Vivien Leigh, Lady Olivier (născută Vivian Mary Hartley; ) a fost o actriță engleză de film și de teatru."Vivien Leigh on being English, portraying Americans." Daily Mail (online), 3 November 2013. Retrieved: 3 February 2015. Este laureată a două premii Oscar, unul pentru interpretarea personajului Scarlett O'Hara din Pe aripile vântului (1939), iar cel de-al doilea pentru rolul Blanche DuBois din producția Un tramvai numit dorință (1951), pe care l-a interpretat și în teatru în West End din Londra.
Vivien Leigh a fost o actriță prolifică, ea colaborând adesea pe plan artistic cu soțul său, Laurence Olivier, care a regizat multe dintre filmele ce au făcut-o celebră. De-a lungul celor 30 de ani de carieră, actrița a interpretat roluri variate, începând de la eroinele comediilor lui Noël Coward și ale lui George Bernard Shaw, până la personaje din opere clasice ale lui William Shakespeare, precum Ofelia, Cleopatra, Julieta sau Lady Macbeth.
Leigh s-a simțit adesea limitată datorită frumuseții sale foarte apreciate, despre care credea că o împiedică în a fi luată în serios în cariera sa ca actriță. Sănătatea ei șubredă s-a dovedit a fi, însă, cel mai mare obstacol. Fiind afectată de tulburare bipolară de-a lungul perioadei adulte, Vivien Leigh a câștigat reputația unei persoane foarte dificile, acest lucru afectând serios o carieră care avea să cunoască și perioade de declin. Odată cu înaintarea în vârstă, actrița a fost slăbită de reveniri frecvente ale tuberculozei, boală diagnosticată pentru prima oară la mijlocul anilor '40. Leigh și Olivier divorțează în 1960, iar actrița continuă să apară periodic în diferite filme și piese de teatru, până la decesul său din cauza bolii, în anul 1967.
Primii ani și cariera în actorie
Leigh născută sub numele de Vivian Mary Hartley în Darjeeling, Bengalul de Vest, India Britanică (acum India), este fiica lui Ernest Hartley, un ofițer britanic înrolat în Cavaleria indiană, și a Gertrudei Robinson Yackje, a cărei ascendență familială este disputată.Gertrude este considerată fiica lui Mary I. Robinson și John G. Yackjee (Căsătoriți în 1872) Ea a pretins că este de origine irlandeză, însă recent au fost produse dovezi care atestă apartenența sa indiană.Vickers, Hugo. Vivien Leigh, Little, Brown and Company, ediția anului 1988. Paginile 6–7 (Această lucrare prezintă referințe ale originii engleze ale lui Hartley și comentarii privitoare la ascendența irlandeză a lui Yackje). Cei doi s-au căsătorit în Kensington, Londra în anul 1912.Registrul Oficial Civil al Angliei și Țării Galilor, Căsătorii, secțiunea iunie 1912, Kensington vol. 1a, pag. 426. În 1917, Ernest Hartley a fost detașat în Bengaluru, în timp ce Gertrude și Vivien au locuit în Ootacamund.Vickers pag.9
Vivien Hartley a avut prima apariție pe o scenă la vârsta de trei ani, când a recitat poezia Micuța Bo Peep, în cadrul trupei de teatru a mamei sale. Gertrude Hartley a încercat să-i transmită fiicei sale iubirea pentru literatură și i-a captat interesul pentru lucrările unor scriitori precum Hans Christian Andersen, Lewis Carroll și Rudyard Kipling, dar și pentru povestirile mitologiei grecești. Fiind singurul copil al cuplului Vivian-Hartley, a beneficiat de o educație înaltă, studiind la „Convent of the Sacred Heart” (în ) din Roehampton, Londra, în anul 1920. La mănăstire, cea mai bună prietenă a sa a fost viitoarea actriță Maureen O'Sullivan, căreia i-a mărturisit dorința de a deveni, la rându-i, o „mare actriță”.Edwards, Anne. Vivien Leigh, O Biografie. Coronet Books. ISBN 0-340-23024-X. pag. 12–19
Vivian Hartley și-a desăvârșit studiile în Europa, reîntorcându-se la părinții săi, în Anglia, în anul 1931. Aflând că unul dintre filmele în care juca prietena sa, Maureen O'Sullivan, rula la teatrul West End, Vivien le-a mărturisit și părinților săi că dorința ei este să devină actriță. S-a bucurat de sprijinul amândurora, tatăl său a ajutând-o să se înscrie în Academia Regală de Artă Dramatică (ARAD) din Londra.Edwards, pag. 25–30
La finele anului 1931, Vivien îl întâlnește pe Herbert Leigh Holman, cunoscut sub numele de Leigh, un avocat cu treisprezece ani mai în vârstă decât ea. În ciuda rezervelor acestuia în privința meseriei de actriță, cei doi se căsătoresc pe data de 20 decembrie 1932, iar în perioada următoare ea își încheie studiile la ARAD. Pe 12 octombrie 1933 dă naștere unei fetițe, căreia i-a dat numele Suzanne. Vivien s-a simțit însă sufocată de acest mariaj. După divorț, prietenii au recomandat-o regizorului Albert de Courville pentru un rol în filmul Things Are Looking Up, care a marcat debutul său în carieră. S-a logodit cu un agent, John Gildon, care îi sugerează să își schimbe numele profesional din Vivian Holman în Vivian Leigh. Gildon a recomandat-o lui Alexander Korda drept o posibilă achiziție artistică, însă Korda a refuzat-o din pricina „lipsei de potențial”.Edwards, pag 30–43
După apariția în filmul The Mask of Virtue în anul 1935, Leigh primește recenzii excelente din partea criticilor, urmate de interviuri și articole în ziare. Într-unul din ele, publicat în tabloidul britanic Daily Express, reporterul remarcă „o schimbare rapidă pe chipul acesteia”: acesta este primul articol în care e menționată capacitatea lui Leigh de a-și schimba cu ușurință expresiile feței.Coleman, Terry, Olivier, Biografia Autorizată. Bloomsbury Publishing. ISBN 0-7475-8306-4. John Betjeman, viitorul poet laureat, a scris despre ea numind-o esența adolescenței engleze.Coleman, pag. 75 Alexander Korda, care asistă la una dintre reprezentațiile nocturne ale lui Vivien Leigh, își recunoaște greșeala și îi propune acesteia un contract pentru a interpreta diverse roluri în trupa sa de teatru. Ea semnează contractul, respectându-l întru totul, însă atunci când Korda mută sediul teatrului într-o sală mai mare, Leigh nu mai reușește să-și dozeze glasul și să atragă atenția unui public cu mult mai numeros, spectacolul respectiv fiind oprit în scurtă vreme.Edwards, pag. 50–55 În 1960 Leigh avea să-și amintească diferența față de prima oară când a fost apreciată de critici câștigând o faimă subită, comentând că “unii critici au fost atât de nechibzuiți încât să spună că eram o mare actriță. Și m-am gândit că aceste afirmații erau prostești, chiar perfide, deoarece puneau atâtea responsabilități pe umerii mei, pe care pur și simplu nu le puteam căra. Și au trecut mulți ani până să ajung să fiu demnă de acele prime observații. Mi se pare atât de prostesc. Mi-l amintesc foarte bine pe critic și nu l-am iertat nici până acum”.Actori vorbind despre interpretări - Interviu cu Vivien Leigh (1961) Editat de John E. Boothe și Lewis Funke.
Întâlnirea cu Laurence Olivier left|thumb|Leigh împreună cu Laurence Olivier în 1948. Laurence Olivier a văzut-o pe Leigh jucând în The Mask of Virtue, între cei doi dezvoltându-se o prietenie după ce acesta a felicitat-o pentru interpretarea sa. În timp ce jucau rolul unor iubiți în filmul Fire Over England (1937), între Olivier și Leigh s-a declanșat o atracție puternică, iar după terminarea filmului, între cei doi a început o adevărată poveste de dragoste. În tot acest timp Leigh a citit romanul Pe aripile vântului, scris de Margaret Mitchell și i-a cerut impresarului său să o sugereze lui David O. Selznick, care plănuia realizarea unui film. Ea a declarat unui jurnalist: „Eu am primit rolul lui Scarlett O'Hara”, iar criticul C. A. Lejeune și-a reamintit o conversație din aceeași perioadă în care Leigh „i-a șocat pe toți” cu afirmație referitoare la Olivier: „nu-l va juca pe Rhett Butler, dar eu ar trebui să joc rolul lui Scarlett O'Hara. Așteptați și veți vedea”.Coleman, pag. 76–77, 90, 94–95
Leigh a jucat rolul Ofeliei, din tragedia Hamlet, la teatrul Old Vic într-o producție a lui Olivier. Câțiva ani mai târziu, Olivier și-a amintit de un incident de-a lungul căruia Leigh și-a schimbat foarte repede starea de spirit în timp ce se pregătea să intre pe scenă. Fără o provocare aparentă, ea a început să țipe la Olivier, pentru ca ulterior să se liniștească brusc. Ea a fost capabilă să interpreteze rolul fără nici o problemă, iar în ziua următoare ea a revenit la normal, fără a-și reaminti de acest incident. Aceasta a fost prima dată când Olivier a asistat la un astfel de comportament al lui Leigh.Coleman, pag. 97–98 Cei doi s-au mutat împreună deși Holman (soțul lui Leigh) și soția lui Olivier, actrița Jill Esmond, au refuzat să accepte divorțul.
Leigh a apărut alături de Robert Taylor, Lionel Barrymore și Maureen O'Sullivan în producția A Yank at Oxford (1938), primul dintre filmele în care a jucat ea și care a primit o atenție deosebită în S.U.A.. De-a lungul producerii filmului ea a câștigat reputația unei persoane dificile și iraționale, iar Korda i-a spus impresarului său că, în cazul în care ea nu își revizuiește comportamentul, el nu îi va reînnoi contractul.Coleman, pag. 97 Următorul său rol a fost cel alături de Charles Laughton, în producția St. Martin's Lane (1938).
Acumularea succesului internațional Olivier a încercat de-a lungul timpului să își întărească cariera de actor, dar în ciuda succesului dobândit în Marea Britanie, el nu a fost foarte apreciat în S.U.A., iar încercările sale de a intra pe piața americană au eșuat. Acceptând rolul lui Heathcliff din producția lui Samuel Goldwyn numită Wuthering Heights (1939), Olivier a plecat spre Hollywood lăsând-o pe Vivien în Londra. Goldwyn și regizorul filmului, William Wyler i-au propus lui Leigh rolul Isabellei, dar ea a refuzat, spunând că singurul rol pe care l-ar accepta ar fi cel al lui Cathy, care fusese deja distribuit Merlei Oberon.Berg, A. Scott. Goldwyn, Sphere Books, 1989. ISBN 0-7474-0593-X, pag. 323
left|thumb|Leigh în filmul de prezentare pentru Pe aripile vântului (1939) În acest timp la Hollywood erau desfășurate castinguri ample pentru găsirea actriței perfecte care urma să o interpreteze pe Scarlett O'Hara în filmul Pe aripile vântului (1939), produs de David O. Selznick. Leigh i-a cerut impresarului său, Myron Selznick (frate cu David) să o înscrie la preselecții pentru acest rol. În aceeași lună, David Selznick a urmărit-o pe Leigh în filmele sale celebre, Fire Over England și A Yank at Oxford, iar după aceasta ea a devenit una dintre favoritele castingului. Între lunile februarie și august, Selznick a urmărit toate reprezentațiile sale, iar la finele lui august negocia cu producătorul Alexander Korda, cu care Leigh semnase un contract. Pe data de 18 octombrie Selznick i-a spus regizorului George Cukor că și-o dorește pe Leigh în rolul lui Scarlett. În acest timp, Leigh s-a mutat în Los Angeles, alături de Olivier. Când Myron Selznick, care îl reprezenta și pe Olivier, a întâlnit-o pe Leigh a constatat că aceasta are calitățile pe care fratele său, David O. Selznick le căuta. Myron Selznick i-a dus pe cei doi pe platourile de filmare și i-a prezentat-o fratelui său pe Leigh. În ziua următoare, Vivien Leigh a interpretat o scenă pentru Selznick, care organizase o filmare de probă. Acesta i-a scris soției sale: „Ea este o concurentă neașteptată și se prezintă excepțional de bine. O spun doar pentru tine, nu pentru toată lumea: în prezent mai consider pentru selecție doar pe Paulette Goddard, Jean Arthur, Joan Bennett și Vivien Leigh”. Regizorul George Cukor era de acord și a prețuit „sălbăticiunea incredibilă” a lui Leigh, căreia i s-a oferit rolul puțin timp după aceea.Haver, Ronald. David O. Selznick's Hollywood, Bonanza Books, New York, 1980. ISBN 0-517-47665-7; pag. 259