miniatura|Drapelul secuiesc. Secuii (popular săcui, în ) sunt un grup etnografic maghiar din România care cultural ține de maghiarimea din județele Covasna, Harghita și în arealul central și sud-estic al județului Mureș. Se mai autodefinesc ca secui și locuitorii de limbă maghiară din câteva sate ale județelor Alba și Cluj (din fostul Scaun Secuiesc al Arieșului) și din județele Sibiu și Brașov.
Secuii vorbesc un dialect maghiar cu numeroase arhaisme și regionalisme. Nucleul ariei lor de locuire este regiunea din sud-estul Transilvaniei cunoscută îndeobște ca Ținutul Secuiesc (în , în , în , în ) sau Secuime.
La recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, doar 532 de persoane s-au declarat că aparținând minorității secuilor din România. . O comunitate foarte mică de secui există și în județul Suceava (mai precis Secuii din Bucovina), în Bucovina/Bucovina de Sud.
Etimologie Etimologia cuvântului székely este controversată și neclară, cercetătorii oscilând între mai mullte ipoteze principale:
din numele etnic-tribal al secuilor: Zekel, ce semnifică om nobil sau om de neam și este un cuvânt de origine turanică, ceea ce ar putea să susțină și ipoteza originii kavare a acestora. Se cunoaște faptul că triburi kavare de la nord de Volga s-au alăturat maghiarilor în drumul lor spre vest, trecând împreună in Panonia.Ioan Marian Țiplic; Contribuția pecenegilor, secuilor și sașilor la constituirea frontierei de sud a Transilvaniei (sec. XI-XIII), în Studia Universitatis Cibiniensis. Series Historica, I, 2004, pag. 68 din numele tribului turcic oghur (dialectele „lir”) *s*k*l (pronunțat probabil [eskel, iskil] sau [eski] (); în limba ). din numele tribului turcic oğuz (dialectele „șaz”) džikil, dzekil, cigil sau cikil din sud-vestul Asiei Centrale. Oșteni din acest trib sunt menționați în izvoare ca auxiliari ai forței militare a kavarilor.Elemér Moór, A honfoglaló magyarság megtelepülése és a székelyek eredete (Colonizarea protomaghiarimii și originea secuilor), Seghedin, 1944. Vezi și recenzie din cuvântul szék („scaun”), cu sensul de „scaun de organizare judecătorească” și, prin extensie, o unitate administrativ-teritorială specifică secuilor și sașilor în Transilvania. Deși aceasta este considerată a fi cea mai plauzibilă ipoteză, secuii erau denumiți cu variante ale acestui etnonim încă înaintea colonizării în Transilvania a sașilor, care au introdus termenul de „scaun” cu sensul de subdiviziune administrativ-teritorială. Alte ipoteze etimologice
din cuvântul compus székelu, cu sensul „dincolo de scaun”; cu partea a doua, -elu (modern elve) ca în numele propriu Erdély > Erdőelu „dincolo de pădure”. din rădăcina [sek] sufixată cu terminația turcă –(e)li (existentă și în limba română: -liu, -lie, -lii; într-o „adaptare” românească după acest model, ar rezulta *secliu, seclie, seclii). din cuvântul compus székelő, cu sensul „sedentar”. Această ipoteză ar fi compatibilă cu relatările din cronicile maghiare, potrivit cărora, secuii se aflau în Câmpia Panonică la venirea ungurilor, ca etnie diferită de a lor, szék/elő fiind în acest caz un exonim dat de unguri populației sedentare găsite acolo.
Dintre cronicarii arabi și persani care au lăsat informații despre protoungurii de dinainte de strămutarea din spațiul nord-pontic în Panonia, a transmis un detaliu poate semnificativ: printre vecinii majgharilor se afla și tribul zis și așkil ori eskil. Această populație era un trib protobulgar (implicit onogur).
Ipoteze mai puțin plauzibile
Székely/secui ca derivare și totodată amintire – pe filieră prototurcică – a sciților, al căror endonim și etnonim principal este saka. Legătura dintre tema numelui cu străvechiul termen proto-indo-european sek-, so- „a tăia” (din care sunt derivate, între altele, latină secare „a tăia” și securis „secure”, germană sägen „a tăia cu fierăstrăul”, engleză to saw. Securea de luptă a sciților se chema sagaris). Slavul sjek are același sens „a tăia”. În cazul acestei teorii, tema PIE sek- este sufixată cu terminația turcică -li. A fost avansată ipoteza că sensul inițial care a stat la baza denumirii populației ar fi fost „tăietori de lemne”. Din etnonimul siculilor antici, cei care au dat numele Siciliei.
Originea secuilor Originea etnică a secuilor este viu disputată de istorici și antropologi. În decursul timpului, diverși cercetători i-au considerat pe secui ca descinzând, pe rând, din maghiari, sciți, huni,Anonymus, Gesta Hungarorum: Et inde equitantes iuxta fluuium couroug castra metati sunt, et omnes siculi qui primo erant populi atthyle regis audita fama usubuu obuiam pacifici uenerunt, et sua sponte filios suos cum diuersis muneribus in obsides dederunt. gepizi, avari,Teoria dublă descălecare al lui Gyula László bulgari de pe Volga, onoguri, kavari sau din kabardino-balkarii din Caucaz.
Cronica maghiară din secolul al XI-lea, Anonymus, precum și cronicarii ulteriori care s-au bazat pe această sursă, au susținut că, atunci când maghiarii au ajuns în Bazinul Carpatic, i-au găsit pe secui, descendenți din hunii lui Attila. Până în Evul Mediu, secuii au fost identificați drept un grup etnic distinct (natio Siculica), dar legat de maghiari. Există dovezi care susțin afirmația că secuii care s-au alăturat maghiarilor erau un trib turcic nomad de călăreți, cu propria clasă conducătoare: structura lor militară și socială fiind similară cu cea a turcilor oguzi (6 clanuri conducătoare, fiecare cu câte patru familii) și au rămas parte a cavaleriei ușoare mult timp după ce armata maghiară a adoptat cavaleria în stil occidental. Aceste informații par să confirme legendele din secolului al XI-lea, dar nu este pe deplin sigur.Köpeczi, Béla (editor general); Makkai, László; Mócsy, András; Szász, Zoltán (editori); Barta, Gábor (editor asistent); Kovrig, Bennett (traducere); History of Transylvania, Volume II From 1606 to 1830, The Székelys in Transylvania, Institute of History of the Hungarian Academy of Sciences, Budapesta, 2001
Chiar dacă secuii au vorbit la începuturi o limbă turcică, e posibil să fi renunțat timpuriu la aceasta în favoarea limbii maghiare. Dialectul secuiesc nu conține mai multe cuvinte de împrumut de origine bulgaro-turcică dinaintea cuceririi maghiare decât maghiara standard. O astfel de asimilare lingvistică totală nu s-ar fi putut produce după ce secuii s-au stabilit în Transilvania, pentru că locuiau în zone de frontieră sudice și estice și aveau contact cu comunitățile maghiare în nord și est. În aceeași situație cu a secuilor erau majoritatea cumanilor și alanilor care vorbeau limba maghiară doar de câteva secole, fiind considerați popoare separate.Jenő Szűcs; Popoarele Ungariei medievale ; Transilvania văzută în publicistica istorică maghiară - Momente din istoria Transilvaniei apărute în revista História, Bárdi Nándor (szerk.), adatbank.transindex.ro
În cazul în care nu erau încă stabiliți în Transilvania la momentul cuceririi maghiare, trebuie să se fi mutat acolo cel târziu la începutul secolului al XI-lea; căci dacă secuii nu ar fi fost deja localizați la marginea de est a Regatului Ungariei, modul lor de așezare ar fi fost la fel de dispersat ca cel al celor șapte triburi maghiare. Spre deosebire de unguri, secuii au păstrat nu numai drepturile de proprietate ale neamurilor, ci și instituțiile administrative și judiciare care uneau fiecare neam; acest lucru a rămas în vigoare pe tot parcursul Evului Mediu și, formal, până în 1848.
Există două teorii centrale cu privire la origini și așezarea lor în Transilvania: cea a originii maghiare, sau cea onoguro-bulgară, care îi face strâns legați de maghiari și că au fost atrași de avari (care s-au identificat cu hunii și au fost considerați ca atare de către europenii contemporani, prin urmare apărând și legătura dintre secui și huni) în Bazinul Carpatic, unde și-au păstrat identitatea etnică până la cucerirea maghiară. Conform unei variante recente a acestei teze, maghiarii și secuii s-au stabilit printre avari în Bazinul Carpatic la sfârșitul secolului al VII-lea, aducând cu ei o artă decorativă specifică. Pe de altă parte, majoritatea lingviștilor maghiari, împreună cu unii istorici care se bazează pe descoperirile lingvistice, susțin că secuii sunt de origine turcică, posedau o cultură de acest fel și se alăturaseră maghiarilor înainte de cucerire. Ulterior, secuii fuseseră asimilați în mare măsură în momentul în care aceștia și triburile maghiare au ajuns în Bazinul Carpatic la sfârșitul secolului al IX-lea. Susținătorii acestei teze au căutat strămoșii secuilor printre bulgarii eskil care au conviețuit cu maghiarii în stepele pontice. Deși teza a fost contestată pe fond etimologic, ea a câștigat totuși un sprijin științific.
Se cunoaște faptul că așezări secuiești se aflau în sudul, vestul și nordul Ungariei, precum și în zona Bihorului și în jurul Oradei. Astfel, se tinde să se concluzioneze că cea mai mare parte a secuilor actuali fuseseră stabiliți în zona Bihorului; toponimele și sursele scrise sugerând că, înainte de secolul al XIII-lea, exceptând Transilvania, această regiune avea cel mai mare număr de așezări secuiești. Apoi, continuând să servească drept grăniceri, secuii au început să migreze la începutul secolului al XI-lea în Transilvania. miniatura|Hartă a Regatului Ungariei făcută după relatările cronicarului Anonymus, grupul Székely fiind situat la est, în aproximativ același loc cu actualul Ținut Secuiesc, și Țara Khazarilor în Câmpia Panonică. Potrivit unei legende consemnate de Constantin al VII-lea Porfirogenet, kavarii, ale căror trei triburi aparțineau poporului khazar, s-au răsculat și s-au aliat cu maghiarii. După cum s-a menționat, Anonymus era de părere că locuitorii din zona Bihorului erau khazari; el a relatat că fiul cel mic al lui Árpád, Zolta, s-a căsătorit cu fiica liderului khazar Ménmarót și ulterior a moștenit pământul condus de socrul său. Legând această legendă de primul voievod transilvănean al regelui Ștefan, Zoltán Erdőelvi, reiese ipoteza că secuii nu puteau fi decât kavarii khazari. În mijlocul secolului al X-lea, Constantin Porfirogenetul a relatat că aceștia din urmă vorbeau nu numai limba lor maternă (bulgaro-turcă), ci și limba (fino-ugrică) a maghiarilor. Șederea lor în Bihor ar explica de ce au devenit asimilați lingvistic până când au fost conduși de Zoltán Erdőelvi în Transilvania și s-au stabilit ulterior între râurile Mureș și Olt. Așezarea centrală din noua lor casă a fost numită Telegd, după unul dintre clanurile lor, existând un Telegd și în județul Bihor. Toponimele Ábrány și Jenő ar fi putut fi, de asemenea, numele clanurilor care au locuit anterior în zona Bihorului. Potrivit lui Victor Spinei, originea kavară a devenit o teorie unanim acceptată, adăugând faptul că secuii au venit din vest.Victor Spinei; The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century, Brill, 2009, pag. 73
Existența kavarilor este atestată de nume precum Kozárvár (Castelul khazar) și Kozard aflate între râurile Mureș și Someș, existând istorici maghiari care presupun că au fost fondate de această populație.Kevin Alan Brook; The Jews of Khazaria, Rowman & Littlefield Publishers, 2006, pag. 169, ISBN 978-1-4422-0302-0 Evreii din orașul Sfântu Gheorghe (Sepsiszentgyörgy) știau faptul că erau descendenții unor turcici mozaici albi veniți din est a căror națiune a fost cucerită de ruși. Conform acestei tradiții, familiile comercianților și soldaților evrei turcici s-au stabilit în Sfântu Gheorghe și au început să practice agricultura. În 1360, regele Ludovic I al Ungariei a ordonat expulzarea evreilor de pe teritoriile sale, totuși evreii din acest oraș au fost considerați ca „maghiari” și au fost cruțați. Acești evrei s-au amestecat ulterior printre maghiari și români.