Blenio

Blenio este o comună din districtul Blenio, în cantonul Ticino din Elveția.

Blenio a fost creată pe 22 octombrie 2006, când a încorporat municipalitățile anterior autonome Aquila, Campo Blenio, Ghirone, Olivone și Torre din valea superioară Blenio.

O contestație legală împotriva fuziunii a fost ridicată de Aquila, dar a fost respinsă de Curtea Federală pe 18 aprilie 2006.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Blenio are o suprafață, conform datelor din 2006, de 202,2 kilometri pătrați. Din această suprafață, 22,6% este utilizată în scopuri agricole, în timp ce 27,6% este acoperită de păduri. Din restul terenului, 1,4% este locuit (clădiri sau drumuri), iar 48,4% este teren neproductiv.

Municipalitatea a fost creată în 2006 prin fuziunea localităților Aquila, Campo (Blenio), Ghirone, Olivone și Torre.

Municipalitatea ocupă o mare parte din Valea Blenio. Este formată din satele Aquila, Campo (Blenio), Ghirone, Olivone și Torre. Pe lângă aceste sate, include și cătunele Dangio, Grumarone, Pinaderio, Ponto Aquilesco, Comprovasco, Scona, Sommascona și Lavorceno.

Istorie Aquila este menționată pentru prima dată în 1196 ca Aquili. Ghirone este menționat pentru prima dată în 1200 ca Agairono. Olivone este menționat pentru prima dată în 1193 ca Alivoni, apoi în 1205 a fost menționat ca Orivono. În romanșă era cunoscut ca Luorscha.

Aquila În jurul anului 1200, așezarea Ghirone aparținea de Aquila. Granițele actuale au fost stabilite în 1853 odată cu separarea finală a celor două municipalități. Biserica parohială San Vittore a fost construită în 1213. A fost reconstruită în perioada 1728–1730. O sursă importantă de venit pentru sat provenea din banii trimiși acasă de emigranții din sat către alte țări europene (adesea ca producători de ciocolată, ospătari, servitori). Începând cu 1914, mulți dintre locuitorii din Aquila au lucrat la fabrica de ciocolată Cima-Norma din Torre. În plus, locuitorii se ocupau adesea cu agricultura și creșterea animalelor. Închiderea fabricii în 1968 a dus la o scădere mare a populației. În 1990, aproximativ 39% din populație lucra în industria prelucrătoare, în timp ce 49% lucra în sectorul serviciilor. Aproximativ 60% dintre muncitori făceau naveta în afara satului.

Ghirone În 1334, Abația Disentis a dobândit drepturi asupra întregului teren din Ghirone. Satul făcea parte din comunitatea Aquila, iar în 1803 a fuzionat cu municipalitatea Ghirone. Apoi, în 1836, Buttino și Ghirone s-au separat de Aquila și au fondat împreună propria lor comunitate. Buttino a fost locuit până la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost un sat autonom încă din secolul al XIII-lea. Cele două municipalități s-au alăturat din nou de Aquila în 1842 și 1846 și s-au separat definitiv în 1853. Comunitatea Cetățenilor (Patriziato), care poartă încă numele de Ghirone-Buttino, a fost fondată în 1914.

Biserica SS Martino e Giorgio a fost menționată pentru prima dată în 1215 și a fost reconstruită în jurul anului 1700. Parohia s-a separat de Aquila în 1758 și a devenit independentă. La fel ca în cazul celorlalte municipalități din Valea Blenio, o mare parte din populație a emigrat în alte țări europene (adesea ca vânzători de castane coapte, servitori și ospătari). Deși aceasta era o sursă majoră de venit, a dus la o scădere constantă a populației. La sfârșitul anilor 1950, Barajul Luzzone (extins în 1995 și 1999) a fost construit între municipalitățile Ghirone și Aquila. Barajul este folosit pentru a genera energie hidroelectrică. Construcția la scară largă a barajului și noul tunel rutier de la Toira în 1958 au îmbunătățit economia locală. Noul tunel a permis turismul de iarnă și de vară, iar dezvoltarea unui centru de sporturi de iarnă (împreună cu Campo Blenio) a dat un impuls clar economiei. Creșterea animalelor, care fusese ocupația principală timp de secole, a scăzut, totuși, brusc.

Olivone

Puterea politică în valea superioară Blenio era în mâinile unei ramuri a familiei De Torre. Aceștia dețineau terenuri în Olivone și posedau drepturile de patronaj asupra bisericii parohiale până când jurământul de la Torre din 1182 a pus capăt supremației lor. În 1213, satele Olivone și Aquila s-au revoltat și s-au unit împotriva familiei Da Locarno, căreia i se acordase putere asupra văii de către canonicii din Milano. Au reușit să-i alunge pe cei din familia Da Locarno și să revină la situația anterioară, în care erau conduși de un guvernator din Lombardia. Assemblea di uomini liberi (în ), care este menționată pentru prima dată în 1136, asigura administrarea pădurilor comune, a pășunilor alpine și ajuta la întreținerea trecătorilor Lukmanier și Greina. Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, assemblea di uomini liberi a profitat de închirierea pășunii alpine Santa Maria din Olivone, care aparținea abației Disentis. Dreptul cutumiar al satului a fost consemnat în statutele din 1237 și 1474.

În timpul Evului Mediu Timpuriu, Olivone a fost probabil centrul unei parohii care se întindea pe întreaga vale. Începând cu Evul Mediu Clasic și Târziu, istoria satului urmează cursul întregii văi. Biserica Parohială Sf. Martino a fost construită înainte de 1136 și, în secolul al XVII-lea, a fost reconstruită, fiind urmată de renovări în 1974 și 1984–1991. Biserica conține fresce din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Obiecte de mobilier și veșminte de valoare sunt expuse în Cà da Rivöi (Rivöi înseamnă Olivone în dialectul local), o clădire din secolul al XV-lea.

Pe drumul Lukmanier a fost construit în 1104 hanul SS Sepolcro e Barnaba la Casaccia. Acesta a fost urmat de hanul S. Defendente din Camperio, construit în 1254. Familiile nobiliare da Torre și da Lodrino au fondat probabil aceste două hanuri. Ulterior, ele au fost administrate de comunitate și au avut o importanță socială și economică majoră până în secolul al XV-lea.

O mare parte din economia locală se baza pe agricultură (creșterea animalelor de lapte și a vitelor). Cu toate acestea, între secolul al XV-lea și secolul al XIX-lea, o mare parte din economie depindea de banii trimiși acasă de emigranții în Italia, Franța și Anglia, precum și în alte orașe din Elveția. Producătorii de ciocolată din Olivone se bucurau de o bună reputație în Italia și Franța începând cu secolul al XVII-lea. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, turismul a devenit important. În secolul al XX-lea, turismul a crescut în importanță, iar inițiativele pentru protecția naturii și a patrimoniului au fost promovate în continuare. La începutul secolului al XXI-lea, satul era cunoscut pentru turismul său de iarnă și de vară. Olivone și-a păstrat caracterul agricol, dar în 1956 a devenit sediul centralei electrice Blenio Kraftwerke AG și al anumitor companii de construcții. De asemenea, găzduiește Institutul Alpin de Chimie și Toxicologie (2006) al Fundației Alpine pentru Științele Vieții. În 2005, 22% din locurile de muncă din Olivone erau în agricultură.

Demografie Blenio are o populație (conform datelor din decembrie 2020) de 1.770 de locuitori. Conform datelor din 2008, 6,6% din populație este formată din cetățeni străini.

Majoritatea populației (conform datelor din 2000) vorbește italiană (90,5%), germana fiind a doua cea mai comună limbă (4,1%), iar albaneza fiind a treia (1,7%).

Evoluția populației: An Aquila – Populație Ghirone – Populație Olivone – Populație 1602 600 – 1.000 1682 – 370 1.018 1801 804 – – 1850 1.040 – – 1860 – 111 – 1900 719 81 – 1950 627 70 707 1960 – 340 930 1970 – 64 – 2000 – 44 845

Situri de Patrimoniu de Importanță Națională Biserica parohială Sf. Martino este listată ca sit de patrimoniu elvețian de importanță națională. Satele Dangio și Olivone Chiesa-Solario sunt listate în Inventarul Siturilor de Patrimoniu Elvețian.

Note

Referințe

Vezi și Listă de localități din cantonul Ticino

Legături externe

Categorie:Localități din cantonul Ticino Categorie:Comune din cantonul Ticino