în secolul al XIII-lea și a doua în secolul al XIV-lea. Predicile de Sfânta Cruce au fost descoperite în anul 1890 de specialistul în istoria literaturii, culturii și limbii, Alexander Brückner, la Sankt Petersburg. Sunt scrise într-un stil artistic. Predicile de la Gniezno se află în biblioteca Catedralei din Gniezno. Sunt scrise în stil comun, popular și mai puțin arhaic. 200px|thumb|Jan Kochanowski, portret din secolul al XIX-lea. La sfârșitul secolului al XV-lea începe epoca limbii poloneze medii, cea mai importantă pentru dezvoltarea limbii scrise. După inventarea tiparului, publicarea de cărți și cititul iau avânt. Mai mulți poeți, precum Jan Kochanowski (1530-1584), scriu mai degrabă în limba lor maternă decât în latină. În Evul Mediu se produc multe schimbări în vocabular și gramatică, mai ales în flexiune. Apar primele dicționare și lucrări lingvistice.
Pe lângă activitatea sa de poet, Jan Kochanowski este cel care propune prima reglementare a ortografiei poloneze. Alfabetul propus de el conține 48 de litere și digrame: a, á, à, ą, b, b', c, ć, cz, d, dz, dź, dż, é, è, ę, f, g, h, ch, i, j, k, l, ł, m, m', n, ń, o, ó, p, p', q, r, rz, s, ś, sz, t, u, v, w, w', x, y, z, ź și ż. Acest set de semne este folosit și astăzi pentru a transcrie cuvinte dialectale.
Începutul iluminismului este și cel al perioadei limbii poloneze noi, care durează până la Al Doilea Război Mondial. În aceasta epocă se îmbogățește vocabularul. În limba scrisă intră multe franțuzisme, care nu se impun în limba vorbită și dispar după împărțirile Poloniei. În timpul iluminismului, limba poloneză este introdusă în școli de către Komisja Edukacji Narodowej (Comisia pentru Educația Națională). După împărțirile Poloniei, ea devine un factor de menținere a conștiinței naționale și de unire a polonezilor din toate teritoriile locuite de aceștia. Atunci a scris Henryk Sienkiewicz (1846-1916) trilogia sa istorică: Prin foc și sabie (1884), Potopul (1886) și Pan Wołodyjowski (1888).
În 1918, după refacerea statului polonez, limba poloneză devine unica sa limbă oficială, folosită în administrație, școli, tribunale etc., și se dezvoltă datorită acestui statut. În perioada interbelică este redactată prima enciclopedie modernă în limba poloneză.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ocupanții germani și ruși interzic folosirea publică a limbii poloneze, care devine din nou un factor de unire a tuturor polonezilor. După război, poloneza este declarată limbă oficială în Republica Populară Polonă. Regimul comunist încearcă să schimbe limba, propunând un „limbaj nou” (nowomowa) în domeniile economic, social și militar.
În zilele noastre, limba poloneză își dezvoltă vocabularul mai ales prin introducerea unor cuvinte noi din domeniul științei și tehnicii (informatică, fizică nucleară, etc.). În sistemul fonologic se observă dispariția vocalelor nazale în unele cuvinte și apariția lor în altele.
Influența altor limbi Multe limbi au influențat poloneza, în grade diferite. Limbile germanice sunt sursa principală de împrumuturi. În trecut, poloneza a preluat multe cuvinte din limba germană, precum: kształt < Gestalt („formă”), sztuka < Stück („piesă, artă”). În prezent, limba engleză este sursa cea mai importantă de neologisme, în special din domeniul informaticii.