thumb|240px|Crucişătorul Groznîi Crucișător este o navă militară de luptă (de război) rapidă, mai ușoară decât cuirasatul, care servește ca avangardă într-o escadră, la recunoașteri etc. După cuirasat, este principala navă de luptă, ca deplasament, viteză și armament.
Termenul vine din limba olandeză, în care Kruiser înseamnă „ceva care încrucișează”. Termenul a fost preluat în limba germană ca Kreuzer iar în limba engleză ca cruising ship, respectiv cruiser.
Din punct de vedere istoric, denumirea se aplica celei mai mici nave care putea opera în misiuni independente, chiar dacă din punct de vedere al comenzii militare era încadrată într-o flotă. Alte tipuri de nave de luptă ca, de exemplu, distrugătoarele trebuiau să fie însoțite de nave de aprovizionare și sprijin logistic.
În prezent, în războiul naval modern, practic nu mai există crucișătoare, conform definiției istorice, dar unele nave continuă să fie numite crucișătoare, datorită categoriilor de misiuni pe care le pot îndeplini.
Istoria timpurie La sfârșitul secolului al XX-lea, învechirea navelor de luptă a făcut ca crucișătorul să devină cea mai mare și mai puternică navă de luptă de suprafață (spre deosebire de portavioanele care jucau rolul în războiul aerian ). Rolul crucișătorului a variat în funcție de navă și marină, incluzând adesea apărarea aeriană și bombardamentul de la țărm . În timpul Războiului Rece, crucișătoarele Marinei Sovietice aveau armament greu de rachete antinavă conceput pentru a scufunda forțele operative ale portavioanelor NATO printr- un atac de saturație . Marina SUA a construit crucișătoare cu rachete ghidate pe carene de tip distrugător (unele numite „ lideri de distrugătoare ” sau „fregate” înainte de reclasificarea din 1975 ), concepute în principal pentru a asigura apărare aeriană, adăugând adesea capabilități antisubmarin, fiind mai mari și având rachete sol-aer (SAM) cu rază mai lungă de acțiune decât primele distrugătoare cu rachete ghidate Charles F. Adams însărcinate cu rolul de apărare aeriană pe rază scurtă de acțiune . Până la sfârșitul Războiului Rece, linia dintre crucișătoare și distrugătoare devenise estompată, crucișătorul folosind coca distrugătorului dar primind denumirea de crucișător datorită sistemelor sale îmbunătățite de misiune și luptă.
Termenul de „crucișător” a fost folosit des pentru prima dată în secolul al XVII-lea pentru a se referi la o navă de război independentă. „Crucișător” desemna scopul sau misiunea unei nave, mai degrabă decât o categorie de navă. Cu toate acestea, termenul era totuși folosit pentru a desemna o navă de război mai mică, mai rapidă, potrivită pentru un astfel de rol. În secolul al XVII-lea, nava de linie era, în general, prea mare, inflexibilă, și scumpă pentru a fi trimisă în misiuni pe termen lung (de exemplu, în Americi), și prea importantă din punct de vedere strategic pentru a fi pusă în pericol de a se ancrasa și de a se scufunda din cauza misiunilor de patrulare continui.Mayne, Richard (2000). „cruiser”. The Language of Sailing (în engleză). Taylor & Francis. p. 80. ISBN 978-1-57958-278-4.
Marina olandeză a fost renumită pentru crucișătoarele sale în secolul al XVII-lea, în timp ce Marina Regală - și mai târziu marinele franceză și spaniolă - au ajuns-o din urmă în ceea ce privește numărul și desfășurarea lor. Legile britanice privind crucișătoarele și convoaiele au fost o încercare a intereselor comerciale din Parlament de a concentra Marina pe apărarea comercială și raidurile cu crucișătoare, mai degrabă decât pe navele de linie mai rare și mai scumpe. : Comandarea Oceanului, O Istorie Navală a Britaniei 1649–1815. Allen Lane, Londra, 2004. În secolul al XVIII-lea, crucișătorul a devenit predominant de fregate. O fregată era o navă mică, rapidă, cu rază lungă de acțiune, barcă ușor înarmată (cu o singură punte a tunului) folosită pentru cercetare, transportul de corespondențe, și perturbarea comerțului inamic. Celălalt tip principal de crucișător era sloopul, dar au fost folosite și multe alte tipuri diverse de nave.
Bibliografie Lexicon maritim englez-român, Ed. Științifică, București, 1971
Categorie:Termeni navali