thumb|right|300px|Colinele Romei antice Canalizarea Romei antice este unul din cele mai vechi sisteme de canalizare din lume. Canalizarea nu servea doar pentru evacuarea reziduurilor, ci avea mai multe funcțiuni, printre care tranzitarea apelor pluviale care se scurgeau de pe colinele din oraș prin diferite cursuri de apă mici, evacuarea apelor de infiltrație provenind din sistemele de alimentare cu apă, evacuarea apelor uzate de la băile publice și drenarea zonelor joase, mlăștinoase din lunca râului Tibru

Ținând seama de topografia terenului, Roma antică era deservită de trei sisteme de canalizare independente: Sistemul Campus Martius Sistemul Cloaca Maxima Sistemul Circus Maximus

Fiecare din aceste sisteme consta dintr-un canal colector în care se vărsau diferite canale de ramificație. thumb|left|250px|Zona centrală a Romei antice cu traseul canalului colector Cloaca Maxima

Sistemul Campus Martius Sistemul Campus Martius evacua apele din partea orașului situată la nord de dealurile Capitolin și Quirinal. Din acest sistem rămân doar puține porțiuni, anume: Un tronson lungul actualului Corso Umberto I de la San Carlo la Palazzo Sciarra Un tronson lungul actualei Via del Seminario până la Panteon Un tronson de la actuala Piazza Mattei până la Tibru,

Se pare că inginerii din antichitate au profitat de avantajul drenajului care era furnizat de Petronia Amnis un pârâu care origina din izvorul Cati fons de pe coasta vestică a Quirinalului și traversa câmpul lui Marte, vărsându-se în Tibru lângă navalia, zona portuară pentru navele de război romane.

Sistemul Circus Maximus

Sistemul Circus Maximus este cel mai puțin cunoscut dintre sistemele de canalizare ale Romei antice. El drena partea de sud a orașului și avea 8 canale de ramificație care se uneau într-un canal colector, care debușa în Tibru cu cca. 100 m. aval de Cloaca Maxima.

Sistemul Cloaca Maxima Istoric

Sistemul Cloaca Maxima, cel mai mare sistem de canalizare al Romei antice, drena partea centrală a orașului, în particular văile dintre dealurile Esquilina, Viminal și Quirinal. El este și sistemul cel mai bine cunoscut, la aceasta contribuind atât faptul că a fost amintit în repetate rânduri de diferiți scriitori din antichitate. Din acest sistem s-au păstat până azi mai multe porțiuni ale canalului, care au făcut obiectul unor studii arheologice.

Conform tradiției, sistemul a fost început în jurul secolul VI î.Hr. la ordinele regelui Romei, Lucius Tarquinius Priscus, (deși, în contradicție cu alți istorici Titus Livius îl acordă acest credit lui Tarquinius Superbus). Se pare că lucrarea a fost executată cu ajutorul unor ingineri etrușci. Date aspra lucrării sunt prezentate de Titus Livius, Dionysius din Halicarnas, Strabo Strabo – Geographika și Plinius cel Bătrân. Tradiția a fost confirmată de excavațiile recente din forul roman unde s-au găsit unele dovezi ale existenței unui asemenea sistem încă din acea perioadă.

Totuși alte informații ale acestor cronicari sunt probabil incorecte, având în vedere că erau relatate la câteva sute de ani după evenimente și deci nu se puteau baza pe surse directe. Astfel Titus Livius susține că lucrarea a fost făcută prin excavații subterane, ca un tunel. Excavațiile arheologice au demonstrat însă că este mult mai plauzibilă ipoteza realizării lucrării într-o primă etapă ca un sistem de canale deschise. Acestea urmau cursul a trei pâraie care veneau de pe dealurile din vecinătate și se uneau într-un curs de apă mai mare care ducea apele până în vecinătatea forului roman și de acolo în Tibru. Porțiunea de după confluență până în Tibru a căpătat denumirea de Cloaca Maxima. Traseul ei inițial urmărea cursul de apă care se scurgea prin porțiunea mlăștinoasă a luncii Tibrului, și pe care inginerii lui Tarquinius l-au reprofilat și consolidat cu ziduri laterale, menținându-i însă cursul relativ sinuos. Din punct de vedere tehnic, lucrarea inițială nu reprezenta o lucrare de canalizare ci una de reprofilare și regularizare a unui curs de apă.

Unii arheologi conderă eronată cronologia conform căreia execuția inițială a canalului a avut loc în perioada regilor Romei, deoarece, în special pe tronsoane aval, nu au fost găsite urme ale unor lucrări atât de vechi. Aceste argumente nu au niciun fundament tehnic. Pe de o parte, din moment ce tronsonul din lunca Tibrului nu era situat în partea locuită a orașului, ci într-o zonă de cimitire, nu era necesar ca pe marginile canalului să se execute ziduri de sprijin de piatră, ci putea fi executat un simplu canal în săpătură. Cum, din cauza sporirii debitelor din amonte, din care o parte însemnată provenea din infiltrațiilor unor apeducte executate mai târziu, porțiunea aval a canalului colector era cea care inevitabil avea o secțiune insuficientă care trebuia mărită. Astfel, chiar dacă ar fi existat ziduri ale canalului, acestea ar fi trebuit dărâmate pentru lărgirea secțiunii. În sfârșit deși are anumite curbe, traseul actual al canalului este mult mai puțin sinuos decât traseul natural al unui mic râu într-o zonă de luncă. De aceea, este evident că multe părți ale traseului inițial au fost abandonate și rectificate ulterior, atât din motive hidraulice cât și pe considerente urbanistice.

Pe măsură ce orașul se dezvolta, s-a extins și rețeaua de canale afluente, astfel încât să deservească noi porțiuni ale orașului, canale care probabil erau tot deschise, în faza lor inițială. Aceasta este dovedit de existența, în pereții unora din canalele mai vechi, a unor goluril care serviseră la așezarea bârnele de lemn pentru podețele care traversau canalul. Faptul că, în piesa sa Curculio, scriitorul Plautus care a trăit între 254 și 184 î.Hr. se referă la sistemul de canalizare cu expresia “in medio propter canalem” a fost considerat de unii istorici ca o dovadă suplimentară că Cloaca maxima era descoperită pe vremea lui Plautus și acoperită abea ulterior.Titus Maccius Plautus – Curculio – v. 476

Studiile arheologice arată că din secolul VI î.Hr. până în perioada imperiului, și chiar mai târziu, au fost executate numeroase lucrări de refacere, mai mult sau mai puțin radicale. Studiile au aratat existența diferitor tehnologii de lucru și a unor materiale specifice diferitelor epoci, ceea ce demonstrează că asemenea lucrări de întreținere, reabilitare și extindere au fost făcute de mai multe ori și permite datarea aproximativă a lucrărilor.

Nu există o evidență a tuturor acestor modificări, dintre care unele aveau un caracter local, iar altele erau mai radicale. Multe părți ale sistemului de canalizare nu au făcut încă obiectul unor studii arheologice detaliate și este posibil ca viitoare excavații să scoată în evidență noi detalii. Lucrări importante de refacere a canalului Cloaca Maxima au fost întreprinse în 184 î.Hr., când Cato cel Bătrân era cenzor, pentru aceste merite ridicându-i-se o statuie în Templul lui Salus. Alte lucrări de refacere au fost executate în anul 78 î.Hr. în vremea lui Sulla.

Pentru a realiza schema gradioasă a lui Iuliu Caesar a unui oraș nou, la un nivel mai ridicat, era necesară o renovare a întregului sistem de canalizare. Dionysius descrie aceasta ca o lucrare de proporții colosale, drenând fiecare stradă a orașului. Se pare că August a încredințat realizarea lucrărilor lui Marcus Vipsanius Agrippa, unul din edili orașului, care în anul 33 î.e.n. a inspectat canalul și a ordonat executarea lucrărilor de modernizare. În paralel cu modernizarea lucrărilor de canalizare, amenajările întreprinse în această perioadă cuprindeau și regularizarea cursului Tibrului ținând seama de traseul unei noi îndiguiri. Lucrările au continuat până în anul 8 î.Hr. fiind terminate la 4 ani după moartea lui Agrippa.

Traseul Cloacei Maxima

Diferitele descrieri ale sistemului, prezintă uneori informații aparent contradictorii, pentru că unele se referă și la unele canale afluente, dându-le tot numele de Cloaca Maxima pe când altele se referă doar la canalul principal. De fapt, Cloaca propriu zisă este exclusiv la canalul colector.

Cloaca începea în Argiletum în apropiere de Templul Minervei. Existau diferite canale secundare care debușau în acest punct, unul în lungul Forului lui August iar altul venind din Argiletum. Din acest punct inițial, traseul colectorului urmărea strada din lungul Forului lui August și celui al lui Iulius Cezar până în dreptul Basilicii Aemilia. Prima parte, cea din dreptul Forului lui August, este construită exclusiv in peperino, cu partea superioară boltită și este pavat cu blocuri de lavă, un stil de construcție caracteristic perioadei republicii. Partea din dreptul Forului lui Iulius Cezar are atât pereții și bolta din blocuri mari de piatră de gabin, sistem de construcție specific perioadei imperiale. Aici canalul are o înălțime de 4,20 m și o lățime de 3,20 m.

În continuare cloaca traversa oblic zona care se află azi sub nava Basilicii Aemilia; această porțiune a fost reconstruită din tuf și travertin în anul 34 d.Hr. În fața Basilicii exista un templul Sacrum Cloacinae dedicat zeiței Venus Cloacina, zeița curățeniei, protectoarea sistemului de canalizare. Apoi, canalul făcea un cot pentru a trece prin zona Forului Roman pentru ca apoi să urmeze un traseu spre sud-vest, trecând prin fața Basilicii Iulia. Porțiunea de sub treptele Basilica Iulia a fost executată pe vremea lui Iulius Cezar odată cu basilica. Traseul continuă apoi paralel cu Vicus Tuscus, strada care ducea în Velabrum. În zona forurilor, Cloaca Maxima colecta apele aduse de o serie de canale laterale dintre care cele mai imporante sunt:

Ramura venind din Tullianum (sau închisoarea Mamertină) de pe versantul colinei Capitoline trecea în lungul Forului lui Iulius Cezar și se unea cu Cloaca în amonte de Basilica Aemilia, După caracteristicile construcției, este vorba despre o ramură mai recentă, ceea ce confirmă ipoteza că această ramură și secțiunea din Cloaca în care se vărsa, au fost executate în același timp cu reconstrucția Basilicii Aemilia, după focul din anul 14 î.Hr.; Ramura din lungul căii Sacra Via în lungul Casei Vestalelor, care se unea cu Cloaca, în punctul unde aceasta cotea pentru a trece pe sub Forul Roman. Nu au fost încă excavate ramificații sub forul însuși; O ramură mai veche care trecea prin fața Templului lui Castor O altă ramură venind din spatele Templului lui Castor, executată probabil în epoca lui Octavian August. o ramură care deservea izvoarele nimfei Juturna (Lacus Iuturnae) executat probabil la sfârșitul epocii republicii sau în epoca lui August; o ramură care venea din direcția arcului lui Septimiu Sever, în lungul Forului Roman. . o ramură importantă cobora sub strada Clivus Capitolinus, aproximativ până în dreptul Templului lui Jupiter Capitolinus pentru ca apoi să traverseze Vicus Iugarius înainte de a se vărsa în Cloaca. Această ramură a fost de asemenea realizată în perioada lui August. thumb|300px|right|Vedere a debușării colectorului Cloaca Maxima în râul Tibru În perioada finală existau și diferite canale colectoare mai mici care deversau apele în canalul principal. Se presupune însă că toate aceste canale colectoare deserveau băile publice, toaletele publice sau alte edificii publice.

Un alt monument care este legat de Cloaca Maxima este Arcul lui Janus Quadrifons. Semnificația nu este cunoscută, însă constructorii au avut grije să construiască arcul exact deasupra canalului, Arcul lui Janus Quadrifons în Velabrum marchează limita de nordest a Forumului Boarium unde se ținea târgul de vite. El este construit din cărămizi și acoperit cu marmură albă. El a fost construit probabil în perioada domniei împăratului Constantin I cel Mare (306-337) fiind numit și “Arcus Constantini.” De la acest arc Cloaca Maxima trece sub Forum Boarium pentru a se vărsa în Tibru.