Carei, mai demult Careii Mari, (în , în ) este un municipiu în județul Satu Mare, Transilvania, România, format din localitățile componente Carei (reședința) și Ianculești. În anul 2011 avea locuitori.
Geografie Municipiul Carei este situat în nord-vestul României, la o distanță de 99 km de municipiul Oradea. Se află în partea de sud-vest a județului Satu Mare, într-o regiune de câmpie, la 35 km de reședința de județ. Se învecinează cu comunele: Căpleni, Urziceni, Foieni, Sanislău, Petrești, Tiream, Căuaș și Moftin.
Istorie thumb|Castelul familiei Károlyi
thumb|Monumentul ostașului român
Numele localității este atestat din 1320 în latină sub forma villa Karul, villa însemnând sat, iar numele propriu-zis venind ori de la cuvântul vechi turco-maghiar pentru coroi (ulișor sau uliu păsărar), ori de la numele maghiar Károlyi (Carol). Se știe însă că locuirea zonei este anterioară atestării documentare. În secolul al XIV-lea localitatea era o așezare mică, cu câteva străduțe, casele țăranilor fiind făcute din chirpici și acoperite cu trestie, în jurul domeniului familiei Károlyi. La sfârșitul sec. al XVIII-lea în oraș existau următoarele cartiere: Cartierul Meseriașilor, al Șvabilor, al Haiducilor (al românilor și rutenilor care formau paza localității), al Străzii-Mari, al Orașului-Nou, al Evreilor și al Țiganilor, având magistraturi aparte pe cartiere (Judele, notarul și un funcționar), iar țiganii aveau un voievod. Tot în secolul al XVIII-lea sunt amintiți și nobilii curiali, cum erau familiile Vaday și Tompe, care aveau proprietăți în oraș. Familiile Csiszar, Fekete, Jasztrabszky, Irinyi, Luby, Medc, Szaploncai și Suhanyi, erau nobili inscripționali, aflându-se sub jurisdicție nobiliară. După Pacea de la Sătmar se dezvoltă comerțul și meșteșugurile. În anul 1784 în oraș existau 370 de meseriași care practicau 54 de meserii și erau uniți în bresle meșteșugărești.
În anul 1467 Carol Coroi de Oncești (din Maramureș) și fiul său Ioan au fost ridicați la rangul de baron de către regele Matia Corvin, urmare a vitejiei dovedite în apărarea și salvarea regelui în Moldova, în timpul conflictului cu Ștefan cel Mare. În anul 1473 regele Matia Corvin îi numește într-un document pe fiii lui Ioan Caruli: fidelium nostrorum nobilium.Victor Coroianu, Familii nobile din Transilvania: aristocratia rurală a Maramureșului și Făgărașului; Diplome și blazoane, Editura Gutinul, 2001, ISBN 9739190790, 9789739190794
În documentele ulterioare ale timpului, urmașul lui Coroi, Johannis de Karol va fi menționat alături de soția lui Anna și de fiii săi, Johannis și Andree de KarolIoan Mihalyi de Apșa, Diplome maramureșene din secolele XIV-XV, doc.289, Sighet, 1900, p. 498 În anul 1727 își începe activitatea gimnaziul piariștilor; primul director a fost Gabriel Bentsik, iar ultimul - în anul 1948 - Béla Kovács. În 1754 contele Karolyi Ferenc înființează în oraș prima tipografie a comitatului Sătmar, iar în anul 1765 se deschide prima farmacie a orașului (farmacia Jclinek). Dintre evenimentele secolului al XVIII-lea consemnăm arderea pe rug, la Carei, a ultimelor vrăjitoare. În anul 1730 Borka Toth din localitatea Sarollyan a fost condamnată la moarte și arsă pe rug la Carei, iar în anul 1745 vrăjitoarele Pila Rekettye și Anna Varga din comuna Csaszlo, au fost interogate și supuse la chinuri groaznice, condamnate la moarte și arse pe rug în oraș. În secolul al XIX-lea se continuă dezvoltarea și urbanizarea orașului. După revoluția de la 1848 orașul primește statut organizat, care intră în vigoare în anul 1876, când Jozsef Hegedus a devenit cel dintâi primar al orașului. Sigiliul și stema orașului datează din 1848, reîntărite în 1902 și 1907 de împăratul Franz Josef. În anii 1920 se constitute în oraș noi cartiere: cartierul Petrești, Tireamului, Căplenilor, se populează cătunul Galamboș, Tiszlviselo-telep (str. Nicolae Iorga) cu locuințele funcționarilor din oraș. Până în secolul al XVI-lea populația orașului a fost majoritar maghiară, dar tabloul etnic se va schimba în urma colonizărilor și a mișcării populației. Astfel, în anul 1779 în domeniul "Karoly Mezo Varos" al contelui Antal Károlyi, compoziția etnică a populației se prezintă astfel: "Natio maghiar, rus, român, evrei, șvab, german. Gospodari cu locuință proprie 939, în cartierul Haiducilor 72, tot acolo jelerii 20, evreii au 32 de case. Suma 1063".
Deși în perioada 1760-1919 Carei a fost centrul comitatului Sătmar, orașul a cunoscut o slabă dezvoltare industrială, menținându-și caracterul agricol până în jurul anului 1960. În anul 1926 a fost atașat județului Sălaj (interbelic), fiind totodată reședința Plășii Carei.
În urma Dictatului de la Viena de la 30 august 1940, orașul intră sub administrația Ungariei horthyste, fiind eliberat în urma Bătăliei de la Carei la 25 octombrie 1944 (Ziua Armatei Române). După 20 de ani, este inaugurat Monumentul ostașului român din Carei în memoria acestei bătălii.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Carei se ridică la 18.957 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 21.112 locuitori. Cei mai mulți locuitori sunt maghiari (45,97%), cu minorități de români (37,37%), romi (2,96%) și germani (1,69%), iar pentru 11,84% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, cei mai mulți locuitori sunt romano-catolici (31,88%), cu minorități de ortodocși (30,15%), reformați (17,7%) și greco-catolici (4,85%), iar pentru 12,88% nu se cunoaște apartenența confesională.
Evoluția populației Numărul locuitorilor în ultimele două secole se prezintă astfel: în anul 1789 - 7.823 locuitori, 1820 - 11.055, 1830 - 11.284, 1870 - 12.754, 1880 - 12.523, 1890 - 13.475, 1900 - 15.382, 1910 - 16.078, 1930 - 16.042, 1956 - 16.780, 1966 - 19.042, 1971 - 21.061, 1992 - 26.363, 2002 - 23.260 locuitori, 2011 - 21.112.
Structura etnică Structura etnică a populației la 1910, chiar conform datelor recensământului austro-ungar din 1910, arăta o totală altă realitate față de recensămintele efectuate de autotitățile române. Aceasta arăta o proporție cu mult mai mare a ungurilor în anul 1910 față de recensământul românesc din 1930, cauzată în cea mai mare proporție de emigrarea în masă a etnicilor maghiari după Tratatul de la Trianon (1918). Astfel:
Total: 16.078, din care Maghiari: 15.772 Români: 216 Structura confesională: Romano-catolici: 5.932 Greco-catolici: 3.893 Reformați (calviniști): 3.500 Evrei: 2.491 Evanghelici: 230 Structura etnică a populației la recensământul din 2002: Maghiari: 12.596 (54,46%) Români: 9.634 (41,6%) Germani: 524 (2,08%) Rromi: 385 (1,65%) alte etnii: 43 (0,22%)
Structura confesională În cifre absolute, pentru anul 2002: romano-catolici 8.240 (35,43%), ortodocși 8.092 (34,79%), reformați 4.890 (21,02%), greco-catolici 1.664 (7,15%), alții 374 (1,61%).
Carei Confesiunea 1930Recensământul general al populației României din 29 Decemvrie 1930, vol. II, pag. 713. 2002 Romano-catolici 31,18% 35,43% Greco-catolici 30,71% 7,15 % Reformați 15,91% 21,02% Mozaici 14,92% < 0,01% Ortodocși 5,86 % 34,79%
Economie Poziția geografică avantajoasă a Careiului a permis dezvoltarea producției dar și comerțului încă din cele mai vechi timpuri. Producția agricolă a depășit nevoia de consum astfel a apărut comerțul. Treptat au apărut mici meșteșugari care au pus bazele prestărilor de servicii, respectiv a producției industriale de mai târziu. Producția agricolă este axată pe cultivarea cerealelor, sfeclei de zahăr, viței de vie și a florii-soarelui.
În epoca contemporană, industria a cunoscut o dezvoltare deosebită, fiind înființate aici diverse unități economice (fabrici de zahăr, de ulei, de mobilă, de prelucrare a laptelui etc.). În ultimii 10 ani, unele au fost închise. S-au înființat altele la fel de diverse ca mărime și domeniu: ateliere de croitorie axate pe prelucrarea în regim lohn, minifabrici cu producție de mobilă sau geamuri termopan, abatoare și complexe de prelucrare a cărnii sau laptelui, prelucrarea cauciucului care este reprezentat de Phoenix România (Continental), prelucrarea alcoolului, producerea de băuturi răcoritoare. S-a diversificat și oferta de servicii: reparații auto, construcții, cosmetică, montaje. Comerțul este și acum o activitate profitabilă, fiind de remarcat apariția unor complexe alimentare gen minimarket. Și pentru produsele nealimentare oferta este diversificată existând un minicomplex cu îmbrăcăminte-încălțăminte.
Un important investitor este Continental ContiTech, care a achiziționat firma mamă Phoenix AG în Germania și implicit fabrica din Carei, în decembrie 2013 fabrica de aici având 1638 de angajați.
Bine sunt reprezentați și operatorii de telefonie mobilă din România cu serviciile lor. De asemenea principalele bănci și case de asigurări au reprezentante în Carei.
Administrație Municipiul Carei este administrat de un primar și un consiliu local compus din 19 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Conform datelor ultimului recensământ din 2002, suprafața orașului este de 1.116 ha cu 4.142 de clădiri în care se află 9.104 locuințe.
Orașe înfrățite Careiul este înfrățit cu orașul Orosháza din Ungaria (Comitatul Békés).
Obiective turistice Castelul Károlyi
thumb|right|Detaliu neogotic al castelului Istoria Castelului Karolyi din Carei începe în anul 1482, când Karoly Laszlo construia o casă întărită. Construcția a stârnit împotrivirea nobililor din comitatul Sătmar, fiind nevoie de intervenția regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. În 1592, datorită deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a întări construcția existentă. Clădirea veche a fost înconjurată cu ziduri puternice, întrerupte cu bastioane, având un șanț exterior întărit cu palisade peste care trecea un singur pod suspendat. Blazonul familiei Karolyi existent pe zidul castelului de la Carei are in mijloc o lebădă fiind asemănător blazonului cu lebădă al familiei Carol Coroi de Oncești și Hodor de Bârsana, indicând originile familiei. De asemenea exista o garnizoană numeroasă și bine înarmată. Cetatea a jucat un rol important de-a lungul secolului al XVII-lea, făcând parte din rândul marilor fortărețe de apărare a frontierei vestice a Transilvaniei. Importanța cetății este menționată mai ales după reconstrucția ei între anii 1661-1666 Importanța ei continuă și în timpul războaielor duse de principele Rakoczi Francisc al II-lea împotriva habsburgilor (1703-1711). Cetatea este asediată de armata principelui, dar după câteva zile Karoly Sandor trece de partea principelui fiind numit conducătorul armatei. În 1705 cetatea este atacată de austrieci și distrusă parțial, fiind refăcută în același an. Deoarece la sfârșitul secolului al XVIII-lea cetatea nu mai juca nici un rol militar, Karoly Jozsef a hotărât demolarea zidurilor și astuparea șanțurilor. Păstrând fundația și unele ziduri a fost construit un castel patrulater, cu un singur etaj. Construcția a fost terminată în anul 1794, era în stil baroc și cuprindea 20 de camere la parter, 21 la etaj și o capelă. Tot în această perioadă se formează parcul cu plante rare și se construiește un manej pentru 24 de cai.