Auvers-sur-Oise este o comună franceză situată în departamentul Val-d'Oise, în regiunea Île-de-France.
Renumele său internațional se datorează pictorilor peisagiști și, în special, impresioniștilor, precum Charles-François Daubigny, Paul Cézanne, Camille Corot, Camille Pissarro și Vincent van Gogh. Van Gogh a pictat aici 70 de tablouri în ultimele luni ale vieții sale, înainte de a muri și a fi înmormântat în cimitirul local.
Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]
Descriere Teritoriul comunei se întinde de-a lungul a șapte kilometri pe malul drept al râului Oise, între râu și falezele calcaroase care au permis dezvoltarea unui habitat trogloditic. Această întindere a favorizat apariția unor cătune care, odată cu urbanizarea progresivă a comunei, și-au pierdut treptat specificul.
Comune limitrofe
Comuna Auvers-sur-Oise se află la 6 kilometri nord de prefectura departamentului Val-d'Oise, Pontoise.
Este situată la 33 de kilometri nord-vest de Catedrala Notre-Dame din Paris, punctul zero al drumurilor din Franța, și la 27 de kilometri nord-vest de Porte de Clichy.
Geologie Geologia comunei este specifică Vexinului francez, care face parte din Bazinul parizian și se caracterizează printr-o natură sedimentară. Subsolul include mai multe tipuri de roci suprapuse. Prima este creta albă campaniană, cea mai veche, datând de aproximativ 80 de milioane de ani și având o grosime de aproximativ optzeci de metri, care iese la suprafață în fundurile văilor. Ea este suprapusă de un strat de calcar Montien (65 de milioane de ani), o piatră de construcție tipică pentru Vexin. Apoi urmează straturi de argilă și nisip din Ypresian, dintre care argilele din Sparnacian, cu o grosime de cinci până la cincisprezece metri, au un caracter impermeabil care favorizează apariția unor linii de izvoare și fac ca fundurile văilor să fie mlăștinoase. Acest strat este suprapus de nisipul din Cuisian, cu o grosime de zece până la treizeci de metri.
Mai departe se află masa importantă de calcar lutețian, cu o grosime de douăzeci până la patruzeci de metri, care constituie baza platoului Vexin. Prezența sa explică fenomenele carstice. Straturile Bartonian care urmează (de acum 40 de milioane de ani) alternează gresia și nisipul din Auversian, localitatea fiind stratotipul (referința mondială în materie de geologie), apoi calcarul de Saint-Ouen, nisipurile din Marinesian, cu o grosime de cinci până la treizeci de metri și, în final, loessul atât de important pentru agricultură în această regiune. Straturile sedimentare sunt tăiate de valea râului Oise.
La Auvers-sur-Oise, numeroase aflorimente și indicatoare geologice sunt ușor observabile. Orașul nou din Auvers-sur-Oise este construit pe nisipurile din Cuisian, care sunt vizibile în anumite locuri de-a lungul drumului D4, în timp ce urci pe Oise, la baza stâncilor. Acestea sunt compuse din nisipuri grosiere din Cuise, cu stratificări încrucișate și conțin lignit. Orașul istoric este construit pe stâncile de calcar grosier din Lutețian. Această piatră a fost folosită pentru a construi biserica pictată de Van Gogh, castelul medieval (ale cărui ruine sunt încă vizibile deasupra bisericii) și toate vechile case din oraș.
Pentru caracteristicile sale geotehnice, această piatră a fost intens exploatată chiar la Auvers-sur-Oise. Apare la suprafață sub formă de stânci abrupte de-a lungul văii Oise și ale drumului Chemin des Vaux. În jurul acestuia, unele exploatări subterane sunt încă vizibile. Lipsa de întreținere a dus la prăbușirea acoperișurilor unor cariere, aceste prăbușiri fiind atât de dezvoltate încât au ajuns să fie ceva obișnuit în anumite locuri.
Deasupra acestei importante mase de calcar solid, s-au depus nisipuri. Din păcate, tranziția dintre cele două straturi nu mai este vizibilă în prezent. Auvers-sur-Oise este, de altfel, localitatea unde au fost definite formațiunile nisipurilor de la Auvers și, mai general, subetajul auversian (Bartonian inferior). Auversianul este constituit la Auvers-sur-Oise, mai precis în Bois le Roi, din formațiuni de nisipuri de la Auvers (nisipuri și gresii grosiere cu stratificări încrucișate) și nisipurile de la Beauchamp (nisipuri și gresii fine cu stratificare orizontală) din era terțiară, perioada Eocenului superior, adică aproximativ acum 40 de milioane de ani. Deasupra acestor nisipuri, în câmpuri, pot fi observate în anumite locuri resturile calcarului de Saint-Ouen. Acest ansamblu este acoperit de un strat de loess, o pulbere fină silico-argilo-calcaroasă, formată prin procese periglaciare în timpul episoadelor glaciare din Holocen, favorabilă agriculturii și vizibilă în câmpuri.
Hidrografie Teritoriul comunei este delimitat la sud de albia râului Oise, unul dintre afluenții principali ai Senei. Râul izvorăște în Belgia și traversează 139 de comune pe teritoriul Franței de-a lungul celor 341,1 kilometri, înainte de a se vărsa în Sena la Conflans-Sainte-Honorine, la câțiva kilometri aval de Auvers-sur-Oise .
Centrul satului se află la gura râpei „des Vallées”, o incizie de aproximativ doi kilometri lungime în platoul Vexin, îndreptată spre cursul râului Oise, deși aceasta nu mai este decât o vale uscată.
Clima În 2010, clima comunei este de tipul climatului oceanic degradat al câmpiilor din Centru și Nord, conform unui studiu al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) pe baza unui set de date care acoperă perioada 1971-2000 bazat pe o serie de date din perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climatului pentru Franța metropolitană, în care comuna este expusă unui climat oceanic și se află în regiunea climatică Sud-vest a bazinului Parisian, caracterizată printr-o ploaie redusă, în special primăvara (120-150 mm) și un iarnă rece (3,5 °C) .
Pentru perioada 1971-2000, temperatura anuală medie este de 11,7 °C, cu o amplitudine termică anuală de 15 °C. Cumulul anual mediu de precipitații este de 662 mm, cu 10,7 zile de precipitații în ianuarie și 7,6 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică Météo-France cea mai apropiată, situată în comuna Pontoise la 6 km distanță , este de 11,2 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 635,8 mm .
Parametrii climatici ai comunei au fost estimați pentru mijlocul secolului (2041-2070) conform diferitelor scenarii de emisie de gaze cu efect de seră, bazate pe noile proiecții climatice de referință DRIAS-2020 . Aceștia pot fi consultați pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022 .
Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Auvers-sur-Oise este clasificată drept un mare centru urban, conform noii grile comunale de densitate în șapte niveluri, definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Ea aparține unității urbane Paris, o aglomerație interdepartamentală care grupează 407 comune, din care face parte ca o comună din suburbie . De asemenea, comuna face parte din zona metropolitană a Parisului, fiind una dintre comunele din polul principal, această zonă reunind 1.929 de comune .
Utilizarea terenului Suprafața totală a comunei este de 1.280,93 hectare (inclusiv râul), dintre care 977,54 hectare sunt terenuri agricole situate în cele trei pătrimi septentrionale ale comunei (76% din suprafața totală), 226,43 hectare de spațiu urban construit (18%) și 76,96 hectare de spațiu urban neconstruit (6%).
Morfologie urbană Structura urbană de-a lungul râului Oise este alcătuită în mare parte din case individuale, majoritatea datând din secolele XIX și XX. Un cartier de locuințe individuale este situat pe platou, la câteva sute de metri de centrul satului.
Locuri, cătune și sate izolate Chaponval Cordeville (de Corbeville), cătun pictat de Van Gogh Montcel (Monselle, din Monsellus, „mica colină”) Vaissenots sau Vessenots, cătun pictat de Van Gogh Valhermeil (din Val Hermer, numele proprietarului locului la începutul secolului al XIX-lea) Les Vallées
Căi de comunicație și transport Rețeaua rutieră Principalele drumuri care traversează comuna sunt două drumuri departamentale: Drumul departamental 928 (fostul RN 328) leagă Saint-Denis (în departamentul Seine-Saint-Denis) la sud de Hérouville, pe platoul Vexinului francez, la aproximativ treizeci de kilometri la nord. Urmează în mod constant o direcție nord-vest și traversează succesiv comunele Villetaneuse și Deuil-la-Barre înainte de a forma limita comunală între Montmorency și Enghien-les-Bains, apoi traversează alte câteva comune din valea Montmorency și Oise, inclusiv între Méry-sur-Oise și Auvers-sur-Oise, pe podul din Auvers. Drumul departamental 4 leagă Pontoise de Persan, urmând malul drept al Oisei. Traversează comuna de-a lungul întregii sale lungimi de la vest la est și constituie coloana vertebrală a structurii urbane a acesteia. Drumul se îndreaptă apoi spre comunele din amonte de Oise, Butry-sur-Oise, Valmondois, Parmain și Champagne-sur-Oise.
Transporturi feroviare Auvers-sur-Oise este traversată de linia de cale ferată de la Pontoise la Creil din 1846. Comuna este deservită de două gări ale rețelei Transilien Paris-Nord: gara Auvers-sur-Oise și gara Chaponval, situată în vestul comunei, pe aceeași linie Pontoise-Creil. Pentru a ajunge la Auvers din Paris, de la gara Saint-Lazare sau gara de Nord, sau prin linia C a RER, trebuie să se schimbe fie la Saint-Ouen-l'Aumône, fie la Pontoise sau Valmondois. Un tren direct leagă gara de Nord de Auvers-sur-Oise sâmbăta, duminica și de sărbătorile legale, din aprilie până la sfârșitul lui octombrie .
Alte tipuri Comuna include o pistă pentru biciclete, amenajată de-a lungul unei părți a drumului D 928, pornind de la castelul Léry spre Hérouville, pe o distanță de aproximativ un kilometru și jumătate. Comuna este, de asemenea, traversată de două trasee de drumeție: traseul de mare drumeție GR1 și traseul de mare drumeție regională din centura verde a Île-de-France. Ambele se extind spre Ennery în vest. GR1 continuă spre Valmondois în nord-est, iar traseul centurii verzi spre Méry-sur-Oise în sud-est.
Riscuri naturale și tehnologice Datorită poziției sale geografice, Auvers-sur-Oise este deosebit de vulnerabilă la riscurile naturale: comuna este supusă riscului de alunecări de teren pe întreaga faleză care formează abruptul platoului Vexin, ce domină câmpia aluvială și satul. Mai important, câmpia aluvială este expusă unui risc ridicat de inundații cauzate de revărsarea râului Oise, în special între cursul râului și linia de cale ferată, și mai departe, drumul departamental 4 din Valhermeil . Acest risc a motivat implementarea unui plan de prevenire a riscurilor de inundație (PPRI), care a fost pus în aplicare printr-un ordin prefectural din iulie 1998. Planul acoperă douăzeci și două de comune riverane ale râului Oise și prevede patru zone prioritare, care prevalează asupra planurilor locale de urbanism ale comunelor vizate: o zonă roșie, delimitată pe baza inundațiilor din 1926 și 1995, o zonă albastră în care urbanizarea este strict reglementată, o zonă verde, neconstruită și care trebuie să rămână astfel, și o zonă portocalie, care servește drept câmp de stocare și expansiune a inundațiilor .
Comuna include un site înregistrat în baza de date a Ministerului Ecologiei referitoare la situri și soluri poluate (sau potențial poluate) care necesită acțiuni preventive sau curative din partea autorităților publice (BASOL) . Acest site, o fostă uzină de gaze activă între 1904 și 1933, aparține companiei Gaz de France și, conform studiilor, prezintă un risc scăzut de poluare. Comuna include, de asemenea, treizeci de mici situri industriale, actuale sau foste, care ar putea fi poluate (vechi ateliere, stații de service sau depozite de deșeuri, de exemplu) .