thumb|Peninsula Balcanică, definită ca zona delimitată la vest de Marea Adriatică și la est de Marea Neagră
Balcanii, constând în principal din Peninsula Balcanică, este o denumire istorică și geografică folosită pentru a descrie Europa de Sud-Est. Regiunea are aproximativ 550.000 km² și o populație de circa 75 de milioane de oameni.
Numele regiunii provine de la Munții Balcani, care încep din răsăritul Serbiei și traversează centrul Bulgariei.
Definiție și delimitare În general, se consideră că țările care fac parte din Peninsula Balcanică sunt:
Albania 100% Bosnia și Herțegovina 100% Bulgaria 100% Grecia 100% Muntenegru 100% Republica Macedonia de Nord 100% Kosovo 100% Serbia 73% Croația 49% Slovenia 26% România 5% (doar Dobrogea, Insula Mică a Brăilei si Insula Mare a Brăilei) Turcia 5% (partea europeană, numită uneori Rumelia sau Tracia Răsăriteană).
Limita nordică a Peninsulei Balcanice este considerată în general a fi linia formată de Dunăre, râurile Sava și Kupa și un segment care unește izvoarele râului Kupa cu golful Kvarner. Balcanii sunt, în general, considerați o regiune extinsă, care include toate țările cu teritoriu pe Peninsula Balcanică. Uneori, această regiune cuprinde și Republica Moldova și Ungaria, datorită unor factori culturali și istorici.
Mai există însă și alte definiții ale limitei nordice a Balcanilor:
linia râurilor Krka – Vipava – marginea nordică a golfului Trieste; linia Nistru – Timișoara – Zagreb – munții Triglav; linia râului Sava – Ljubljansko polje – râul Idrijca – râul Soča. linia Trieste - Odessa, reprezentând linia care unește punctele situate cel mai la nord în Marea Adriatică și Marea Neagră 562 (Salmonsens konversationsleksikon / Anden Udgave / Bind II: Arbejderhaver—Benzol)
Cea mai utilizată graniță a peninsulei este aceea a liniei Dunăre-Sava-Kupa. Ea este hotărâtă în mod arbitrar, dar poate fi ușor recunoscută pe hartă. Această limită este justificată din punct de vedere istoric: regiunea astfel definită (plus România, dar excluzând Muntenegru, Dalmația și Insulele Ionice) a aparținut Imperiului Otoman sau s-a aflat în sfera sa de influență, începând cu sfârșitul secolului al XV-lea și până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Râul Kupa formează o graniță naturală între Slovenia de sud-est și Croația, Sava împarte în două Croația și Serbia, iar Dunărea, care este al doilea fluviu ca lungime din Europa (după Volga), formează o graniță naturală între Bulgaria și Serbia la sud, și România la nord. La nord de această linie se află regiunile geografice Câmpia Panonică și Munții Carpați.
Din punct de vedere geografic, Peninsula Balcanică se împarte în trei regiuni: cea vestică, pindo-dinarică sau adriatică; cea centrală străbătută de văile râurilor Vardar și Morava; și cea estică, așa-numit „pontică”, delimitată de Dunăre, Marea Neagră și Munții Rodopi. Prima regiune este străbătută și fărâmițată de lanțurile muntoase ale Alpilor Dinarici și ale Munților Pind, ceea ce a determinat o fărâmițare etnică a comunităților care s-au stabilit în văile sale adânci intramontane. Zona centrală, a cărei axă este constituită din văile râurilor Vardar și Morava, face legătura dintre Dunăre și Marea Egee și s-a constituit de-a lungul istoriei în placa turnantă a tuturor stăpânirilor imperiale asupra întregului spațiu balcanic. Spațiul oriental al Peninsulei Balcanice este străbătut de râurile Marița și Tundja; el cuprinde întinsa și fertila câmpie a Traciei și are ieșire la Marea Neagră, golfurile litoralului vest-pontic fiind propice navigației maritime între Bosfor și gurile Dunării.
Istoria conceptului Termenul Peninsula Balcanică este o creație a secolului al XIX-lea. De-a lungul Evului Mediu și al Epocii Moderne timpurii, cuvântul turcesc balkan a fost menționat de către călători ca sinonim pentru termenul antic Haemus. Abia în anul 1808, August Zeune a creat termenul, greșit din punct de vedere geografic, de Peninsula Balcanică.Nicolae Șerban Tanașoca, Balcanologi și bizantiniști români, Editura Fundației Pro, București, 2002, p. 7, apud Camelia Călin, Peninsula Balcanică - spațiul al coexistenței și al confruntării, în seria „Museum. Studii și comunicări”, XVI, Editura Tiparg, Pitești, 2017, p. 39. Termenul este inexact pentru că face referire la un masiv muntos care nu acoperă decât o mică parte a suprafeței peninsulei. De-a lungul timpului s-au purtat numeroase discuții cu privire la delimitarea peninsulei, atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere cultural. Geograful sârb Jovan Cvijić a stabilit următoarele granițe ale peninsulei: limita nordică este situată pe fluviul Dunărea și pe râul Sava, iar în nord-vest, spațiul balcanic este delimitat de râul Soča ().Alexandru Madgeanu, Originea medievală a focarelor de conflict din Peninsula Balcanică, Editura Corint, București, 2001, p. 11. Aceeași limită nordică pe Dunăre și Sava este admisă și de către geograful Traian Stoianoch, care precizează ca limitele geografice au fost depășite de „unele culturi balcanice, care s-au situat la interferența cu spațiile de stepă”.Ibidem.
Spațiul sud-est european conține două arii culturale, pe care istoricul Răzvan Theodorescu le-a numit „coridoare culturale”.Răzvan Theodorescu, Bizanț. Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești (secolele X-XIV), Editura Academiei Române, București, 1974, p. 232. Pe ele au circulat, de la sud spre nord, bunuri, idei, invenții, militari, oameni de cultură, „fermenți de civilizație feluriți ce au legat între ele, cu intensități și consecințe diferite, Bizanțul, Bulgaria, Serbia, Ungaria, lumea dalmată, polono-lituaniană și micro-asiatică într-un complex cultural viu și activ ce a cuprins în secolele X-XIV și acele nuclee de viață politică și culturală ale românilor”.Răzvan Theodorescu, Despre coridoarele culturale ale Europei de Est, în Academia Română. Memoriile Secției de Științe Istorice, seria IV, tom VII, 1982, p. 19.
Cultură Din denumirea de Peninsula Balcanică au derivat conceptele de balcanism și balcanizare, cărora le-au atribuite semnificații negative, devenind sinonime cu agresivitate, tribalism, superficialitate, autoritarism, sălbăticie.Maria Todorova, Balcanii și balcanismul, Editura Humanitas, București, 2000, p. 52. În circa două sute de ani termenul de balcanism a devenit o categorie fundamentală de analiză pentru mai multe științe, pentru istorie, geografie, lingvistică, studii culturale, politologie, geopolitică etc.
În secolul al XVIII-lea putem identifica primele încercări de a contura un profil identitar al acestei regiuni. Cei doi termeni, Balcani și balcanism, nu erau încă inventați. Călătorii, mai ales cei occidentali, care străbăteau acest spațiu pentru a ajunge la Constantinopol, aveau o serie de informații, mai ales despre Grecia antică și despre Bizanț. Cei mai mulți dintre ei considerau Dunărea ca o graniță între Europa și Orient. Imperiul Otoman, în ciuda faptului că înglobase întinse teritorii europene și creștine în cadrul granițelor sale, era identificat ca non-european. Influența tot mai accentuată a lumii balcano-otomane asupra spațiului românesc a determinat o schimbare majoră a percepției despre Țările Române, astfel încât la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Țara Românească și Moldova „pentru călătorul apusean, însemna intrarea în Turcia - sau dacă venea dinspre răsărit însemna că nu a ieșit încă din Turcia”.Neagu Djuvara, Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne, Editura Humanitas, București, 2008, p. 32.
Un secol mai târziu, regiunea începea să fie denumită Peninsula Balcanică. În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea termenul geografic capătă o conotație politică și identitară ce se va accentua în secolul XX, când devine dominantă și preponderent negativă, până la transformarea în prejudecată. Impactul modului de gândire occidental a fost atât de mare încât statutul de țară balcanică a fost perceput în termeni depreciativi nu doar de către vestici, ci și de către locuitorii care aparțin acestui spațiu geografic: „În regiune se spune că Balcanii sunt în altă parte, întotdeauna la sud-est de unde te afli până când, de pe malurile Bosforului, se zărește Asia dincolo de ape [...] Balcanizarea Balcanilor continuă să se producă tocmai pentru că balcan se referă întotdeauna la altcineva și nu la noi înșine”Vesna Goldsworthy, Inventarea Ruritaniei. Imperialismul imaginației, Editura Curtea Veche, București, 2002, p. 7..
A existat întotdeauna o descriere geografică tradițională care a vizat relieful, clima, hidrografia acestui spațiu, dar a existat aproape simultan și o componentă ideologică a ceea ce a fost botezat cu denumirea de Peninsula Balcanică. Ca și în cazul Orientului, și în acela al Balcanilor a fost creată o geografie simbolică prin care se înțeleg o serie de reprezentări ideologice ale spațiului terestru, devenit spațiu cultural și tărâm al imaginarului. Valorile geografiei simbolice au fost fixate în Occident și au conferit, de la început, conceptului de balcanism o conotație negativă și frustrantă. Adjectivul „balcanic” este încărcat cu o multitudine de sensuri, cele mai multe negative: sălbatic, incult, violent, dezordonat, dezorganizat, bârfitor, toate acestea intră în aria semantică a termenului și îl definesc. Antonimul său este „european”, înscriindu-se astfel în șirul de opoziții pe care acest termen le-a acumulat de-a lungul istoriei: european-barbar, european-asiatic, european-oriental, european-păgân, european-necivilizat etc.
Edward Said, într-o lucrare de referință a studiilor despre orientalism, a formulat opinia conform căreia Occidentul a demonizat și a demonetizat spațiile răsăritene și sudice, considerate înapoiate, nesigure, instabile, în raport cu ordinea occidentală, și a indus o imagine schematică și nivelatoare a spațiului oriental.Edwards Said, Orientalism: concepțiile occidentale despre Orient, Editura Amacord, Timișoara, 2001, p. 19. Said a pus aceste reprezentări ideologice pe seama atitudinii dominatoare a Occidentului, care trebuia să găsească justificări ale politicii coloniale. Cuvântul Europa și familia lui semnificativă devin, în majoritatea scrierilor, începând cu perioada iluministă, sinonime pentru civilizație, progres și bunăstare, un model ideal al umanității în raport cu care se stabilește „normalitatea” celorlalți. Acest tip de altitudine a societăților occidentale (incluzând și extensiile lor de dincolo de Atlantic) a generat de-a lungul timpului denumiri ca Europa Centrală sau Europa de Sud-Est, Balcani, denumiri care nu sunt doar spații geografice, ci și arii culturale care au asociat un imaginar bogat, preponderent devalorizant.
Conceptul de balcanism s-a format prin acumulări succesive timp de o sută de ani. Momentul în care și-a început „cariera” internațională și din care pătrunde mai ales în conștiința europeană poate fi plasat în perioada Războaielor Balcanice (1912-1913). După Primul Război Mondial, în perioada balcanică, conceptul inițial s-a îmbogățit prin adăugarea unor detalii, care nu au reușit să schimbe percepția inițială negativă, dimpotrivă, a întărit-o prin acumularea de prejudecăți.