America Rusă (în ) a fost numele posesiunilor coloniale ale Rusiei din America de Nord din perioada 1733 - 1867. Capitala regiunii a fost Novo-Arhanghelsk (Noul Arhanghelsk), care este redenumit acum Sitka. Așezările coloniștilor ruși au fost înființate în actualele state americane California, Alaska și în trei forturi din Hawaii. Încorporarea oficială a acestor posesiuni de către Imperiul Rus nu avut loc până la emiterea ucazului din 1799, prin care era stabilit monopolul comercial pentru Compania Ruso-Americană și care acorda Bisericii Ortodoxe Ruse o serie de drepturi în noile teritorii. Multe dintre aceste posesiuni au fost abandonate în secolul al XIX-lea. În 1867, Rusia a vândut ultimele sale posesiuni din America Statelor Unite pentru 7,2 milioane de dolari (aproximativ 132 de milioane în zile noastre).
Rușii zăresc pentru prima dată Alaska Primele relatări scrise indică faptul că primii europeni care au ajuns în Alaska au venit din Rusia. În 1648, Semion Dejnev a navigat de la gura de vărsare a Kolîmei, prin Oceanul Arctic, în jurul extremității estice a Asiei până la râul Anadîr. O legendă susține că unele dintre bărcile sale au fost deviate de curenți și au ajuns în Alaska. Cu toate acestea, nu există nicio dovadă a existenței unor așezări ale rușilor din acea perioadă. Dejnev nu a comunicat însă descoperirile sale guvernului central, lăsând fără răspuns pentru o vreme întrebarea dacă Siberia și America de Nord sunt sau nu legate pe uscat.
În 1725, țarul Petru cel Mare a cerut organizarea unei noi expediții. În timpul celei de-a doua expediții Kamceatka din 1733–1743, corăbiile Sviatoi Piotr, sub comanda lui Vitus Bering, și Sviatoi Pavel, sub comanda lui Alexei Cirikov, și-au început călătoria din portul Petropavlovsk din Kamceatka în iunie 1741. În scurtă vreme, cele două corăbii s-au separat, dar fiecare a continuat să navigheze spre răsărit. Lydia Black, Russians in Alaska, 1732–1867 (2004).
Pe 15 iulie, Cirikov a zărit pământul, cel mai probabil țărmul vestic al insulei Prince of Wales din sud-estul Alaskăi. El a trimis un grup de marinari la bordul unei șalupe să cerceteze țărmul, aceștia fiind primii europeni care au debarcat pe țărmul de nord-vest al Americii de Nord.
Cam pe 16 iulie, Bering și echipajul corăbiei Sviatoi Petr au zărit Muntele Saint Elias din Alaska continentală. După aceea, Bering a ordonat schimbarea direcției de navigare spre Rusia. La rândul lui, Cirilov s-a îndreptat spre Rusia în octombrie și a adus veștile descoperirii noilor teritorii.
În noiembrie, corabia Sviatoi Petr a lui Bering a naufragiat pe insula care îi poartă astăzi numele. Aici Bering s-a îmbolnăvit și a murit, iar vânturile puternice au distrus corabia Sv. Petr. După ce echipajul naufragiat a iernat pe insula, supraviețuitorii au construit un vas din resturile corăbiei distruse și au plecat spre Rusia în august 1742. Echipajul lui Bering a ajuns pe malul Kamceatkăi în 1742, aducând cu ei jurnalul expediției.
Caliatea ridicată a pieilor de vidră de mare aduse din Alaska a declanșat procesul de colonizare rus în Alaska.
Colonizarea
1740–1800
Începând cu anul 1743, mici asociații de negustori de blănuri au început să călătorească din porturile rusești de la Oceanul Pacific spre Insulele Aleutine. Cum călătoriile din Asia rusească până în America și înapoi deveniseră expediții lungi de doi până la patru ani, echipajele au înființat așezări temporare pentru vânătoare și comerț cu băștinașii. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, unele dintre acestea au devenit așezări permanente. Negustorii de blănuri au venit aici de pe tot întinsul Imperiului Rus, atât din regiunile europene cât și din Siberia.
Negustorii ruși – promîsloviki – au preferat ca, în loc să vâneze ei înșiși, i-au forțat pe aleutini să facă această muncă pentru ei. Rușii au apelat de multe ori la practica luării de ostatici din familiile vânătorilor băștinași, ostaticii fiind eliberați în schimbul blănurilor de focă. Aceste practici fuseseră folosite de negustorii ruși și în timpul cuceririi și exploatării Siberiei și a Orientului Îndepărtat Rus. Odată cu răspândirea veștilor despre varietatea și bogăția în blănuri a noilor teritorii, concurența dintre companiile ruse a crescut și aleutinii au fost înrobiți. Ecaterina cea Mare, care a devenit împărăteasă a Rusiei în 1763, a proclamat simpatia imperială față de aleutini și și-a îndemnat supușii să îi trateze corect. Pe unele insule și în anumite părți ale Peninsulei Alaska, grupurile de negustori au fost capabili să ducă o coexistență relativ pașnică cu localnicii. Alte grupuri nu au fost în stare să gestioneze tensiunile și s-au dedat la acte de violență. Negustorii au luat ostatici, familiile au fost despărțite iar localnicii au fost obligați să își părăsească satele și să se mute mai departe.
Concurența tot mai mare dintre companiile comerciale a dus la fuziunea lor în corporații mai mari și mai puternice, care la rândul lor au creat conflicte de o gravitate crescândă cu populația indigenă.
Pe măsură ce populația de animale au scăzut, aleutinii, care erau deja foarte dependenți de economia de barter încurajată de negustorii ruși de blănuri, s-au văzut constrânși să își asume riscuri tot mai mari pentru căutarea și vânarea vidrelor în apele foarte periculoase ale Pacificul de nord.
Compania nord-vestică, cunoscută și cu numele de Compania Șelikov-Golikov, a obținut un monopol de facto în 1783-1799. Compania s-a folosit de diferite metode violente pentru exploatarea colonială a popoarelor indigene. Când aleutinii s-au revoltat și au câștigat câteva victorii, rușii s-au răzbunat, ucigând numeroși localnici, distrugându-le bărcile și uneltele de vânătoare și pescuit, lăsându-i fără mijloace de supraviețuire. Dar cele mai devastatoare efecte au fost provocate de boli: 80% din rândul membrilor a două generații (1741/1759 și 1781/1799) de aleutini au murit din cauza bolilor infecțioase aduse în regiune de ruși. Deși aceste boli erau endemice în rândul europenilor, aleutinii nu aveau imunitate împotriva acestor boli.
Deși colonia din Alaska nu a fost niciodată foarte profitabilă din cauza costurilor legate de transport, numeroși negustori ruși erau hotărâți să păstreze aceste teritorii pentru ei înșiși. În 1784, Grigori Ivanovici Șelihov, care avea să organizeze „Compania Alaska Rusă” și care s-a transformat mai târziu în administrația colonială a Alaskăi, a sosit în Golful Three Saints de pe Insula Kodiak cu două corăbii, Trei Sfinți () și Sfântul Simon (). Localnicii i-au hărțuit pe ruși, iar Șelihov a răspuns ucigând sute de băștinași și luarea de ostatici, pentru ca să îi supună pe răzvrătiți. Șelikov, a cărui autoritate nu a mai fost pusă la îndoială, a fondat a doua așezare permanentă în Alaska (după Unalaska, care era locuită încă din 1774).
În 1790, Șelihov, care se reîntorsese în Rusia, l-a angajat pe Alexandr Andreievici Baranov să îi conducă afacerile din Alaska. Baranov a mutat colonia mai la nord-est de insula Kodiak, într-o regiune unde se putea exploata cheresteaua. Această așezare se va dezvolta, devenind orașul de azi Kodiak. Coloniștii ruși s-au însurat cu femei localnice. În zilele noastre se păstrează în regiune nume de familie de origine rusă: Panamaroff, Petrikoff sau Kvasnikoff. În 1795 Baranov a înființat așezare Mihailovsk, cam la 10 km nord de orașul din zilele noastre Sitka. El a cumpărat terenul de la tribul local tlingit. În 1802, în timp ce Baranov era plecat, tlingiții dintr-o așezare din vecinătate, au atacat și au distrus Mihailovskul. Baranov s-a întors la bordul unei nave de război ruse și a nimicit satul băștinașilor. El a construit așezarea Novo-Arhanghelsk () pe ruinele Mihalovskului. Această așezarea a devenit capitala Americii Ruse – orașul de mai târziu Sitka.
Cum Baranov reușise să asigure securitatea așezărilor din Alaska, familia Șelihov a continuat cursa printre cei mai de frunte negustori pentru obținerea unui monopol asupra comerțului cu blănuri din Alaska. În 1799, unul dintre ginerii lui Șelihov, Nikolai Petrovici Rezanov, a reușit să obțină monopolul pentru comerțul cu blănuri americane din partea împăratului Pavel I. Rezanov a înființat Compania Ruso-Americană. Ca parte a acestei înțelegeri, țarul se aștepta ca noua companie să înființeze noi așezări în Alaska și să continue și să extindă programul de colonizare.
1800 – 1867
În 1804, Baranov, care fusese numit între timp manager al Companiei Ruso-Americană, a consolidat controlul companiei asupra activităților de comerț cu blanuri în America în urma suprimării tribului local tlingit în Bătălia de la Sitka. Rușii nu au colonizat niciodată pe deplin Alaska. În cea mai mare parte, ei au rămas în așezările de coastă și au evitat interiorul regiunii.
Din 1812 până în 1841, rușii au folosit Fort Ross din California. Din 1814 până în 1817, rușii au folosit Fort Elizavetî în Regatul Hawaii. În deceniul al patrulea al secolului al XIX-lea, monopolul rușilor asupra comerțului a slăbit. Compania britanică Hudson's Bay a concesionat printr-un acord cu Compania Ruso-Americană marginea sudică a Americii Ruse în 1839 și a înființat Fort Stikine ca bază comercială.
O corabie a companiei ruse vizita bazele comerciale doar odată la doi trei ani pentru aprovizionare. Din cauza stocului limitat de provizii, schimburile comerciale cu localnicii au fost limitate, în ciuda posibilităților ridicate ale vânătorilor aleutini de furnizare a blănurilor sau altor produse. Din acest motiv, avanposturile comerciale ale rușilor au devenit dependente de negustorii britanici și americani pentru alimentele și mărfurile de primă necesitate. Baranov a devenit conștient că așezările Companiei Ruso-Americane „nu pot exista fără comerțul cu străinii”. Legăturile cu americanii erau în mod special avantajoase, de vreme ce aceștia puteau să vândă blănurile la Guangzhou. Dezavantajul era că vânătorii și puitorii de capcane americani invadaseră teritoriile pe care rușii le considerau ale lor.
Mai multe corăbii ale Companiei Ruso-Americane s-au scufundat sau au fost avariate în timpul unor furtuni puternice, (prima fiind cu Phoenix în 1799), lăsând așezările companiei cu foarte puține provizii. Pe 24 iunie 1800, o corabie americană a navigat până pe Insula Kodiak. Baranov a negociat vânzarea unor mărfuri aflate la bordul vasului american în valoare de peste 12.000 ruble, pentru ca să evite „foametea iminentă”. În timpul mandatului său, Baranov a cumpărat bunuri americane prin vânzarea unor blănuri care valorau peste 2 milioane de ruble, provocând nemulțumirea consiliului de administrație. În perioada 1806–1818, Baranov a trimis în Rusia blănuri în valoare de 15 milioane de ruble, dar a primit în schimb provizii care valorau mai puțin de 3 milioane de ruble, o sumă care era cam jumătate din cheltuielile sediului central al companiei de la Sankt Petersburg.
Convenția Ruso-Americană din 1824 a recunoscut drepturile exclusive ale rușilor în comerțul cu blănuri la nord de paralela 54° 40' nord, la sud de această paralelă fiindu-le recunoscute drepturile corespunzătoare americanilor. Această împărțirea a fost recunoscută și prin Tratatul de la Sankt Petersburg un an mai târziu, o înțelegere cu britanicii, care în plus rezolva și delimitarea granițelor Americii de Nord Britanice. În scurtă vreme, aceste tratate și-au pierdut importanța, iar odată ce retragerea lui Alexandr Baranov în 1818, controlul rușilor asupra Alaskăi a devenit tot mai slab.