În gramatică, mai mult ca perfectul este o formă verbală temporală de trecut existentă în unele limbi. Valoarea sa principală specifică este de timp relativ, de exprimare a unui procesPrin proces se înțelege ceea ce poate exprima un verb: o acțiune, o întâmplare, o stare etc. trecut înaintea altui proces trecutAvram 1997, p. 228-230.Bidu-Vrănceanu 1997, p. 283.Bussmann 1998, p. 869..

În unele limbi, ca româna, mai mult ca perfectul este un timp numai al indicativului, dar în altele, de pildă franceza, există și la conjunctiv. În acest articol se tratează numai mai mult ca perfectul indicativului.

Din alt punct de vedere, există deosebiri între limbi în aceea că în unele, mai mult ca perfectul este o formă sintetică, de exemplu în română, iar în altele – analitică, precum în celelalte limbi romanice moderne.

În limbi romanice

În limba latină

Limba latină avea mai multe forme de mai mult ca perfect.

La diateza activă, forma de mai mult ca perfect se alcătuiește de la tema timpului perfect, adică fără desinențele acestei forme. De exemplu, verbul cu formele de bază dūcō (prezent, „(eu) conduc”), dūcere (infinitiv, „a conduce”), dūxī (perfect, „condusei, am condus”), ductus (participiu perfect pasiv, „condus”) are tema perfectului dūx-, la care se adaugă sufixul -era- (la unele persoane -erā-, cu ā lung), plus desinențele vizibile mai josMondon 2015, p. 76-77.:

+ I. sg. dūxeram „condusesem” II. sg. dūxerās III. sg. dūxerat I. pl. dūxerāmus II. pl. dūxerātis III. pl. dūxerant

La diateza pasivă și la verbele deponente (cu forme de pasiv și sens activ), mai mult ca perfectul este analitic, cu verbul auxiliar esse „a fi” la imperfect și participiul perfect pasiv al verbului cu sens lexical. Exemple:

+ Persoana Verb pasivMondon 2015, p. 113. Verb deponentMondon 2016, p. 2. I. sg. amātus/-a/-umA treia terminație este cea de genul neutru. eram „fusesem iubit(ă)” mīrātus/a/um eram „admirasem” II. sg. amātus/-a/-um erās mīrātus/a/um erās III. sg. amātus/-a/-um erat mīrātus/a/um erat I. pl. amātī/-ae/-a erāmus mīrātī/-ae/-a erāmus II. pl. amātī/-ae/-a erātis mīrātī/-ae/-a erātis III. pl. amātī/-ae/-a erant mīrātī/-ae/-a erant

Și la diateza activă s-au dezvoltat forme analitice de mai mult ca perfect, printre care una cu auxiliarul habere „a avea” la imperfect și participiul perfect pasiv al verbului cu sens lexical, ex. [...] si miles qui habebat iam factum testamentum aliud fecisset [...] „[...] „dacă un militar care făcuse deja un testament ar fi vrut să facă altul [...]” (Domitius Ulpianus)Pinkster 1987, p. 203.. Această formă stă la baza mai mult ca perfectului din limbile franceză și italianăPinkster 1987, p. 196..

Valoarea principală a mai mult ca perfectului este de a exprima un proces trecut anterior altui proces trecut. Este o folosire relativă atunci când ambele procese sunt exprimate în aceeași frază, ex. Mē, quī līber fueram, servom fēcit „Pe mine, care fusesem liber, mă făcu/m-a făcut sclav” (Plautus).

Anterioritatea poate fi exprimată și față de timpul principal al unei narațiuni la trecut, exprimat prin verbe din contextul anterior propoziției cu predicatul la mai mult ca perfect: Ille quī vester comes ubique fueram „Eu, care fusesem tovarășul tău peste tot” (Seneca).

În limba română

În limba română, mai mult ca perfectul este moștenit din latină, dar nu din cel al indicativului, ci din cel al conjunctivului. În varietatea standard are formă sintetică, alcătuită de la tema perfectului simplu și marcată de sufixul -se-:

+ Persoana Conjugarea I Conjugarea a II-a Conjugarea a III-acu perfectul în -u- Conjugarea a III-acu perfectul în -se- Conjugarea a IV-a I. sg. adunasem părusem începusem zisesem sorbisem, coborâsem II. sg. adunaseși păruseși începuseși ziseseși sorbiseși, coborâseși III. sg. adunase păruse începuse zisese sorbise, coborâse I. pl. adunase(ră)m păruse(ră)m începuse(ră)m zisese(ră)m sorbise(ră)m, coborâse(ră)m II. pl. adunase(ră)ți păruse(ră)ți începuse(ră)ți zisese(ră)ți sorbise(ră)ți, coborâse(ră)ți III. pl. adunaseră păruseră începuseră ziseseră sorbiseră, coborâseră

Observații: Partea de desinență -ră- este facultativă la persoanele I și a II-a pl., deși formele cu aceasta se preferă în limba actuală. Unele verbe de conjugarea a III-a au și la perfectul simplu sufixul -se-.

În unele graiuri, mai mult ca perfectul este analitic, cu verbul auxiliar a fi la perfect compus și participiul invariabil al verbului cu sens lexical, ex. am fost adunat.

Mai mult ca perfectul există la toate diatezele. Diateza pasivă se deosebește de cea activă și cea reflexivă prin faptul că timpul este marcat la verbul „a fi” ca auxiliar al diatezei (fusesem, fuseseși etc.), folosit cu verbul cu sens lexical la participiu.

În română, mai mult ca perfectul este relativ rar folosit în vorbire, și numai cu valoarea sa principală, specifică, atât în fraze, în relație cu alt verb la un timp trecut, cât și în propoziție independentă, în relație cu alte verbe din context, de exemplu: Terminasem de scris când ai venit tu; Spre seară terminasem de scris.

Mai ales în limba vorbită, mai mult ca perfectul este înlocuit de perfectul compus, ex. Înainte de a pleca, le-a explicat de ce a venit, în loc de ... veniseAvram 1997, p. 225..

În aromână s-a pierdut mai mult ca perfectul sintetic, formându-se unul analitic, cu verbul am la imperfect și participiul invariabil la forma de feminin singular a verbului cu sens lexicalCapidan 1932, p. 464.:

+ I. sg.II. sg.III. sg.I. pl.II. pl.III. pl. aveamaveaiaveaaveamaveatsavea cãntatã,cãdzutã,bãtutã,durnjitã În meglenoromână, mai mult ca perfectul are două variante, ambele analitice. Una are ca auxiliar imperfectul indicativ al verbului veari „a avea” și participiul invariabil al verbului cu sens lexical. ExempleCapidan 1925, p. 167.:

+ I. sg.II. sg.III. sg.I. pl.II. pl.III. pl. ve̯ámve̯ái̯ve̯áve̯ámve̯áțve̯áu̯ căntátcăzútbătútdurmít

A doua variantă se formează cu auxiliarul iri „a fi” la imperfect și participiul acordat în gen și număr:

+ I. sg.II. sg.III. sg.I. pl.II. pl.III. pl. rámrái̯rárámráțráu̯ măncátmăncátămăncáțmăncáti

În limba spaniolă

Limba spaniolă a moștenit din latină numai forma analitică a indicativului mai mult ca perfect, cu imperfectul indicativ al verbului auxiliar haber „a avea” și participiul verbului cu sens lexical. Ca exemplu, verbul cantar „a cânta”Kattán-Ibarra și Pountain 2003, p. 64.:

+ I. sg.II. sg.III. sg.I. pl.II. pl.III. pl. habíahabíashabíahabíamoshabíaishabían cantado

Folosirea mai mult ca perfectului este obișnuită în vorbire, deci mai frecventă decât în română, cu aceeași valoare. Exemple: Cuando llegó José, ya habíamos cenado „Când a sosit José, deja cinaserăm”Da Silva și Pereira-Tresmontant 1998, p. 224.; Habíamos preguntado si habían terminado „Am întrebat dacă au terminat” (literal „Întrebaserăm dacă terminaseră”) – primul verb în relație cu timpul trecut principal al contextuluiKattán-Ibarra și Pountain 2003, p. 94..

În virtutea unor reguli de concordanță a timpurilor, mai mult ca perfectul nu poate fi înlocuit cu perfectul simplu sau perfectul compus, de pildă în vorbirea indirectă: Dijo que no había podido ir „A spus că n-a putut să se ducă” (lit. „Zise că nu putuse merge”)Kattán-Ibarra și Pountain 2003, p. 199..

În limba franceză

Limba franceză a moștenit de asemenea mai mult ca perfectul indicativului din formele analitice latine cu auxiliarul habere „a avea” ( avoir ), dar la anumite categorii de verbe folosește, nu numai la diateza pasivă, și auxiliarul être „a fi”, ambele la indicativ imperfect. Cu primul se conjugă la diateza activă toate verbele tranzitive și marea majoritate a celor intranzitive, iar cu al doilea – toate verbele folosite cu pronume reflexive (reflexive propriu-zise, reciproce și reflexive numai ca formă) și câteva verbe intranzitive la diateza activă, cele mai multe din acestea fiind de mișcare. În cazul verbelor conjugate cu être, partea de participiu se acordă în gen și număr cu subiectul. ExempleGrevisse și Goosse 2007, p. 1053 și 1055-1056.:

+ Persoana Diateza activă cu avoiraimer „a iubi” Diateza activă cu êtretomber „a cădea” Diateza reflexivăse laver „a se spăla” I. sg. j'avais aimé j'étais tombé(e) je m'étais lavé(e) II. sg. tu avais aimé tu étais tombé(e) tu t'étais lavé(e) III. sg. il/elle avait aimé il/elle était tombé(e) il/elle s'était lavé(e) I. pl. nous avions aimé nous étions tombé(e)s nous nous étions lavé(e)s II. pl. vous aviez aimé vous étiez tombé(e)(s)Marca pluralului lipsește când vous este pronume de politețe adresat unei singure persoane. vous vous étiez lavé(e)(s) III. pl. ils/elles avaient aimé ils/elles étaient tombé(e)s ils/elles s'étaient lavé(e)s

La diateza pasivă, auxiliarul este la mai mult ca perfectul lui être conjugat cu avoir: j'avais été aimé(e), tu avais été aimé(e) etc.

Valoarea de bază a mai mult ca perfectului francez este aceeași ca în română sau în spaniolă: anterioritate față de un proces trecut exprimat în aceeași frazăDelatour 2004, p. 218.: în propoziție coordonată: Les randonneurs avaient marché plusieurs heures et ils mouraient de soif „Excursioniștii merseseră timp de mai multe ore și nu mai puteau de sete”; în propoziție subordonată: J'ai beaucoup aimé le roman que tu m'avais conseillé de lire „Mi-a plăcut foarte mult romanul pe care m-ai sfătuit să-l citesc”; în propoziție independentă, anterioritate față de timpul trecut principal al contextului: La découverte de ce médicament avait permis de prolonger notablement la vie des patients „Descoperirea acestui medicament a făcut posibil (literal „permisese”) să se prelungească considerabil viața pacienților” (Mai departe în context ar putea exista o propoziție ca [...] on a découvert quelque chose de plus efficace encore „[...] s-a descoperit ceva și mai eficace”)Kalmbach 2017, p. 414..

Poate fi vorba și de exprimarea unei anteriorități îndepărtate față de momentul vorbirii: Où sont mes clés ? C'est bizarre, je les avais posées sur cette table „Unde-mi sunt cheile? Ciudat. Doar le-am pus (lit. „pusesem”) pe masa asta”.

Și în franceză funcționează reguli de concordanță a timpurilor mai riguroase ca în română. Perfectul compus nu poate înlocui mai mult ca perfectul într-o propoziție subordonată ca cea din fraza Il a dit qu’il avait été absent „A spus că a fost (lit. „fusese”) absent”Kalmbach 2017, p. 628..

Mai mult ca perfectul indicativului se folosește și în situații în care româna folosește condiționalul perfect, anume în construcții care implică folosirea conjuncției si. Uneori exprimă și anterioritate față de predicatul principalei, ex. Il m'a regardé comme si j'avais dit une bêtise „M-a privit ca și cum aș fi spus o prostie”. În mod nespecific, exprimă, în propoziție circumstanțială condițională, simultaneitate cu verbul la condițional perfect din principală: Si nous avions eu plus de temps, nous nous serions arrêtés pour visiter Dijon „Dacă am fi avut mai mult timp, ne-am fi oprit să vizităm Dijonul”. În propoziție independentă, cu mai mult ca perfectul se exprimă exclamativ un regret sau un reproș referitor la un proces nerealizat în trecut: Ah ! si tu avais suivi mes conseils ! „A! Dacă mi-ai fi urmat sfaturile!”.

În limba italiană

Și în limba italiană se folosesc la mai mult ca perfect verbele auxiliare corespunzătoare lui „a avea” (avere) și „a fi” (essere) la indicativ imperfect. Toate verbele tranzitive se folosesc cu avere și toate cele cu pronumele reflexive – cu essere. Cele mai multe verbe active intranzitive se conjugă cu avere, și o parte, mai multe decât în franceză, cu essere. Grupul acestora cuprinde verbe de mișcare, ca în franceză, dar și altele, conjugate cu avoir în franceză, de pildă însuși verbul essere. Și în italiană, participiul verbelor conjugate cu essere se acordă în gen și număr cu subiectulPeyronel și Higgins 2006, p. 88-90.. Exemple: