Cipru (în , în ; ), oficial Republica Cipru (în , în ), este o țară insulară în Marea Mediterană, membră a Uniunii Europene. Este situată la sud de Turcia, la vest de Siria și Liban, la nord-vest de Israel și Fâșia Gaza, la nord de Egipt și la est de Grecia.

Cele mai vechi rămășite umane de pe insula Cipru datează din mileniul al X-lea î.e.n., precum cele din satul neolitic Khirokitia. În Cipru se găsesc unele dintre cele mai vechi puțuri de apă din lume. Cipru a fost colonizat de către micenienii greci în două valuri, în mileniul al II-lea î.e.n.. Situat într-o locație strategică în Orientul Mijlociu, acesta a fost ulterior ocupat de mai multe puteri majore, precum Imperiul Asirian, Egiptul Antic și Imperiul Persan, după care a fost capturat în anul 333 î.e.n. de către Alexandru cel Mare. Ulterior a fost sub ocupație a Egiptului Ptolemaic, Imperiului Roman și Bizantin, califatele arabe (pentru o perioadă scurtă), dinastia franceză Lusignan și Veneției, după care a fost sub ocupație otomană timp de peste trei secole între 1571 și 1878 (de jure până în 1914).

Ciprul a fost plasat sub administrație britanică în 1878 și anexat oficial de Marea Britanie în 1914. Partiția Ciprului și crearea unui stat turc în nordul insulei a devenit o politică a liderilor ciprioți turci și a Turciei începând cu anii 1950. Liderii turci au promovat anexarea Ciprului de către Turcia deoarece ei considerau Ciprul ca fiind o "extensie a Anatoliei"; Pe de alta parte, încă din secolul al XIX-lea, majoritatea ciprioților greci și biserica ortodoxă promovau unirea cu Grecia, care a devenit o politică națională greacă în anii 1950. În urma violențelor naționaliste din anii 1950, Ciprul a obținut independența în 1960.Cyprus date of independence (click on Historical review) Cu toate acestea, violența intercomunala dintre ciprioții greci și ciprioții turci a continuat și după obținerea independenței, în urma cărora mai mult de 25.000 de ciprioți turci au devenit refugiați. La 15 iulie 1974, o lovitură de stat a fost organizată de naționaliștii greci ciprioți și de o parte a juntei militare din Grecia într-o încercare de a uni Ciprul cu Grecia. Această acțiune a precipitat invazia turcă a Ciprului, care a condus la capturarea teritoriului actual al Ciprului de Nord. În perioada invaziei și de după, peste 150.000 de ciprioți greciBarbara Rose Johnston, Susan Slyomovics. Waging War, Making Peace: Reparations and Human Rights (2009), American Anthropological Association Reparations Task Force, p. 211Morelli, Vincent. Cyprus: Reunification Proving Elusive (2011), DIANE Publishing, p. 10 și 50.000 de ciprioți turciBorowiec, Andrew. Cyprus: A Troubled Island (2000), Greenwood Publishing Group, p. 125 au fost refugiați în partea sudică respectiv nordică a insulei. Republica Turcă a Ciprului de Nord este creată în anul 1983 în partea de nord a insulei. Aceste evenimente și situația politică care a rezultat în urma invaziei sunt chestiuni care se dispută și astăzi.

Republica Cipru are suveranitate de jure asupra insulei Cipru și apelor din jur, cu excepția bazelor militare britanice Akrotiri și Dhekelia, administrat ca zone de suveranitate. Cu toate acestea, Republica Cipru este de facto împărțită în două părți principale; zona de sub controlul efectiv al Republicii, care cuprinde circa 59% din suprafața insulei, și zona de nord, administrată de Republica Turcă a Ciprului de Nord, care este recunoscută doar de Turcia, acoperind aproximativ 36% din suprafața insulei. Comunitatea internațională consideră că partea de nord a insulei este teritoriu al Republicii Cipru sub ocupație de către forțele armate turcești.

Cipru este o destinație turistică majoră în Marea Mediterană. Cipru are o economie avansată, cu venituri ridicate și un Indice al Dezvoltării Umane foarte ridicat. Republica Cipru este un membru al unor organizații internationale precum Francofonia și Comunitatea Națiunilor și a fost un membru fondator al Mișcării Țărilor Nealiniate, până când a aderat la Uniunea Europeană la data de 1 mai 2004. La data de 1 ianuarie 2008, Republica Cipru a aderat la zona euro.

Etimologie Cea mai timpurie mențiune atestată a Ciprului este din secolul al XV-lea î.Hr., în greaca miceniană, ku-pi-ri-jo, care înseamnă „cipriot” (în greacă: Κύπριος), scrisă în scrierea silabică Linear B. Forma clasică greacă a numelui este Κύπρος (Kýpros).

Etimologia numelui este necunoscută. Sugestiile includ:

cuvântul grecesc pentru arborele de chiparos mediteranean (Cupressus sempervirens), κυπάρισσος (kypárissos) numele grecesc al arborelui de henna (Lawsonia alba), κύπρος (kýpros) un cuvânt eteocipriot pentru cupru. S-a sugerat, de exemplu, că acesta ar avea rădăcini în cuvântul sumerian pentru cupru (zubar) sau pentru bronz (kubar), având în vedere marile depozite de minereu de cupru găsite pe insulă.

Prin comerțul peste mări, insula și-a dat numele cuvântului latin clasic pentru cupru prin expresia aes Cyprium, „metal din Cipru”, ulterior prescurtată în Cuprum.

Demonimul standard referitor la Cipru sau la poporul și cultura sa este „cipriot”. Termenii „cipriot” și „ciprian” (ulterior un nume personal) sunt de asemenea folosiți, dar mai rar.

Numele oficial al statului în limba greacă se traduce literal în engleză ca „Republica Cipriotă”, dar această traducere nu este folosită oficial; în schimb, se folosește „Republic of Cyprus” (Republica Cipru).

Istorie

Perioada preistorică si antică

Vânători-culegători au ajuns pentru prima dată în Cipru în urmă cu aproximativ 13.000–12.000 de ani (11.000–10.000 î.Hr.), conform datărilor unor situri precum Aetokremnos de pe coasta de sud și situl interior Vretsia Roudias. Sosirea primilor oameni coincide cu extincția hipopotamului pigmeu cipriot, de 75 cm înălțime, și a elefantului pitic cipriot, de 1 metru înălțime, singurele mamifere mari native insulei. Comunități agricole neolitice au apărut pe insulă în jur de 10.500 de ani în urmă (8500 î.Hr.).

Rămășițele unei pisici de opt luni au fost descoperite îngropate împreună cu un corp uman într-un alt sit neolitic din Cipru. Mormântul este estimat a avea o vechime de 9.500 de ani (7500 î.Hr.), fiind anterior civilizației egiptene antice și împingând înapoi cu mult asocierea cunoscută între oameni și pisici. Satul neolitic remarcabil de bine conservat din Khirokitia este un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, datând din jurul anului 6800 î.Hr.

În timpul epocii târzii a bronzului, începând cu aproximativ 1650 î.Hr., Cipru (identificat parțial sau în totalitate ca Alashiya în textele contemporane) a devenit mai conectat cu lumea mediteraneană mai largă, impulsionat de comerțul cu cupru extras din Munții Troodos. Acest lucru a stimulat dezvoltarea așezărilor urbanizate pe insulă, iar documentele sugerează că Cipru era condus în acea perioadă de „regi” care corespondau cu liderii altor state mediteraneene (precum faraonii Egiptului din Noul Regat, așa cum este documentat în scrisorile Amarna). Primul nume înregistrat al unui rege cipriot este Kushmeshusha, menționat în scrisori trimise către Ugarit în secolul al XIII-lea î.Hr.Simmons, A. H. Faunal extinction in an island society: pygmy hippopotamus hunters of Cyprus. New York: Springer 1999, p. 15. Archived 12 April 2016 at the Wayback Machine

La sfârșitul epocii bronzului, insula a experimentat două valuri de așezări grecești. Primul val a constat în negustori greci micenieni, care au început să viziteze Cipru în jurul anului 1400 î.Hr.Stass Paraskos, The Mythology of Cyprus (London: Orage Press, 2016) p.1f Un val major de așezări grecești este considerat că a avut loc după prăbușirea Greciei miceniene, între 1100 și 1050 î.Hr., caracterul predominant grecesc al insulei datând din această perioadă. Cipru ocupă un rol important în mitologia greacă, fiind locul de naștere al Afroditei și al lui Adonis și casa regelui Cinyras, a lui Teucer și a lui Pygmalion. Dovezi literare sugerează o prezență feniciană timpurie la Kition, care se afla sub stăpânirea Tirului la începutul secolului al X-lea î.Hr. Unii negustori fenicieni, care se crede că proveneau din Tir, au colonizat zona și au extins influența politică a Kition. După circa 850 î.Hr., sanctuarele de la Situl Kathari au fost reconstruite și reutilizate de fenicieni.

Cipru se află într-o locație strategică în Mediterana de Est. A fost guvernat de Imperiul Neo-Asirian timp de un secol, începând cu anul 708 î.Hr., apoi pentru o scurtă perioadă sub stăpânire egipteană și, în cele din urmă, sub stăpânire ahemenidă în 545 î.Hr. Ciprioții, conduși de Onesilos, regele din Salamis, s-au alăturat grecilor din orașele ioniene în timpul nereușitei revolte ioniene din 499 î.Hr. împotriva ahemenizilor. Revolta a fost suprimată, dar Cipru a reușit să-și mențină un grad ridicat de autonomie și a rămas înclinat către lumea greacă. Pe parcursul întregii perioade de stăpânire persană, a existat o continuitate în domnia regilor ciprioți, iar în timpul revoltelor lor au fost înfrânți de conducătorii persani din Asia Mică, ceea ce indică faptul că ciprioții conduceau insula cu relații reglementate direct cu Marele Rege, fără un satrap persan. Regatele din Cipru se bucurau de privilegii speciale și un statut semiautonom, dar erau totuși considerate supuși vasali ai Marelui Rege.Thomas, Carol G. and Conant, Craig: The Trojan War, pp. 121–122. Greenwood Publishing Group, 2005. ISBN 0-313-32526-X, 9780313325267.Michael Spilling; Jo-ann Spilling (2010). Cyprus. Marshall Cavendish. p. 23. ISBN 978-0-7614-4855-6. Archived from the original on 12 April 2016. Retrieved 20 June 2015.

Insula a fost cucerită de Alexandru cel Mare în 333 î.Hr., iar flota cipriotă l-a ajutat pe Alexandru în timpul asediului Tirului (332 î.Hr.). Flota cipriotă a fost, de asemenea, trimisă pentru a-l ajuta pe Amphoterus. În plus, Alexandru a avut doi generali ciprioți, Stasander și Stasanor, ambii din Soli, care ulterior au devenit satrapi în imperiul lui Alexandru. După moartea lui Alexandru, divizarea imperiului său și războaiele diadohilor, Cipru a devenit parte a imperiului elenistic al Egiptului ptolemeic. În această perioadă, insula a fost complet elenizată. În 58 î.Hr., Cipru a fost preluat de Republica Romană și a devenit Cipru roman în 22 î.Hr.

Evul Mediu

Când Imperiul Roman a fost împărțit în părțile de Est și de Vest în 286, Cipru a devenit parte a Imperiului Roman de Răsărit (numit și Imperiul Bizantin) și a rămas astfel timp de aproximativ 900 de ani. Sub stăpânirea bizantină, orientarea greacă, proeminentă încă din antichitate, a dezvoltat un puternic caracter elenistic-creștin, care continuă să fie o trăsătură definitorie a comunității grecilor ciprioți.

Începând cu anul 649, Cipru a suportat atacuri și raiduri repetate lansate de Califatul Umayyad. Multe dintre acestea au fost raiduri rapide de piraterie, dar altele au fost atacuri de mare amploare, în care mulți ciprioți au fost măcelăriți, iar mari bogății au fost furate sau distruse. Orașul Salamis a fost distrus și nu a mai fost reconstruit. În 688, împăratul Justinian al II-lea și califul Abd al-Malik au semnat un tratat prin care Cipru urma să plătească un tribut egal atât Califatului, cât și Imperiului, și să rămână într-un statut neutru față de ambele părți. Controlul bizantin a rămas mai puternic pe coasta de nord, în timp ce arabii au exercitat mai multă influență în sud. Nu supraviețuiesc biserici bizantine din această perioadă, iar insula a intrat într-o perioadă de sărăcire. Stăpânirea bizantină completă a fost restaurată în 965, când împăratul Nikephoros II Phokas a obținut victorii decisive pe uscat și pe mare.

În 1156, Raynald de Châtillon și Thoros al II-lea al Armeniei au jefuit brutal Cipru timp de trei săptămâni, furând atât de multe prăzi și capturând atât de mulți cetățeni de frunte și familiile lor pentru răscumpărare, încât insula a avut nevoie de generații pentru a se recupera. Mai mulți preoți greci au fost mutilați și trimiși la Constantinopol.