300px|right|thumb|Țara Hategului, detaliu dintr-o hartă a Transilvaniei de la 1607, gravată în cupru de cartograful olandez Jodocus Hondius Țara Hațegului (în ; în Hatzeger Land, Brockhaus) este un ținut istoric, folcloric aparte, și etnografic din colțul de sud-vest al Transilvaniei, județul Hunedoara, România. Țara Hațegului cuprinde depresiunea cu același nume, dar în „zona de influență” a ei se află și așezările situate pe cursul superior al Streiului, până la vărsarea acestuia în Mureș. Țara Hațegului este una dintre microregiunile cele mai bogate din România din punct de vedere istoric: aici se găsesc câteva dintre cele mai importante monumente de arhitectură și arheologie din țară. Tot în Țara Hațegului a fost realizată una dintre cele mai ambițioase amenajări hidroenergetice din țară. Zona este cunoscută și pentru fosilele de dinozauri găsite aici de catre Graf Nopcsa. Pamant arabil si de crestere a animalelor, silvic si cinegetic.
Cadrul geografic
Țara Hațegului se află în Transilvania, la întretăierea acestei provincii istorice cu Banatul și Oltenia. Strict geografic, Țara Hațegului se suprapune peste depresiunea omonimă, mărginită, la sud, de Munții Retezat, alt. Vf. Peleaga 2509 m și Vf. Păpușa 2508, la est și nord-est, de Munții Șureanu, la vest, de Munții Țarcu, iar la nord de Munții Poiana Ruscă. Între aceste limite, Țara Hațegului corespunde bazinului superior al Streiului, având lungimea pe axa est-vest de cca 50 km și o lățime de 30-35 km pe axa nord-sud. În total, din punct de vedere geografic, Țara Hațegului se întinde pe circa 1300 de km2 Radu Popa, „La începuturile Evului Mediu Românesc. Țara Hațegului”, pag. 6-7 .
Regiunea este drenată de râurile Strei, Râu Mare și Galbena, cu afluenții lor. Centrul social și economic al regiunii este orașul Hațeg. Aici se organizează un târg tradițional de mărfuri.
Accesul în Țara Hațegului se face prin trei „porți”: dinspre orașul Simeria, pe valea Streiului; dinspre Banat, pe valea Bistrei, trecând pe la Porțile de Fier ale Transilvaniei; dinspre municipiul Petroșani, prin Pasul Merișor-Bănița I. Voledi, „Drumuri în Hațeg”, București, 1971. passim.
Din punct de vedere etnosociologic și lingvistic Țara Hațegului este însă mai întinsă, ea cuprinzând și așezările de pe valea Streiului inferior până la vărsarea acestuia în Mureș, inclusiv orașul Călan Radu Popa, op cit., passim .
Istoric Perioada preistorică
În peștera Bordu Mare, pe teritoriul satului hațegan Ohaba-Ponor este atestată una dintre cele mai vechi prezențe ale omului în România. Este vorba despre câteva falange datate în paleoliticul mijlociu (cca. 100.000-33.000 î.Chr). Tot aici au fost descoperite unelte de cuarțit și piese de os prelucrate. O descoperire remarcabilă o constituite o vatră de foc din aceeași perioadă. Inventarul găsit în interiorul și în jurul acesteia demonstrează că o parte de hrană era friptă.Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler (coord.), „Istoria Transilvaniei”, Vol. I, pag. 29-31.
Perioada dacică
La limita vestică a Țării Hațegului se află Porțile de Fier ale Transilvaniei (anticul Tapae), locul unde s-a desfășurat bătălia decisivă dintre daci și romani în timpul primului război daco-roman. A fost una dintre cele mai sângeroase bătălii din tot șirul de lupte dintre cele două armate. Pe Columna lui Traian romanii apar ca fiind ajutați de Jupiter. Totodată, este singura scenă unde apar soldați romani răniți, iar Traian însuși își rupe hainele pentru a fi folosite ca feșe. După victorie, romanii pătrund în Țara Hațegului și prima campanie a războiului din 101-102 se încheie.Pop, Istoria Transilvaniei, vol.I, pag. 132. De remarcat că doar la Tapae și la Cioclovina-Ponorici au fost descoperite fortificații dacice liniare, de baraj. Prima era lungă de circa 2 km și bara accesul în Țara Hațegului de pe Culoarul Bistrei. A doua măsura peste 2,5 km și închidea principala cale de acces din Țara Hațegului spre zona Sarmizegetusei Regia.Pop, Istoria Transilvaniei, vol I, pag. 108.
Perioada romană
După cucerirea Daciei de către romani, aceștia au fondat la limita de vest a Țării Hațegului, pe teritoriul actualei comune Sarmizegetusa, capitala provinciei Dacia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Teritoriul arondat orașului roman acoperea practic aproape toată depresiunea Hațegului. Metropola romană a avut ca nucleu castrul Legiunii a IV-a Flavia Felix, staționată aici probabil încă de la sfârșitul primului război daco-roman (102) Pop, Istoria Transilvaniei, vol I, pag. 138 Demn de mentionat ca Imparatul Roman care a ales locul noii capitale numite dupa numele sau, avea un prenume crestin, de o importanta biblica majora Marcus.
Perioada medievală
După retragerea romană în 271, timp de aproape o mie de ani, nu există izvoare scrise privind istoria Țării Hațegului. Istoricul Radu Popa apreciază că „alături de celelalte teritorii românești și poate chiar mai mult decât ele, datorită antecedentelor și situării sale geografice centrale, Țara Hațegului a parcurs principalele etape de dezvoltare istorică a societății daco-romane și apoi românești”. Radu Popa, „La începuturile Evului Mediu Românesc. Țara Hațegului”, pag. 14
Și alți istorici opinează că Țara Hațegului a fost una din „pepinierele” din care s-a dezvoltat societatea medievală românească. De altfel, la Streisângeorgiu, acum cartier al orașului Călan, în zona de influență a Țării Hațegului, se găsește cea mai veche biserică românească, datată în prima jumătate a secolului al XII-lea. Popa, La începuturile Evului Mediu Românesc. Țara Hațegului, pag. 225
Limitele ipotetice ale ducatului lui Glad indică faptul că acesta ar fi cuprins și Țara Hațegului Ioan-Aurel Pop, Thomas Nagler (coord.), op. cit., Anexa IX . Prima atestare documentară a Țării Hațegului (în original terra Harszoc), datează însă doar din 1247, fiind vorba despre celebra Diplomă a Cavalerilor Ioaniți, care precizează: „Și mai îngăduim ca jumătate din toate veniturile și foloasele ce se vor strânge pe seama regelui de la olatii ce locuiesc în țara Lytua, în afară de țara Hațegului cu cele ce țin de ea, să le culeagă sus zisa casă.” Se constată astfel că, la acea vreme, Țara Hațegului făcea parte din voievodatul lui Litovoi (Țara Lytua) cu nucleul în nordul Olteniei. Este de presupus, dată fiind sintagma „cu cele ce țin de ea” că acest ținut beneficia de un statut privilegiat în cadrul voievodatului lui Litovoi. Radu Popa, op. cit, pag. 274
Unii autori consideră că legenda „descălecatului” din Transilvania a Țării Românești ar avea la bază o mutare peste Carpați a unor familii conducătoare din Țara Hațegului. Un argument în acest sens este faptul că numele Basarab, posibil de origine cumană, al fondatorului primei dinastii muntene, se întâlnește frecvent în Țara Hațegului în secolul al XIII-lea. Florin Constantiniu, „O istorie sinceră a poporului român”, pag. 67
300px|right|thumb|Ruinele cetății cneziale de la Mălăiești
Momentul 1247 marchează începutul desprinderii Țării Hațegului de voievodatul lui Litovoi și al integrării sale în Regatul Ungar Ioan-Aurel Pop, „Istoria Transilvaniei Medievale”, pag. 164 . Procesul nu decurge pașnic în totalitate. Astfel, în anul 1277, un voievod pe nume Litovoi (identic cu cel de la 1247 sau un urmaș al său), opune rezistență armată regelui ungar în Țara Hațegului Ioan-Aurel Pop, „Români și maghiari în secolele IX-XIV”, pag. 234-235. Voievodul moare iar fratele său, Bărbat, cade prizonier, răscumpărându-se ulterior, cu prețul plății unui tribut către coroana ungară. Aceste evenimente au rămas în memoria locurilor până în ziua de astăzi, dovadă fiind numele localității Râu Bărbat, din Țara Hațegului.
În secolele XIII-XV, procesul integrării Țării Hațegului în Regatul Ungariei se finalizează, iar puterea este exercitată în numele regelui de către castelanul de Hațeg, care câteodată a fost una și aceeași persoană cu vicevoievodul Transilvaniei Radu Popa, op. cit., pag. 280-283 .
Cnezii hațegani
Cnezatele, formațiuni feudale timpurii, au funcționat în Țara Hațegului până în secolele XIII-XIV, când regiunea este integrată administrativ în Regatul Ungariei. Istoricul Radu Popa a identificat 11 „mari cnezate” hațegane Popa, op. cit., pag 165-188, structuri teritoriale asemănate de autor cu „cnezatele de vale” maramureșene.
Ținutul hațegan și-a păstrat o anumită autonomie pe aproape tot parcursul Evului Mediu. Adunările cneziale au continuat să funcționeze, cu drept de judecată (așa numita democrație hațegană), până în secolele XIV-XV, iar cnezii hațegani formau un corp distinct în cadrul armatei transilvănene Popa, op. cit., pag 282. Vezi și Ioan-Aurel Pop, „Instituții Medievale Românești”, pag 100 .
Din rândul cnezilor hațegani s-au ridicat, prin catolicizare și maghiarizare, familii aristocratice de prestigiu ale Ungariei și Transilvaniei medievale, cum sunt Kendeffy (Cânde) sau Kenderessy (Cândreș), primul Kende fiind atestat de medievistul A. A. Rusu la anul 1300 în lucrarea sa despre bisericile românești medievale - până la 1700 - din Țara Hațegului, tipărită la Editura Muzeului Sătmărean, în 1997.
Majoritatea istoricilor consideră că și ilustra familie a Corvinilor își are originile tot în Țara Hațegului Camil Mureșan, „Ioan de Hunedoara și vremea sa”, pag. 25-30, Ioan-Aurel Pop, Thomas Nagler (coord.), op. cit, pag 279, Vezi și „Pál Engel, Regatul Sfântului Ștefan. Istoria Ungariei Medievale”, pag. 305 .
Eruditul Anton Verantius, în jur de 1550, scria că Transilvania „este locuită de o triplă națiune, secuii, ungurii, sașii; aș adăuga totuși și pe români, care, deși îi ajung ușor la număr pe ceilalți, totuși nu au nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor, afară de un număr mic, locuind în districtul Hațeg (...) și care, pe vremea lui Ioan de Hunedoara, (...) au dobândit noblețea, pentru că întotdeauna au luat parte neobosit la lupta împotriva turcilor” (Cf. Maria Holban, „Călători despre Țările Române”, vol. I, București, 1968)
Perioadă imperială
Încă de la începutul secolului al XVIII-lea districtul Hațegului, cu centrul său, orașul Hațeg, se afirmă ca un nucleu al mișcării de emancipare a românilor din Transilvania. Astfel, a doua diplomă a unirii dintre Biserica Ortodoxă din Ardeal și Biserica Catolică, emisă în 1701 prevedea ridicarea de școli pentru români la Alba Iulia, Făgăraș și Hațeg David Prodan, „Supplex Libellus Valachorum”, pag. 128. Ulterior, în memoriul Supplex Libbellus, înaintat în 1740 de Inochentie Micu împărătesei Maria Tereza, se arată că, deși românii locuiesc districte întregi, precum Făgăraș, Chioar, Hațeg, ei nu au funcționari din sânul lor David Prodan, „op. cit., pag. 152 , iar într-un memoriu înaintat în 1747 de mai mulți clerici greco-catolici curții vieneze, se cer dregători români în cele trei districte David Prodan, „op. cit., pag. 180 .
În 1764, o parte a Țării Hațegului a fost militarizată, în cadrul Regimentului I de Graniță, cu sediul la Orlat David Prodan, „op. cit., pag. 234. Două companii ale acestei structuri militare și-au avut sediul în Țara Hațegului, la Hațeg (compania II), respectiv la Râu Alb (compania III) Mircea Bucur, „Aspecte din istoria Regimentului 1 grăniceresc român la Orlat”, în Revista Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Nr. 1/2002 .
Perioada în care Țara Hațegului face parte din granița militară coincide cu o dezvoltare fără precedent a orașului Hațeg. Astfel, dacă în 1785-1786 acesta număra doar 400 de locuitori, în mai puțin de 50 de ani populația crește de zece ori, ajungând în 1829-1831 la 4.000 de persoane, cifră care făcea din Hațeg cel mai mare oraș al comitatului Hunedoara, mai mare decât capitala comitatului, Deva, dar și decât unele din orașele libere regești, cum ar fi Alba Iulia sau SebeșIoan-Aurel Pop, Thomas Nagler, Magyiari Andras (coord.), Istoria Transilvaniei, vol. III, pag. 60.