Lugoj

Lugoj (în , în ) este un municipiu în județul Timiș, Banat, România, format din localitatea componentă Lugoj (reședința), și din satele Măguri și Tapia. La o distanță de doar 23 de kilometri de municipiu se află stațiunea balneoclimaterică de interes național Buziaș. Totodată, din municipiul Lugoj se pleacă spre numeroase obiective turistice din zona etnografică Țara Făgetului.

Unul dintre cele mai importante centre ale mișcării culturale din Transilvania și Banat, Lugojul este cunoscut pentru rolul important pe care l-a jucat în dezvoltarea învățământului, în mișcarea de eliberare socială și națională și consolidarea unității naționale a românilor. Aici a avut loc în 1848 a doua Adunare națională a românilor din Banat.

Între 1881 și 1920 a fost reședința Comitatului Caraș-Severin, una dintre cele 63 de unități administrativ-teritoriale ale Regatului Ungariei din perioada respectivă.

Astăzi este un important centru cultural și renumit centru muzical. Este al doilea oraș ca mărime și importanță din județul Timiș, după Municipiul Timișoara. Conform recensământului din 2021, Lugojul are o populație de 35.450 de locuitori, ceea ce îl plasează pe poziția 51 în clasamentul localităților după populație din țară, între Mediaș cu 39.505 locuitori pe poziția 50 și Medgidia cu 34.612 locuitori pe poziția 52.

Etimologia toponimului Potrivit istoricului Horațiu Suciu etimologia toponimului Lugoj a fost și este mult controversată. În cartea sa O Istorie a Lugojului între secolele XIV-XVIII parcurge ipotezele de mai jos.

O primă ipoteză abordată în lucrarea sa este cea a lui Vasile V. Muntean care pune toponimul orașului în legătură cu dacicul liguas care ar fi însemnând „smârc”. I. Pătruț propune în cartea sa Studii de limba română și slavistică ipoteza derivării numelui orașului din radicalul slav luh, pronunțat [lug], cu sensul de „mlaștină” la care s-a adăugat sufixul maghiar -os. Tot acest lingvist arată că numele orașului, eventual prin varianta sa Logoj, ar putea veni de la o persoană cu același nume.

O altă ipoteză subliniază originea maghiară a toponimului din cuvântul lugas care înseamnă „umbrar, foișor”. Vasile Maniu susține în cartea sa Dare de seamă asupra operei d-lui Iung. Romanii și Românii că numele Lugojului provine din latinescul lucus având sensul de „pădurice de baltă”. În opinia lui Simion Dănilă toponimului Lugoj (pronunțat local Logoj) ar proveni de la logoj, pluralul lui logoz dublet bănățean pentru rogoz (numele unei plante erbacee, care creștea prin mlaștini și locuri umede, folosită la împletitul rogojinilor și uneori la acoperitul caselor de la țară).

Însă, continuă istoricul, ținând seama de faptul că așezarea apare pentru prima dată în documente la 1334 cu numele de Lucas și abia în 1368 ca Lugas, putem considera că latinescul lucus stă la baza numelui Lugoj, probabil transformat apoi de copiștii medievali în Lugas. Cu toate acestea, afirmă același istoric, problema etimologiei rămâne deschisă în continuare.

Date geografice

Poziție geografică

right|241x241px|thumb|Lugojul în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72 Municipiul Lugoj este situat în vestul țării, pe malurile râului Timiș. Extremitatea sudică a teritoriului administrativ al municipiului Lugoj se află la 45°39′04″ latitudine nordică, în timp ce extremitatea nordică la 45°45′36″ latitudine nordică, fiind situat la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord. Pe axa vest-est Lugojul este cuprins între 21°51′35″ longitudine estică și 21°57′56″ longitudine estică.

În raport cu localitățile mai apropiate el se regăsește la 58 km de Reșița, 101 km de Deva, 45 km de Caransebeș, 59 km de Timișoara și 490 km de București.

În cadrul județului Timiș, Lugojul este situat în partea central-estică, fiind al doilea municipiu din județ ca mărime, dezvoltare economică și populație.

Municipiul Lugoj are două sate aparținătoare, Măguri și Tapia, împreună cu care ocupă o suprafață de 9.956 ha.

Climă și relief Din punct de vedere climatic, zona Lugojului se încadrează în climatul temperat continental moderat, cu influențe din vestul și sudul continentului, caracterizat prin ierni blânde și veri răcoroase. Influențele submediteraneene se fac simțite prin amplitudini termice relativ mici și apariția celui de-al doilea maxim în regimul precipitațiilor (toamna).

Foarte frecvente sunt aici masele de aer ciclonal, care, venind din regiunea Mării Mediterane și Mării Adriatice, provoacă dezghețuri și topirea timpurie a zăpezii din timpul iernii. Din analiza regimului temperaturii aerului la Stația Meteorologică Lugoj s-a constatat că temperatura medie anuală este de 10,6 grade C.

Morfologic, teritoriul municipiului Lugoj aparține Câmpiei înalte a Lugojului și Dealurilor Lugojului. Situat în zona de contact a acestor unități, orașul s-a dezvoltat pe terasa inferioară a Timișului, pe ambele maluri ale acestuia. Unitatea de relief în care se află Lugojul este Câmpia Lugojului, ce pătrunde adânc în zona dealurilor piemontane. Altitudinea medie a zonei este de 124 m deasupra nivelului mării.

Cea mai mare parte a terenului pe care este așezat localitatea are un relief plat, cu câteva ridicături care nu depășesc însă 2–3 m altitudine relativ față de suprafața terasei. În NV câmpiei se află Dealurile Lugojului, care fac trecerea spre Munții Poiana Ruscă. La sud de albia Timișului, teritoriul Lugojului se întinde până la lunca inundabilă a Cernaborei, cel mai apropiat afluent local al Timișului.

Istorie Lugojul a fost pe vremuri o așezare puternic fortificată, având o importanță mai mare decât în prezent. Prima atestare documentară a cetății Lugoj apare spre sfârșitul secolului al XIII-lea, într-un document păstrat în arhivele din Budapesta, din care reiese că regele Ungariei, Ladislau al IV-lea (1272 - 1290) a poposit cu armata sa la Lugoj.

Într-o diplomă datată 22 august 1376, semnată de regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, se arată că cetatea Lugojului a fost donată marilor feudali Ladislau și Ștefan Losonci. La sfârșitul secolului al XIV-lea, mai ales după bătălia de la Nicopole (1396), turcii trec Dunărea deseori, invadează Banatul, ajungând până în părțile Lugojului. În timpul marilor campanii antiotomane, Ioan Huniade, pe când era comite de Timiș (1440), a luat măsuri pentru organizarea sistemului de apărare a orașului, întărind cetatea cu șanțuri, metereze și palisade.

Lugojul a fost centrul unui district românesc, atestat din anul 1390, care și-a păstrat și prin privilegiile și diplomele regilor maghiari autonomia până în secolul al XVI-lea.

În ianuarie 1601, Mihai Viteazul trece prin Banat cu suita sa și poposește și la Lugoj, la Hanul Poștei, în drumul său spre Viena.

Banatul de Lugoj-Caransebeș a rezistat presiunilor turcești până în 1658 când Acațiu Barcsai, Principele Transilvaniei, a cerut lugojenilor și caransebeșenilor să accepte hotărârea Dietei din Sighișoara, supunându-se turcilor. Aceștia au ocupat orașul după scurt timp, aducând o garnizoană militară condusă de un agă.

Evliya Çelebi, cărturar și filozof turc, a vizitat Banatul în 1660, consemnând în opera "Seyahatname" ("Cartea Călătoriilor") cetatea Lugojului: „...în formă pătrată, zidită în piatră, întărită cu palisade și înconjurată de pârâul Zeppel, având o poartă spre răsărit și un pod ce se poate ridica.”.

După înfrângerea turcilor la al doilea Asediu al Vienei în 1683, imperialii trec la ofensivă și ocupă pentru scurt timp cetățile Lipova și Lugoj (1688). La 25 septembrie 1695 lângă Lugoj a avut loc o bătălie între armatele Imperiul Habsburgic și Imperiului Otoman, soldată cu înfrângerea dezastruoasă a austriecilor, însuși comandantul armatei, generalul Veterani, fiind ucis de turci. După semnarea păcii, în urma tratatului de la Karlovitz (1699) Banatul a rămas sub dominație otomană, însă prin câteva stipulații ale tratatului, turcii sunt obligați să dărâme unele fortificații, printre care și zidurile cetății Lugoj (1701). După alungarea turcilor, prin pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718), a început colonizarea germană, iar primii coloniști s-au stabilit pe malul stâng al râului Timiș (circa 1720), punând bazele "Lugojului german". În secolul al XVIII-lea au fost ridicate numeroase edificii publice, între care biserica romano-catolică și biserica ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", amândouă declarate monumente istorice.thumb|left|200px|Piața Regina Maria din Lugoj (1804)

În 1778, ca urmare a încorporării Banatului la Ungaria, Lugojul a devenit reședința comitatului Caraș, iar în 1795 Lugojul român și Lugojul german s-au unificat.

În 1785 Lugoj este descris de către călătorul german Johann Lehmann :„Pe un drum frumos ridicat și bine făcut, am ajuns la Lugoj, care în sine este foarte mare. Are o piață frumoasă, cu multe case frumoase. În piață sunt prăvălii cu negustori greci. Orașul, prin râul Timiș este împărțit în două părți. Partea germană este bine zidită, are ospătării bune, în care sălășluiesc călătorii, deși sunt cam departe de drum. Trecătorii peste pod, după fiecare cal, trebuie să plătească vamă. Lugojul este un loc plăcut, cu locuitori joviali. În partea germană se află o cafenea cu biliard, precum și o vilă de vară care este proprietatea contesei Soro. Doamna aceasta, în Lugoj și în jur, are multe proprietăți. Partea mare a Lugojului este proprietatea ei, având pământuri și vii. În viile din Lugoj sunt vițe de vie burgundă ce produc vinuri care în bunătate întrec alte multe vinuri...La capătul orașului, pe drumul ce duce spre Transilvania, în mâna dreaptă, sunt ridicate 8 furci de spânzurătoare, apoi urmează un șes plăcut și numaidecât se începe un deal înalt cu vii de ambele părți ale drumulu. Ici colo se văd locuințe de vară.”thumb|left|200px|Lugojul în 1814

Eftimie Murgu s-a stabilit la Lugoj în 1841, iar în iunie 1848 a prezidat a doua Adunare națională a românilor din Banat de pe Câmpia Libertății din Lugoj, în cadrul căreia s-au exprimat postulatele de ordin național ale românilor bănățeni din Revoluția Pașoptistă, al cărei centru a fost Lugojul.

În vara anului 1842 a avut loc un mare incendiu, în care aproximativ 400 de case și clădiri importante (biserica Adormirea Maicii Domnului, Turnul Sfântul Nicolae, capela greco-catolică ș.a.) au fost distruse de flăcări.

Prin rezoluția imperială de la 12 decembrie 1850 Lugojul a devenit reședința Episcopiei Greco-Catolice din Banat.

Lugojul a fost reședința comitatului Caraș-Severin din 1881 până în 1925, când în urma noii organizări administrativ-teritoriale din România au fost create județul Caraș și județul Severin, cel din urmă cu reședința la Lugoj până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Podul de Fier, simbol al Lugojului, a fost construit în 1902.

La 3 noiembrie 1918 a avut loc la Lugoj o mare adunare națională în care s-a proclamat dreptul națiunii Române la autodeterminare, după dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar în urma primului război mondial.

La 20 decembrie 1989, Lugojul a devenit al doilea oraș liber de sub regimul comunist din România.

Stema municipiului miniatura|Stema municipiului Lugoj Potrivit hotărârii de guvern nr. 1005/2013 stema municipiului se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată. În partea superioară, în dreapta, în câmp albastru, se află un brâu albastru, două turnuri crenelate și un pod de argint, pe un câmp verde și trei movile verzi. De o parte și de alta se află soarele de aur și luna de argint. În partea superioară, în stânga, în câmp albastru, se află un lup de argint armat și limbat cu roșu, ce privește spre dreapta; lupul iese dintr-o coroană de aur deschisă cu trei fleuroane și împodobită cu rubine. În partea inferioară, în câmp roșu, se află o liră de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu cinci turnuri crenelate.

Semnificațiile elementelor însumate

În anexa hotărârii mai sus amintite sunt detaliate elementele componenete ale stemei după cum urmează :