Auschwitz (), cunoscut și ca Oświęcim (), a fost un complex de peste 40 de lagăre de concentrare și de exterminare operat de Germania Nazistă în Polonia ocupată (într-o porțiune anexată de Germania în 1939) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și Holocaustului. Acesta era format din Auschwitz I, lagărul principal (Stammlager) din Oświęcim; Auschwitz II-Birkenau, un lagăr de concentrare și exterminare cu camere de gazare, Auschwitz III-Monowitz, un lagăr de muncă pentru conglomeratul chimic IG Farben, și zeci de sublagăre. Lagărele au devenit un loc major al „Soluției finale” a naziștilor la problema evreiască.

După ce Germania a inițiat al Doilea Război Mondial prin invadarea Poloniei în septembrie 1939, Schutzstaffel (SS) a convertit Auschwitz I, o cazarmă a armatei, într-un lagăr pentru prizonieri de război.Dwork, Deborah; van Pelt, Robert Jan (2002). Auschwitz: 1270 to the Present. New York: Norton. p. 166. Transportul inițial de deținuți politici la Auschwitz a constat aproape numai din polonezi (pentru care lagărul a fost înființat inițial). În primii doi ani, majoritatea deținuților erau polonezi. În mai 1940, criminalii germani aduși în lagăr ca funcționari au stabilit reputația lagărului pentru sadism. Deținuții erau bătuți, torturați și executați pentru cele mai mici motive. Primele gazări ale prizonierilor sovietici și polonezi au avut loc în blocul 11 al Auschwitz I în jurul lunii august 1941.

Construcția Auschwitz II a început luna următoare, iar din 1942 până la sfârșitul anului 1944, trenurile de marfă au adus evrei din toată Europa ocupată de germani la camerele sale de gazare. Din cei 1,3 milioane de oameni trimiși la Auschwitz, 1,1 milioane au fost uciși. Numărul victimelor include 960.000 de evrei (dintre care 865.000 au fost gazați la sosire), 74.000 de polonezi neevrei, 21.000 de romi, 15.000 de prizonieri de război sovietici și până la 15.000 de alții. Cei care nu au fost gazați au fost uciși prin înfometare, epuizare, boală, execuții individuale sau bătăi. Alții au fost uciși în timpul experimentelor medicale.

Cel puțin 802 de deținuți au încercat să evadeze, 144 cu succes, iar pe 7 octombrie 1944, două unități Sonderkommando, formate din deținuți care operau camerele de gazare, au demarat o rebeliune nereușită. După sfârșitul Holocaustului, doar 789 de personal SS (nu mai mult de 15 la sută) au fost vreodată trimiși în judecată.Lasik, Aleksander (2000b). "The Auschwitz SS Garrison". În Długoborski, Wacław; Piper, Franciszek (eds.). Auschwitz, 1940–1945: Central Issues in the History of the Camp. Vol. I: The Establishment and Organization of the Camp. Oświęcim: Auschwitz-Birkenau State Museum. p. 116, n. 19. Câțiva au fost executați, inclusiv comandantul lagărului Rudolf Höss. Eșecul Aliaților de a acționa asupra primelor rapoarte despre omorâri în masă prin bombardarea lagărului sau a căilor ferate rămâne controversat.

Pe măsură ce Armata Roșie sovietică se apropia de Auschwitz în data de ianuarie 1945, spre sfârșitul războiului, SS-ul a trimis majoritatea populației lagărului spre vest într-un marș al morții către lagăre din Germania și Austria. Trupele sovietice au eliberat lagărul pe 27 ianuarie 1945, o zi comemorată din 2005 ca Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului. În deceniile de după război, supraviețuitorii precum Primo Levi, Viktor Frankl, Elie Wiesel și Edith Eger au scris memorii despre experiențele lor, iar lagărul a devenit un simbol dominant al Holocaustului. În anul 1947, Polonia a înființat Muzeul de Stat Auschwitz-Birkenau pe locul Auschwitz I și II, iar în anul 1979 a fost numit Patrimoniu Mondial de către UNESCO. Auschwitz este locul celei mai mari omorâri în masă dintr-o singură locație din istorie.

Context

Ideologia nazismului a combinat elemente de „igienă rasială”, eugenie, antisemitism, pan-germanism și expansionism teritorial, scrie Richard J. Evans.Evans, Richard J. (2005). The Third Reich in Power. New York: Penguin. p. 7. Adolf Hitler și partidul său nazist au devenit obsedați de „problema evreiască”.Browning, Christopher R. (2004). The Origins of the Final Solution: The Evolution of Nazi Jewish Policy, September 1939 – March 1942. Lincoln: University of Nebraska Press. p. 424. Atât în timpul, cât și imediat după preluarea puterii de către naziști în Germania în 1933, actele de violență împotriva evreilor germani au devenit omniprezente,Longerich, Peter (2010). Holocaust: The Nazi Persecution and Murder of the Jews. Oxford: Oxford University Press. pp. 32–35, 41. și a fost adoptată legislație care îi excludea din anumite profesii, inclusiv din funcția publică și drept.Legea pentru Restaurarea Funcției Publice Profesionale, adoptată pe 7 aprilie 1933, a exclus majoritatea evreilor din profesia juridică și funcția publică. Legislația similară a privat membrii evrei ai altor profesii de dreptul de a-și practica meseria.<ref>Longerich, Peter (2010). Holocaust: The Nazi Persecution and Murder of the Jews. Oxford: Oxford University Press. pp. 38–39.

Hărțuirea și presiunea economică i-au încurajat pe evrei să părăsească Germania; afacerile lor au fost refuzate accesul la piețe, interzise să facă reclame în ziare și lipsite de contracte guvernamentale.Longerich, Peter (2010). Holocaust: The Nazi Persecution and Murder of the Jews. Oxford: Oxford University Press. pp. 41, 67–69. Pe 15 septembrie 1935, Reichstag-ul a adoptat Legile de la Nürnberg. Una, Legea Cetățeniei Reich-ului, definea ca cetățeni pe cei de „sânge german sau înrudit care demonstrează prin comportamentul lor că sunt dispuși și potriviți să servească poporul și Reich-ul german cu credincioșie”, iar Legea pentru Protecția Sângelui German și a Onoarei Germane interzicea căsătoria și relațiile extraconjugale între cei cu „sânge german sau înrudit” și evrei.Longerich, Peter (2010). Holocaust: The Nazi Persecution and Murder of the Jews. Oxford: Oxford University Press. p. 60.

Când Germania a invadat Polonia în luna septembrie a anului 1939, declanșând al Doilea Război Mondial, Hitler a ordonat ca conducerea și intelighenția poloneză să fie distruse.Browning, Christopher R. (2004). The Origins of the Final Solution: The Evolution of Nazi Jewish Policy, September 1939 – March 1942. Lincoln: University of Nebraska Press. pp. 24–26; Longerich, Peter (2010). Holocaust: The Nazi Persecution and Murder of the Jews. Oxford: Oxford University Press. p. 144. Zona din jurul Auschwitz a fost anexată la Reich-ul German, ca parte a Gau Sileziei și din 1941 Gau Sileziei Superioare.Haar, Ingo (2009). "Germanization and Polonization, and the Annihilation of the Jews: The 'Ethnic Struggle' in 'Reichsgau Wartheland' and Upper Silesia, 1939–1944". În Bessel, Richard; Haake, Claudia B. (eds.). Removing Peoples: Forced Removal in the Modern World. Oxford: Oxford University Press. pp. 41–46. Lagărul de la Auschwitz a fost înființat în aprilie 1940, la început ca lagăr de carantină pentru prizonierii politici polonezi. Pe 22 iunie 1941, în încercarea de a obține noi teritorii, Hitler a invadat Uniunea Sovietică.Cesarani, David (2016). Final Solution: The Fate of the Jews 1933–1949. New York: St. Martin's Press. p. xxxiii. Prima gazare la Auschwitz a unui grup de prizonieri de război sovietici a avut loc în jurul lunii august 1941.Piper, Franciszek (2000b). "Gas Chambers and Crematoria". În Długoborski, Wacław; Piper, Franciszek (eds.). Auschwitz, 1940–1945: Central Issues in the History of the Camp. Vol. III: Mass Murder. Oświęcim: Auschwitz-Birkenau State Museum. p. 117. Până la sfârșitul acelui an, în timpul a ceea ce majoritatea istoricilor consideră prima fază a Holocaustului, 500.000-800.000 de evrei sovietici fuseseră uciși în împușcări în masă de o combinație de Einsatzgruppen germani, soldați germani obișnuiți și colaboratori locali.Matthäus, Jürgen (2004). "Operation Barbarossa and the Onset of the Holocaust, June–December 1941". În Browning, Christopher R. (ed.). The Origins of the Final Solution: The Evolution of Nazi Jewish Policy, September 1939 – March 1942. Lincoln: University of Nebraska Press. p. 244. La Conferința de la Wannsee din Berlin pe data de 20 ianuarie 1942, Reinhard Heydrich a schițat Soluția finală la problema evreiască pentru naziștii de rang înalt,Gerlach, Christian (2016). The Extermination of the European Jews. New York: Cambridge University Press. pp. 84–85. iar din începutul anului 1942, trenurile de marfă au adus evrei din toată Europa ocupată la lagărele de exterminare germane din Polonia: Auschwitz, Bełżec, Chełmno, Majdanek, Sobibór și Treblinka. Majoritatea prizonierilor au fost gazați la sosire.

Lagăre

Auschwitz I

Dezvoltare

O fostă tabără din Primul Război Mondial pentru muncitori temporari și mai târziu o cazarmă a armatei poloneze, Auschwitz I a fost lagărul principal (Stammlager) și sediul administrativ al complexului lagărului. La sud-vest de Kraków, locul a fost sugerat pentru prima dată în februarie 1940 ca lagăr de carantină pentru prizonierii polonezi de către Arpad Wigand, inspectorul Sicherheitspolizei (poliția de securitate) și adjunctul lui Erich von dem Bach-Zelewski, Șeful Superior SS și de Poliție pentru Silezia. Richard Glücks, șeful Inspectoratului Lagărelor de Concentrare, l-a trimis pe Walter Eisfeld, fost comandant al lagărului de concentrare Sachsenhausen din Oranienburg, Germania, să-l inspecteze.Piper, Franciszek (2000a). "The System of Prisoner Exploitation". În Długoborski, Wacław; Piper, Franciszek (eds.). Auschwitz, 1940–1945: Central Issues in the History of the Camp. Vol. II: The Prisoners—Their Life and Work. Oświęcim: Auschwitz-Birkenau State Museum. pp. 52–53; Dwork, Deborah; van Pelt, Robert Jan (2002). Auschwitz: 1270 to the Present. New York: Norton. p. 166. În jur de lungime și lățime,Gutman, Yisrael (1998). "Auschwitz—An Overview". În Gutman, Yisrael; Berenbaum, Michael (eds.). Anatomy of the Auschwitz Death Camp. Bloomington: Indiana University Press. p. 16. Auschwitz consta la acea vreme din 22 de clădiri de cărămidă, opt dintre ele cu două etaje. Un al doilea etaj a fost adăugat celorlalte în anul 1943 și au fost construite opt blocuri noi.Piper, Franciszek (2000a). "The System of Prisoner Exploitation". În Długoborski, Wacław; Piper, Franciszek (eds.). Auschwitz, 1940–1945: Central Issues in the History of the Camp. Vol. II: The Prisoners—Their Life and Work. Oświęcim: Auschwitz-Birkenau State Museum. pp. 52–53; de asemenea, vezi Iwaszko, Tadeusz (2000b). "Housing Conditions". În Długoborski, Wacław; Piper, Franciszek (eds.). Auschwitz, 1940–1945: Central Issues in the History of the Camp. Vol. II: The Prisoners—Their Life and Work. Oświęcim: Auschwitz-Birkenau State Museum. p. 51; Dwork, Deborah; van Pelt, Robert Jan (2002). Auschwitz: 1270 to the Present. New York: Norton. p. 166.