Metoda Bates este o terapie alternativă ineficientă și potențial periculoasă care vizează îmbunătățirea vederii. Medicul oftalmolog (1860–1931) credea în mod eronat că contribuie la modificarea focalizării ochilor și că „tensiunea mentală” provoacă acțiunea anormală a acestor mușchi; el credea, prin urmare, că eliberarea acestei „tensiuni” ar putea vindeca vederea defectuoasă. În anul 1952, profesorul de optometrie a publicat un studiu cu privire la metoda Bates în care a afimat următoarele: „Majoritatea afirmațiilor sale și aproape toate teoriile sale au fost considerate false de practic toți specialiștii din domeniul medicinei vederii”.
Niciun tip de antrenament nu s-a dovedit capabil să modifice puterea de refracție a ochiului. În plus, anumite aspecte ale metodei Bates îi pot pune în pericol pe practicanții săi: ei își pot deteriora ochii prin supraexpunerea la lumina soarelui, prin nepurtarea lentilelor corectoare în timpul conducerii automobilelor sau prin neglijarea îngrijirii convenționale a ochilor, putând contribui astfel la dezvoltarea unor afecțiuni oculare grave.
Istoric timpuriu În anul 1891 Bates a publicat un articol în New York Medical Journal în care pretindea că a reușit să inverseze cu succes evoluția miopiei în șapte cazuri clinice. Într-un alt articol, publicat în 1911, Bates susținea că i-a învățat pe școlarii miopi cum să focalizeze corect imaginea unor obiecte aflate la distanță. El a recomandat autorităților școlare să amplaseze o în fiecare sală de clasă și să încurajeze elevii să o privească zilnic.
În 1917, Bates a început să colaboreze cu „susținătorul culturii fizice” la un „curs nou de antrenare a ochilor” (New Course of Eye Training), care a fost promovat intens în revista Physical Culture. Numele lui Bates a fost eliminat ulterior din materialele publicitare, dar Macfadden a continuat să comercializeze prin corespondență acest curs, care a fost redenumit „Întărirea ochilor” (Strengthening the Eyes). Acest curs a fost criticat de Biroul de Investigații al care l-a considerat o periculoasă. În iulie 1919 Bates a început să publice Better Eyesight, „o revistă lunară dedicată prevenirii și vindecării vederii imperfecte fără ochelari”. Această publicație a fost criticată, la rândul ei, ca fiind „produsul [personalului] unei secții de boli psihice”.
În 1920, Bates a publicat pe cont propriu o carte intitulată The Cure of Imperfect Sight by Treatment Without Glasses (sau Perfect Sight Without Glasses). Un grup de articole scrise de asistenta sa, Emily Lierman, au fost retipărite în anul 1926 într-o carte intitulată Stories From the Clinic; unele dintre aceste povestiri susțineau că metoda Bates au vindecat glaucomul și cataracta, precum și erorile de refracție. În 1929 a depus o plângere împotriva lui Bates pentru publicitate „falsă sau înșelătoare”.
Concepte de bază
Acomodarea este procesul prin care ochiul animalelor vertebrate își ajustează puterea optică pentru a menține focalizarea imaginii pe retină, în timp ce privirea se deplasează într-un punct mai apropiat sau mai îndepărtat. Consensul medical de lungă durată este că acest proces se realizează prin acțiunea mușchiului ciliar, un mușchi din interiorul ochiului, care reglează curbura cristalinului. Această explicație se bazează pe efectul observat al atropinei care împiedică temporar acomodarea atunci când este aplicată pe mușchiul ciliar, precum și pe imaginile reflectate pe cristalin care devin mai mici pe măsură ce ochiul își mută focalizarea pe un punct mai apropiat, indicând o schimbare a formei lentilei. Bates a respins această explicație și, în cartea pe care a publicat-o în 1920, a inclus fotografii despre care a spus că arătau că imaginea rămânea de aceeași dimensiune chiar și atunci când ochiul își schimba focalizarea, ceea ce-l făcea să concluzioneze că lentila nu era un factor de acomodare. Cu toate acestea, optometristul Philip Pollack, într-o lucrare din 1956, a caracterizat aceste fotografii ca fiind „atât de neclare încât este imposibil să spunem dacă o imagine este mai mare decât cealaltă”, în contrast cu care au arătat în mod clar o schimbare a dimensiunii imaginilor reflectate, așa cum se observase încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Bates a susținut o altă explicație a acomodării, care era deja ignorată în general de comunitatea medicală a timpului său. Modelul lui Bates considera că sunt responsabili de controlul focalizării. Pe lângă funcția lor, deja cunoscută, de rotire a ochiului, susținea Bates, mușchii extraoculari îi afectează și forma, alungind globul ocular pentru a se focaliza asupra unui punct apropiat sau scurtându-l pentru a se focaliza asupra unui punct îndepărtat. Autorul științific scrie că multe animale, precum peștii, obțin acomodarea prin alungirea globului ocular, „doar că oamenii nu sunt unul dintre acele animale”.
Testele de laborator au arătat că globul ocular uman este mult prea rigid pentru a-și schimba spontan forma într-un grad care ar fi necesar pentru a realiza ceea ce a descris Bates. Modificări extrem de mici ale lungimii axiale a globului ocular (18,6–19,2 μm) sunt cauzate de acțiunea mușchiului ciliar în timpul acomodării. Totuși, aceste modificări sunt mult prea mici pentru a provoca deplasări necesare ale focalizării, producând schimbări de doar −0,036 dioptrii.
Cauzele problemelor de vedere Profesioniștii din domeniul medical consideră (precum miopia, hipermetropia, astigmatismul și presbiopia) drept consecințe ale formei ochiului și ale altor caracteristici anatomice de bază, a căror modificare pein exerciții nu este susținută de dovezi științifice. Cu toate acestea, Bates credea că aceste afecțiuni sunt cauzate de încordarea mușchilor care înconjoară globul ocular, care, în opinia sa, împiedică globul ocular să-și schimbe suficient forma (potrivit explicațiilor sale referitoare la acomodare) atunci când privirea este deplasată mai aproape sau mai departe. Bates caracteriza această presupusă încordare musculară drept consecința unui „efort mental” de a vedea, a cărei eliberare îmbunătățea instantaneu vederea. În opinia lui, există, de asemenea, o legătură între modificările apărute în sângelui, despre care afirma că este „influențată în foarte mare măsură de gândire”, și erorile de refracție, vederea dublă, strabismul, ambliopia și alte afecțiuni oculare mai grave precum cataracta și glaucomul. Terapiile sale s-au bazat pe aceste presupuneri.
Bates considera că , pe care le-a descris drept „cârje pentru ochi”, sunt un impediment în calea vindecării vederii slabe. În opinia sa, „încordarea” ar crește pe măsură ce ochii se adaptează la corecția din fața lor. El a recomandat, prin urmare, ca ochelarii să fie aruncați de către orice persoană care îi aplică metoda.
Tratamente În scrierile sale, Bates a prezentat mai multe tehnici despre care a pretins că au ajutat pacienții să-și îmbunătățească vederea. Toate aceste tehnici urmau să elimine „încordarea” pe care Bates o considera cauza principală a problemelor de vedere.
Palmarea miniatura| Fotografia unei persoane care practică „palmarea” din cartea Perfect Sight Without Glasses. Bates a sugerat închiderea ochilor pentru câteva minute pentru obținerea relaxării. El a afirmat că relaxarea ar putea deveni chiar mai profundă în cele mai multe cazuri prin „palmare” sau acoperirea ochilor închiși cu palmele mâinilor, fără a pune presiune asupra globilor oculari. Dacă ochii acoperiți nu s-ar încorda, a spus el, ei ar vedea „un câmp atât de negru încât este imposibil să-ți amintești, să-ți imaginezi sau să vezi ceva mai negru”, întrucât palmele excludeau pătrunderea luminii. Cu toate acestea, el a raportat că unii dintre pacienții săi au experimentat uneori „iluzii de lumini și culori” asemănătoare „aparițiilor caleidoscopice” în timpul „palmării”, fenomene pe care le-a atribuit „încordării” omniprezente și care, după cum pretindea el, au dispărut atunci când cineva s-a relaxat cu adevărat. Acest fenomen, însă, a fost aproape sigur cauzat de sau „lumina întunecată”. De fapt, chiar și în condiții de întuneric perfect, ca în interiorul unei peșteri, neuronii de la fiecare nivel al produc o activitate de fundal aleatorie pe care creierul o interpretează ca modele de lumină și culoare.
Dacă se aplică prin palmare o presiune asupra ochilor, acest lucru poate crește riscul de glaucom.
Vizualizarea Bates a acordat o mare importanță imaginilor mentale, deoarece a simțit că relaxarea este cheia clarității imaginației, precum și a vederii reale. El a susținut că relaxarea unei persoane poate fi măsurată prin memoria vizuală a negrului; astfel, cu cât apărea mai întunecată în minte și cu cât era mai mică zona de negru care putea fi imaginată, cu atât persoana respectivă era mai relaxată în acel moment. Bates a recomandat pacienților să se gândească la litera de sus dintr-o și apoi să vizualizeze progresiv literele negre din ce în ce mai mici și, în cele din urmă, un punct sau o virgulă. El a avertizat împotriva „concentrării” asupra unor astfel de imagini, deoarece a considerat că încercarea de „a se gândi doar la un singur lucru” cauzează încordare.
În timp ce Bates a preferat ca pacienții să-și imagineze ceva negru, el a mai menționat că unii au considerat că obiectele de alte culori ar fi mai ușor de vizualizat, astfel că au beneficiat cel mai mult de pe urma amintirii acestora, deoarece, potrivit lui, „memoria nu poate fi niciodată perfectă decât dacă este facilă”. Scepticii susțin că singurul beneficiu al vederii care se obține de pe urma unor astfel de tehnici este el însuși imaginat și subliniază că obiectele familiare, inclusiv literele de pe o diagramă optometrică, pot fi recunoscute chiar și atunci când par mai puțin clare.
Mișcarea ochilor
Bates credea că modul de mișcare a ochilor afectează vederea. El a sugerat „deplasarea” (shifting) sau mișcarea ochilor dintr-o parte în alta pentru a crea o iluzie în care obiectele observate „se balansau” în direcția opusă (ceea ce el a numit swinging). Bates credea că, cu cât era mai mică zona peste care a fost experimentat „balansul”, cu atât beneficiul vederii era mai mare. El a combinat aceste mișcări cu vizualizarea, încurajând pacienții să închidă ochii și să-și imagineze mișcarea obiectelor. Alternând mișcarea reală și mentală asupra unei imagini, scria Bates, mulți pacienți au reușit să scurteze „deplasarea” până în punctul în care au putut „să-și imagineze și să balanseze o literă de dimensiunea unui punct dintr-un ziar”.
Poate că găsind prea complicate conceptele lui Bates de „deplasare” și „balansare”, a sugerat pur și simplu mișcarea ochilor în sus și în jos și dintr-o parte în alta și alternarea privirii între un punct apropiat și un punct îndepărtat.
Băile de soare miniatura| O folosită pentru a focaliza lumina soarelui asupra ochiului unei persoane, în cartea Perfect Sight Without Glasses. Bates a fost un susținător al practicii , caracterizând efectele negative ale acesteia drept „întotdeauna temporare”. Acest lucru este în contradicție cu riscul bine-cunoscut de afectare a ochilor care poate rezulta din observarea directă a razelor solare.
În revista pe care a publicat-o ulterior, Bates a sugerat expunerea doar a părții albe a globului ocular la lumina directă a soarelui și doar câteva secunde la un moment dat, după ce soarele a fost lăsat să strălucească asupra pleoapelor închise pentru o perioadă mai lungă. Edițiile postume ale cărții lui Bates au omis menționarea presupuselor beneficii ale strălucirii luminii directe a soarelui asupra ochilor deschiși. Chiar și cu ochii închiși, expunerea directă la lumina soarelui prezintă riscul de deteriorare a pleoapelor și de producere a cancerului de piele.
Practicarea ulterioară a acestei metode