Războiul hibrid a fost definit de Frank Hoffman în 2007 ca fiind utilizarea simultană emergentă a mai multor tipuri de război de către adversari flexibili și sofisticați, care înțeleg că un conflict reușit necesită o varietate de forme concepute pentru a se potrivi obiectivelor la momentul respectiv. Un document american privind strategia maritimă spunea că „Conflictele sunt din ce în ce mai caracterizate de o combinație hibridă de tactici tradiționale și neregulate, planificare și execuție descentralizată și actori nestatali care utilizează atât tehnologii simple, cât și sofisticate în moduri inovatoare.” Deși nu există o definiție clară și acceptată, metodele includ războiul politic și combină războiul convențional, războiul neregulat și războiul cibernetic cu alte metode de influențare, cum ar fi știrile false, diplomația, războiul legal, schimbarea regimului și intervenția electorală străină. Prin combinarea operațiunilor cinetice cu eforturi subversive, agresorul intenționează să evite atribuirea sau represaliile. Conceptul de război hibrid a fost criticat de o serie de academicieni și practicieni, care spun că este vag și are elemente constitutive contestate și distorsiuni istorice.Russia v the West: Is this a new Cold War? BBC, 1 April 2018.
Definiție
Nu există o definiție universal acceptată a războiului hibrid; există o dezbatere cu privire la utilitatea sa și dacă se referă pur și simplu la de contracarare a unei forțe convențional superioare. Nelămurirea termenului înseamnă că este adesea folosit ca termen general pentru toate amenințările neliniare.
Războiul hibrid este un război care include unele, părți sau toate dintre următoarele aspecte:
Un adversar nestandard, complex și fluid. Un adversar hibrid poate fi statal sau non-statal. De exemplu, în Războiul dintre Israel și Hezbollah din 2006 și în Războiul Civil Sirian, principalii adversari sunt entitățile non-statale din cadrul sistemului de stat. Actorii non-statali pot acționa ca proxy pentru țări, dar au și agende independente. De exemplu, Iranul este sponsor al Hezbollah, dar agenda Hezbollahului, nu a Iranului, a dus la răpirea trupelor israeliene care a condus la războiul dintre Israel-Hezbollah. Pe de altă parte, Implicarea Rusiei în Ucraina (pre-2022) poate fi descrisă ca un actor de stat tradițional care desfășoară un război hibrid (pe lângă utilizarea unui proxy hibrid local), deși Rusia neagă implicarea în conflictul din Ucraina din 2014. Utilizarea unei combinații de metode convenționale și neregulate. Metodele și tacticile pot include capacități convenționale, tactici neregulate, formații neregulate, diplomație, politică, acte teroriste, violență nediscriminatorie și activități criminale. Un adversar hibrid poate folosi, de asemenea, acțiuni clandestine pentru a evita atribuirea sau represaliile. Metodele sunt utilizate simultan pe tot spectrul conflictelor cu o strategie unificată. Un exemplu sunt aspirațiile transnaționale ale Statul Islamic, tacticile amestecate, formațiile structurate și utilizarea crudă a terorismului ca parte a arsenalului său. Reacție flexibilă și rapidă. De exemplu, răspunsul Statului Islamic la campania de bombardare aeriană a SUA a fost o reducere rapidă a utilizării punctelor de control, a convoaielor mari și a telefoanelor mobile. Militanții s-au împrăștiat și printre populația civilă. Daunele colaterale civile din cauza loviturilor aeriene pot fi folosite ca instrument eficient de recrutare. Utilizarea sistemelor de arme avansate și a altor tehnologii perturbatorii. Astfel de arme pot fi acum cumpărate la prețuri de chilipir. În plus, alte tehnologii noi sunt adaptate câmpului de luptă, cum ar fi rețelele celulare. În 2006, Hezbollah a fost înarmat cu arme de înaltă tehnologie, cum ar fi rachete dirijate, pe care statele naționale le folosesc în mod obișnuit. Forțele Hezbollah au doborât elicoptere ale Israelului, au deteriorat grav o navă de patrulare cu o rachetă de croazieră și au distrus tancuri blindate, lansând rachete dirijate din buncăre ascunse. De asemenea, a folosit drone aeriene pentru a colecta informații, a comunicat cu telefoane mobile criptate și a urmărit mișcările trupei israeliene cu echipamente termice de viziune nocturnă. Utilizarea mass-media pentru propagandă. Creșterea rețelelor de comunicare în masă oferă instrumente puternice de propagandă și recrutare. Utilizarea site-urilor de știri false pentru a răspândi povești false este un posibil element al războiului hibrid. Trei câmpuri de luptă diferite. Ei sunt câmpul de luptă convențional, populația indigenă din zona de conflict și comunitatea internațională.
Alte definiții Șeful Statului Major al Armatei SUA a definit o amenințare hibridă ca fiind un adversar care încorporează „combinații diverse și dinamice de capabilități convenționale, neregulate, teroriste și criminale”. definește o amenințare hibridă ca fiind „orice adversar care folosește simultan și adaptiv un amestec personalizat de mijloace sau activități convenționale, neregulate, teroriste și criminale în spațiul de luptă operațional. Mai degrabă decât o singură entitate, o amenințare hibridă sau un provocator poate fi o combinație de actori statali și nestatali”.
Armata SUA a definit o amenințare hibridă în 2011 ca fiind „combinația diversă și dinamică de forțe regulate, forțe neregulate, elemente criminale sau o combinație a acestor forțe și elemente, toate unificate pentru a obține efecte reciproc avantajoase”. NATO folosește termenul pentru a descrie „adversari cu capacitatea de a utiliza simultan mijloace convenționale și neconvenționale în mod adaptiv în urmărirea obiectivelor lor”.
Fostul șef al armatei americane, , a vorbit despre un nou tip de război care va deveni din ce în ce mai frecvent în viitor: „Un hibrid între războiul neregulat și războiul convențional”. Conform Centrului European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride, inaugurat în 2017, „amenințările hibride sunt metode și activități care vizează vulnerabilitățile adversarului”, unde „gama de metode și activități este largă”.
Relația cu zona gri
Conceptul de este distinct de conceptul de război hibrid, deși cele două sunt strâns legate, deoarece în epoca modernă statele aplică cel mai adesea instrumente neconvenționale și tehnici hibride în zona gri. Cu toate acestea, multe dintre instrumentele neconvenționale utilizate de statele din zona gri, cum ar fi campaniile de propagandă, presiunea economică și utilizarea entităților nestatale, nu trec pragul agresiunii formalizate la nivel statal. Istorie Dacă parcurgem lucrările filosofilor care s-au ocupat de propagandă și guvernare în ultimii 3.000 de ani, putem constata că războiul hibrid nu este un concept nou, așa cum cred mulți antropologi sociali astăzi. Combinarea metodelor convenționale și neregulate nu este nouă și a fost folosită de-a lungul istoriei. Câteva exemple ale acestui tip de luptă se găsesc în Războiul de Independență al SUA (o combinație a Armatei Continentale a lui George Washington cu forțe de miliție) și în Războaiele Napoleoniene (trupele regulate britanice au cooperat cu gherilele spaniole).
Există exemple de război hibrid în conflicte mai mici din secolul al XIX-lea. De exemplu, între 1837 și 1840, , un lider rebel țărănesc conservator din Guatemala, a dus o campanie militară de succes împotriva liberalilor și a guvernului federal din America Centrală, folosind o strategie care combina tacticile clasice de gherilă cu operațiuni convenționale. Abordarea hibridă a lui Carrera asupra războiului i-a oferit un avantaj față de inamicii săi superiori numeric și mai bine înarmați. Uniunea Sovietică s-a angajat într-un caz timpuriu de război hibrid în 1944. Când armata tuvană se afla în Europa, luptând alături de Armata Roșie împotriva celui de-Al Treilea Reich, Moscova a anexat Republica Populară Tuva, presând cu succes guvernul tuvan să ceară aderarea la Uniunea Sovietică.
După 1945 Războiul din Vietnam a fost martorul unor tactici de război hibride folosite de ambele părți, SUA folosind CIA pentru a sprijini partidele implicate în războiul civil din Laos și în Războiul Civil Cambodgian, precum și grupurile etnice din Vietnam pentru cauza sa, iar Uniunea Sovietică sprijinind miliția Viet Cong.
După 1989 Sfârșitul Războiului Rece a creat un sistem unipolar cu o putere militară americană preponderentă. Deși acest lucru a temperat conflictele tradiționale, conflictele regionale și amenințările care valorifică slăbiciunile structurilor militare convenționale au devenit mai frecvente.
În același timp, sofisticarea și letalitatea actorilor nestatali au crescut. Aceștia sunt bine înarmați cu arme avansate din punct de vedere tehnologic, disponibile acum la prețuri mici. Tehnologiile comerciale precum dronele, telefoanele mobile și rețelele digitale au fost, de asemenea, adaptate câmpului de luptă. Un alt element nou este capacitatea actorilor nestatali de a persista în cadrul sistemului modern.
Eficacitate miniatura|Exercițiu taiwanez interagenții de război contra-hibrid Armatele tradiționale întâmpină dificultăți în a răspunde războiului hibrid, deoarece este dificil să se ajungă la un acord asupra sursei conflictului. Un articol publicat în , „Ce este războiul hibrid?”, compară noțiunea de război hibrid cu conceptul rusesc de război „neliniar”, pe care îl definește ca desfășurarea de „forțe militare convenționale și neregulate în conjuncție cu atacuri psihologice, economice, politice și cibernetice”. Articolul atribuie parțial dificultatea taxonomiei militare „rigide” sau statice utilizate de NATO pentru a defini însăși conceptul de război.
Pentru a contracara o amenințare hibridă, este adesea insuficientă. Adesea, conflictul evoluează sub radar, iar chiar și un răspuns „rapid” se dovedește a fi prea târziu. Forța copleșitoare este un factor de descurajare insuficient. Multe armate tradiționale nu au flexibilitatea de a schimba constant tacticile, prioritățile și obiectivele. Exemple moderne Războiul Israel-Hezbollah din 2006 Un exemplu de război hibrid este conflictul din 2006 dintre Israel și Hezbollah. Hezbollah este un actor nestatal sofisticat, sponsorizat de Iran. Deși grupul acționează adesea ca reprezentant pentru Iran, are propria agendă. Politica Hezbollah, mai degrabă decât cea a Iranului, a dus la răpirea trupelor israeliene, ceea ce a fost impulsul războiului. Războiul a implicat aproximativ 3.000 de luptători Hezbollah încorporați în populația locală, atacați de aproximativ 30.000 de soldați regulați israelieni.
Grupul a folosit celule descentralizate compuse din gherile și trupe regulate, înarmate cu arme folosite de statele naționale, cum ar fi rachete antitanc, rachete, aeronave fără pilot înarmate și dispozitive explozive improvizate avansate. Celulele Hezbollah au doborât elicoptere israeliene, au avariat tancurile Merkava IV, au comunicat cu telefoane mobile criptate și au monitorizat mișcările trupelor israeliene cu dispozitive de vedere nocturnă și imagistică termică. Agenții iranieni ai Forței Al-Quds au acționat ca mentori și furnizori de sisteme avansate.
Hezbollah a folosit mijloacele de comunicare în masă, distribuind imediat fotografii și videoclipuri de pe câmpul de luptă, dominând bătălia percepțiilor pe tot parcursul conflictului. Israelul nu a pierdut războiul pe câmpul de luptă, dar a pierdut bătălia informațională, deoarece percepția covârșitoare era a înfrângerii israeliene.
Avansul ISIS în Irak în 2014