Craiova

Craiova este municipiul de reședință al județului Dolj, Oltenia, România, format din localitățile componente Craiova (reședința), Făcăi, Mofleni, Popoveni și Șimnicu de Jos, și din satele Cernele, Cernelele de Sus, Izvorul Rece și Rovine. Craiova este cel mai important centru cultural, istoric și economic al Olteniei. Conform recensământului din anul 2021 orașul avea o populație de de locuitori.

Orașul Craiova este situat pe râul Jiu, în centrul regiunii istorice Oltenia, într-o zonă de relief relativ joasă de câmpie (Câmpia Olteniei, parte din întinsa Câmpie Română). Altitudinea medie este de 101 m. Clima din Craiova este temperat-continentală de câmpie, cu puternice influențe venite dinspre Marea Mediterană datorită situării orașului în sudul României. Verile sunt lungi, călduroase și uscate, iar iernile blânde și scurte. Temperatura medie anuală este de 11-12° C.

Pe teritoriul orașului se află lacurile Balta Craioviței și Izvorului.

Geografie Localizare

Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Orașul este așezat aproximativ în centrul Olteniei, la o distanță de 227 km de București și 68 km de Dunăre. Forma orașului este foarte neregulată, în special spre partea vestică și nordică, iar interiorul orașului, spre deosebire de marginea acestuia, este foarte compact.

Învecinare

Municipiul Craiova se învecinează cu localitățile: în nord – Șimnicu de Sus, Mischii în nord-vest - Ișalnița în nord-est – Mischii în est – Ghercești, Pielești, Robănești în sud-est – Coșoveni, Malu Mare, Cârcea în sud – Malu Mare, Podari în vest – Bucovăț, Breasta, Predești.

Climă și relief Regimul climatic este temperat continental specific de câmpie, cu influențe submediteraneene datorate poziției depresionare pe care o ocupă județul în sud-vestul țării. Valorile medii ale temperaturii sunt cuprinse între 10-11,5 °C iar precipitațiile sunt mai scăzute decât în restul țării.

Relieful orașului Craiova se identifică cu relieful județului Dolj, respectiv de câmpie. Spre partea nordică se observă o ușoară influență a colinelor, în timp ce partea sudică tinde spre luncă.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Craiova se ridică la 234.140 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 269.506 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (81,42%), cu o minoritate de romi (1,13%), iar pentru 17,06% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (79,14%), iar pentru 18,55% nu se cunoaște apartenența confesională.

Dupa datele INSSE, populatia cu domiciliul stabil în Craiova la 1 ianuarie 2015 era de 307.022 locuitori. Evoluție istorică Silezianul Balthazar Walther, care a petrecut câțiva ani în Țara Românească la începutul secolului al XVII-lea, a transmis cele zise de Logofătul Teodosie Rudeanu al lui Mihai Viteazul. Acela zicea în anul 1596: „Craiova, reședința Banului, oraș mare, împoporat și plin de tot belșugul, dar și fără ziduri și cetățuie.” Din Catagrafia din anul 1835 rezultă existența a 1653 de familii -ctrștini i dajnici-, deci un număr aproximativ de 10-11.000 de locuitori creștini. La aceștia trebuie adăugați, tot cu aproximație, străinii, necredincioșii ortodocși, slugile și alte categorii. Se obține astfel o populație totală de circa 16.000 de locuitori. Considerând drept bun numărul de 9.000 de locuitori ai Craiovei în 1821, se poate aproxima în același fel o populație totală de 12-13.000 de locuitori. Pare naturală creșterea populației la 16.000 de locuitori în 1835 și apoi la 20.000 în 1838.

În perioadele de liniște și prosperitate economică, sau pe timpul târgurilor, populația creștea simțitor cu până la o pătrime sau chiar mai mult. În perioadele de restriște, cu epidemii sau războaie, populația putea scădea cu până la jumătate, datorită refugiului spre lumea satului. Economia predominant agricolă a începutului și întregului secol al 19-lea a determinat o creștere foarte lentă a populației orășenești în țările române. La această cauză de natură economică trebuie adăugată și condițiile generale social-istorice, care încetineau creșterea populației: mortalitatea mare datorată epidemiilor, condițiilor de salubritate dăunătoare, asistenței medicale aproape inexistente, jafurilor străine și războaielor.

După alte două decenii, în 1859, populația Craiovei a ajuns la 25-30.000 de locuitori. În 1898 avea 39.000 de locuitori, deci în patru decenii, între 1859 și 1898, populația a crescut cu numai 9-14.000 de oameni, ceea ce înseamnă o creștere cu o treime. Pentru viitorii 30 de ani creșterea a fost mult mai semnificativă, trecându-se de la 39.000 de locuitori la 63.000 în 1930. O creștere de 61%. La jumătatea intervalului, în 1915, se ajunsese la 51.927 locuitori. În anul 1930 Craiova se află pe locul al 12-lea în constelația orașelor României Mari. În continuare populația s-a ridicat la 60.000 de locuitori în 1946, după război, apoi la 85.000 de locuitori, în 1948, la 97.000 de locuitori, în 1956, la 149.000 în 1966 și la 222.000 locuitori, în 1977, împreună cu comunele suburbane (fără acestea numai 194.000 de locuitori). În anul 1980 s-a atins o populație de 240.000 de locuitori, fără comunele suburbane și o suprafață de 34.159 hectare. Creșterea economică și mai ales industrializarea de pe parcursul secolului al XX-lea a condus la o creștere accelerată a populației orășenești, asemănător tuturor țărilor lumii.

Recensământul Structura etnicăAnulPopulațiaRomâniMaghiariGermaniEvreiRromiUcraineniSârbiSlovaciAlte etnii 1930 ? ? 216 ? ? 2002

218 173 37

32 34 5 300

Etimologia numelui

Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul „kralj” (rege, crai). „Craiova” poate însemna ținut, țară, națiune și a fost dată probabil de slavii care au numit așa populația latină-romană din cetatea naturală a Craiovei – națiunea sau ținutul.

După unii cercetători, numele ar veni de la craiul Iovan (Ioniță Asan sau Ioniță Caloian), mezinul fraților Petru al IV-lea al Bulgariei și Ioan Asan I, care devine pentru o perioadă împărat al celui de al Doilea Țarat Bulgar, dar care, potrivit cronicii grecești a istoricului Niketas Choniates este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei sale la nord de Dunăre, unde devine „domn peste niște vlahi din neamul lui”. Teoria potrivit căreia Craiova devine capitala noii formațiuni pe care a întemeiat-o el este susținută de cercetători ca L. Candea și V. Oghină, dar și de unele legende locale legate de lacul Craiovița (Balta Craioviței) și fata craiului înecată. Ipoteze despre originea denumirii Craiova

Afirmația potrivit căreia, la sfârșitul domniei sale, Ioniță Caloian (Kaloyan) s-ar fi refugiat în nordul Dunării și ar fi întemeiat o formațiune politică având capitala la Craiova, nu este susținută de sursele bizantine contemporane.

Cronicarul Niketas Choniates, principalul izvor pentru domnia lui Kaloyan, relatează că acesta a fost ucis în 1207, în timpul asediului orașului Salonic, de către unul dintre comandanții săi.Niketas Choniates, Historia, ed. J.-L. van Dieten, Berlin, 1975, p. 630. Nici Choniates, nici alți cronicari precum George Akropolites nu menționează o retragere a lui Kaloyan la nord de Dunăre sau existența unei formațiuni statale sub autoritatea sa în spațiul românesc actual.

Afirmațiile referitoare la această teorie apar ocazional în surse populare sau lucrări locale, fără a fi susținute de cercetări academice riguroase. Autorii „L. Candea” și „V. Oghină”, citați uneori ca susținători ai acestei ipoteze, nu figurează în literatura istorică de specialitate consacrată temei.

Pentru o sinteză istorică a surselor bizantine despre Kaloyan, vezi: George Akropolites, The History, translated by Ruth Macrides, Oxford University Press, 2007.Florin Curta, Southeastern Europe in the Middle Ages, 500–1250, Cambridge University Press, 2006, p. 204–210. Bogdan Petriceicu-Hașdeu fixează originile numelui orașului în epoca cneazului Ioan (voievod), care apare pe Diploma Ioaniților, cnezat înghițit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există și o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur și a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până în zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe dealul Bucovățului și Palilula) expresia „norocos ca Iovan”.

Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.

Istorie

Antichitate

thumb|450px|Timbru comemorativ al primei atestări documentare a Pelendavei,ianuarie 1975

În Craiova de azi se află ruinele Pelendavei capitala pelilor, un trib dacic, încă din perioada 400-350 î.Hr. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriana, o hartă probabil din anul 225 d.Hr.

Castrul roman Pelendava a fost construit în vecinătatea mănăstirii Coșuna - Bucovățul Vechi, construită probabil în anii 1442-1443.

Secolele XIV-XVII

O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.

La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă.

Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, "Marea Bănie de Craiova" a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.

În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca un important centru politic și militar. Craiova a fost în evul mediu și un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste (soldați călare) pus la dispoziția Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. În acțiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei și Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături frații Buzești—Stroe, Radu și Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab și Radu Șerban.

Secolul al XVIII-lea

Acesta a reprezentat un secol zbuciumat pentru viața urbei. În 1735 în Craiova existau 836 de familii, numărând peste 4000 locuitori.