Negru Vodă, supranumit Radu Negru sau Radul Negrul Voievod, a fost, potrivit legendei, fondatorul și primul domn al Țării Românești. Existența lui reală este controversată, făcând subiectul mai multor cercetări ale istoricilor români și străini. Unii istorici susțin ipoteza că Negru Vodă ar fi doar o poreclă a unor personaje distincte sau contopite, atribuită lui Thocomer, Basarab I sau chiar lui Radu I. Legenda Meșterului Manole îl menționează de asemenea pe Negru Vodă ca fiind cel care a poruncit construcția Mănăstirii Curtea de Argeș. Deși subiectul a stârnit un îndelung interes din partea istoricilor români și a fost subiectul unor speculații care continuă și în ziua de astăzi, nicio dovadă istorică nu există privind existența așa numitului Negru Vodă, primul domn al Țării Românești.
Menționări Menționări în izvoarele istorice pe care s-au bazat speculațiile Documentul din primăvara anului 1291, prin care Ugrinus este pus în posesia celor două moșii din Țara Făgărașului în urma plecării lui Negru Vodă; Cronica lui Nicefor Gregoras, care menționează despre existența unui principe al Valahiei în jurul anului 1300; Inscripția de pe mormântul lui Laurentiu de Longo Campo (Câmpulung) din anul 1300; Menționarea Valahiei și a unui mare conducător al ei, în anul 1307, în cronica lui Ottokar de Styria; Pisania de pe frontispiciul Bisericii din Câmpulung care menționează anul sființirii ei, 1315; Documentul emis în anul 1332, de cancelaria regală maghiară, în care Radu Negru este menționat sub numele de Tatomir; Cronica lui Nicolo Luccari, din anul 1352, care îl identifică pe Radu Negru ca Întemeietor al Țării Românești; Hrisovul din anul 1549 a lui Mircea Ciobanul, în care se confirmă existența unor acte de danie din timpul lui Negru Vodă; Hrisovul din anul 1558, idem, același domnitor Mircea Ciobanul; în anul 1569, domnitorul Alexandru II Mircea re-confirmă actul de danie a lui Negru Vodă; În anul 1585, seniorul Jaques Bongars, vizitează ruinele cetății lui Negru Vodă; În anul 1618, Gavrilă Movilă confirmă un act de danie făcut de către Nicolae Alexandru Basarab, „nepotul răposatului Negru Radul Voievod”; Matei Basarab, confirmă în anul 1646 existența în cancelaria domnească a unor documente de pe vremea lui Negru Vodă; În Letopisețul Țării Românești a lui Macarie Zaim, scrisă în jurul anilor 1640-1650, scrie despre Ankro Voivod (Negru Vodă); În jurul anilor 1660, Paul de Alep, scrie despre „Negrul Voievod, adică, Domnul cel Negru”; În anul 1656, călugării de la Bărătia, prezintă un document autentificat cu pecetea lui Negru Vodă, judelui Ghergina; În anul 1659, Mihnea Vodă întărește privilegiile câmpulungenilor, în baza “hrisovului lui Negru Vod㔑 Letopisețele Cantacuzinesc și al Cronicii Bălenilor, scrise în jurul anilor 1665 - 1678, îl menționează pe Radu Negru Voievod ca descălecator; În anul 1682, Gheorghe Duca, întărește privilegiile câmpulungenilor în baza hrisovului lui Negru Vodă; Cronica călugărilor franciscani din anul 1764, menționează întemeierea orașului Câmpulung de către Radu Negru.
Stăpân al Țării Amlașului și Țării Făgărașului din Ardeal, el ar fi avut reședința inițială la Făgăraș. Aceste teritorii rămân pe anumite perioade domenii a domnitorilor Țării Românești. Pe lângă cetatea Făgărașului, ar mai fi stăpânit alte trei cetăți din Țara Făgărașului: Prima este cetatea de la Breaza, pe locul unei vechi fortificații dacice. Aceasta cetate s-a dezvoltat în mai multe faze. În prima fază a existat o cetate din pamânt de secol IX-X ridicată de populația protoromână. Ulterior, între secolele XIII-XIV, s-a ridicat cetatea de piatră. Cea de a doua cetate este fortificația de la Comana de Sus, mai veche și mai amplă ca planimetrie, zidită cu multa măiestrie pe configurația naturala a terenului. A treia cetate este Colțul Berzei, lângă Sâmbăta de Sus, Brașov.
Legende despre Negru Vodă În stăpânirea sa ar fi putut afla și cetățile medievale românești din regiunea Amlașului, de la Sibiel și de la Tilișca.
La 1290 trece Carpații din Făgăraș, descălecând la Câmpulung întemeind un nou voievodat. Apoi își mută reședința la Curtea de Argeș.
A îngăduit orășenilor sași din Câmpu Lung să-și mențină pe comesul (liderul) lor, Laurențiu de Longo Campo, care a decedat în 1300 și a fost înmormântat în Biserica Bărăția din Câmpulung de rit latin. "Descălecatul" său ar fi pus bazele Țării Românești, a cărei independență avea să o statueze Basarab I (Basarab cel Mare), în anul 1330.
Cel mai bun argument, al faptului că înainte de Basarab cel Mare exista un stat valah bine închegat, ne este dat de Ștefan, fiul comitelui cuman, Parabuch din Severin, care declara, la anul 1325, că puterea regelui Carol Robert ”nu poate întru nimic să stea împotrivă și să se compare cu puterea lui Basarab". Vorbele lui sunt garanția faptului că Țara Românească nu era un stat puternic creat peste noapte de “Sfântul duh al istoricilor ”, un stat pe care Basarab nu avea cum să îl formeze în cei câțiva ani de domnie, ci era un stat unitar, cu o economie, viață socială și putere armată de excepție, consolidat în cei 24 de ani de domnie a lui Radu Negru Vodă.
Perspectivele unora dintre cei mai cunoscuți istorici români care s-au ocupat de Negru Vodă Constantin C Giurescu în „Istoria Românilor” neagă existența personajului Radu Negru dintr-o dublă perspectivă:1.Negru Vodă este Tihomir, tatăl lui Basarab, între Tihomir și Negru Vodă nefiind nicio legătură; 2.Țara Românească s-a născut prin reuniunea voievozilor dintre Dunăre și Carpați, voită sau nevoită, dr fără existența descălecatului.
Gheorghe Brătianu în „Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești” prezintă punctele de vedere ale mai multor istorici consacrați, dintre care doar Alexandru Xenopol susține existența voievodului.
Alexandru Lapedatu susține confuzia între personajul Negru Vodă al datinei populare și ceea ce el consideră că ar fi realitatea reprezentată de Basarab Întemeietorul. În continuare explică confuzia izvoarelor din secolul XVII-XVIII ca „o invenție pur cărturărească”. „Negru Vodă” devine „Radu Negru” în opinia istoricului, deoarece s-a făcut o substituire literară între Radu I din secolul XVI și personajul din datini.
Dimitrie Onciul consideră că miticul Negru Vodă este de fapt Radu Basarab (1377-1383), confuzia fiind susținută de titlul de „herțeg de Amlaș și Făgăraș” deținut de domnii munteni.
Nicolae Iorga susține că Negru Vodă este un pretins întemeietor venit din Făgăraș, adevăratul întemeietor fiind Basarabă (Basarab) pentru că Făgărașul nu putea furniza un conducător, nefiind locuit și organizat politic decât în secolul XIV. Totuși, exclude confuzia lui cu Radu I, apreciind că hrisoavele mănăstirești ce fac referință la personajul mitic îl amintesc de fapt pe Neagoe Basarab.
C. Filitti continuă să nege existența lui Radu Negru , care este doar o imagine a lui Basarab și a fiului său Alexandru. Prenumele „Radu” ar fi rezultatul aceleiași confuzii amintite de Iorga.
Ioan Lupaș susține că Negru Vodă trebuie identificat cu Basarab „al cărui nume personal devine patronimic și se transmite urmașilor”. Confuzia cu Radu I o interpretează altfel pentru că acesta, renunțând la feudele Amlaș și Făgăraș, ar fi creat prilejul formării tradiției descălecatului.
Alexandru Lapedatu desi afirma ca între personajul Negru Vodă al datinei populare și Basarab Întemeietorul nu e nicio diferenta - susține că mormântul 10 din secolul XIV de la Biserica Domnească Curtea de Argeș i-ar aparține lui Basarab și este chivernisit cu portul și obiecte catolice.
Pavel Chihaia, în lucrarea „De la «Negru Vodă» la Neagoe Basarab” îl citează pe Dimitrie Onciul care vine cu 4 ipoteze privind ideea descălecatului: Radu I a părăsit Transilvania ca voievod independent, păstrând Amlașul și Făgărașul, fiind ulterior confundat cu Negru Vodă; Rapoartele dintre „Basarabii” din dreapta Oltului și Negru Vodă pe fundalul mai mare al relației dintre „amândouă Valahiile din dreapta Dunării și imperiul lui Asan”. Respinge ideea că „Negru” este un nume popular, considerând că reprezintă lucuitorii „Cumaniei Negre”. S-ar face confuzie cu invazia tătară din 1241. Ar putea fi o plăsmuire populară, creată după modelul descălecatului lui Dragoș în Moldova.
Ioan-Aurel Pop în lucrările „«Din mâinile valahilor schismatici… » Românii și puterea în Regatul Ungariei (sec.XIII-XIV)” și „Istoria Transilvaniei” consideră că în contextul nemulțumirii românior din Făgăraș, un grup de români și catolici a trecut la sudul Carpaților, ghidat de un voievod numit în tradiția populară „Negru Vodă”. Acesta ar fi voievodul care s-a revoltat în 1290 împotriva regelui maghiar, „a rezistat o vreme sub munte”(cel mai probabil la cetatea Breaza), a trecut munții în jurul lui 1290 și a dat un impuls procesului de unificare statală. Totuși, episodul descalecarii nu poate fi legat concret de dinastia Țării Românești, menționată la începutul secolului XIV, reprezentată de Togomerius (Tihomir), fiul său Basarab și urmașii săi. Basarab este un nume de rezonanță turanică, dar nu are legătură directă cu etnia personajului. Pe parcursul secolelor XIII-XIV, formațiunea politică de la est de Olt i-a avut ca voievozi pe Seneslau, probabil Negru Vodă, probabil Tihomir și Basarab. Astfel, nu se cunoaște veriga între Seneslau și Negru Vodă, între Negru Vodă și Tihomir și nici între Negru Vodă și Basarab „fiul lui Tihomir”, dar este sigur că Basarab a fost primul conducător adevărat și recunoscut al Țării Românești.
Neagu Djuvara in anul 2007 publică lucrarea „Thocomerius-Negru Vodă”, dedicată voievodului făgărășan Radu Negru. Argumentele pe care le aduce în favoarea existenței reale a voievodului sunt determinate de analogiile cu întemeierea Moldovei (prin descălecatele voievozilor maramureșeni Dragoș și Bogdan) și cu întemeierea Franței. Nu este vorba în acest ultim caz despre un descălecat, dar cu siguranță conducerea unei societăți fundamental romanizată revine unui grup de germani – francii – tipar ce poate fi extins la o altă societate romanizată – cea a vlahilor – condusă de un neam de cumani. Alte argumente vin din interpretarea modernă a izvoarelor din secolele XV-XVII și a viziunii particulare a istoricilor. Bineînțeles, Neagu Djuvara asociază și contextul istoric din secolul XIII cu legenda întemeietorului de țară și o nouă viziune a datelor oferite de arheologie pentru întemeierea Țării Românești. Ca urmare, povestea voievodului făgărășan Radu Negru, în viziunea lui N.Djuvara, este povestea unui conducător cuman din Transilvania, după căderea statului cuman extracarpatic în 1241, odată cu invazia tătaro-mongolă. Acesta descalecă deoarece este forțat de împrejurările complicate ale finalului dinastiei arpadiene din Ungaria și formarea hoardei tătarilor hanului Nogai să părăsească Făgărașul pentru a se stabili la Câmpulung, la sudul Carpaților. De acolo preia conducerea formațiunii politice a lui Seneslau, fapt atestat și de mutarea capitalei la Curtea de Argeș. În continuare, Tochomerius – Radu Negru – îl are ca urmaș pe Basarab, care continuă conflictul cu Ungaria pe care îl tranșează prin victoria de la Posada și apoi pe Nicolae Alexandru, ale cărui acțiuni politice și religioase demonstrează genealogia lui făgărășeană.
Șapte ani mai târziu, cercetările științifice au demonstrat că Teoria originii cumane a dinastiei Basarabilor este falsă întrucât nu corespunde realității istorice. La data de 28 octombrie 2014, la Academia Română din București, a avut loc comunicarea ,,Mormântul 10 din Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș. Despre geneza Țării Românești” in cadrul careia au fost comunicate concluziile Studiului Genetic TARA ROMANEASCA. 1310-1352, BASARAB I: