Emil Cioran () a fost un filozof și scriitor român, devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte ca apatrid, fără să ceară cetățenia franceză.La 22 de ani de la plecarea în eternitate a filosofului Emil Cioran ne regăsim toate rănile sale !
Familia Emil Cioran s-a născut în data de 8 aprilie 1911, în Casa Emil Cioran din satul Rășinari, în comitatul Sibiu, Austro-Ungaria (azi în județul Sibiu, România). Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, sat situat în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
Formarea După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă "inconveniența existenței". În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages. thumb|Casa Emil Cioran din Rășinari
Primele volume
Prima lui carte, apărută în România în 1934, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor 1990, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretențioase și stupide".William Totok: Schimbarea la față a României (Emil Cioran, 1936), in: Handbuch des Antisemitismus. Judenfeindschaft in Geschichte und Gegenwart, Publikationen, vol. 6, editor: Wolfgang Benz, De Gruyter Saur, Berlin/Boston 2013, pp.619-620.
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării Legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.NationMaster - Encyclopedia: Emil Cioran Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune,Z. Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 190, 191, 193, 198 ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an, în 1936 postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937 a plecat la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940 a început să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului, rămasă inedită până în 1991, a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.Matei Călinescu, cuvânt înainte, în: Ilinca Zarifopol-Johnston, Searching for Cioran, Indiana University Press 2009, pag. XVI. Cioran a fost urmărit de Securitate până în anul 1990.Cioran, urmărit de Securitate , adevarul.ro, 17 februarie 2010. Accesat la 28 noiembrie 2020. A dispus prin testament ca fondurile provenite din publicarea cărților sale în limba română să fie administrate separat și folosite pentru burse destinate tinerilor studioși. Așa a luat naștere Fundația „Emil Cioran” din București.
Opera franceză 21 rue de l'Odéon (punctul roșu)|miniatura|250px De la Coasta Boacii la rue de l'Odéon|miniatura|250px
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940 - începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele sale fiind apreciate atât pentru conținut, cât și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard, editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale, prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu, Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. "N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele", va constata mai târziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, "trăirismul").
Tematica operei Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută la supraviețuire. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: "Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?"
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de unde reflecțiile cu accente gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului și civilizației. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful artificialului.
Legionarismul Deși n-a fost membru oficial al Mișcării Legionare, Cioran a fost simpatizant al acesteia, fiind activ în organizație. Conform Deutsche Welle, el a fost „rinocerizat de legionarism și pronazism”. La 27 noiembrie 1940, într-o emisiune radiofonică, Cioran i-a adus un elogiu lui Corneliu Zelea Codreanu; în ajun avusese loc masacrul legionar de la închisoarea Jilava, urmat de asasinarea lui Virgil Madgearu și a lui Nicolae Iorga. Ulterior, s-a distanțat de opțiunile politice ale tinereții sale.
După arestarea lui Benjamin Fondane în martie 1944, Cioran, Stéphane Lupasco și Jean Paulhan au făcut demersuri pe lângă autoritățile franceze pentru eliberarea acestuia, însă Fondane a fost deportat de la Drancy la Auschwitz.
Într-un interviu atribuit lui Cioran de Ion Deaconescu, publicat postum, apar afirmații controversate despre persecuțiile împotriva evreilor din România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, autenticitatea unor astfel de interviuri atribuite lui Cioran a fost contestată.
Premii și distincții Premiul Rivarol, 1950, pentru Précis de décomposition. Centre National du Livre din Paris acordă o bursă anuală care îi poartă numele. La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari numele lui Emil Cioran a fost atribuit unor spații publice. În 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.http://www.acad.ro/membri_ar/armembri_pm.htm Academia Română - Membrii post-mortem ai Academiei Române
O particularitate onomastică: inițiala M.
Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Unii autori au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala "M." din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel - consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane - s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului.Cf. Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian, București, ed. Humanitas, 1996, p. 191.
Post scriptum de dincolo de moarte Mormântul lui Emil Cioran și al lui Simone Boué din Cimitirul Montparnasse|miniatura|200px După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul de Mare Instanță din Paris a decis în decembrie 2008 că manuscrisele aparțineau persoanei care le găsise, Simone Baulez, aceasta putând dispune liber de ele. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja apărute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând perioada 1972–1980, ulterioară celei acoperite de Caietele sale.
Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja apărute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând perioada ulterioară anului 1972, document important pentru cercetarea operei sale și probabil ultima scriere inedită a filozofului.
In memoriam thumb|right|200px|Monumentul lui Emil Cioran din București Pe strada „Protopop Emil Cioran” din comuna sibiană Rășinari se află casa în care s-a născut Emil Cioran. Pe peretele casei este montată o placă de marmură, sub care se află un mic bust, care amintește de filozoful român.Casa memorială "Emil Cioran" din comuna sibiană Rășinari NU poate fi vizitată. Află motivulEmil Cioran nu e filozof în satul lui Sâmbătă, 18 mai 2013, în comuna Rășinari, în fața Căminului cultural a avut loc dezvelirea oficială a unui bust mai mare al lui Emil Cioran.Colocviile internaționale "Emil Cioran", la Rășinari