Canalul Dunăre–Marea Neagră este un canal navigabil aflat în județul Constanța, România, ce leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre și porturile Constanța Midia Năvodari de la Marea Neagră, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km.

Canalul, cu lungime totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km.Istoria Canalului Dunăre–Marea Neagră la iptana.ro

Canalul Dunăre–Marea Neagră este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră și Marea Nordului (prin Canalul Rin–Main–Dunăre). Folosind această rută, mărfurile din Australia și Orientul Îndepărtat, destinate Europei Centrale, își scurtează drumul cu 400 kilometriTraficul pe canalele navigabile a scăzut cu 40% , 1 septembrie 2009, financiarul.ro, accesat la 9 martie 2010.

Istoric

Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul XIX. Încă de la alipirea Dobrogei la România, în 1878, a început a fi vehiculată ideea unui al patrulea braț al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul către Marea Neagră. Condițiile tehnice ale epocii făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă și costisitoare, așa încât regele Carol I, realist, a refuzat să se implice în acest proiect.

Ideea însă nu a fost abandonată, în 1928 viitorul academician Aurel Bărglăzan avea să facă un studiu, care a indicat practic actualul traseu al canalului.<ref>Aurel Bărglăzan, Octavian Smighelschi – Studiul unui canal navigabil Cernavodă–Constanța, Timișoara: Buletinul Științific al Școalei Politehnice, nr. 1-2, 1929, pp. 43-172</ref>Coleta de Sabata, Ioan Munteanu – Remember: Profesori ai Școlii Politehnice Timișorene, Timișoara: Editura Helicon, 1993, , p. 217 Ulterior, Carol al II-lea a cochetat și el cu ideea canalului, dar criza economică mondială și apoi începutul celui de-al Doilea Război Mondial au făcut ca realizarea lui să fie amânată sine die.Neștiuta poveste a canalului Dunăre-Marea Neagră, Atac-online, 26 august 2007

În 1949, noul regim comunist a început construcția canalului, folosindu-se trei tipuri de resurse umane: forța de muncă liberă plătită, oameni provenind din diverse categorii sociale, cu profesii diferite, recrutați din toată țara; militari în termen, din care unii lucrau în construcții, în timp ce alții erau însărcinați cu paza obiectivelor sau a deținuților; munca forțată a deținuților, în marea lor majoritate politici, cu condamnări administrative sau penale, având statutul de „coloniști MAI”.Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România: Raport Final / ed.: Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, București: Humanitas, 2007, , pp. 253-261 Numărul deținuților din coloniile de muncă a variat în funcție de amploarea lucrărilor, de la 19,2% în 1949, la 82,5% în 1952, din totalul muncitorilor de la Canal. Lucrările au fost sistate în 1953, săpăturile realizate fiind valorificate, începând din anul 1959, în cadrul „Complexului de irigații Mircea Vodă”, dezvoltat mai apoi în „Sistemul de irigații Carasu”.

În 1973 s-a reluat ideea construcției Canalului navigabil Dunăre–Marea Neagră, după un nou proiect realizat de IPTANA și ISPH, lucrările de bază fiind începute în 1976. Canalul a fost inaugurat sâmbătă, 26 mai 1984, de către Nicolae Ceaușescu. S-au excavat 294 milioane m3 la canalul principal și alte 87 milioane m3 la ramura nordică, Poarta Albă–Midia Năvodari (mai mult cu 25 milioane m3 decât la Canalul Suez și cu 140 milioane m3 decât la Canalul Panama) și s-au turnat 5 milioane m3 de betoane.Revista Cutezătorii, nr. 869 din 31 mai 1984

Descriere Canalul principal are o lungime de 64,4 km, o adâncime de 7 m, o lățime la bază de 70 m și la suprafață de 90-120 m, și are o capacitate anuală maximă de transport de 80-100 de milioane tone, iar pentru ramura nordică de 15-25 de milioane tone de marfă. Pescajul maxim admis este de 5,5 m permițând astfel accesul navelor fluviale și a celor maritime mici. La fiecare capăt există câte două ecluze care permit traficul în ambele sensuri.

Canalul traversează localitățile Cernavodă, Saligny, Mircea Vodă, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta Albă. Aici canalul se bifurcă. Ramura sudică trece prin Basarabi și Agigea. Ramura nordică, cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari, cu o lungime de 31,2 km, o adâncime de 5,5 m și o lățime de 50-66 m, trece prin Nazarcea, Constanța, Ovidiu și Năvodari.

Construirea canalului a necesitat o investiție de circa 2 miliarde de dolari (20 miliarde raportat la inflație in 2025). Estimările inițiale prevedeau recuperarea investiției în 50 de ani. Exploatarea canalului aducea însă venituri anuale de circa 3 milioane de euro, ceea ce presupunea o durată de recuperare a investiției de peste 600 de ani.Lucia Hossu Longin, Memorialul Durerii, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, p. 259-270 Însă începând cu 2007, treptat traficul pe canal a crescut ajungând de exemplu sa transporte 23 milioane de tone în 2023, trafic preconizat sa crească odată cu intrarea Romaniei in spațiu Schengen.

Imagini

Note

Bibliografie suplimentară Canalul morții, Ion Cârja, New York, 1974 Canalul Morții. Martor, Valentin Hossu-Longin, 2013 – recenzie „Vărul Alexandru și alte povești adevărate”, Gabriel Liiceanu, 2008 – recenzie

Vezi și Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari Canalul Dunăre–București

Legături externe

La Canal, soldații se instruiau cu lopata, 2 septembrie 2006, Evenimentul zilei, accesat 19 iunie 2022 Mirela Corlățan, Primul inventar al morților din Auschwitzul comunist, 10 martie 2010, Evenimentul zilei, accesat 19 iunie 2022 Valentin Hossu-Longin, Procesul "Canalului Morții", 11 martie 2006, Ziua, accesat 19 iunie 2022 Liana Păun, Magistrala albastră, 14 ianuarie 2003, Bănățeanul, accesat 19 iunie 2022 FOTO VIDEO Canalul Dunăre–Marea Neagră, gulagul comunist al Dobrogei , 6 martie 2013, Sînziana Ionescu, Adevărul FOTO Canalul Dunăre – Marea Neagră, în cifre. Statistica neagră, albită de realizările comunismului, 29 martie 2013, Sînziana Ionescu, Adevărul Povești de groază de la Canalul Dunăre­ Marea Neagră, spuse și după 60 de ani , 14 aprilie 2010, Silviu Dascălu, Ziarul Lumina Femeile, victime și călăi în lagărul de muncă forțată de la Canal , 21 martie 2013, Sînziana Ionescu, Adevărul Canalul Dunăre – Marea Neagra, altar mucenicesc, 13 octombrie 2011, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro Tragicul Canal Dunăre - Marea Neagra , 12 martie 2010, Adrian Bucurescu, România liberă

Serial în Jurnalul Național –

Propaganda si realitate, 26 septembrie 2005, Cornel Micu, Jurnalul Național Destine de șantieriști, 26 septembrie 2005, Paula Mihailov, Jurnalul Național "Sabotorii", un proces politic, 26 septembrie 2005, Cristina Diac, Jurnalul Național Basmele Canalului, 26 septembrie 2005, Ilarion Tiu, Cristina Arvatu, Jurnalul Național Stalin a decis, 26 septembrie 2005, Lavinia Betea, Jurnalul Național Deținuți politici, 26 septembrie 2005, Cornel Micu, Jurnalul Național Închiderea șantierului – 1953, 26 septembrie 2005, Lavinia Betea, Jurnalul Național Redeschiderea Canalului – 1973, 26 septembrie 2005, Ilarion Tiu, Jurnalul Național Lucesc epoleții generalului, 26 septembrie 2005, Paula Mihailov, Jurnalul Național Funcționează... pe jumătate, 26 septembrie 2005, Cristina Diac, Paula Mihailov, Jurnalul Național

Socoteli eronate, 26 septembrie 2005, Ilarion Tiu, Jurnalul Național Oamenii apelor, 26 septembrie 2005, Paula Mihailov, Cornel Micu, Jurnalul Național