Ștefan Mailat (în ) a fost voievod al Transilvaniei între anii 1534 - 1541.Ștefan Mailat. Domnul Făgărașului (1502-1550), Pr. Octavian Popa, în Țara Bârsei, Anul III, nr. 5, Septemvrie-Octomvrie 1931, Brașov, p. 403.

Scurt istoric al ținutului Făgăraș

Țara Făgărașului, una din cele mai vechi „țări” ale Transilvaniei, a reprezentat, întotdeauna, o parte distinctă a Transilvaniei. Aici se află cea mai importantă cetate din sudul Transilvaniei, aici se judecă în „vechiul drept românesc” și tot aici instituția boierească și-a păstrat identitatea într-o perioadă în care fără statutul de nobil nu aveai nici o putere. Legăturile strânse și permanente cu sudul Carpaților au făcut posibilă păstrarea unor realități sociale care în restul Transilvaniei au dispărut astfel că, în Țara Făgărașului nu avem decât boieri (cu mici excepții, după cum se va vedea) care erau legați de căpitanul cetății și care își vor apăra tot timpul drepturile, care sunt aceleași cu ale boierilor munteni. Tocmai datorită perseverenței cu care își apără drepturile boierești, boierii făgărășeni nu au putut accede în elita politică a Transilvaniei, ei nefiind recunoscuți drept nobili. O singură excepție se înregistrează în toată istoria medievală a Țării Făgărașului, este vorba de familia Mailat din Comăna, care a avut un rol decisiv în istoria Transilvaniei secolului al XVI-lea.

Originea familiei Mailat

Despre originile familiei Mailat, înainte de a fi boieri de Comăna, nu se cunosc multe, deși există numeroase studii publicate despre Ștefan Mailat. Putem exclude varianta conform căreia strămoșii familiei Mailat sunt cei care au construit cetatea Făgărașului în sec. XIV deoarece nu avem nici o dovadă și, pe deasupra, se cunoaște destul de bine istoria familiilor făgărășene în sec. XIV-XV. De asemenea putem exclude și varianta, destul de lacunară a lui Octavian Popa conform căreia: „Matei Mailat, tatăl lui Ștefan, în jumătatea a doua a veacului XV era proprietar și în Ungaria, dar pe la 1480 a trecut în Ardeal, unde s-a așezat în ținutul Făgărașului”, deoarece este greu de crezut că un boier român ortodox putea deține proprietăți în Ungaria. Ce putem afirma cu certitudine este faptul că la 1509, boierul Mailat avea proprietăți în Comăna.

Matei Mailat apare pentru prima dată într-un document în 1509, în care sunt judecați de către căpitanul cetății Făgărașului, Paul Tomory, câțiva boieri care s-au revoltat, în 1508 în favoarea lui Mihnea cel Rău, domnul Țării Românești. Matei Mailat face parte din scaunul de judecată care le confiscă acestor boieri averile, acest lucru indică un statut social destul de înalt în cadrul boierimii făgărășene și o bună stare materială. Faptul că este un boier bogat ne este demonstrat tot în același an când Matei Mailat cumpără de la frații Ladislau, Petru, Mihai și Nicolae Forrö satul Țânțari (azi Dumbrăvița).

Punctul culminant al istoriei familiei Mailat de Comăna va avea loc în anul 1511; în acest an, boierul Matei Mailat va deveni nobilul Matei Mailat, iar proprietățile sale se vor mări și vor deveni proprietăți nobiliare.

Matei Mailat

În 1511 nobilul Petru, cu fiul său Grigorie și cu alți consăteni, se adresează lui Paul Tomory, căpitanul cetății Făgărașului, într-o problemă ce o avea cu familia Mailat. Astfel, nobilul Petru împrumutase de la Matei Mailat 300 de galbeni, pe care nu putea să îi înapoieze, în schimb voia să-i cedeze o parte din satul Crihalma din comitatul Albei de Sus, schimb cu care Mailat este de acord și care este întărit de către Paul Tomory. Faptul că un boier din Țara Făgărașului ajunge să stăpânească o parte a unui sat din comitatul Alba de Sus este foarte important; Matei Mailat nu a putut realiza acest lucru decât datorită unui eveniment petrecut cu puțin timp în urmă și consemnat în același document. Este vorba de trecerea sa de la ortodoxism la catolicism, trecere consemnată de Paul Tomory care spunea în documentul din 1511 că a renunțat la ritul condamnabil al grecilor (…) și la greșeala de care a fost amăgit până acum și a revenit sub ascultarea și la sânul sfintei biserici mame, în nădejdea celei mai mari libertăți și a moștenirii nobiliare.

Faptul că Matei Mailat a renunțat la ortodoxism în favoare catolicismului nu reprezintă decât o viziune clară a acestuia. El era conștient că pentru a putea pătrunde în cadrul marii nobilimi transilvănene era nevoit să adopte religia oficială a Regatului Ungariei. Trecerea sa la catolicism care schimbă în același timp și statutul său social, i-a surprins și pe nobilii maghiari și chiar cancelaria regală și voievodală. Acest lucru este evidențiat și de formulările folosite de către cancelarii: dacă până la trecere la catolicism el este numit în documente: nobili Maylad Valacho boyaroni nostre de Komana, după aceea regele i se adresează mereu cu nobili nostri Maylad. Voievodul Transilvaniei îl numește însă în continuare: nobilis Maylad Komana, boyaronis Terrae Fogaras. Chiar dacă nu dispare titulatura de boier, este de remarcat că dispare apartenența sa etnică (și socială), aceea de Valacho. Faptul că Mailat rămâne încă și boier al Țării Făgărașului rezultă și din prezența sa în continuare în scaunul de judecată al Țării Făgărașului în anii: 1516, 1519.

Noile posesiuni Țânțari și Crihalma îi vor crea greutăți lui Matei Mailat care va avea numeroase pricini cu brașovenii datorită folosirii abuzive de către aceștia a pădurii care învecina satul Țânțari cu Țara Bârsei. Astfel, începând din 1511 și până în 1514, Mailat se va afla în judecată cu brașovenii, fiindu-i solicitat actul de cumpărare a satului în numeroase rânduri de către Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei. Matei Mailat va da o importanță aparte posesiunii Țânțari, care va deveni reședința sa și pentru care obține dreptul jus gladii (1516) și dreptul de târg (1518).

Documentul din 1511 prin care Matei Mailat cumpără o pătrime din Crihalma menționează și pe cei 6 copii ai acestuia: Comșa, Ioan, Negoiță, Zehan (Ștefan), Dumitru și Marta. Dintre aceștia, Ștefan este cel predestinat să aibă o soartă măreață. Despre copilăria lui Ștefan Mailat nu se cunosc multe, se știe că a fost trimis de tânăr la curtea lui Vladislav al II-lea. Aici îl întâlnim prima dată într-un document din 1516 în care este numit „cubicularius et dispensator noste”. În acest document, Ștefan Mailat solicita regelui să întărească documentul voievodul care statua cumpărarea de către tatăl său a unei pătrimi a satului Crihalma de peste Olt. În 1525 îl găsim pe Ștefan Mailat prim magister al mesei iar în 1526 camerist al regelui. În această calitate Ștefan Mailat ia parte la lupta de la Mohács unde regele Ludovic moare pe câmpul de luptă iar Ungaria își pierde independența. Mailat scapă din bătălia de la Mohács și se retrage la Buda împreună cu cei mai buni prieteni și aliați ai săi: Toma Nádasdy și Ioan Zalay.

După 1526 în Ungaria se declanșează războiul civil dintre Ferdinand de Habsburg și Ioan Zapolya pentru coroana maghiară. Această stare de lucruri din Ungaria și implicit, Transilvania, este cea care îl va determina pe Ștefan Mailat să înceapă să pună în aplicare planul său privind ruperea Transilvaniei de Ungaria și formarea unui principat sub suzeranitate otomană și sub conducerea sa. Pentru a putea realiza acest lucru Mailat avea nevoie de un centru de putere, de un loc unde să se simtă în siguranță și unde să înceapă punerea planului său în aplicare. Acest loc era reprezentat de cetatea Făgărașului, cetate sub a cărei ziduri s-a născut și a copilărit, cetate de necucerit pentru acele timpuri. Pentru a putea intra în posesia cetății și a domeniului Făgărașului, Mailat va oscila permanent între cei doi pretendenți, în funcție de interesele sale. După retragerea la Buda, Mailat se va pune sub ordinele lui Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman pentru care va cuceri, împreună cu Toma Nádasdy și Ioan Zalay, Pojonul. Drept recompensă, Ferdinand îl va numi căpitan al Pojonului și îi promite cetatea Făgărașului. Toma Nádasdy, prietenul său, intervine pe lângă regele Ferdinand, în 1527, pentru ca acesta să îi dea cetatea lui Ștefan Mailat lucru care se va întâmpla în același an numai că doar jumătate din cetatea și domeniul Țării Făgărașului revin lui Mailat, restul revenind lui Toma Nádasdy. Această donație a lui Ferdinand a fost doar formală deoarece el nu stăpânea cetatea Făgărașului, aceasta aflându-se în mâinile aderenților lui Zapolya.

Pe lângă Mailat, mai existau și alți pretendenți la domeniul Țării Făgărașului. Astfel, dintr-un document din 15 mai 1528 aflăm că brașovenii îl roagă pe regele Ferdinand să îi coopteze și pe ei la stăpânirea cetății Făgărașului alături de sașii din Transilvania. În același timp, cetatea Făgărașului se afla în stăpânirea lui Nicolae Tomory, partizan al lui Ioan Zapolya. Acesta va ceda cetatea lui Petru de Pereny, voievodul Transilvaniei, în urma unui asediu la care vor participa și brașoveni. Dieta din aprilie 1528 ținută la Turda, înaintează o cerere regelui Ferdinand prin care solicită ca acesta să nu ia nici o decizie privitoare la Făgăraș fără avizul ei. Ferdinand nu va ține seama de acesta ci va dărui cetatea lui Mailat. Totuși, Mailat nu a reușit să intre în posesia cetății care se găsea în teritoriul controlat de partizanii lui Zapolya. Singura soluție a fost să treacă de partea lui Zapolya, lucru care s-a și întâmplat în vara lui 1528. La 2 iulie 1528 el dă de știre brașovenilor că a intrat în posesia Țării Făgărașului.

Ștefan Mailat, stăpân al Țării Făgărașului

La puțin timp după ce a intrat în posesia cetății Făgărașului, Ștefan Mailat trece iarăși de partea lui Ferdinand. Zapolya cere sprijinul lui Petru Rareș pentru a lupta contra partizanilor lui Ferdinand, iar acesta trimite două armate în Transilvania, una pe la Brașov și alta pe drumul Sucevei. Trupele din Transilvania ale partizanilor lui Ferdinand, conduse de Ștefan Mailat, Valentin Törok, Marcus Pemflinger, cărora li s-au alăturat și cele aduse din Transilvania de episcopul Nicolae Gerendi, s-au îndreptat spre Brașov pentru a ieși în întâmpinarea oastei moldovene condusă de vornicul Grozav. Lupta s-a dat la Feldioara unde oastea condusă de Ștefan Mailat a fost zdrobită de oastea moldoveană. Mailat s-a retras la Făgăraș unde nu a zăbovit prea mult ci s-a îndreptat spre Sibiu spre a ieși în întâmpinarea lui Ștefan Báthory care venea cu oaste din Polonia. În acest timp Mailat emite o scrisoare magisterului din Brașov în care se plânge de trădările făcute de secui și de Balassa în bătălia de la Feldioara, trădări care au cântărit mult în soarta bătăliei. Ajuns la Sibiu, Mailat organizează apărarea împotriva armatei lui Zapolya. Aceasta va asedia Sibiul, fără a-l putea cuceri astfel că prestigiul lui Mailat crește în toată Transilvania.

În 1530, Mailat este solicitat de către Moise Vodă, pretendent la tronul Țării Românești, pentru a-l ajuta să-și recâștige tronul uzurpat de către Vlad Înecatul. Mailat trece pe la Turnu-Roșu în Țara Românească, fără încuviințarea lui Ferdinand. Mailat îl atacă pe Vlad la Viișoara în august 1530 însă este înfrânt și făcut prizonier de către turci. Cu Mailat prizonier, turcii trec în Ardeal și încep asediul cetății Făgărașului. Cetatea rezistă asediului deși turcii amenință că îl vor ucide pe Mailat, iar oastea otomană se retrage în Țara Românească. Aici, cu sprijinul unor făgărășeni credincioși, Mailat evadează și se reîntoarce la Făgăraș. În 1530, Mailat se căsătorește cu sora prietenului său, Toma Nádasdy, Ana Nádasdy. Astfel, Mailat devine cumnatul unuia din cei mai bogați și mai influență oameni din regatul maghiar. Toma Nádasdy era partizan al lui Ioan Zapolya, astfel că între el și Ștefan Mailat începe un joc diplomatic. În acest sens cei doi vor coresponda mereu și vor fi atenți ca niciodată să nu facă parte amândoi din aceeași tabără. Chiar dacă câteodată par a fi dușmani, cei doi se vor sprijini tot timpul.