Moldova Nouă (în maghiară Újmoldova, în cehă Nová Moldava, în germană Neumoldowa, în sârbă Nova Moldava sau Boșniak) este un oraș în județul Caraș-Severin, Banat, România, format din localitățile componente Măcești, Moldova Nouă (reședința), Moldova Veche și Moldovița. Are o populație de peste locuitori. Este unul din cele mai importante orașe ale județului.

Istoric Este atestat prima dată în jurul anului 1600. Din 1956 primește statutul de oraș. Moldova Veche, localitate componentă a orașului Moldova Nouă, port la Dunăre. Aici s-a aflat cetatea dacică Mudava, lângă care romanii au construit un castru, peste care în 1427-1428 se ridica o cetate ce a fost, apoi, distrusă de turci în secolul al XVII-lea;

Pescari localitate rurală, ruinele unei cetăți medievale, care este considerată a fi la origine reședința voievodului Glad, reclădită apoi în etape: prima incintă în secolul al XIII-lea, zidul înconjurător în secolul al XIV-lea, nucleul central în secolul al XV-lea; în apropiere, peștera Gaura Chindiei, în care s-au găsit desene rupestre și o inscripție în chirilică, datând din secolul al X-lea - al XI-lea; Sfânta Elena, localitate rurală întemeiată de coloniști cehi aduși aici pentru exploatări forestiere în 1825-1828, platou carstic cu numeroase forme atractive: lapiezuri (stânci lustruite, brăzdate de șanțuri cu diferite adâncimi, despărțite de creste ascutițe), doline, lacuri de dimensiuni mici instalate în doline etc.; Rezervația naturală Valea Mare, în suprafață de , reprezentată de o pădure în care cresc specii mediteraneene și submediteraneene (mojdreanul, paltinul de munte, liliacul), cu numeroase poieni, unde crește în mod natural iedera albă, lucerna arăbească, scumpia etc. Zona umedă Ostrov - Moldova Veche (), arie de protecție specială avifaunistică.

Stemă Stema orașului Moldova Nouă, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, tăiat de o fascie undată, compusă din șase fascii mici, trei de argint și trei albastre, care se intercalează. În câmpul superior, pe fond albastru, se află o ancoră cu vârful în jos, de argint, cu funie șerpuită de aur; ancora este flancată, dreapta-stânga, de câte un pește înotând, de aur. În câmpul inferior, zidit, roșu, se află o gură de mină cu zidărie de argint, broșată de două ciocane minerești încrucișate, de argint. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu trei turnuri crenelate.

Semnificațiile elementelor însumate:

Brâul undat reprezintă fluviul Dunărea, iar ancora semnifică faptul că localitatea este port. Peștele reprezintă bogăția piscicolă a zonei și una dintre ocupațiile tradiționale ale locuitorilor. Gura de mină relevă ponderea activității miniere în economia localității, predominantă fiind exploatarea de cupru. Câmpul zidit simbolizează trecutul istoric al localității, încă de pe vremea romanilor.

Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația orașului Moldova Nouă se ridică la 9.278 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 12.350 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (69,77%), cu minorități de sârbi (10,66%) și romi (1,44%), iar pentru 16,95% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (66,52%), cu minorități de ortodocși sârbi (8,49%), baptiști (2,85%), romano-catolici (2,1%) și penticostali (1,96%), iar pentru 17,46% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Orașul Moldova Nouă este administrat de un primar și un consiliu local compus din 17 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Personalități născute aici Franz (Franciszek) Masoch (1763 - 1845) medic și farmaceut austriac de origine cehă, rector al Universității din Liov (Lemberg) Oesterreichisches Biographisches Lexikon 1974, vol.6 p.130 Ella Zeller (1933 - 2025), jucătoare de tenis de masă; Raul Costin (n. 1985), fotbalist. Mihai Mutascu (n. 1974), economist, profesor universitar; Mihăiță Pleșan (n. 1983), fotbalist; Anca Pop (1984 - 2018), cântăreață româno-canadiană; Clara Vădineanu (n. 1986), handbalistă; Iasmin Latovlevici (n. 1986), fotbalist; Alin Dobrosavlevici (n. 1994), fotbalist; Ștefan Blănaru (n. 1989), fotbalist; Deian Sorescu (n. 1997), fotbalist.

Vezi și 300px|right|thumb|Moldova Nouă în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72 Castrul roman de la Moldova Nouă Clisura Dunării Munții Almăjului - Locvei (sit SPA) Porțile de Fier (sit de importanță comunitară)

Note

Legături externe

Anuarul Socec al României Mari, 1924-1925 - de la Biblioteca Congresului S.U.A. Poze Moldova Nouă

Moldova Nouă Moldova Nouă

Moldova Nouă Moldova Nouă