Institutul Național de Sănătate Mintală

Institutul Național de Sănătate Mintală (National Institute of Mental Health; NIMH) este unul dintre cele 27 de institute și centre componente ale (NIH). La rândul său, NIH este o agenție a și principala instituție a guvernului Statelor Unite responsabilă de cercetarea biomedicală și în domeniul sănătății.

NIMH este cea mai mare organizație de cercetare din lume dedicată tulburărilor mintale. este directorul interimar al NIMH. Institutul a fost autorizat inițial de guvernul Statelor Unite în 1946, când președintele Harry Truman a semnat , însă instituția a fost înființată oficial abia în 1949.

Declarația de misiune a NIMH este „să transforme înțelegerea și tratamentul tulburărilor mintale prin cercetare fundamentală și clinică, deschizând calea către prevenire, recuperare și vindecare.”

Pentru îndeplinirea acestei misiuni, NIMH urmărește să încurajeze gândirea inovatoare și să asigure utilizarea unei game largi de perspective științifice în cercetarea aflată în continuă evoluție privind creierul, comportamentul și experiența umană, astfel încât progresele științifice să se traducă în beneficii concrete pentru persoanele cu tulburări mintale.

Priorități de cercetare NIMH a stabilit patru obiective strategice principale:

promovarea descoperirilor în științele creierului și ale comportamentului pentru a susține cercetarea asupra cauzelor tulburărilor mintale; cartografierea traiectoriilor tulburărilor mintale pentru a determina când, unde și cum pot fi realizate intervențiile; dezvoltarea unor intervenții noi și îmbunătățite, adaptate nevoilor și circumstanțelor diverse ale persoanelor cu tulburări mintale; consolidarea impactului cercetării finanțate de NIMH asupra sănătății publice.

Istoric

Istoric organizațional De-a lungul existenței sale, NIMH a trecut prin numeroase schimbări de denumire și reorganizări administrative în cadrul Serviciului de Sănătate Publică al Statelor Unite (PHS):

PHS Narcotics Division (1929–1930) (a nu se confunda cu Narcotics Division) PHS Division of Mental Hygiene (1930–1943) Divizia de igienă mintală din cadrul Biroului de Servicii Medicale al PHS (1943–1949) Institutul Național de Sănătate Mintală (NIMH), în cadrul National Institutes of Health (1949–1967) NIMH ca divizie independentă a PHS (1967–1968) NIMH în cadrul Health Services and Mental Health Administration (1968–1973) NIMH în cadrul NIH (1973) NIMH în cadrul (1973–1992) NIMH în cadrul NIH (1992–prezent)

În 1992, odată cu desființarea Administrației pentru alcool, abuz de droguri și sănătate mintală (ADAMHA), NIMH a fost reintegrat în NIH, păstrându-și atribuțiile de cercetare, în timp ce responsabilitățile legate de servicii și tratament au fost transferate noii agenții (SAMHSA).

Epoca prohibiției În Epoca prohibiției, Divizia de Narcotice a Serviciului de Sănătate Publică a fost responsabilă de pacienții internați în așa-numitele „ferme de narcotice”, instituite în urma legislației din 1929 privind tratamentul dependenței. În mod paralel, Biroul Prohibiției, aflat în cadrul Trezoreriei, avea și el o Divizie de Narcotice, al cărei comisar adjunct, , a susținut internarea forțată a persoanelor dependente în astfel de instituții.

Funcții În mod tradițional, sănătatea mintală a fost considerată o responsabilitate a statelor federate, însă după al Doilea Război Mondial a crescut presiunea pentru o inițiativă la nivel federal. Încercările de a crea un Institut Național de Neuropsihiatrie nu au avut succes. , pe atunci șef al Division of Mental Hygiene, a promovat integrarea politicilor de sănătate mintală în cadrul politicii biomedicale federale.

Au fost organizate audieri ale subcomisiilor Congresului, iar National Mental Health Act a fost adoptată în 1946, având ca scop sprijinirea cercetării, prevenirii și tratamentului tulburărilor psihiatrice și prevăzând înființarea unui Consiliu consultativ național pentru sănătate mintală (NAMHC) și a unui institut național dedicat sănătății mintale. La 15 aprilie 1949, NIMH a fost înființat oficial, cu Felix în funcția de director. Finanțarea institutului a crescut treptat, iar de la mijlocul anilor 1950 în mod semnificativ, NIMH devenind o instituție influentă în modelarea politicilor, cercetării și comunicării publice în domeniul sănătății mintale, precum și în promovarea serviciilor psihiatrice și psihologice și a politicilor comunitare de sănătate mintală.Grob, GN. (1996) Public Health Reports 111(4): 378–381.

În 1955, Legea privind studiul sănătății mintale a prevăzut „o analiză și o reevaluare obiectivă și cuprinzătoare, la nivel național, a problemelor umane și economice ale sănătății mintale.” Comisia mixtă pentru boli mintale și sănătate, constituită în urma acestei legi, a elaborat raportul „Acțiune pentru sănătatea mintală”, care a condus la crearea unui comitet interinstituțional la nivel de cabinet însărcinat cu analizarea recomandărilor și stabilirea unui răspuns federal adecvat.

În 1963, Congresul SUA a adoptat , marcând începutul unei noi etape în sprijinul federal pentru serviciile de sănătate mintală. NIMH și-a asumat responsabilitatea monitorizării programelor centrelor comunitare de sănătate mintală (CMHC) din Statele Unite.

La mijlocul anilor 1960, NIMH a lansat o serie de inițiative dedicate problemelor specifice de sănătate mintală, în parte ca răspuns la angajamentul președintelui Lyndon Johnson de a aplica cercetarea științifică la problemele sociale. Institutul a înființat centre de cercetare privind schizofrenia, sănătatea mintală a copilului și a familiei, sinuciderea, precum și criminalitatea și delincvența, sănătatea mintală a grupurilor minoritare, problemele urbane și, ulterior, violul, îmbătrânirea și asistența tehnică pentru victimele dezastrelor naturale.

Abuzul de alcool și alcoolismul nu au fost pe deplin recunoscute drept probleme majore de sănătate publică până la mijlocul anilor 1960, când a fost creat, în cadrul NIMH, Centrul Național pentru Prevenirea și Controlul Alcoolismului; totodată, a fost inițiat un program de cercetare privind abuzul de droguri prin înființarea Centrului pentru Studii privind Abuzul de Narcotice și Droguri.

În 1967, NIMH s-a separat de NIH și a primit statutul de birou în cadrul . Cu toate acestea, programul de cercetare intramural al NIMH, care desfășura studii în Centrul Clinic al NIH și în alte facilități ale acestuia, a rămas administrat de NIH, în baza unui acord de administrare comună între NIH și NIMH. Secretarul Sănătății, Educației și Protecției Sociale, , a transferat , singurul spital psihiatric civil al guvernului federal, în administrarea NIMH.

În 1968, NIMH a devenit o componentă a (HSMHA) din cadrul PHS.

În 1970, Comprehensive Alcohol Abuse and Alcoholism Prevention, Treatment, and Rehabilitation Act (P.L. 91-616) a înființat National Institute of Alcohol Abuse and Alcoholism în cadrul NIMH.

În 1972, Drug Abuse Office and Treatment Act a creat, de asemenea în cadrul NIMH, Institutul Național pentru Abuzul de Droguri.

În 1973, NIMH a trecut printr-o serie de reorganizări instituționale. Institutul a fost reintegrat temporar în NIH la 1 iulie, odată cu desființarea HSMHA. Ulterior, secretarul DHEW a înființat administrativ Administrația pentru alcool, abuzul de droguri și sănătate mintală (ADAMHA) — alcătuită din Institutul Național pentru Abuzul de Alcool și Alcoolism, Institutul Național pentru Abuzul de Droguri și NIMH — ca organizație succesoare a HSMHA. ADAMHA a fost înființată oficial în 1974.

În 1977, a analizat nevoile de sănătate mintală ale națiunii și a formulat recomandări adresate președintelui privind modalitățile optime de răspuns la aceste nevoi. În august 1977, The Washington Post a relatat că membri ai conducerii superioare a NIMH ar fi fost probabil conștienți de participarea secretă a institutului la experimentele MKUltra ale Central Intelligence Agency, în cadrul cărora a fost administrat LSD unor deținuți federali din Lexington, Kentucky.

În 1980 a fost lansat studiul Epidemiologic Catchment Area (ECA), un proiect de cercetare de amploare, fără precedent la acea dată, care a implicat intervievarea unui eșantion reprezentativ la nivel național de aproximativ 20.000 de persoane din Statele Unite. Interviurile de teren și primul val de analize au fost finalizate în 1985, iar datele ECA au oferit o imagine detaliată asupra prevalenței tulburărilor mintale, a dependențelor și a utilizării serviciilor de sănătate mintală.

Tot în 1980 a fost adoptată Legea privind sistemele de sănătate mintală, bazată pe recomandările Comisiei prezidențiale privind sănătatea mintală și menită să îmbunătățească serviciile destinate persoanelor cu tulburări mintale. NIMH a contribuit la elaborarea Planului național pentru bolnavii mintal cronici, un program amplu orientat spre îmbunătățirea serviciilor și coordonarea diferitelor programe federale destinate persoanelor cu tulburări mintale grave și persistente.

În 1987, controlul administrativ al Spitalului St. Elizabeth a fost transferat de la NIMH către Districtul Columbia, deși institutul a păstrat facilități de cercetare pe terenul spitalului. Centrul de Neuroștiințe al NIMH și Spitalul de Cercetare Neuropsihiatrică al NIMH, situate pe terenul Spitalului St. Elizabeth, au fost inaugurate în 1989.

În 1992, Congresul Statelor Unite a adoptat ADAMHA Reorganization Act, prin care ADAMHA a fost desființată. Componentele de cercetare ale NIAAA, NIDA și NIMH au revenit în cadrul NIH, în timp ce componentele de servicii au fost transferate către nou-creata (SAMHSA). Reintegrarea în NIH și separarea funcțiilor de servicii au impus o realiniere a structurii administrative a programelor extramurale ale NIMH, fiind create noi birouri dedicate cercetării în prevenție, populațiilor speciale, sănătății mintale rurale și SIDA.

În 1994, House Appropriations Committee a solicitat directorului NIH realizarea unei analize privind rolul, dimensiunea și costurile programelor de cercetare intramurală (IRP) ale NIH. NIMH și National Advisory Mental Health Council (NAMHC) au inițiat un studiu major al programului de cercetare intramural al institutului. Comitetul de planificare a recomandat continuarea investițiilor în IRP și o serie de modificări administrative specifice, multe dintre acestea fiind implementate ulterior, iar altele — precum dezvoltarea unor programe majore privind tulburările de dispoziție și anxietate — fiind introduse în anii următori.

În 1996, NIMH, împreună cu NAMHC, a demarat revizuiri sistematice ale mai multor domenii din portofoliul său de cercetare, inclusiv genetica tulburărilor mintale, epidemiologia și serviciile pentru populațiile de copii și adolescenți, cercetarea în domeniul prevenirii, precum și tratamentul clinic și cercetarea serviciilor. La solicitarea directorului NIMH, Consiliul NAMH a constituit grupuri programatice pentru fiecare dintre aceste domenii, iar institutul a continuat ulterior implementarea recomandărilor formulate de acestea.

În 1997, NIMH și-a realiniat structura organizațională extramurală pentru a valorifica noile tehnologii și abordări din știința de bază și clinică, precum și schimbările intervenite în sistemele de furnizare a asistenței medicale, menținând totodată accentul asupra cercetării bolilor mintale. Noua structură a inclus trei divizii principale de cercetare: cercetarea neurologică de bază și clinică, cercetarea serviciilor și intervențiilor și cercetarea comportamentală, a tulburărilor mintale și a SIDA.

Între 1997 și 1999, NIMH a reorientat programele de dezvoltare a carierei către cercetătorii aflați la început de carieră și a introdus noi mecanisme de finanțare pentru cercetarea clinică. De asemenea, a lansat inițiative de mentorat și a extins sprijinul pentru cercetătorii debutanți, promovând totodată diversitatea în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății mintale.