Limba spaniolă (español), numită uneori și limba castiliană (castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic. Este una dintre cele șase limbi oficiale ale Organizației Națiunilor Unite.
Spaniola se situează pe locul întâi ca cea mai vorbită limbă în lume conform numărului vorbitorilor care o au ca limbă maternă, fiind precedată doar de chineza mandarină. O vorbesc ca prima și a doua limbă între 450 și 500 milioane de persoane.
Spaniola ocupă, de asemenea, locul doi în topul celor mai studiate limbi din lume, fiind învățată de cel puțin 14 milioane de studenți. Conform altor surse, acest număr depășește 46 de milioane de studenți distribuiți în 90 de țări.
Atât spaniola, cât și alte limbi romanice, reprezintă o continuare modernă a latinei vulgare, limbă care a fost vorbită împreună cu latina cultă în fostul Imperiu Roman și care a pus bazele tuturor limbilor romanice moderne. Datorită propagării sale în America, spaniola este limba neolatină care a cunoscut cea mai largă răspândire în lume.
Origine și nume
Primele influențe ale limbii spaniole ( înainte de apariția limbii latine ) Datele istorice ne arată că la începutul primului mileniu î.Hr. peninsula Iberică era ocupată de popoare ce se diferențiau în funcție de limbile vorbite. De aceea, în secolul 9 î.Hr. erau:
celții în zona de nord-vest si interiorul peninsulei tartisienii în sud-vest lusitanii în vest ibericii situați pe coasta mediteraneană
De asemeni, în afara de aceste popoare, descoperirile arheologice relatează existența unor colonii grecești. Acestea au fost descoperite pe coasta de sud-est a peninsulei. Grecii au influențat lingvistic evoluția acestei zone. Numele Iberia vine din limba greaca de la termenul „Iber”.
Limba Proto-Bască este predecesorul limbii basce. Această limbă a fost vorbita in vestul munților Pirinei și se aseamănă extrem de mult cu limba aquitaniană. Prima persoană care a abordat schimbările lingvistice istorice asupra limbii bașce a fost Koldo Mitxelena.
Limba proto-bască ce a stat la baza formării limbii bașce a influențat extrem de mult limba spaniola. Schimbarea de la latinul „f-” la pronunția spaniolă „h-„, a fost atribuita în mare parte influenței bașce și proto-bașce.
Limbile Celtiberiană și Gallaeciană fac parte din grupul de limbi celtice continentale. Modul în care limba celtiberiană a influențat limba spaniolă este vizibilă prin exprimarea consoanelor fără voce, precum și elierea consoanelor vocale.
Exemple de cuvinte preluate din limba celtiberiană:
„sulita” – lanza ( Celtiberiană ) – lanza ( spaniolă ) „realizare” – logroño ( Celtiberiană ) – logroño ( spaniolă ) „vrajitoare” – bruja ( Celtiberiană ) – bruja ( spaniolă )
Influența majoră a limbii latine asupra limbii spaniole Spaniola s-a dezvoltat din dialectul latin vorbit în zonele limitrofe dintre Cantabria, Burgos, La Rioja și Álava, provinciile de nord din actuala Spanie, devenind cel mai popular idiom al Regatului Castiliei (latina a fost o limbă oficială). De aici vine și numele original al dialectului, castellano, care face o referință la zona geografică de unde provine limba. Celălalt nume, español, vine de la Hispaniolus din latina medievală, mai precis din forma sa corectă Spaniolus.Se crede că în latina târzie h a devenit consoană mută, dar din cauza motivelor eufonice, s-a adăugat prefixul i- la cuvintele care începeau cu s + consoană. În consecință, se crede că forma corectă scrisă a cuvântului Hispaniolus era Spaniolus (cf. italian: storia pentru istorie) Ramón Menéndez Pidal oferă altă explicație etimologică. Cuvintelor clasice hispanus și hispanicus li se atașau în latina vulgară sufixul -one (cf. în spaniolă: bretón, borgoñón, în franceză wallon etc.), astfel cuvântul hispanione s-a schimbat în españón, și apoi în español. Acest cuvânt a fost apoi împrumutat de către alte limbi romanice (cf. catalană espanyol, franceză espagnol, italiană spagnolo, occitană espanhòu, portugheză espanhol, română spaniol).
Evenimentele istorice, socio-economice și folosirea spaniolei ca limbă de schimb au permis acesteia să devină lingua franca în Peninsula Iberică, însă aceste fapte n-au dus la dispariția altor limbi vorbite acolo. Se estimează că în a doua jumătate a secolului XVI 80% din locuitorii Spaniei vorbeau spaniola. Spaniola modernă În timpul epocii colonizărilor, Spania era o putere globală și era una dintre cele mai puternice națiuni pe mare, cu o flotă enormă și un sistem de rețele comerciale navale extrem de bine pus la punct. Acest fapt a ajutat mult în răspândirea limbii spaniole în Lumea Nouă, deoarece un număr impresionant de exploratori, căutători de aur, coloniști sau aventurieri spanioli au năvălit spre Vest, spre noile pământuri descoperite. Efectul acestei mișcări masive de coloniști poate fi văzut astăzi, când majoritatea țărilor din America de Sud și America Centrală la fel ca și cele din Caraibe au spaniola ca limbă oficială.
Dispută de nume Conform dicționarului normativ, publicat de către Academia Regală Spaniolă, și Dicționarului Panhispanic de Chestiuni, aprobat de 22 academii de limbă spaniolă ca normativ, numele español și castellano sunt sinonime, ambele fiind acceptate. Asociația Academiilor Limbii Spaniole, care întrunește toate academiile de limbă spaniolă din țările hispanofone, recomandă numele español spre a fi folosit, în general, în alte limbi naționale (cf. germană Spanisch, engleză Spanish, poloneză hiszpański, rusă испанский).
Clasificare și limbi înrudite
Spaniola face parte din subgrupul ibero-romanic al limbilor romanice. Are multe în comun cu limbile aragoneză, asturiană, catalană, galiciană și portugheză. Spaniolii se pot înțelege și cu vorbitorii limbii italiene, fără a cunoaște italiana. Limba ladino, vorbită de către sefarzi, este de fapt castiliana medievală, influențată de turcă și ebraică. Fiind o limbă romanică găsim multe similitudini cu limba română, foarte mulți cetățeni români care au emigrat în Spania după 1989 îmbrățișând cu ușurință limba spaniolă. Acesta este unul din motivele pentru care densitatea traducerilor din/în limba spaniolă pe teritoriul României, precum și a interpretariatelor simultane sau consecutive din/în limba spaniolă este foarte crescută.
Matteo Bartoli, un lingvist italian, și Valeriu Rusu au clasificat-o, împreună cu alte limbi ibero-romanice și romanice orientale, ca limbă conservativă, care a păstrat multe cuvinte devenite arhaice în alte limbi romanice. Tabelul de mai jos indică câteva similarități: Limbi conservative Latină Limbi inovative Latină Spaniolă Română Italiană Franceză día zi DIES giorno jour DIVRNVM hermoso frumos FORMOSVS bello beau BELLVS más mai MAGIS più plus PLVS mesa masă MENSA tavola table TABVLA poner pune(re) PONERE mettere mettre MITTERE
Istorie
Istoria limbii spaniole începe cu dialectele iberice ale latinei vulgare, limbă vorbită de populația Imperiului Roman. Variantele vorbite în Spania nordică de astăzi au pus bazele dezvoltării ulterioare a limbii. După căderea Imperiului Roman de Apus în secolul V, influența latinei clasice asupra poporului a fost succesiv redusă. Latina vorbită pe vremea aceea reprezenta o mixtură a varietăților romanice hispanice, între care era și castiliana veche. În secolul VIII, invazia musulmană în peninsula Iberică duce la formarea celor două zone de latinitate: Al-Andalus (Andaluzia contemporană), unde se utilizau dialecte romanice cunoscute sub denumirea de „limba mozarabă”, aflată sub influența puternică a limbilor invadatorilor: arabei și berberei, și zona nordică, unde s-au format regatele creștine, iar din dialecte romanice s-au dezvoltat aparte de castiliană și alte limbi romanice moderne: limbile catalană, aragoneză, astur-leoneză și galiciano-portugheză.Acum galiciana și portugheza se consideră limbi separate, dar unii lingviști le tratează ca pe una singură.
Castiliana primitivă a derivat din latină în comitatul medieval al Castiliei și se afla sub influența limbilor bască și vizigotă. Cele mai vechi texte în spaniolă sunt Glosas Emilianenses („Glosele Emiliane”), ce s-au păstrat în Mănăstirea Yuso aflată în San Millán de la Cogolla, La Rioja, Spania. Această localitate era considerată ca fiind un centru cultural medieval.
Spaniola s-a extins la sudul peninsulei datorită Reconquistei și uniunilor regatelor creștine (uniunea Castiliei și Leónului, Castiliei și Aragonului și apoi formarea statului spaniol). În secolul XV, în timpul procesului de unificare a Spaniei, Antonio de Nebrija a publicat Gramática della lengua castellana. Acesta este primul tratat al gramaticii limbii spanille și în genere al unei limbi vulgare europene. Colonizarea și cucerirea Americii a permis expansiunea limbii spre cea mai mare parte a continentului american.
În prezent limba spaniolă este una dintre cele mai vorbite și populare limbi ale lumii și cea mai folosită limbă romanică. Este utilizată în Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană și, ca limbă oficială, în Uniunea Latină. Numărul vorbitorilor crește repede dat fiind faptul că stă pe locul doi ca cea mai studiată limbă din lume, precedată doar de limba engleză.
Distribuție geografică + Distribuția geografică a limbii spaniole Țară Vorbitori L1 Vorbitori L2 Ref. În lume 426.515.910 91.308.400 Spaniola ca limbă oficială sau limbă națională 109.000.000 7.460.000 46.600.000 94.200 40.300.000 1.070.000 38.400.000 7.490.000 29.100.000 694.000 24.300.000 2.070.000 15.800.000 1.630.000 14.700.000 805.000 11.200.000 9.750.000 3.271.000 9.240.000 61.500 7.980.000 148.000 6.270.000 500 5.310.000 578.000 4.450.000 4.930.000 4.440.000 89.600 3.490.000 136.000 3.270.000 77.800 2.880.000 524.000 387.000 4.250.000 685.000 Limbă de uz comun 37.000.000 15.000.000 452.000 8.400.000 174.000 22.000 27.600 21.600 14.400 6.590 3.410.000 5.700 4.100 61.800 2.660 2.560.000 1.270 130 70 Spaniola este una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, Organizației Statelor Ibero-Americane, Organizației Statelor Americane, Organizației Națiunilor Unite, Mercosur-ului și Statelor Andine. Europa
Spaniola este limbă oficială în Spania, țara de la care și-a moștenit numele și unde s-a dezvoltat. În Spania, spaniola se vorbește cu excepția: a) regiunii de nord-est (Catalonia, Valencia, Insulele Baleare), unde se vorbește catalana de aproximativ 4,5 milioane de vorbitori; b) regiunii de nord – cele patru provincii basce (Álava, Guipúzcoa, Navarra, Vizcaya) cu aproximativ 700.000 de vorbitori; c) regiunii de nord-vest – Galicia – unde se vorbește galiciana de către 2,5 milioane de oameni (centre mai importante: A Coruña, Lugo, Ourense, Pontevedra); d) regiunii Val d'Aran – unde se vorbește o varietate a gasconei (devenită din 1990 limba oficială a văii).
Rămâne în uz și în Gibraltar, dar acolo doar limba engleză este folosită oficial. Limba spaniolă este la fel vorbită (neoficial) în Andorra, unde doar limba catalană se bucură de statutul de limbă statală. Este și una dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Există comunități vorbitoare de spaniolă și în alte state europene: Elveția, unde castiliana este cea mai vorbită limbă minoritară, Regatul Unit, Franța, unde castiliana este cea mai des folosită limbă în afară de franceză, și Germania.
America Majoritatea vorbitorilor limbii spaniole locuiesc în America Latină. Dintre țările cu cel mai ridicat număr al hispanofonilor, doar Spania nu se află în America. Țările cu cea mai mare populație hispanofonă sunt Mexic și Columbia, ambele amplasate pe acest continent. La nivel național, spaniola este oficială în Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Ecuador, El Salvador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Republica Dominicană, Uruguay și Venezuela. De asemenea, este oficială în regiunea dependentă față de Statele Unite, Puerto Rico, alături de limba engleză.