Parcul Mansfield este al treilea roman publicat de Jane Austen, fiind publicat mai întâi în 1814 de Thomas Egerton. O a doua ediție a fost publicată în 1816 de John Murray, încă în timpul vieții lui Austen. Romanul nu a primit nici o recenzie publică până în 1821.
Romanul spune povestea lui Fanny Price, care a început atunci când familia sa mare a trimis-o la vârsta de 10 ani să locuiască în gospodăria mătușii și unchiului său bogați, unde să-și urmeze dezvoltarea sa timpurie la vărsta adultă. Încă de la început, interpretarea critică a fost diversă, mai ales în ceea ce privește caracterul eroinei, viziunea lui Austen despre spectacolul teatral și centralitatea sau, în caz contrar, despre coordonare și religie asupra problemei sclaviei. Câteva dintre aceste probleme au fost evidențiate în mai multe adaptări ulterioare ale poveștii pusă în scenă și ecranizată.
Rezumat stanga|miniatura|Tânăra Fanny și „condescendențele bine însemnate ale lui Sir Thomas Bertram” la sosirea ei la Parcul Mansfield. O ediție din 1903 Fanny Price, la vârsta de 10 ani, este trimis din casa sa sărăcăcioasă în Portsmouth să locuiască ca unul din familia din Parcul Mansfield, la moșia unchiului său în Northamptonshire, domnul Thomas Bertram. Acolo este maltratată de toată lumea, în afară de vărul ei mai mare, Edmund. Mătușa sa, Norris, soția duhovnicului din parohia Mansfield, o persoană foarte neplăcută de Fanny.
Când Fanny avea 15 ani, Mătușa Norris rămâne văduvă, iar vizitele ei la Parcul Mansfield sunt tot mai frecvente, precum și maltratarea lui Fanny. Un an mai târziu, domnul Thomas pleacă să se ocupe de problemele legate de plantația sa din Antigua, luându-l cu el pe fiul risipitor, adică pe cel mai mare. Doamna Norris, în căutarea unui soț pentru Maria, îl găsește pe domnul Rushworth, care este bogat, dar de voință slabă și este considerat de aceasta stupid, dar Maria îi acceptă propunerea.
În următorul an, Henry Crawford și sora lui, Mary, ajung la parohie să stea cu sora lor vitregă, soția noului titular, domnul Grant. Cu stilurile lor vestimentare londoneze, animă viața din Mansfield. Edmund și Mary încep apoi să-și arate interesul unul față de altul.
Într-o vizită la moșia domnului Rushworth, Henry își arată interesul și pentru Maria și pentru Julia. Maria crede că Henry s-a îndrăgostit de ea și începe să-l trateze pe domnul Rushworth cu dispreț, făcându-l să fie gelos, în timp ce Julia se luptă cu gelozia și resentimentele față de sora sa. Mary este dezamăgită când află că Henry va fi duhovnic și încearcă să îi compromită vocația. Fanny se teme că farmecele lui Mary îl orbesc pe Edmund.
După ce se întoarce Tom, îi încurajează pe cei tineri să înceapă repetițiile unei piese amatoare a lui Lovers' Vows. Edmundo obiectează crezând că domnul Thomas va dezaproba și simțind că subiectul piesei este inadecvat pentru surorile lui. Dar după mai multe insistențe, el este de acord să preia rolul iubitului, jucat de către Mary. Piesa de teatru le oferă lui Henry și Mariei noi oportunități să filtreze. Când Tom ajunge acasă pe neașteptate, piesa este încă nefinalizată și este anulată. Henry pleacă fără explicații, iar Maria continuă căsătoria cu domnul Rushworth. După aceea se stabilesc la Londra, luând-o pe Julia cu ei. Domnul Thomas vede multe îmbunătățiri la Fanny și Mary Crawford și inițiază o relație mai apropiată cu ea. miniatura|Fanny, condusă de Henry Crawford la balul ei aniversar. Când Henry se întoarce, el decide să se distreze, făcând-o pe Fanny să se îndrăgostească de el. William, fratele lui Fanny, vizitează Parcul Mansfield, iar domnul Thomas deține ceva ce reprezintă o portiță de scăpare pentru ea. Deși Mary dansează cu Edmund, îi spune acestuia că va fi ultima dată, pentru că nu va mai dansa niciodată cu un preot. Edmund renunță la planul său de a-i face o propunere și pleacă a doua zi. La fel și Henry și William.
Când Henry se întoarce, îi spune lui Mary despre intenția sa de a se căsători cu Fanny. Pentru a-și susține planul să iasă cât mai bine posibil, acesta folosește conexiunile familiale, pentru a-l ajuta pe William să obțină promovarea. Cu toate acestea, când Henry o cere în căsătorie pe Fanny, aceasta îl refuză, dezaprobând modul în care trata femeile în trecut. Domnul Thomas este surprins de refuzul ei continuu, dar ea nu vrea să dea nici o explicație, temându-se să nu o incrimineze pe Maria.
Pentru a o ajuta pe Fanny să se gândească la propunerea lui Henry, domnul Thomas o trimite să-și viziteze părinții în Portsmouth, unde este surprinsă de contrastul dintre gospodăria haotică și mediul armonios de la Mansfield. Henry o vizitează, dar deși încă îl refuză, ea începe să-i aprecieze calitățile.
Mai târziu, Fanny află că Henry și Maria au avut o aventură care este relatată în ziare. Domnul Rushworth o dă în judecată pe Maria pentru divorț, iar familia Bertram este devastată. Între timp, Tom se îmbolnăvește grav, după o căzătură de pe cal. Edmund o ia pe Fanny înapoi la Parcul Mansfield, acesta având pentru ea o influență vindecătoare. Domnul Thomas realizează că Fanny a avut dreptate cu respingerea cererii în căsătorie a lui Henry și acum o consideră ca pe o fiică.
În timpul unei întâlniri cu Mary Crawford, Edmund descoperă că Mary regretă doar faptul că s-a aflat despre aventura sa cu Henry, nu și că s-a întâmplat. Devastat, el întrerupe relația și se întoarce la Parcul Mansfield, unde îi mărturisește lui Fanny. În cele din urmă, cei doi se căsătoresc și se mută împreună la casa parohială Mansfield. Între timp, cei rămași la Parcul Mansfield învață din greșelile lor și viața lor devine mai plăcută acolo.
Personaje miniatura|Domnul Rushworth nedumerit contempla la poarta încuiată de la Sotherton.
Fanny Price, nepoata familiei din Parcul Mansfield, cu statutul unei relații instabile. Lady Bertram, mătușa lui Fanny, care este căsătorită cu bogatul domn Thomas Bertram, sora mijlocie din cele trei, celelalte surori ale ei fiind doamna Norris și mama lui Fanny. Mrs Norris, sora cea mare a doamnei Bertram, al cărei soț a fost preot local, până a încetat din viață. Domnul Thomas Bertram, baronet și soț al mătușii lui Fanny, proprietar al moșiei Parcul Mansfield și a celei din Antigua. Thomas Bertram, fiul cel mare al domnului Thomas și doamnei Bertram. Edmund Bertram, fiul cel mic al domnului și doamnei Bertram, care plănuiește să devină preot. Maria Bertram, fiica cea mare a domnului Thomas și doamnei Bertram, cu trei ani mai mare decât Fanny. Julia Bertram, fiica cea mică a domnului Thomas și doamnei Bertram, cu doi ani mai mare decât Fanny. Dr Grant, actualul preot din Parcul Mansfield, după moartea domnului Norris. Mrs Grant, soția domnului Grant și sora vitregă a lui Henry și Mary Crawford. Henry Crawford, fratele domnului Grant și a domnișoarei Crawford. Mary Crawford, sora domnului Crawford și a doamnei Grant. Mr. Rushworth, logodnicul Mariei Bertram, apoi soțul. The Hon. John Yates, prietenul lui Tom Bertram. William Price, fratele cel mare a lui Fanny. Domnul Price, tatăl lui Fanny, ofițer de Marină, care locuiește în Portsmouth. Doamna Price, a născut-o pe Frances (Fanny) Ward, mama lui Fanny. Susan Price, sora cea mică a lui Fanny. Domnișoara Stornoway, o femeie de societate, complice la flirtul dintre domnul Crawford și Maria. Doamna Rushworth, mama domnului Rushworth și soacra Mariei. Baddeley, majordomnul din Parcul Mansfield.
Receptarea literară Deși ,,Parcul Mansfield” a fost ignorat inițial de recenzori, a avut un real succes la public. Prima tipărire a romanului a avut loc în anul 1814, iar stocul a fost epuizat în 6 luni. A doua tipărire a apărut în anul 1816 și de asemenea a fost stoc epuizat. Prima recenzie critică a avut loc în 1821, de Richard Whately, și a fost una pozitivă.Waldron, Mary (2005). Todd, Janet (ed.). Averi critice: răspunsuri critice, timpurii. Jane Austen în context. Cambridge: Universitatea Cambridge Pubicație. p. 89-90. . Criticii regenți au lăudat morala sănătoasă a romanului. Consensul victorian a tratat romanele lui Austen ca pe o comedie socială. În 1911, A.C. Bradley a restabilit perspectiva morală, lăudând romanul ,,Parcul Mansfield” pentru perspectiva artistică, în timp ce avea ,,adânc în inimă importanța anumitor adevăruri despre conduită”. Influentul Lionel Trilling (1954), și mai târziu Thomas Tanner (1968), au menținut accentul pe profunda forță morală a romanului. Thomas Edwards (1965) a susținut că în romanul ,,Parcul Mansfield” există mai multe Duckworth, Alistair. „Amenajarea proprietății”, paginile 23–35 din Mansfield Park, Jane Austen, New York: Casa Chelsea, 1987 p. 23.nuanțe de gri, spre deosebire de celelalte romane ale sale și cei care doreau o viziune dualistă simplă asupra lumii ar putea găsi acest lucru descurajant. În anii 1970, Alistair Duckworth (1971) și Marilyn Butler (1975) au pus bazele unei înțelegeri mai cuprinzătoare a aluziilor și contextului istoric ale romanului.
În anii 1970, Parcul Mansfield era considerat cel mai controversat roman al lui Austen. În 1974, criticul literar american, Joel Weinsheimer, a descris Parcul Mansfield ca fiind cel mai profund dintre romanele sale, dar cu siguranță și cel mai problematic.
Savantul american, John Halperin (1975), a fost deosebit de negativ, descriind ,,Parcul Mansfield” ca fiind ,,cel mai excentric" dintre romanele lui Austen și ,,cel mai mare eșec al ei”. El a atacat romanul pentru eroina sa nebună, eroul său pompos, complotul apăsător și ,,pierderea satirei". El a descris personajele din familia Bertram ca fiind îngrozitoare, pline de fățărnicie, desfrânare și lăcomie, singurul lor interes fiind avantajul financiar personal.Halperin, John „The Trouble with Parul Mansfield” paginile 6–23 din Studii în roman, volumul 7, numărul 1 primăvara anului 1975 p 6. El s-a plâns că scenele din Portsmouth erau mult mai interesante decât cele din Parcul Mansfield și că, după ce a prezentat în mod constant familia Bertram ca lacomă, egoistă și materialistă, Austen, în ultimele capitole, a prezentat viața la Parcul Mansfield în termeni idealizați.Halperin, John, „Ploblema cu Parcul Mansfield”, paginile 6–23 din Studii în roman, volumul 7, numărul 1 primăvara 1975 paginile 6, 8.
Ultima parte a secolului al XX-lea a văzut dezvoltarea diverselor lecturi, inclusiv critici feministe și postcoloniale, cea mai influentă dintre acestea din urmă fiind Jane Austen și Empire (1983) ale lui Edward Said. În timp ce unii au continuat să atace, iar alții au lăudat moralitatea conservatoare a romanului, totuși alții l-au văzut ca promovând în cele din urmă valorile formale conservatoare în favoarea compasiunii și a unei morale mai profunde și având o provocare continuă pentru generațiile următoare. Isobel Armstrong (1988) a susținut o înțelegere deschisă a textului, cum că acesta ar trebui privit mai degrabă ca o explorare a problemelor decât ca o declarație a concluziilor finale.Armstrong, Isobel (1988). Jane Austen, Parcul Mansfield. Londra, Anglia: Penguin. paginile 98–104. . OCLC 24750764.
Pentru Susan Morgan (1987), ,,Parcul Mansfield” a fost cel mai dificil dintre romanele lui Austen, prezentând cea mai slabă dintre toate eroinele sale, aceasta devenind, în final, cel mai iubit membru al familiei.Morgan, Susan, „The Promise of Mansfield Park”, paginile 57–81 din Mansfield Park, New York, Jane Austen: Casa Chelsea, 1987, p 57.
Lecturile de la începutul secolului 21 au luat în mod obișnuit pentru ,,Parcul Mansfield” drept cel mai căutat roman al lui Austen. Cei mai mulți s-au angajat cu interpretările sale extrem de sofisticate ale vieții psihologice ale personajului și cu formațiuni istorice precum evanghelismul și consolidarea puterii imperiale britanice.Wiltshire, John, introducere în Austen, Jane Parcul, Mansfield, ed. Cambridge. 2005, p. lxxvii
Colleen Sheehan (2004) a spus: