miniatura|Estuarul râului Veleka la vărsarea în Marea Neagră. Deriva litorală a depus sediment de-a lungul liniei de țărm, conducând la formarea unui cap de strat (Sinemorets, Bulgaria). dreapta|miniatura|Coasta Mării Negre în vestul Georgiei, cu silueta orașului Batumi la orizont miniatura|Cuibul Rândunicii din Crimeea miniatura|Coasta orașului Samsun din Turcia miniatura|Un sanatoriu din Soci, Rusia Marea Neagră este o mare marginală situată între Europa și Asia, la est de Balcani, la sud de Câmpia Europei de Est, la vest de Caucaz și la nord de Anatolia. Este mărginită de Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina. Marea Neagră este alimentată de râuri importante, în principal Dunărea, Niprul și Nistrul. Prin urmare, deși doar șase țări au ieșire la mare, bazinul hidrografic al acesteia cuprinde porțiuni din 24 de țări europene. Living Black Sea
Marea Neagră, fără a include Marea Azov, are o suprafață de 436.400 km2, o adâncime maximă de 2.212 m,Adâncimea maximă— și un volum de 547.000 km3. Cea mai mare parte a coastelor sale urcă abrupt. Aceste înălțimi sunt reprezentate de Munții Pontici la sud, peninsulele orientate spre sud-vest, Munții Caucaz la est și Munții Crimeei la nord. În vest, coasta este alcătuită în general din mici câmpii aluviale și munți joși, precum Strandja; Capul Emine, un pinten al capătului estic al Munților Balcani; și Platoul Dobrogei, ceva mai departe spre nord. Cea mai mare întindere pe direcția est–vest este de aproximativ 1.175 km. Orașe importante de-a lungul coastei includ (în sensul acelor de ceasornic, pornind de la Bosfor) suburbiile nordice ale Istanbulului, Burgas, Varna, Constanța, Odesa, Evpatoria, Sevastopol, Ialta, Kerci, Novorossiisk, Soci, Poti, Batumi, Rize, Trabzon, Ordu, Samsun și Zonguldak.
Marea Neagră are un bilanț hidrologic pozitiv, cu un debit net anual de 300 km3 pe an, care se scurge prin Bosfor și Dardanele în Marea Egee. Deși fluxul net de apă prin Bosfor și Dardanele (cunoscute împreună drept Strâmtorile Turcești) iese din Marea Neagră, apa circulă în general simultan în ambele direcții: apa mai densă și mai sărată din Egee intră în Marea Neagră pe la fund, în timp ce apa mai puțin densă și mai dulce iese din Marea Neagră pe la suprafață. Această situație generează la adâncime un strat permanent de apă care nu se scurge și nu se amestecă, devenind astfel anoxic (lipsit de oxigen). Acest strat anoxic este responsabil pentru conservarea epavelor antice descoperite în Marea Neagră, care comunică cu Oceanul Atlantic, dintâi prin Strâmtorile Turcești și Marea Egee cu Marea Mediterană, iar prin intermediul acesteia cu Atlanticul propriu-zis prin Strâmtoarea Gibraltar. Strâmtoarea Bosfor o conectează cu mica Marea Marmara, care la rândul ei este legată de Marea Egee prin strâmtoarea Dardanele. La nord, Marea Neagră comunică cu Marea Azov prin Strâmtoarea Kerci.
Nivelul apei a variat semnificativ de-a lungul timpului geologic. Din cauza acestor variații ale nivelului apei din bazin, șelful înconjurător și versantul său au fost uneori uscat. La anumite niveluri critice ale apei, pot fi stabilite conexiuni cu corpurile de apă din jur. Prin cel mai activ dintre aceste trasee de legătură, Strâmtorile Turcești, Marea Neagră comunică cu oceanul planetar. În perioadele geologice în care această legătură hidrologică nu a existat, Marea Neagră a fost un bazin endoreic, funcționând independent de sistemul oceanic global (similar cu Marea Caspică de astăzi). În prezent, nivelul apei Mării Negre este relativ ridicat, astfel că apa este schimbată cu Mediterana. Râul subacvatic din Marea Neagră este un curent de apă deosebit de sărată care curge prin Strâmtoarea Bosfor și pe fundul Mării Negre, primul râu subacvatic descoperit vreodată.
Denumire miniatura|Coasta Mării Negre la Ordu miniatura|Capul Kapchik din Crimeea miniatura|Coasta Mării Negre la Burgas
Denumiri actuale Denumirile actuale ale mării sunt, de regulă, echivalente ale numelui englezesc „Black Sea" (Marea Neagră), inclusiv cele folosite în țările riverane:
, , , , , ,
, Laz și , , sau pur și simplu , , , „Mare"
, , ,
Nu s-a demonstrat concludent că aceste denumiri preced secolul al XIII-lea.
În Grecia, denumirea istorică „Marea Euxină", care poartă un alt sens literal (a se vedea mai jos), este încă utilizată pe scară largă:
, ; denumirea , , este folosită, dar mult mai rar.
Marea Neagră este una dintre cele patru mări denumite după termeni cromatici – celelalte fiind Marea Roșie, Marea Albă și Marea Galbenă.
Denumiri istorice și etimologie Cel mai vechi nume cunoscut al Mării Negre este Marea Zalpa, denumire utilizată atât de hatiți,The Journal of Indo-European Studies, p.79. United States, n.p, 1985. Google Books cât și de cuceritorii lor, hitiții. Cetatea hatică Zalpa era „situată probabil la sau în apropierea estuarului râului Marrassantiya, Kızıl Irmak de astăzi, pe coasta Mării Negre."Burney, Charles. Historical Dictionary of the Hittites, p.333. United States, Rowman & Littlefield Publishers, 2018. Google Books. Accessed 26 February 2024.
Numele grecesc de la început Póntos Áxeinos este considerat în general o redare a cuvântului iranian („de culoare închisă"). Navigatorii greci antici au preluat numele sub forma , asociindu-l cu cuvântul grecesc (neospitalier). Numele (Marea Neospitalieră), atestat pentru prima dată la Pindar (circa 475 î.Hr.), era considerat un semn rău și a fost eufemizat în opusul său, (Marea Ospitalieră), atestat pentru prima dată tot la Pindar. Aceasta a devenit denumirea uzuală în greacă, deși în contexte mitologice a rămas preferată denumirea „adevărată" .
Geografia lui Strabon (1.2.10) menționează că în Antichitate, Marea Neagră era adesea numită pur și simplu „marea" (). El considera că marea a fost numită „Marea Neospitalieră" de locuitorii regiunii Pont de pe coasta sudică, înainte de colonizarea greacă, din cauza navigației dificile și a băștinașilor barbari ostili (7.3.6), și că denumirea s-a schimbat în cea „ospitalieră" după ce milesienii au colonizat regiunea, integrând-o în lumea greacă.
Opinia populară derivă „Marea Neagră" din culoarea închisă a apei sau din condițiile climatice. Unii cercetători consideră că denumirea provine dintr-un sistem de simbolism cromatic al punctelor cardinale, în care negrul sau întunericul corespunde nordului, roșul sudului, albul vestului și verdele sau albastrul deschis estului. Astfel, „Marea Neagră" ar însemna „Marea de Nord". Potrivit acestei scheme, denumirea ar fi putut apărea doar la un popor trăind între marea nordică (neagră) și (roșie) de sud: ceea ce trimite la Ahemenizi (550–330 î.Hr.). Această interpretare a fost însă contestată.Karatay, Osman. (2011). "On the origins of the name for the 'Black Sea'." Journal of Historical Geography, Volume 37, Issue 1, Pages 1–11.
În Marele Bundahishn, o scriptură zoroastriană în persa medie, Marea Neagră este numită . În cartea persană de geografie din secolul al X-lea , Marea Neagră este numită Marea Georgiană ().§ 42. Discourse on the Country of Rūm, its Provinces and Towns Hudud al-'Alam Cronicile Georgiene folosesc denumirea (Marea Speri), după tribul kartvelian al sperisilor sau sasperilor.Part II Georgian Chronicles, Line of ed: 14 Alte denumiri moderne precum Ciornoe More și (ambele însemnând Marea Neagră) au apărut în secolul al XIII-lea. O hartă din 1570, , din lucrarea a lui Abraham Ortelius, denumește marea (Marea Mare), cf. latinescul .
Scriitorii englezi din secolul al XVIII-lea foloseau adesea denumirea Marea Euxină. Pe vremea Imperiului Otoman, era numită fie (perso-arabă) fie (turcă otomană), ambele însemnând „Marea Neagră".
Geografie Organizația Hidrografică Internațională definește limitele Mării Negre după cum urmează:
Zona din jurul Mării Negre este denumită în mod obișnuit Regiunea Mării Negre. Partea sa nordică se află în centura de cernoziom (centura de sol negru), care se întinde din estul Croației (Slavonia), de-a lungul Dunării (nordul Serbiei, nordul Bulgariei (Câmpia Dunăreană) și sudul României (Câmpia Munteniei) până în nord-estul Ucrainei și mai departe prin partea de sud a Rusiei Europene până în Siberia. miniatura|Coasta Mării Negre la Olimp Zona litorală a Mării Negre este adesea numită litoralul pontic sau zona pontică.
Cele mai mari golfuri ale Mării Negre sunt Golful Karkinit din Ucraina; Golful Burgas din Bulgaria; Golful Niprului și Limanul Nistrului, ambele în Ucraina; și Golful Sinop și Golful Samsun, ambele în Turcia.
Linia de coastă și zonele economice exclusive +Lungimea liniei de coastă și suprafața zonelor economice exclusiveȚarăLungimea coastei (km)Suprafața zonei economice exclusive (km2)1.329172.4842.782132.41480067.35135435.132310 (fără Abhazia 100)22.94722529.756210–Total5.800460.084
Bazinul hidrografic Cele mai mari râuri care se varsă în Marea Neagră sunt: Dunăre Nipru Don Nistru Kızılırmak Kuban Sakarya Bugul de Sud Çoruh/Chorokhi Yeșilırmak Rioni Yeya Mius Kamcia Enguri/Egry Kalmius Molocina Tiligul Velykyi Kuialnyk Veleka Rezovo Kodori/Kwydry Bzyb/Bzipi Supsa Mzymta Aceste râuri și afluenții lor formează bazinul hidrografic al Mării Negre de 2 milioane km2, care acoperă total sau parțial 24 de țări:
State nerecunoscute:
Insule Unele insule din Marea Neagră aparțin Bulgariei, României, Turciei și Ucrainei: Insula Sfântul Toma – Bulgaria Insula Sfânta Anastasia – Bulgaria Insula Sfântul Chiric – Bulgaria Insula Sfântul Ioan – Bulgaria Insula Sfântul Petru – Bulgaria Insula Sacalin – România Insula K – România și Ucraina Insula Utrish Insula Krupinin Insula Sudiuk Insula Kefken Insula Oreke Insula Giresun – Turcia Insula Dzharylhach – Ucraina Insula Șerpilor – Ucraina
Climă miniatura|Gheață în Golful Odesa Variația climatică pe termen scurt în regiunea Mării Negre este influențată semnificativ de Oscilația Nord-Atlantică, mecanismul climatic rezultat din interacțiunea dintre Atlanticul de Nord și masele de aer din latitudinile medii. Deși mecanismele exacte care determină Oscilația Nord-Atlantică rămân neclare, se consideră că condițiile climatice stabilite în Europa de Vest mediază fluxurile de căldură și precipitații care ajung în Europa Centrală și Eurasia, reglând formarea cicloanelor de iarnă, responsabili în mare parte de aportul de precipitații la nivel regional și influențând temperatura suprafeței mării (TSM) mediteraneene.
Intensitatea relativă a acestor sisteme limitează și cantitatea de aer rece care sosește din nord în timpul iernii. Printre factorii de influență se numără și topografia regională, deoarece furtunile care sosesc dinspre Marea Mediterană sunt canalizate prin zona de câmpie din jurul Bosforului, în timp ce Munții Pontici și Munții Caucaz acționează ca ghidaje de unde, limitând viteza și traiectoriile cicloanelor care traversează regiunea.Brody, L. R., Nestor, M.J.R. (1980). Regional Forecasting Aids for the Mediterranean Basin . Handbook for Forecasters in the Mediterranean, Naval Research Laboratory. Part 2.
Geologie miniatura|Golful Sudak, Crimeea